Am incercat sa identific cat mai limpede semnele indragostirilor mele. Ca sa ma apar cat mai eficient de incendiul pe care-l declanseaza in mine fulgerul dragostei, mi-am cercetat instinctele si apucaturile prevestitoare de amor. Si am sperat, nebuneste, ca-mi voi putea tine sub control, cunoscandu-ma, reactiile viitoare.
Dragostea care vine in vis
Marturisesc ca, la inceput, mi-am propus jocul viteaz al autocunoasterii, din lacoma dorinta de-a ma lasa potopita pe de-a-ntregul de fericiri fara liman. Asa cum Vulpea l-a invatat pe Micul Print sa vina la ora fixa la intalnire, ca ea sa-si poata pregati inima pentru fericire, asa mi-am planuit si eu sa ma antrenez pentru bucuriile rumene ce vor sa vina. Dar socoteala din casa adolescentei nu s-a potrivit cu cea din varstele date in parg. In timp si intre timp, marturisesc ca am cam deraiat de la scop si nici ranile n-au fost usoare. Asa ca am invatat sa-mi adulmec din vreme posibilele iubiri pentru ca, la o adica, sa stiu sa ma apar de marile, devastatoarele tristeti de dupa dragoste.
M-am obisnuit sa fiu atenta la vise. De indata ce vreun barbat intalnit mai ades mi s-a strecurat, fara telefon prealabil, in povestile somnului, am priceput ca sta la panda o indragosteala temeinica. Pentru unii dintre cei pe care i-am iubit mi-am deslusit trairile mai intai in vis, si-abia apoi in lumina de veghe. Am adormit senina si m-am trezit chircita de chinurile dragostei, care-mi dadusera, pana atunci, tarcoale fara sa le pot intelege. Si mult dupa ce povestea s-a-ncheiat, am continuat sa-i iubesc cu tot sufletul in vis, pe taramul unde nu exista ranchiuna, nici tradare, nici moarte. Fiindca – nu-i asa?- nici unul dintre noi nu-si poate visa moartea, trezindu-se izbavitor inainte de marele abis. (La fel de grava si de imposibila pare adesea si moartea iubirii, dincolo de granitele somnului.)
Feluri de mancare, feluri de iubire
Am evocat adesea episodul din Seinfeld in care personajele din film isi randuiau intensitatile iubirii in functie de apucaturile menajere pe care le aveau. Daca faceau doar o ordine superficiala printre lucrurile aruncate pe canapele si mese, se profila o aventura cu sanse la cateva repetari. Daca simteau nevoia unui smotru mai voinic, era clar ca relatia avea sanse sa evolueze. Iar daca tanjeau sa mearga atat de departe cu minutiozitatea, incat sa spele si cada, era limpede ca pumnalul dragostei ii lovise drept in inima si ca, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, urmau sa sufere din amor.
Mi-am asezat si eu in felii diferite iubirile, in functie de felurile de mancare pe care le-am gatit. Pentru cei pentru care am taiat rondele de branzeturi fine si le-am asezat printre ochi samantosi de kiwi sau banane, am avut sentimente profunde, dar am stiut, dintru-nceput, ca n-am sa mor din suferinta. Au fost si cei carora le-am spus din prima ca nu stiu sa gatesc si ca restaurantul e locul meu preferat de pierzanie – a economiilor si siluetei: trecatorii… Dar cei pentru care am mintit si-am suferit, cei pentru care mi-am pus prietenele la treaba si la gatit, cei pentru care am indesat cozonacii cumparati in forme si delicatesurile gatite de altii in cuptor, pe-aceia, da, i-am iubit infernal si total si amarnic.
Si ca sa nu ma judece nemilos peste ani, cand vor fi aflat de minciuna, acelora, putinilor, alesilor, am avut grija sa le spun, intotdeauna si-aproape cu aceleasi vorbe, singura poveste splendida din lume in care cred, in care sper. O fila doar, un episod, din Tristan si Isolda: sotul Isoldei, instigat de curteni sa-si pedepseasca sotia infidela, o obliga pe Isolda sa jure, intr-o ceremonie cu public, ca i-a fost credincioasa. Juramantul trebuia sa fie facut pe mormantul unui sfant, care pedepsea imediat orice minciuna, ucigandu-l pe cel care rostea neadevarul. Isolda, femeia care bause licoarea iubirii vesnice pentru Tristan, avea de ales intre moarte si adevar. Mormantul se afla dincolo de un curs de apa. Cand alaiul regal a ajuns langa rau, din multime a iesit un cersetor care s-a oferit sa o fereasca pe regina de neplacerea de a-si uda botinele. Si a luat-o in brate, si a trecut-o peste ape.
Desigur, cersetorul era Tristan, deghizat. Iar Isolda a jurat cinstit pe mormantul care n-ar fi iertat minciuna ca nici un alt barbat, in afara de sotul ei si de cersetorul acesta ce a trecut-o raul, nu a tinut-o in brate vreodata…
Splendid ca de fiecare data…
Oricat de mult am vrea sa fim precaute si sa ne indragostim doar atunci cand stim sigur ca acel El nu va pleca, tot nu reusim. Inima nu tine cont de ce ne spunem noi de ficare data cand ramanem cu gatul sucit dupa vreun El pasager din vietile noastre. Ea isi vede de treaba ei, incepand sa bata nebun cand simte o privire mai atenta sau o atingere mai suava. Apoi se calmeaza si revine la ritmul normal, iar tu iti spui, pentru a nu stiu cata oara, ca n-a fost sa fie.
Povestea celor doi indragostit nebuni, Tristan si Isolda, ramane vesnic in inimile celor care au vazut filmul, sau au citit cartea. Este acea dragoste nebuna ce-o vrem traita fiecare dintre noi, care nu tine cont de dogme, religie, prejudecati si triumfa peste tot si toate. Daca nu in viata pamanteasca, atunci in cea vesnica.