Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.
Nicu Alifantis despre Nichita Stanescu: …Era mirat, nu se astepta sa sune altfel, probabil, la inceput i s-a parut ciudat cum i le cant eu. Iar in seara aia, la acea prima intalnire a noastra, a spus chestia aia minunata cu „Sa smulgem fildesii din Alifantis“. Iti dai seama ca, pe moment, m-am topit, asa, ca uite, ma baga-n seama marele poet si uite ce a zis el despre mine… Dupa aia, cand mi-a dat caseta Florin Zamfirescu, dupa un timp de, cand am ascultat-o, am realizat ca mi-a pus mie Dumnezeu mana-n cap, am inteles ce inseamna sa te bage-n seama unul ca Nichita…
Cititi mai mult in interviul Nicu Alifantis: Casatoria nu e un act de caritate
