Ioan Gyuri Pascu: Nu putem plânge noi lacrimile copiilor noștri, nici râsul lor nu-l putem râde noi

Cântăreț, compozitor, scriitor, tată, Divertis, Distractis, zâmbet, lacrimă, dragoste. Dragoste… electromagnetică. Așa e Ioan Gyuri Pascu, cel mai iubit și mai fermecător dintre artiști.

Interviu realizat în mai 2013

Alice Năstase Buciuta: Într-o ediție de revistă în care vorbim mult despre părinți și copii, te întreb, Gyuri Pascu, mai întâi despre fetița ta, Iarina. Ce mai face? Ce talente are?

Ioan Gyuri Pascu: Iarina are 16 ani, e la școală. Are multe talente. E o pianistă foarte bună, scrie foarte frumos, a apărut deja într-o carte pe care, din păcate, nimeni nu o bagă în seamă, deși ar trebui, pentru că am avea cu toții de învățat din ea. „Noi în secolul XXI”. Primul volum a fost realizat de trei adolescenți, Iarina, o colegă de-a ei cu niște desene și un tânăr din Brasov cu poezii. E o carte foarte interesantă. Iarina e olimpică la muzică, a fost la olimpiada pe țară la pian, sunt bucuros. Talente are multe, dar cum le va gospodări… e treaba ei.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Te-ai schimbat mult de când ai devenit părinte? Erai altfel înainte s-o ai pe Iarina?

Gyuri: Schimbările se întâmplă oricum, nu trebuie să devii părinte ca să te schimbi, dar bineînțeles că devii alt om când apuci să vezi minunea care e un copil, când vezi miracolul creației care e chiar parte din viața ta. Dar, în viață, toate lucrurile te schimbă dacă ești atent. Eu m-am schimbat foarte mult, chiar dacă lumea e cu delay și mă percepe altfel decât sunt. Cum eram, ca înainte… De exemplu, lumea atribuie latura mea spirituală problemelor de sănătate pe care le-am avut, însă eu cărțile am început să le scriu cu mult înainte, dar dacă lumea nu e atentă și nu se interesează… Din 2001 fac asta, dacă asculți albumul meu din 2002, „Stângul de-a visa”, deja îți dai seama de schimbare, apoi cărțile… „În căutarea armoniei” a apărut în 2005, cartea despre gândire, „Gândirea – copilul realității și creatorul iluziei”, în 2006… E perfect adevărat că cel mai adesea oamenii se schimbă dacă se îmbolnăvesc. Sunt oameni care ajung la o boală gravă sau la moarte clinică și vin gata transformați.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Te-am auzit spunând că boala vine ca expresie a unei suferințe, dar boala ta, accidentul cerebral a venit, deci, după ce te schimbaseși, după ce găsiseși echilibrul…

Gyuri: Uneori ceea ce se exprimă acum fizic e consecința a ceea ce s-a întâmplat cu mult timp înainte. Eu am avut mulți ani în care mi-am nesocotit menirea și multe momente în care aveam sentimentul ăla de zădărnicie… Că de ce nu mi se dau piesele la radio, că de ce nu merge treaba, că de ce să mai fac ceva… Eram trist, necăjit, stresat, munceam foarte mult, mergeam să filmez, aveam spectacole, apoi stăteam cu băieții pe la beri, mă culcam târzior și mă trezeam apoi devreme, întrebându-mă pentru ce să mai fac cântece… Când a venit boala, a venit ca un clopoțel, putea să vină și mai rău. Dacă nu mai aveam treabă pe aici plecam… Dar se pare că mai am ceva treabă.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Ai devenit, deci, mai înțelept, după cărți, după boală?

Gyuri: Orice om e mai înțelept cu fiecare zi care trece. Doar că unii oameni devin mai înțelepți mai repede, alții foarte târziu. Alții poate niciodată vizibil, dar tot se schimbă ei înăuntrul lor. Numai că mulți dintre noi dăm la o parte înțelepciunea, că nu ne convine să fim înțelepți. Nu întotdeauna adevărul e cel pe care ți-l dorești, chiar dacă îl auzi. Unii vor o carieră înainte de toate, alții o viață nu știu cum… și constată că nu îi ajută înțelepciunea în ceea ce au ei de gând să facă.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Cum erai acum 20 de ani? Mai necumpătat, mai…

Gyuri: Eram mult mai tânăr! (râde) Cu 20 de ani mai tânăr. Cu mai multă energie, cu dorințe multe, dar pe măsură ce trece vremea începi să nu mai ai dorințe și asteptări, doar aștepți să vină viața și să îți aducă ce vrea ea.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Nu e păcat să nu ai dorințe, doar să stai și să aștepți?

Gyuri: Deloc! Așa trebuie să fie. Nu să ne încrâncenăm prostește pentru toate. Noi ne supărăm când pierdem și un nasture, dar orice pierdere are rostul ei, când pierdem un nasture, înseamnă că așa trebuia să fie, nu era al nostru. Așa e și cu iubirea. Iubirea e foarte bine să o înțelegi, când ai înțeles iubirea, ai înțelepciune. Înțelepciunea e iubirea înțeleasă. Când privești iubirea în fațetele ei mici, apare gelozia posesivitatea, crezi că l-ai pierdut pe omul de lângă tine, ca și cum l-ai fi câștigat la belciuge… Vorba lui Sting: If you love somebody set them free. Lasă-i libertate omului pe care îl iubești. Am un cântec pe albumul cel nou, albumul intitulat Electromagnetic Love, despre deschiderea coliviei, să-l lași pe cel iubit să fie liber. De aceea încrederea e cel mai frumos lucru in iubirea dintre doi oameni. Sinceritatea e importantă. Dacă un pic dispare din sinceritate, se strică totul, ajungi să te întrebi: dacă m-a mințit? Dacă m-a înșelat?

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Cum să facem, atunci? Să recunoaștem când greșim? Să spunem despre noi și adevărul care nu ne place?

Gyuri: Adevărul nu e întotdeauna plăcut, dar e bun și eliberator. S-ar putea la început să arunce în tine cu o tigaie cel căruia i l-ai spus. Dar după aceea își dă seama că e mai bine că i-ai spus, vine și acceptarea. Când accepți că ai o problemă, constati că ea dispare. Important este să accepți.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Toate lucrurile acestea îți aduc fericirea, te ajută s-o găsești mai ușor?

Gyuri: Nu ți-aduc fericirea, o găsești pur și simplu, ești în ea, ești în fericire. O cauți degeaba pe dinafară. Când începi să accepți, să ierți, ai căzut cu fundul în fericire.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Așa trăiești tu, cu fundul în fericire?

Gyuri: Da. Asta nu înseamnă că nu sunt trist câteodată. Dar sunt fericit cu ceea ce fac sau cu ceea ce sunt. Fericirea e în noi, trebuie doar s-o accesăm.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Dar pe copii cum să-i creștem, ce să îi învățăm ca să fie fericiți?

Gyuri: Noi nu avem ce să îi învățăm, ei sunt sau nu sunt fericiți. Noi putem doar să-i sprijinim, nu putem plânge noi lacrimile copiilor noștri, ca să nu mai fie triști, nici râsul lor nu-l putem râde în locul lor. Copilul a venit să învețe și el, iar noi nu putem învăța pentru ei. Sunt mulți părinți care zic: dacă i-aș putea lua plânsul, să plâng eu în locul lui… Dar nu se poate.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Și-atunci de ce ne agităm atâta ca părinți?

Gyuri: Îți răspund cu aceeași întrebare: De ce ne agităm? Dacă am bani să-i cumpăr un caiet îi cumpăr, sau îi iau un blug mai frumos pe care-l vrea ea, dacă nu, mai stăm puțin. Cel mai mare sprijin pe care li-l dăm este să-i iubim cu adevărat.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: E mai important să iubim sau să fim iubiți?

Gyuri: E acelasi lucru. Nu poti fi iubit decât dacă iubești. Iubirea nu e unilaterală, atunci e posesivă, duce la ură, la invidie. Iubirea e pur și simplu. Atunci când suntem parte din asta în mod conștient, împrăștiem lumină și împrejur.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: De ce spunem mereu că unul iubește mai mult și altul mai puțin?

Gyuri: Fiindcă ne-am învățat noi să facem tot felul de topuri și clasamente. Noi stabilim din punctul nostru de vedere. E iubire, dar… Și punem virgulă. Când punem virgula aia, înseamnă că nu iubim, habar n-avem ce e iubirea… Te iubesc, dar…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Sunt și „dar”-uri obiective. Te iubesc, dar locuiești în altă țară, deci nu putem fi împreună…

Gyuri: Și ce dacă locuiește în altă țară? Îl iubești chiar dacă e în Patagonia. Și nu e obligatoriu ca doi oameni care se iubesc să fie împreună. E frumos, poți să mergi la mare sau la piață, dar nu e obligatoriu…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Ai păstrat copilul din tine, ești inocent, pus pe glume, senin… Ce ai mai păstrat în tine de copil?

Gyuri: Copilul interior nu înseamnă că ești copilăros. El e foarte înțelept, ca parte de spirit. Ce poți să păstrezi din copilărie este acea joacă. Să nu iei viața foarte în serios. Și curajul. Un copil nu are frică, o capătă cu trecerea anilor. Și prospețimea, puterea de a iubi… Ne facem prea multe griji și grijile astea ucid copilul interior…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Faptul că ești artist te face mai vulnerabil sau mai puternic?

Gyuri: Eu m-am născut artist și am fost dintotdeauna foarte sensibil. M-a întrebat cineva care e cea mai mare calitate a mea și care cel mai mare defect. Și am spus că sensibilitatea e și calitate și defect principal pentru mine. Eu am fost și sunt sensibil. Dar nu e neapărat ca artiștii să fie sensibili. Un om care face ceva strălucitor într-o meserie care nu e artistică, cineva care pune mult suflet și multă pasiune în ceea ce face poate fi foarte sensibil. Iar altul care e în zona artistică, dar face ceea ce face pentru carieră, sau pentru că așa îi spune PR-ul, s-ar putea să nu fie atât de strălucitor, chiar dacă are un milion de view-uri și o sută de milioane de like-uri, ca Gagnam Style…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Deci te-ai născut artist, ai știut asta…

Gyuri: Profesor sau doctor te faci, artist te naști, iar dacă ești conștient de ceea ce ai de făcut, mergi în direcția asta. Eu știam asta de mic, le ziceam că o să mă vadă la televizor, iar bunica îmi spunea că sunt lăudăros…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Deci ai tăi nu te-au încurajat?

Gyuri: M-au și încurajat, cântam într-o formație la Mediaș, cu Elena Cârstea, iar diriginta spunea: „Nu-l mai lăsați, că vine obosit la școală”. Dar mama mea a zis: „Eu îl las”. Veneam obosit, lunea, e adevărat, dar asta îmi plăcea mie. E drept că pe parcurs mi s-au pus și multe frâne, eram prea scund, am picat la teatru. La cântat, și-acum, puțină lume mă ia in serios, deși am peste 100 de cântece înregistrate la Uniunea Compozitorilor.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: De ce se întâmplă asta?

Gyuri: Pentru că punem etichete oamenilor. Iar eu le-am fost impus cu personajele mele de la Divertis, mă știu drept comendiant, m-au văzut așa la televizor. Un șofer de taxi mi-a zis: Dumneata semeni cu comicul ăla de la televizor care și cântă. Dar acum, de când cu internetul și cu youtube-ul, e mai bine, asta a fost șansa mea, că dacă radiourile nu te promovează…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Nu vă face rău faptul că piesele sunt pe internet, gratis?

Gyuri: Eu mă bucur că ascultă cineva. Cum a pus și Prince piesele lui pe net și-a zis: luați cântecele mele… Am înțeles că s-a semnat un contract, iar artiștii vor primi și ceva bani din difuzările de pe youtube. Înainte eram foarte necăjit, nu numai că nu câștigam bani, că bani mai câștigam din spectacole, dar mai ales că nu mă difuzează radiourile. Acum sunt bucuros să fac cântece, iar dacă cineva îmi mai dă și bani pentru asta, e bonus…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Totuși, nu ai și tu grija zilei de mâine? Ai copil, ai răspunderi…

Gyuri: Era un timp când îmi era atât de greu! Era iarnă, banii se duceau imediat, aveam acasă o butelie de propan care se termina mereu vinerea, după trei săptămâni, era frig, fetița mea avea vreo doi ani… Nu mai știam ce să fac, mă ascundeam în garaj… Până când am zis: Doamne, eu las în grija Ta tot, atâta să-mi dai, cât am nevoie. De-atunci s-au rezolvat toate, când am nevoie de ceva, primesc ceva de lucru. Nu-mi mai fac grji.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Cum ai descoperit credința?

Gyuri: Credința este în noi, ia diverse forme. Când eram mic mergeam la școala de duminica, frații mei fiind catolici… Apoi a venit perioada când am descoperit fizica, chimia, era pe atunci materialismul dialectic, și m-am îndepărtat… După care, ușor-ușor, te întorci. Sunt multe căi care duc la credință. Fizica cuantică e una dintre ele. Credință am avut dintotdeauna, dar nu sunt foarte religios, mai ales din cauza instituțiilor religioase. Credinta le cuprinde, dar ele nu pot cuprinde credința.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Deci n-ai ținut post de Paște…

Gyuri: Nu, eu am și diabet, dar în vinerea mare nu am mâncat carne, în semn de respect. Problema e că noi trăim nu doar credința, ci și legile omenești mai mult în literă decât în spirit. Alergăm după miel de Paște, după brad de Crăciun, când de fapt poți să nu le ai si să trăiesti această lumină a sărbătorii. Suntem potopiți de aspectele vieții și din cauza asta nu vedem viața. Viața e un dar. Nu trebuie să ne facem griji, ce va fi, dacă mâine n-am. O să vezi ce va fi mâine. Eu am mâncat și pâine cu ceapă. Și am mâncat și icre negre…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Îndrăznesc să te întreb cum stai cu dragostea, ai pe cineva?

Gyuri: Așa, dragostea dintre un băiat si o fată? Nu am pe cineva, nu, acum nu am.

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Și nu ți-e greu? Nu cauți? Nu te simți singur?

Gyuri: Câteodată ți-e greu, dar unde să cauți, mai ales că am treabă, cânt, merg peste tot… Relații mai apar, mai dispar, dar acum nu am o relație stabilă. Dar nimeni nu e singur, că sunt cu noi îngerașii, iar Dumnezeu este cu tine. Dacă te simți singur, ieși pe stradă, că e plin de oameni. Merg la o terasă, stau la o masă, eu beau o apă, ei beau o bere…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Și aștepți o iubire electromagnetică… Ce înseamnă, de fapt Electromagnetic Love?

Gyuri: Inima are un câmp electromagnetic foarte frumos, există un câmp al inimii și al iubirii… De fapt și pământul, în creația lui Dumnezeu, are un câmp electromagnetic protector- care se cam subțiază. Cu cât mai multă iubire oferim, cu atât mai puțină boală va fi. Iubirea cred că e soluția pentru toate, și pentru încălzirea globală. Din lipsă de iubire au apărut toate siluirile care au fost pe pământ. E o iubire care cuprinde în câmpul ei toate fațetele, e ceva mai nobil, mai înalt decât iubirea dintre o persoană și cealaltă, cuprinde și felul acesta de iubire, dar e mai mult… Am pe albumul cel nou un tango, se numește chiar așa, El tango. Și asta spun în acest cântec că tangoul e singurul dans care are savoarea întregii vieți, care exprimă întreaga viață. Un dans care cuprinde acest fel de dragoste…

Marea Dragoste/ Revistatango.ro: Electomagnetică…