fbpx

Vezi diferența! Cataracta se tratează prin operație

de

În prezența Președintelui Societății Române de Oftalmologie, dr. Mircea Filip și a preşedintelui Societăţii Române de Cataractă şi Chirurgie Refractivă,  dr. Călin Tătaru, s-a  lansat campania „Vezi diferența!”, o campanie inițiată de  Societatea Română de Cataractă și Chirurgie Refractivă, împreună cu Societatea Română de Oftalmologie. Scopul campaniei este informarea publicului larg despre simptomele, riscurile și soluțiile pe care le au persoanele care suferă de această afecțiune.

Cataracta este parte a procesului natural de îmbătrânire și presupune o opacifiere a cristalinului natural. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cel puțin unul din doi vârstnici este afectat de cataractă. Afecțiunea poate să apară după vârsta de 40 de ani, prevalența crescând odată cu vârsta.

  • 70% dintre românii de peste 60 de ani nu merg la control oftalmologic o dată pe an
  • 66% dintre pacienții cu cataractă nu sunt informați că își pot corecta și alte defecte ale vederii odată cu operația de cataractă
  • Cataracta este parte a procesului natural de îmbătrânire și este complet reversibilă

Potrivit unui studiu realizat recent în 12 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, 2 din 3 români de peste 60 de ani nu știu nimic sau au foarte puține informații despre cataractă. Studiul scoate în evidență nevoia de informare, în toate țările participante la studiu, despre cataractă și soluțiile pentru tratamentul acesteia.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cataracta este principala cauză de orbire la nivel mondial (51% din cazuri). Cataracta are impact major asupra calității vieții pacienților, siguranței și independenței personale. Riscul de fractură de șold crește cu 24% pentru pacienții cu cataractă, de altfel studiul arătând că 31% dintre pacienții care erau programați pentru operația de cataractă au suferit căderi în perioada dinaintea operației. Aproximativ 50% dintre pacienți renunță la condus, pentru a evita accidentele. De asemenea, cataracta este frecvent asociată cu depresia.

Românii consideră că văzul este cel mai important dintre simțuri

Persoanele intervievate în studiu, care nu se operaseră de cataractă, au spus că vederea încețoșată este principalul simptom al afecțiunii (79%). Alte simptome sunt recunoscute într-o proporție mai mică (dificultatea de a vedea noaptea, culori șterse sau cu o nuanță gălbuie, dureri oculare și vedere dublă), între 10% și 20% dintre respondenți identificându-le.

În ceea ce privește vizitele medicale, aproape 70% dintre respondenții din România nu se duc la control o dată pe an, așa cum e recomandat. Mai mult de 30% se duc doar în cazul în care apar probleme.

66% dintre români nu știu că operația de cataractă poate corecta și alte defecte ale vederii

Singura modalitate prin care se înlătură cataracta și se revine la o vedere clară este prin operație, o procedură obișnuită și frecventă care, în general, durează mai puțin de 30 de minute.

Potrivit studiului, 80% dintre respondenți știu că operația este un tratament posibil. Procente foarte mici menționează și alte opțiuni (picături pentru ochi, vitamine, schimbarea ochelarilor).

66% dintre români nu sunt informați despre faptul că operația de cataractă poate corecta și alte defecte ale vederii. 64% dintre persoanele operate au mărturisit că nu au fost informate de către oftalmologul lor despre tratamentele avansate de corectare a astigmatismului și/sau prezbiopiei.

93% dintre respondenți confirmă că ar aloca mai mulți bani pentru operația de cataractă, corectând astfel și alte probleme ale vederii – astigmatismul și prezbiopia.

Toți pacienții apreciază că li s-a îmbunătățit calitatea vieții după operația de cataractă

La studiu au participat și persoane care s-au operat de cataractă. 68% dintre pacienți au spus că discuția cu medicul specialist i-a ajutat să ia decizia de a se opera. Pentru aproape 70% dintre persoanele operate intervievate, timpul de așteptare pentru a fi operate a fost de maximum 3 luni.

Doar 14% din totalul respondenților au fost îngrijorați înainte de operație, fiindu-le frică de operație sau nefiind îndeajuns de informați.

După operație, toți pacienții apreciază că li s-a îmbunătățit calitatea vieții. 88% dintre pacienți au apreciat că și-au revenit foarte repede după operație.

94 de mii de operații de cataractă, anual, în România

Anual, în țară se fac aproximativ 94 de mii de operații de cataractă, dintre care aproape 50 de mii în clinicile private. În România există 75 de spitale cu departament de oftalmologie și 86 de clinici private cu bloc operator de oftalmologie și sunt înregistrați 1200 de medici oftalmologi dintre care 260 sunt chirurgi.

Pentru realizarea intervenției, casele de asigurări alocă fonduri, valoarea compensată a acestor cristaline fiind de 284 de lei în limita fondurilor disponibile, indiferent de tipul acestuia. În clinicile private costul operației este cuprins între 1500 și 5500 lei.

Rata de succes a operației este de 90%

În UE, anual, sunt realizate 4,2 milioane de operații de cataractă, aceasta fiind cea mai frecventă intervenție chirurgicală.

In acest moment, există cristaline artificiale cu diferite caracteristici:

Cristalinele pentru corectarea astigmatismului se numesc cristaline torice, compensează imperfecțiunile de curbură a corneei, permițând razelor luminii a se focaliza pe retină. Acest lucru înseamnă că persoana operată cu un cristalin toric, chiar dacă a purtat ochelari, va avea mult mai puțină nevoie de ei sau deloc.

Cristalinele trifocale oferă, după operație, vedere clară la apropiere, distanță intermediară și la depărtare, oferind independență față de ochelari. 96% din pacienții operați cu cristaline trifocale nu au mai avut nevoie de ochelari de vedere.

Despre cataractă, prezbiopie și astigmatism

Există posibilitatea ca anumite afecțiuni medicale să crească riscul de dezvoltare a cataractei (diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau obezitatea). Alți factori care au legătură cu apariția cataractei pot fi: expunerea îndelungată la lumina cu ultraviolete, fumatul sau utilizarea steroizilor pe termen lung.

Cataracta este parte a procesului natural de îmbătrânire și este complet reversibilă prin procedura chirurgicală de înlocuire a cristalinului natural, opacifiat, cu unul artificial.

Peste 25% din populația de peste 40 de ani din UE suferă de prezbiopie (scăderea acomodației cu diminuarea vederii de aproape). Peste 70% dintre pacienții cu cataractă suferă si de asigmatism (vedere neclară, la apropiere și la distanță).

Despre studiu

Din totalul populației României, de aprox. 19 milioane, 22,47% au peste 60 de ani.

Studiul a fost realizat în 2017, pe 3,25% dintre aceștia. Din cele 427 de persoane intervievate, 50 făcuseră deja operația de cataractă.

Cele 12 țări în care s-a realizat studiul sunt: Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Italia, Belgia, Suedia, Polonia, Rusia, Turcia, Egipt și România.

Dacă aveți mai mult de 60 ani și aveți diferite simptome ale cataractei, precum o vedere încețoșată sau dificultăți de a vedea noaptea, este important să consultați un medic oftalmolog. Nu așteptați până când nu veți mai putea face anumite lucruri din cauza vederii! Cu cât identificați mai devreme cauza disconfortului, cu atât mai repede poate fi găsită soluția.

Mai multe detalii pe: www.vezidiferenta.ro

O campanie de conștientizare realizată de Societatea Română de Cataractă și Chirurgie Refractivă, împreună cu Societatea Română de Oftalmologie, cu sprijinul ALCON.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.