Când am ieșit din sală, după UFO, mi-am deschis telefonul nu ca să-mi fac un selfie – deși aș fi luat multe like-uri cu el, fiindcă mie, de emoție, de bucurie, de recunoștință, îmi strălucesc ochii într-un fel imposibil de măsluit – , ci ca să verific programul reprezentațiilor viitoare ale spectacolului regizat de Bobi Pricop la Teatrul Național. Să-mi aduc prietenii, s-o aduc pe mama, pe Ilona, să pun un link pe Facebook și să le spun amicilor mei de pretutindeni să vină să-l vadă, luându-și bilete din timp, fiindcă, așa cum se întâmplă firesc, ce-i bun se termină repede.
Emoția ne face vii și ne oprește îmbătrânirea mai ceva ca orice antioxidant luat de la farmacie. Ne spală sufletele și ne deschide mintea, ne amintește de lucrurile care contează cu adevărat, ne încântă și ne luminează sufletul într-un fel miraculos pe care nicio altă terapie nu reușește s-o facă atât de ușor, atât de încântător, de iremediabil cum reușește un spectacol cum este UFO, o întâmplare artistică nespus de complexă și de simplă în același timp, care te ia prizonier într-o lume modernă, surprinzătoare în fiecare sunet și imagine, dar care, culmea!, te face să-ți amintești, vorbind despre lucruri legate de alte galaxii, de adevărurile cele mai adânc așezate în sufletul tău.
Textul lui Ivan Vyrypaev te poartă printre stele și printre amintiri, te face să râzi, să plângi, să oftezi, să te miri, dar mai ales să ți se facă dor de bucurie, de lumină, de simplitate, de iubire. Iar actorii Istvan Teglas, Medeea Marinescu, Raluca Aprodu, Ada Galeș, Ciprian Necula, Mihai Călin și Ion Caramitru, al căror talent e pus în valoare de regia lui Bobi Pricop și de incredibilele efecte multimedia ale spectacolului, sunt cele mai bune, mai prietenoase, mai uimitoare călăuze pe drumul către cerul din propriul suflet, mai plin de OZN-uri și de mirări decât toate cerurile de deasupra.
