Spre deosebire de mai toate femeile lumii, care declara ca fragilitatea lor e doar o aparenta, Oana Sarbu este, in mod autentic, o faptura sensibila, delicata, care nu cunoaste si nu vrea sa invete nici regulile dominatiei, nici mecanismele fortei. „Eu nu stiu ce inseamna sa fii puternic”, mi-a declarat dintru inceput. Iar zimbetul ei deschis, firesc, a transformat declaratia sa intr-un manifest pentru feminitate. In interviul pe care ni l-a acordat in 2006, Oana povesteste tot ce a pastrat memoria ei obisnuita cu fericirea, dar si cu socurile, cu dragostea, dar si cu renuntarile.
Niciodata n-am uitat ca-i ziua cuiva din familie
A crescut intr-o familie in care traditiile erau la mare pret, iar toti ai casei, multi, se adunau cu sfintenie de sarbatori sau la aniversari. „Bunica mea din partea mamei, la 26 de ani, deja facuse patru fete. Le nascuse pe toate cu moasa, acasa, nici una la spital. Bunicul meu era tipograf, lucra intr-o tipografie de carti bisericesti si era si cintaret in corul bisericii. Era un barbat inalt, foarte frumos, cu ochi verzi si ten masliniu si avea o voce extraordinara. La intilnirile noastre, ne cinta romante superbe si probabil de la el am mostenit aplecarea catre muzica“. De bunicul din partea tatalui nu-si aminteste prea mult, dar evocarea bunicii o face sa revina la pretuirea pentru valorile deprinse atunci: „Demnitatea e unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult! Oamenii isi pierd din prestanta, femeile, uneori, isi pierd din respect, fiindca recurg la tot felul de tertipuri jalnice pentru a convinge pe cineva sa ramina linga ele. Bunica din partea tatalui meu si-a pierdut doi copii la virste fragede. A rezistat… Apoi, pe cel de-al treilea, cind acesta avea 38 de ani! Fiul ei, pictorul Remus Stelian, a murit in somn la 38 de ani… Iar bunica a rezistat… A trecut printr-un razboi, a trecut printr-un divort, si i-a spus barbatului ei, cu tarie:
«Casa e a mea, usa e a ta!!!» si a mers mai departe si a continuat sa-si creasca singura copiii care-i mai ramasesera. Femeile care se agata crampon de spinarea unui barbat, chiar si dupa ce s-au despartit, genul «mi s-a spart teava din baie, stii cumva vreun instalator bun?», acelea nu vor fi capabile sa-si gaseasca un alt partener.“
Dintre obiceiurile frumoase, deprinse in anii dintii, a pastrat, pina astazi, atentia fata de toti membrii familiei, grija atunci cind cineva are o problema, dar si pastrarea cu drag a calendarului cu sarbatori si aniversari. „Niciodata n-am uitat ca-i ziua cuiva din familie. Mergem cu-n cadou, cu o mica atentie. Tot atunci am deprins punctualitatea, constiinciozitatea, linistea, echilibrul, lucruri care-mi sint foarte de folos si-n egala masura de nefolos acum, in zilele noastre. Cind nu mi-as fi imaginat ca vom trai o perioada asa de zgomotoasa, din toate punctele de vedere.“
Tatal ei, Romulus Sarbu, a fost mai intii balerin, apoi a format un cuplu de pantomima, Anton si Romica, devenit celebru in anii de dinainte de Revolutie. Mama ei, Ioana, a fost casnica, si a trait si traieste cu grija si dragul celor doi copii, al Oanei Madalina si al fratelui ei, mai mare cu zece ani, Mihai Madalin.
Inca n-am demonstrat toate lucrurile de care sint capabila
„Primele mele incercari artistice le-am facut in corul Preludiu, dirijat de Voicu Enachescu“, isi aminteste Oana. „Mama, care toata viata ne-a tinut din scurt pe mine si pe fratele meu, dar mai ales pe mine, venea cu mine la repetitii in fiecare seara. Nu mai eram nici eu chiar un copil, aveam 14-15 ani, dar nu m-ar fi lasat singura pentru nimic in lume!“ Dar stie ca a vrut dintotdeauna sa fie artista si ca, si azi, isi doreste acelasi lucru: „Poate inca n-am demonstrat toate lucrurile de care sint capabila. Am un soi de timiditate, combinata cu un pic de orgoliu, cu o dorinta de a avea un control si cu un simt al penibilului foarte dezvoltat, care nu mi-a permis niciodata sa fiu mai exploziva. Lucrul acesta nu m-a ajutat foarte tare in meseria mea. Dar am facut meseria pe care am vrut s-o fac, desi, la inceput am dus o teribila munca de lamurire cu ai mei. Mai ales tata a dorit sa fac cu totul altceva, pentru ca el stia ce treaba grea e asta.“
La 17 ani a luat trofeul „Steaua fara nume“ si, imediat dupa aceea, a primit un telefon de la regizorul secund al filmului „Liceenii“, care a invitat-o sa dea o proba pentru rolul principal feminin. „S-a intimplat sa nimeresc la probe chiar cu Stefan Banica Jr., si cuplul nostru a placut cel mai mult. Participasera la casting citeva sute de candidati pentru rolurile principale, dar noi am fost cei alesi!“ Si a inceput o noua etapa in viata ei, etapa Liceenilor, care a durat ani si ani de zile.
S-a tot vorbit in perioada aceea despre o presupusa relatie intre ea si Stefan, dar Oana ride si dezminte clar. „La inceput, nici nu ma-ntelegeam cu Stefan, facuse o echipa de baieti obraznicuti cu Mihai Constantin si cu Tudor Petrut, fusesera colegi la Institut, aveau parinti actori, familiile se cunosteau. Eu eram putin mai pretioasa, mai linistita, nu-i lasam pe baieti sa se apropie de mine. Si-n plus el era prieten cu Cesonia Postelnicu, formau un cuplu atunci.“ Apoi recunoaste ca, initial, Stefan a privit-o si ca pe o posibila iubita. „Mi-o fi facut la un moment dat si curte, dar eu sint un om foarte deosebit intre alte femei, cred ca nu eman acea doza de frivolitate pe care o au femeile cind doresc sa fie cucerite. Si cu atit mai mult, cu cit un barbat este atit de dorit, pe cit era Stefan…
Mi se pare mult prea banal sa-l mai doresc si eu, mi se pare de prost gust. Imi place sa fiu un pic mai importanta. Plus ca n-a fost intre noi acel tip de atractie.“
Dupa „Liceenii“ a urmat „Extemporal la dirigentie“, iar dupa Revolutie s-au facut inca doua filme, „Liceenii rock’n’ roll“ si „Liceenii in alerta“. „Au fost peste zece ani de spectacole, de turnee, de contracte si telefoane la care nici nu mai puteam raspunde, fiindca nu puteam efectiv sa onorez toate invitatiile. Au fost ani de succes nebun. Si succesul asta a durat pina-n urma cu vreo 5-6 ani“. Atunci s-a produs, in opinia Oanei, marea schimbare in muzica, au aparut multe trupe, unele care s-au mentinut pina azi, iar muzica romantica, lenta, cu mesaj de dragoste, asa cum cinta Oana Sarbu, nu si-a mai gasit locul. „Am tot sperat ca va trece acest moment si ca eu, alaturi de cei din generatia mea, vom reveni. Dar nu numai ca nu a trecut, ci de-atunci schimbarea este una majora, practic, generatia noastra a disparut de pe posturile de televiziune si de pe piata, cu exceptia Loredanei Groza, care dispune de un alt fel de publicitate, de care nici unul dintre noi nu dispune. Dar din generatia noastra nu mai exista nimeni. Timide incercari mai face Madalina Manole. Au disparut chiar si Sanda Ladosi, Monica Anghel, noroc ca mai apare cu Divertis… Lucrurile s-au schimbat. La un moment dat, incurajata de Robert, am vrut sa schimb lucrurile si el mi-a facut cunostinta cu prietenul lui, Bobby Stoica, de la Voltaj, care mi-a compus niste piese. Mi-a compus si Dan Teodorescu. Am zis sa facem un album. Ne-am dus pe la toate casele de productie si ne-am ales doar cu niste «Mai veniti, mai incercati!». Ne-am dus personal cu cite un CD la toate posturile de radio si, tot asa, ne-au spus ca nu se poate. «Noi trecem melodia printr-un filtru al ascultatorului», au zis. Dar eu nu cred deloc in chestia asta, cred ca acum programele de muzica se fac dupa optiunile echipei care alcatuieste un play-list in ziua respectiva si probabil ca sint nume care nu mai sint dorite. Poate daca as schimba ceva, dar ce sa schimb? Iglesias cinta de-o viata aceleasi melodii, Sting la fel! Nu ma pot compara cu ei, dar vreau sa spun ca daca as schimba ceva, as face-o pentru ca vreau eu sa schimb! Mi s-ar parea ciudat sa-mi pun tepi in cap sau sa ma fac mov sau un dinte nu stiu cum. Poate mi-as pune ceva, niste unghii sau sini mai mari sau stiu eu, daca ar fi sa conteze atit de tare. Dar nu cred asta…“
Schimbarea de ordin profesional a venit odata cu trecerea ei spre zona de televiziune. Oana realizeaza emisiunea „Doamna de la 5“, la Romantica. „E o experienta foarte frumoasa, pentru ca e o emisiune cu teme, in direct. Nu stiu cit de buna sint sa fac lucrul asta, pentru ca nu este ceea ce am visat dintotdeauna sa fac. Categoric, pasiunea pentru muzica nu mi-o va lua nimeni niciodata si asta as dori sa fac in continuare, cumva.“
Repetam obsesiv, acolo pe iarba: „N-am facut nici un rau nimanui, de ce mi s-a intimplat mie?!“
Crede ca accidentul pe care l-a avut acum citiva ani i-a schimbat pentru totdeauna felul de a fi. Ca, dupa ce a vazut moartea cu ochii, si-a cintarit din nou prioritatile si, inca o data, daca mai era nevoie, si-a dat seama cit de importante sint relatiile cu cei dragi. „Recunosc ca n-am avut intotdeauna aceeasi stare de confidentialitate cu ai mei, pe care o am acum. Dar, dupa ce le-am produs acea cumplita suferinta, cind au simtit ca ar fi putut sa ma piarda, am devenit cei mai buni prieteni din lume.“
In 1997, pe cind se intorcea de la Festivalul de la Mamaia, la volanul masinii unor prieteni plecati din tara, care i-o lasasera pe perioada verii, a avut un accident grav. „Condusesem Mercedesul saptamini intregi, fara sa-l zgirii in vreo parcare. Dar atunci am plecat foarte suparata de la Mamaia, din cauza felului in care fusese organizat festivalul si a felului in care fuseseram tratati. Plouase putin si am intrat in depasire cu o Dacie, al carei sofer nu m-a lasat sa-l depasesc. Si am intrat in coliziune. L-am sters pe partea stinga, l-am rotit, cred ca l-am accidentat putin la mina stinga pe sofer, iar cind am parasit soseaua, s-a rasturnat masina de citeva ori si s-a lovit de un pom. Cind a revenit pe sosea era ca o cutie pe care o arunci la gunoi, nu s-a mai putut recupera nimic din ea, iar pe mine impactul ma aruncase, cu toate geamantanele, in iarba. M-am trezit c-o mare de lume linga mine. Spuneau: «E Oana Sirbu, artista», desi eram de nerecunoscut. Catelusa mea care m-a insotit nu a patit absolut nimic, statea linga mine, si cineva, caruia vreau sa-i multumesc si acum, m-a pescuit de-acolo cu absolut tot si m-a dus la Spitalul de Urgenta. Accidentul s-a intimplat exact in ziua in care a murit Lady Diana. Pe 31 august. Si tot cu un Mercedes.“
Recuperarea a fost grea si a durat mai mult de un an. „Am avut tibie, peroneu, femur, fractura tripla, 21 de suruburi, 5 operatii. M-au ajutat niste prieteni sa plec la un centru de recuperare in Franta, am facut artroscopie, m-am intors, s-a rupt placuta de la peroneu, am intrat din nou in operatie si abia peste un an jumate am scos firele si tijele din genunchi si din glezna. A fost momentul cel mai greu al vietii mele, dar pe care l-am perceput ca pe o atentionare. Repetam obsesiv, acolo pe iarba: «N-am facut nici un rau nimanui, de ce mi s-a intimplat mie?!»… S-a intimplat sa-mi revin si-am muncit foarte mult sa-mi recuperez piciorul, am facut gimnastica, inot, masaje, si acum sint exact ca inainte, cu exceptia unor mici cicatrice pe care nu le-am rezolvat cu vreo operatie de infrumusetare a pielii, dar ma simt bine asa“.
A fost un act pe care l-am facut cumva la sugestia parintilor
Virgil Popescu a fost primul ei prieten. L-a cunoscut la 17 ani. „L-am cunoscut la teatru, era chitarist-bass, si orchestrator, si dirijor. A existat o comunicare intre noi din prima secunda, o comunicare ce exista si acum, dar n-as sti sa spun despre ce e vorba, cred ca are mare legatura cu emotia si cu muzica“, isi aminteste Oana. Felul in care s-au indragostit unul de altul nu i se mai pare, acum, spectaculos. „A fost o chestie foarte normala, pasii firesti, facuti de doi oameni care se intilnesc si ajung sa se cunoasca, iar marea pasiune comuna a fost pasiunea fata de muzica si felul in care am comunicat emotia acestei muzici. Virgil era un tip mult mai mare decit mine, cu 13 ani, si orele noastre de intilnire erau ca cele dintre o femeie si fratele ei mai mare, sau o femeie si un parinte, sau o femeie si un prieten. Eu in Virgil am gasit toate acestea adunate intr-un om matur“. Pe 10 iunie 1989, cind Oana avea 21 de ani, s-au casatorit. „A fost un act pe care l-am facut cumva la sugestia parintilor, pentru ca nu ar fi fost de acord cu o relatie neoficializata. Noi doi nu am tinut foarte tare sa facem pasul asta“.
Divortul n-a fost, pentru Oana, o drama. „Au aparut, la un moment dat, niste situatii care au scuturat echilibrul pe care ni-l formaseram si-am decis ca cel mai bine este sa ne despartim. El a plecat un an in Japonia si, cind s-a-ntors, am facut pasul legal, dar am continuat sa colaboram, a continuat sa-mi compuna, am facut multe piese impreuna de-atunci si pina acum, si sintem foarte buni prieteni.“
N-am fost niciodata singura, sa pot sa spun ca nu exista nimeni in viata sau in sufletul meu
Dupa despartirea de Virgil Popescu, Oana nu s-a mai afisat in nici o relatie oficiala, pina in urma cu citiva ani cind a aparut la bratul lui Robert Turcescu. „N-am fost niciodata singura, sa pot sa spun ca nu exista nimeni in viata mea sau sa nu fie cineva in sufletul meu, cineva la care sa ma gindesc. Si chiar daca nu vorbesc despre relatiile mele, ti-as spune totusi ceva foarte interesant. Chiar daca e foarte greu de crezut. Ca relatiile mele se numara pe jumatate din degetele de la o mina. Si ca am darul, si norocul, si sansa de a cultiva relatii pe termen foarte lung, chiar si in relatii de prietenie, cu barbati sau femei“. Multa vreme, a reusit sa se tina departe de ochii lumii. „Chiar si la inceputul relatiei mele cu Robert, am avut o perioada de vreun an in care nu m-am expus nici eu, nici el. N-am iesit impreuna, nu ne-a vazut lumea tinindu-ne de mina intr-un loc public, pentru ca asta inseamna sa te expui“.
O rog sa-mi spuna ceva despre presupusa ei relatie cu Petre Roman. „Nu comentez“, spune Oana. „Nu am comentat in nici un fel, niciodata, si nici n-as comenta“. Ii cer, atunci, o dezmintire. „Nu comentez“, imi raspunde Oana, din nou.
Oana marturiseste ca a trait iubiri profunde, memorabile. „Nu pot sa vorbesc decit despre mari iubiri, pentru ca nu am avut relatii de o saptamina sau o luna, am avut relatii de lunga durata in care-am investit foarte mult si-n care m-am dezvoltat ca fiinta si ca femeie. N-as compara relatiile de iubire intre ele.“
Faptul ca Robert Turcescu a declarat, in urma cu un an, „nu pot vorbi despre o mare iubire in viata mea“ n-o afecteaza, dimpotriva, o face sa-l admire si mai mult. „Robert e un tip foarte sincer si nu cred ca s-ar juca cu declaratiile. Cred c-a facut foarte bine c-a declarat in felul asta, e bine ca s-a mentinut in zona in care nu-ti pui pe tapet toate sentimentele. Plus ca eu nu sint o pustoaica, am 39 de ani, sint un om foarte matur, pe mine nu ma demoleaza chestiunile astea. Si relatia mea cu Robert e o relatie de prietenie, in primul si-n primul rind. Si de-ar fi adevarat asa ceva, nu ma jigneste cu nimic o asemenea declaratie. E foarte bine c-a spus asta. Si eu cred c-as spune la fel, chiar daca n-am iubit cu jumatati de masura sau cu sferturi. Dar iubirile mele au fost foarte diferite, cu cineva am trait anumite momente, cu alcineva m-am format, am crescut, cu alta relatie m-am dezvoltat in ceea ce priveste legaturile cu cei din jur. Tot timpul inveti cite ceva. Este foarte bine ca Robert e un tip rece in interviurile pe care le da, fata de felul in care-l cunoastem noi, cei care-i sintem alaturi in viata de toate zilele. Robert e un tip de o sensibilitate rar intilnita, de un sentimentalism extraordinar, are o anumita doza de copilarie si un amestec de romantism specific virstei de 10-15 ani, e un tip cu un simt al umorului nebun, mai si injura la nervi, la volan sau cind se cearta cu oamenii lui de pe la ziare sau de la emisiuni… Intimplarea face ca Robert e un tip chiar sarmant, sarmul asta-i vine lui de undeva, din desteptaciunea pe care o are si din profesionalismul cu care-si conduce meseria, iar felul cum arata este o intimplare, felul cum ii sint armonizate trasaturile fizice este o intimplare, una fericita“, spune Oana, zimbind cu toata inima, cum, probabil, ii zimbeste si iubitului ei.
Material preluat din Tango nr. 26 / 2006
