Fusese nevoie sa mergem impreuna la o intalnire in Cornu, intr-o zi aurita de soare si binecuvantata de zambete. Atunci am aflat ca zona aceea, aflata la radacina Carpatilor, are cel mai mare numar de zile insorite din an. Si mi-am dorit sa raman acolo pentru totdeauna.
O mie de batai de inima
El mi-a spus, cu glas ferm, care mie mi-a umplut inima de tristete: “Vreau sa ne intoarcem in seara asta”. Mi-am amintit, intr-o fractiune de secunda, de dorul nostru de duca de odinioara. De puterea noastra nesfarsita de a strabate drumuri oricat de lungi, fara sa simtim oboseala, fara sa ne pese unde vom innopta la capatul zilei. De frumusetea peisajului pe care o intelegeam mereu asemenea, cu ochi gemeni. De faptul ca lumina privelistilor ne era de ajuns.
In ultima vreme, insa, plecam din ce in ce mai rar impreuna. El avea mereu de strabatut alte carari. Eu imi faceam de drum ca sa ma simt mai putin singura, si ca sa nu ma mai gandesc la nimic. “Dar daca am gasi un hotel frumos in care sa ramanem?”, l-am intrebat, iar el s-a mirat, aratandu-mi dealurile intesate de case cu un gest neincrezator. “Unde? Aici?”
L-am convins sa mai strabatem cativa kilometri, trecand de pe o vale pe alta. Sa ne bucuram de soarele toamnei si sa cautam, totusi, un loc atat de frumos, incat sa-l ispiteasca. Ma gandeam la un miracol, dar, recunosc, fara prea multa nadejde. Iar el avea gandurile departe.
Am coborat o vale. Si am urcat o culme. Am inaintat catre munti cu inca o mie de batai de inima. Am trecut prin fata catorva pensiuni impopotonate cu cate-o margareta sau doua si, bineinteles, el a strambat din nas. {i cred ca se pregatea sa intoarca masina cand ne-a atras atentia o vila alba, eleganta, inconjurata de pomi cu ramurile aplecate de fructe.
“N-am fost niciodata intr-un spa balinez”, mi-a spus el, citind invitatia de la intrare. “N-am fost niciodata intr-o gradina atat de bogata”, i-am spus eu, nemaisaturandu-ma de privelistea prunilor si a merilor incarcati de rod.
O zi ca o minune
Nu stiu daca a ramas doar din curiozitate sau pentru ca a simtit si el, in aceeasi secunda cu mine, ca dragostea noastra mare, gasita cu greu si risipita prosteste printre amanunte, ar merita inca o sansa. Nu stiu daca a ramas pentru ca l-au ispitit pe loc piscina cu ape turcoaz, inconjurata de pereti de sticla luminoasa, cada rotunda, impodobita cu nuferi, in care te ademeneau curenti tandri si fierbinti, sau meniurile exotice, ciudate, irezistibile, care isi ridicau parfumurile peste mesele superbe, aurite de flacara lumanarilor.
Eu imi amintesc de ziua aceea ca de o zi in care m-am indragostit din nou, ametitor, disperat, pentru totdeauna. |mi amintesc de ziua aceea ca de o minune prin care am redobandit dragostea celui mai iubit dintre pamanteni. La umbra crengilor ingreunate de dulceata fructelor de toamna, am redescoperit dulceata uitata a sarutului. Am inotat umar langa umar in apele blande ale piscinei si, pe marginea apei, ne-am adus aminte cat de bine ni se asaza trupurile unul in imbratisarea celuilalt. Ne-am lasat rasfatati de masaje cu uleiuri parfumate, exotice, faptuite de maini pricepute, intr-o incapere in care am stat intinsi, unul langa altul, stiind deja ca asteptarea ne face sa ne dorim mai mult si mai mult. {i ne-am iubit din nou, ca odinioara, pe patul cu baldachin din camera noastra, punand in fiecare atingere tihna si nerabdarea pe care le aveam candva, in zilele cand nu puteam respira unul fara celalalt.
De mar, de miere, de usturoi…
Am coborat la cina razand, tinandu-ne de mijloc ca in noaptea in care, indragostindu-ne fara sa stim, strabatuseram inlantuiti toate strazile Venetiei. Si am mancat acolo, in refugiul balinez peste care daduseram din intamplare (dar unde am promis sa revenim), cel mai spectaculos, mai savuros, mai uimitor fel de salata cu creveti.
De atunci, de cate ori avem o zi in care ne strabate, ca un fior, indoiala, de cate ori ni se intampla sa lasam vreo pala de deznadejde sa bata intre noi, imi astept iubitul la cina cu acelasi fel de mancare pe care l-am descoperit in ziua in care, inotand de drag, ne-am salvat dragostea de la inec. Amestec un mar ras cu bucatele minuscule de usturoi si torn deasupra o lingura de miere parfumata. (Neaparat, sarut marul inainte sa-l curat, ca sa aiba si aroma iubirii mele). Aprind o lumanare parfumata si repet in gand, de o suta de ori, numele lui. Apoi amestec printre frunzele fragede de laptuca un pumn de creveti abia fierti, curatati cu grija. Stropesc totul cu o ploaie de lamaie si torn la sfarsit deasupra salatei umplutura cu aroma indrazneata, de mar, de miere si de usturoi. Si, mancand impreuna, la lumina aurie a lumanarii, redescoperim gustul dragostei si-l recunoastem in cel din fata noastra pe omul pe care l-am ales, pe cel care detine cheile fericirii si ale sperantei pentru toata viata noastra.
Nu, nu e usor sa pastrezi o iubire. E nevoie de putere si de grija. E nevoie de amintiri comune si de planuri impartasite. E nevoie de miere buna, parfumata si curata. Si mai e nevoie si de cate un refugiu de taina, poate de un spa balinez, unde sa-ti regasesti forta de a merge mai departe, de a crede in cuvantul “noi”. Undeva, la poale de munte. Undeva, unde anul are multe zile cu soare. Undeva, unde gradinile si visele sunt nesfarsite…
