Am fost cândva o cetină-amândoi
și amândoi un singur conifer.
Ne-au frânt vântoase, grindină și ploi.
Azi alte crengi cresc dincolo de noi,
dar rădăcina ne-a rămas în cer.
Sau poate-n miezu-aceleiași făpturi,
o scoică-am fost într-un ocean amar.
Un val ne-a spart de colții stâncii duri,
dar lacrima țâșnită sub spărturi
ne-a reunit într-un mărgăritar.
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
