fbpx

Printesa mostenitoare a Norvegiei, bona pentru doi bebelusi, in timpul unei vizite secrete in India

de

Printesa mostenitoare Mette-Marit a Norvegiei a efectuat o vizita secreta in India, pentru a avea grija de niste bebelusi gemeni, nascuti cu ajutorul unei mame-surogat, pana la sosirea in aceasta tara a parintilor copiilor, un cuplu de barbati gay, a anuntat, luni, casa regala norvegiana.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Avand un pasaport diplomatic care ii garanteaza accesul imediat in orice tara, viitoarea regina a Norvegiei a luat avionul, in octombrie, atunci cand unul dintre angajatii casei regale norvegiene, care ii este si un bun prieten, si sotul acestuia, nu au putut sa calatoreasca in India – pentru ca nu au primit viza – pentru a fi alaturi de bebelusii lor nascuti cu ajutorul unei mame purtatoare, informeaza Reuters.

 

“Pentru mine, aceasta poveste a constat in faptul ca doi bebelusi stateau singuri intr-un spital din New Delhi”, a declarat printesa Mette-Marit intr-un comunicat de presa. “Aveam posibilitatea de a face acea calatorie si am vrut sa fac acest lucru, intrucat puteam sa il fac”, a adaugat ea.

 

Printesa norvegiana nu a semnalat autoritatilor indiene prezenta ei si a petrecut cateva zile alaturi de cei doi bebelusi la Manav Medicare Centre. Personajul angajat al acelei clinici a crezut ca printesa Norvegiei, sotia printului mostenitor Haakon, era o simpla bona.

 

In timp ce printesa era plecata din tara, numele ei a continuat sa apara in programul oficial al casei regale, iar absenta ei de la un dineu organizat de Parlamentul norvegian nu a fost explicata.

 

O ruda a celor doi barbati a reusit in cele din urma sa ajunga in India si a preluat sarcina de “bona” de la printesa Mette-Marit. In cele din urma, cei doi barbati gay au primit viza in noiembrie si i-au adus in Norvegia pe cei doi bebelusi, au precizat reprezentantii casei regale.

 

Nasterile cu ajutorul mamelor-surogat reprezinta un subiect intens dezbatut in Norvegia, o tara in care guvernul nu ii incurajeaza pe norvegieni sa plateasca sume importante mamelor-surogat pentru copiii acestora.

 

Norvegia, o tara protestanta, a fost cel de-al doilea stat din lume care a legalizat, in 1993, parteneriatele familiale intre persoanele de acelasi sex. In Norvegia, casatoriile gay au fost legalizate in 2009.

 

Printesa Mette-Marit a spus ca este constienta de aceasta polemica, sustinand insa ca nu ia apararea niciuneia dintre parti si ca a facut doar “ceea ce un prieten trebuie sa faca”.

 

“Uneori, viata te pune in situatii pentru care exista putine solutii bune. Aceasta a fost una dintre ele. Acum are loc o importanta dezbatere despre nasterile cu ajutorul mamelor-surogat, iar calatoria mea in India nu a insemnat ca iau apararea vreuneia dintre cele doua tabere”, a precizat printesa Mette-Marit.

 

Mette-Marit a devenit printesa mostenitoare a Norvegiei dupa ce s-a casatorit cu printul mostenitor Haakon al Norvegiei pe 25 august 2001. Cuplul princiar are doi copii, iar Mette-Marit sprijina numeroase cauze umanitare si proiecte artistice.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.