“Charleston” (regia Andrei Crețulescu), “Dragoste 1. Câine” (regia Florin Șerban), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude), “Moromeții 2” (regia Stere Gulea) și “Pororoca” (regia Constantin Popescu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film. Câstigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național din București. Evenimentul va fi transmis live, începând cu ora 20.00, pe Film Now.
19 lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2018 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 13-a ediție a Galei Premiilor Gopo.
Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: “Moromeții 2” (14), “Charleston” (13), “Dragoste 1. Câine” (11) și “Pororoca” (10).
Pentru categoria cel mai bun regizor, nominalizările sunt: Andrei Crețulescu pentru “Charleston”,
Florin Șerban pentru “Dragoste 1. Câine”, Radu Jude pentru “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Stere Gulea pentru “Moromeții 2” și Constantin Popescu pentru “Pororoca”.
Silvana Mihai și Florentina Năstase (“Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”), Cosmina Stratan (“Dragoste 1. Câine”), Dorotheea Petre (“În pronunțare”) și Irina Velcescu (“Secretul fericirii”) concurează pentru statueta acordată celei mai bune actrițe într-un rol principal.
La categoria Cel mai bun actor într-un rol principal au fost nominalizați Șerban Pavlu (“Charleston”), Valeriu Andriuță ( “Dragoste 1. Câine”), Horațiu Mălăele (“Moromeții 2”), Bogdan Dumitrache (“Pororoca”) și Vasile Pavel (“Soldații. Poveste din Ferentari”).
“Caisă” (regia Alexandru Mavrodineanu), “Dacii liberi” (regia Andrei Gorgan și Monica Lăzurean- Gorgan), “Fotbal infinit” (regia Corneliu Porumboiu), “Licu, o poveste românească” (regia Ana Dumitrescu) și “PhoeniXXX” (regia Mihai Gavril Dragolea) sunt cele cinci producții care la categoria Cel mai bun film documentar.
La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru urmatoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: “Dovlatov” (regia Aleksey German), “Uciderea cerbului sacru” / “The Killing of a Sacred Deer” (regia Yorgos Lanthimos), “Utøya – 22 iulie” / “Utøya 22. juli” (regia Erik Poppe), “Chipuri, locuri” / “Visages villages” (regia JR, Agnès Varda), “Lumina dinăuntru” / “Un beau soleil intérieur” (regia Claire Denis).
Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe https://premiilegopo.ro/
Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din profesioniști din domeniu: regizorul Daniel Sandu, actrița Mirela Oprișor, operatorul Constantin Chelba, inginerul de sunet Horea Murgu, Ileana Cecanu, distribuitor de film și organizator al festivalului Pelicula, selecționerul și curatorul Andrei Tănăsescu, alături de reputați critici, teoreticieni și jurnaliști de film precum Ana Maria Sandu, Anca Grădinariu, Georgiana Mușat, Cătălin Mesaru și Christian Ferencz-Flatz.
După anunțarea nominalizărilor, aproximativ 600 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo.
Gala Premiilor Gopo 2019 – ediția a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului National Bucuresti și Babel Communications.
Sponsori principali: Apa Nova București, Banca Transilvania, Cellini, Mol România
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC
Parteneri: IQOS
Partener de monitorizare: Media Trust
Parteneri media principali și co-producători: Digi 24 și Film Now
Parteneri media: Adevarul, A List Magazine, Cinemagia, Life, Marie Claire, OK! Magazine, Stil și Elan, Qreator, Ziarul Metropolis