fbpx

Parada unei iubiri pret-a-porter

de

L-am intalnit in toiul prezentarii colectiilor de primavara-vara ale celor mai iscusiti creatori de moda. Mi-am intampinat iubirea cu emotia cu care designerii asteptau pe-atunci verdictul criticilor. Am imbracat-o doar in sentimente de soi, intocmai ca manechinele care se perindau pe podium numai in vesminte alese, si am accesorizat-o cu intentii de cea mai buna calitate. Am trait o dragoste pe care amandoi am purtat-o cu fala si pe care am peticit-o doar atunci cand incepuse sa se destrame prin locurile unde ne imbinaseram, eu si el, de atatea ori, desavarsit.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Tin minte fiecare detaliu al primei noastre seri impreuna. Ii stiu pe de rost gesturile, nu-i pot uita vorbele. Cu toate ca s-au pravalit peste noi opt ani de-atunci. Mai exact opt ani si-o naucitoare, incredibila iubire. Am facut cunostinta cu el in casa alteia. Cand prietena prietenei sarbatorea, si noi, laolalta cu ea. Si-a apropiat pasii cand i-a zarit pe ai mei si m-a invitat la vorba. Asa, fara preaviz, fara drept la refuz. Doar ca indrazneala lui a declansat retragerea mea. Din sfiala, l-am lasat sa creada, din dezinteres, mi-am recunoscut pe loc. Pentru ca privirea mea supraveghea pe-atunci alt barbat din incapere, sufletul meu se perpelea dupa alinarea altuia. Cu toate ca nu-mi apartinea, cu toate ca se infatisa apetisant si afectat cum il stiam si il iubeam, si altei femei. Si atunci, acolo, am zis: „Destul! Imi iau pe veci privirea de la ea si gandul de la el!“ M-am lepadat de simtirile ce-mi istovisera pana atunci sufletul si mi-am impus sa iau parte, din ce in ce mai animata, la confectionarea unora noi. Fara sa ma poticnesc in grimasele celor din jur, cu avantul de a nu taragana vechea poveste de amor care, stiu acum sigur, imi era potrivnica, impovaratoare. Si m-am inclus abrupt in discutii care nu-l ocoleau, mi-am fabricat atent un discurs ademenitor si m-am expus. Atat cat sa starnesc, cat sa ajung si eu, din nou, sa doresc.

Mi-aduc aminte limpede. Pliurile pe care le-a facut camasa lui in carouri marunte atunci cand si-a trecut bratul de-a latul taliei mele, valurile pe care le etala rochita mea visinie cand isi rotea tivul pe pulsul muzicii. Am dansat, am comentat, ne-am declarat, ne-am completat. Atat de natural, de parca ne stiam deja strafundurile, atat de frumos, de simteam cum imi dadea tarcoale teama sfarsitului. Dar povestea si-a continuat firul. Cu varfuri de vis si bezne infioratoare, cu daruri si dovezi ce-au starnit impliniri si indoieli nimicitoare, ca orice dragoste care-a vietuit vreodata pe pamantul asta.

Ne-am intalnit cand creatorii isi aruncasera deja cele mai bune piese in joc si anticipau decursul lucrurilor. Ne-am cunoscut cand erau luate la puricat calitatea tesaturilor si tiparul folosit, cand se analiza combinatia de nuante puternice, elaborate, incapatanate si culori palide, feminine, ingaduitoare, cand era privit pe toate partile intregul ansamblu, pentru a se putea enunta decizia cu privire la calitatile de rezistenta a materialului la intemperii, combinate cu cele de mentinere a tinutei la calitatea si aspectul dorite. Si ne-am iubit de-a lungul spectacolelor ce-au urmat, pe timp de maxima emotie sau, dimpotriva, in miezul cate unui relas sufletesc, in perioade de pregatire si probare, contestare si aprobare, in plin sezon de prezentare a articolelor de tot felul sau in afara lui.

Acum e in lucru un proiect nou nout, care necesita imbinarea celor mai de pret materiale si care va infatisa, noua luni mai tarziu, un croi sofisticat, complet inedit. Pregatit pe indelete, modificat si imbunatatit din mers, odata desavarsit si expus, va lua prin surprindere cu frumusetea fara defect. Nu ma astept decat la cea mai de succes realizare a noastra, care sper din adancul sufletului ca se va bucura de trai lung si bogat, care, n-am dubii, va isca doar bucurie si bogatie.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· · · · · ·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.