fbpx

Rochii si costume din filme hollywoodiene celebre, prezentate intr-o expozitie la Londra

de

O serie de rochii si costume purtate de actrite si actori legendari in filme hollywoodiene de renume va fi prezentata intr-o expozitie care va fi vernisata la Victoria and Albert Museum din Londra, in toamna acestui an.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

De la celebra rochie neagra purtata de Audrey Hepburn in filmul “Mic dejun la Tiffany/ Breakfast at Tiffany’s” la uniforma cadrilata purtata de Judy Garland in pelicula “Vrajitorul din Oz/ The Wizard of Oz” – unele dintre rochiile create la Hollywood au devenit la fel de celebre ca actritele care le-au purtat.

 

Iubitorii filmului vor avea posibilitatea de a admira aceste costume de aproape, intrucat o colectie ce include cele mai faimoase creatii vestimentare realizate intr-un secol de cinema va fi prezentata la Victoria and Albert Museum din Londra, in aceasta toamna.

 

Pe langa alte tinute, aceasta colectie va include rochia alba purtata de Sharon Stone in celebra scena din filmul “Basic Instinct”.

 

Printre alte creatii vestimentare intrate in legenda, ce vor fi prezentate la renumitul muzeu din cartierul Kensington din partea de vest a Londrei, se afla rochia alba de cocktail purtata de Marilyn Monroe in filmul “Unora le place jazz-ul/ Some Like It Hot”, dar si taioarele clasice purtate de Meryl Streep in timpul filmarilor pentru “Doamna de fier/ The Iron Lady”, in care actrita americana a interpretat rolul fostului premier britanic Margaret Thatcher.

 

Barbatii nu vor fi nici ei trecuti cu vederea, intrucat expozitia va prezenta si cateva costume masculine. Printre acestea se afla costumul purtat de Christian Bale in filmul “Cavalerul negru: Legenda renaste/ The Dark Knight Rises”, lansat in acest an, dar si uniforma Casei Cercetasilor (Gryffindor) purtata de Daniel Radcliffe la scoala de magie Hogwarts in filmele din seria “Harry Potter”.

 

Expozitia va include creatii vestimentare ce au putut fi admirate si in alte filme celebre, precum “Fight Club – Sala de lupte”, “Indiana Jones si Cautatorii arcei pierdute/ Indiana Jones: Raiders of the Lost Ark”, “Familia Addams/ The Addams Family”, “Ultimul imparat/ The Last Emperor”, “Brokeback Mountain – O iubire secreta”, “Cleopatra”, “Ben-Hur”, “Adevaratul curaj/ True Grit”, “Razboiul stelelor/ Star Wars”, “Cine vrea pielea lui Roger Rabit/ Who Framed Roger Rabbit” si “Avatar”.

 

Expozitia va fi gazduita de Victoria & Albert Museum din Londra in perioada 20 octombrie – 27 ianuarie.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.