fbpx

Trei sfaturi simple pentru a asigura reusita unui regim alimentar

de

Incercati sa slabiti? Autorii unui studiu american au alcatuit un ghid al sfaturilor practice care ar putea sa va ajute in acest sens.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Toti aceia care au incercat macar o data sa slabeasca, cu sau fara ajutor de specialitate, stiu cat este de dificil sa atinga acest obiectiv fixat. Acest lucru este in special adevarat pentru femeile aflate la menopauza, ale caror metabolisme incetinite si schimbari hormonale favorizeaza acumularea de grasime in organism. Trei reguli de viata pot sa ii ajute pe oameni sa slabeasca, afirma autorii acestui studiu, realizat timp de un an pe un esantion de 123 de femei supraponderale sau obeze, cu varstele cuprinse in intervalul 50-75 de ani, informeaza site-ul publicatiei franceze Le Figaro.
Concluziile acestui studiu, publicate in Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, au fost obtinute de echipa coordonata de Anne McTiernan, profesor la Centrul Fred Hutchinson pentru cercetari in domeniul cancerului, si sunt foarte simple:

Tineti un jurnal – Participantele la studiu au fost sfatuite sa fie sincere, precise (trebuiau sa noteze marimea portiilor mancate zilnic si continutul etichetelor calorice), exhaustive (trebuiau sa descrie modul de preparare si de asezonare a alimentelor) si sa redacteze cu regularitate aceste note (luandu-si carnetul peste tot cu ele sau folosind o aplicatie pentru telefoane inteligente care le era dedicata).
Rezultatul: femeile care au notat ce au mancat, in ce moment si in ce cantitati au slabit cu trei kilograme in medie mai mult decat femeile care nu au facut acest lucru.

Nu sariti peste mese – “Mecanismul prin care o persoana se ingrasa atunci cand sare peste mese nu este inca bine cunoscut, dar se pare ca postul incita corpul sa primeasca intr-o maniera mult mai favorabila alimentele grase si deci sa absoarba mai multe calorii in total”, au spus autorii studiului. De altfel, saritul peste mese ar putea sa reflecte o lipsa generala de atentie fata de modul de preparare si de echilibrare a meselor – detalii care sunt esentiale pentru a avea un bun echilibru alimentar.
Rezultatul: Femeile care au sarit peste mese au pierdut in medie cu patru kilograme mai putin decat acelea care au mancat la ore regulate.

Evitati sa mancati la restaurant
– “Atunci cand mancam la restaurant, avem mai putin control asupra compozitiei preparatelor si asupra modului de preparare a lor”, a spus Anne McThiernan. Este deci mai dificil sa ne hranim sanatos si echilibrat la restaurant. “Acest fapt este adevarat pentru orice masa luata la restaurant, inclusiv pentru cina, dar impactul asupra scaderii in greutate este mai «flagrant» in cazul pranzului”, afirma autorii studiului.
Rezultatul: Femeile care au luat masa la restaurant cel putin o data pe saptamana au slabit in medie cu 2,5 kilograme mai putin decat celelalte.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Retete si diete

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.