Încă din titlul ales, „Boeme şi alte proze scurte”, volum apărut la Editura Inspirescu, Satu Mare, 2017, colecţia „Scriitorii secolului XXI”, George Terziu demonstreză apetenţa sa spre joc – lingvistic şi semantic – „boeme / poeme” susţinând un soi de paronimie metaforică. În ce fel se traduce asta?
De la început, autorul ne dezvăluie esenţa existenţei sale artistice şi a existenţei sale în general: boemia, traiul într-o dezordine indusă de crezul şi simţămintele sale, sinceritatea de a o recunoaşte şi a face acest gest cu un fel de curaj ostentativ.
Boemia poetică e susţinută însă de poezie adevărată, cu timbru propriu.”Linia imaginară” trasă de George Terziu are concreteţe, „Poeţii îi fac cu mâna din fum”, prietenii îi sunt „în creier”, iar lumea sa „e din sticlă murdară/ din fantezii şi din şoapte”. Omul contemporan văzut de poet înseamnă ”Omul trist din oraşul trist/ Cu viaţa lui repetată, rotundă/ Care se trezeşte la 8 dimineaţa/ Sorbindu-şi aerul şi silabele din ceaşcă/ Şi privirea lui blândă/ El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni,/ Este echidistant ca o floare tandră/ Puţină realitate şi multe amintiri ratate…/” Concluzia? „De atâta prostie se face seară/ Şi încep să ne crescă dinţii de lapte”. Această „minoritate” reprezintă majoritatea şi titlul poemului e pe măsură: „Concert de pian pentru majori”.
Partea de poezie „Boeme” are o structură combinată:despre condiţia poetului faţă în faţă cu cea a omului obişnuit:”Rimele curg printre cărţi disperate/ Poetul stă respectuos în picioare” („Prietenilor din cărţi”), despre sentimentul religios („Aer de sărbătoare creştină”)şi multe poeme de dragoste, de fapt lamento-uri pentru iubita cândva reală, acum devenită ”O himeră/ Postată undeva în stratosferă/ Ca un final de film fără imagini/ Sau ca un vis frumos, neomenesc…” („Final ratat”). Dar cu toate regretele şi tristeţea, aferente despărţirii, autorul are forţa lucidităţii întru potolirea unei disperări adesea mimate. Altminteri n-ar fi scris ”Picioarele mele sunt acoperite cu lut”(„Momentul”), simţindu-se destul de „pe pământ”, trufaş chiar, atunci când afirmă:
„Dacă te-ncrezi în rândurile mele/ Şi crezi în ele mereu,/ Să ştii că ai în mână/ Cartea de vizită a lui Dumnezeu…” („Poate”).”Învingătoare viaţa va merge mai departe” (”Dimineaţa ciudată”), cu atât mai mult cu cât parodicul, sarcasmul care nu-l părăseşte o clipă, îşi arată brusc faţa:”Azi te iubesc nepereche/ Azi te iubesc precum o torţă de flori/ Dar fii calmă, poate o să-mi treacă…” („Poem banal, într-o zi banală”) sau „De ce gândesc imagini fără noimă?/ Aceste roiuri de cuvinte-n zbor/ Când tu, de fapt, eşti dusă după lapte,/ Iar eu te-aştept şi mi-e atât de dor…”(„Retorica matinală”).
Pentru a completa acest caleidoscop liric sunt şi câteva poeme preamărind copilăria şi puritatea („Caii gândului”, „Copilărie”).
Între Ion Minulescu, Marin Sorescu şi Şerban Foarţă, ba chiar preluând ceva din poemele de frondă ale lui Vladimir Vâsoţki, din care am tradus, George Terziu are glas propriu şi poezie notabilă.
„Alte proze scurte” anunţate în titlul cărţii au totuşi un nume în volum:”Proze etnobotanice”. Iarăşi plăcerea jocului semantic! Etnobotanicele sunt prafuri create în laborator:
