fbpx

Ava Gardner: N-am inteles niciodata de ce eram asa faimoasa

de

Jurnalistul si scriitorul american Lawrence Grobel, cunoscut pentru cartile nascute in urma conversatiilor sale cu mari personalitati ale lumii, a lansat recent un nou volum, in care vorbeste despre perioada pe care a petrecut-o intervievand-o pe actrita Ava Gardner: „Conversations with Ava”, o noua carte de Lawrence Grobel…


Cu doi ani inainte sa moara, Ava Gardner l-a rugat pe Lawrence Grobel sa o ajute sa-si scrie memoriile. Pe parcursul a doua luni, jurnalistul si actrita s-au intalnit frecvent, in Los Angeles, insa apoi, Gardner a fost nevoita sa se intoarca la resedinta sa din Londra, iar Grobel trebuia sa termine cartea la care lucra in perioada respectiva, The Hustons. Timp de 25 de ani, scriitorul a pus deoparte casetele cu inregistrari, iar acum, pentru prima oara, conversatia purtata cu Ava a luat forma unei carti ce tocmai a fost publicata in versiune Kindle.
Dialogul cu frumoasa femme fatale din The Killers, Mogambo si Night of the Iguana este fascinant. Ava Gardner, despre care Grobel declara ca era „timida si retrasa”, a vorbit despre cele trei mariaje esuate cu Mickey Rooney, Artie Shaw si Frank Sinatra, despre cei 15 ani in care Howard Hughes a urmarit-o, fiind nebuneste indragostit de ea, si a dezvaluit cum George C.Scott a agresat-o in trei randuri, iar o data a fost la un pas de a o rani grav, cu o sticla sparta. In conversatia cu Grobel, Gardner si-a amintit despre copilaria sa, pe care a petrecut-o in Carolina de Nord, unde tatal sau avea o ferma de tutun, si a povestit cum a fost descoperita si a devenit actrita sub contract cu MGM, perioada pe care a descris-o ca fiind „sclavie alba”. Faimoasa artista a vorbit si despre prieteniile sale cu Hemingway, Dominguín si Brando, precum si despre colaborarea cu regizorul sau preferat, John Huston. Jurnalistul a reusit sa o determine pe Ava Gardner sa discute cu sinceritate si despre dependenta sa de alcool si despre atacul cerebral pe care l-a suferit spre sfarsitul vietii.
***
Iata cateva extrase din volumul recent lansat, Conversations with Ava, oferite de autor, in premiera, presei din Romania:
Despre contractul cu MGM: „Am crezut ca voi castiga 50 de dolari pe saptamana, dar s-au dovedit a fi 35 de dolari, pentru ca 12 saptamani din an eram in pauza. A fost sclavie alba si a durat 17 ani.”
Despre rolul sau din „The Killers”: „Oh, ce naiba stiam eu? In prima zi, m-am dus pe platou machiata complet, iar regizorul mi-a spus sa ma sterg pe fata. Asa ca am turnat filmul fara machiaj. Nu aveam legatura cu nimic din ce faceam. N-am inteles niciodata de ce eram asa faimoasa.”
Despre actorie: „Eram lenesa. As fi fost o actrita mult mai buna daca as fi luat lucrurile in serios. N-am avut niciodata respectul cuvenit fata de actorie. Destul de frecvent imi invatam replicile in drum spre studio.”
Despre moda anilor ‘20: „Anii ’20 au fost epoca Flapper, in care era la moda pieptul plat. Surorile mele erau toate niste fete cu bust voluminos si isi striveau sanii cu bucati de panza, pe care le fixau la spate cu ace de siguranta. Si-au distrus sanii complet cand erau tinere. Asa ca Bappie a spus: Ava nu va trece prin asta.
Despre Marlon Brando: „Ne-am dus la hotelul unde statea si am baut cateva pahare. Nu purtam sutien, iar el s-a apropiat, mi-a atins sanii si mi-a spus: Sunt reali? I-am raspuns: Cred ca da.”
Despre barbatii din viata ei: „Am avut de a face cu barbati care isi ieseau repede din fire si puteau deveni violenti – Dumnezeu stie cum a trebuit sa ma apar de Howard Hughes si Frank Sinatra, si de abuzurile verbale ale lui Artie Shaw. Dar George (n.r. C.Scott) era dintr-o categorie diferita de animale cand se imbata. Intra cu forta in camera mea de hotel – lucru pe care l-a facut in Italia, la Londra si la Beverly Hills Hotel – ma ataca pana cand mi se facea teama pentru viata mea si urla: De ce nu te casatoresti cu mine? Niciodata nu m-as casatori cu un barbat care nu se poate controla cand bea. Eu, una, sunt fericita cand beau. Rad, dansez. In niciun caz nu sparg sticle si nu amenint oamenii ca-i omor.”
Si, totusi… : „Unele dintre lucrurile pe care le regret cel mai mult in viata s-au intamplat cand beam. Pur si simplu nu ma impac bine cu alcoolul. Si nu-mi pasa in ce parte a zilei ma aflu, beau prea mult.”
Despre fertilitate si copii: „Mi s-a spus ca nu puteam avea copii, pentru ca aveam ceea ce se cheama uter retrovers si infantil. Niciodata nu mi-am luat precautii. Dar niciodata nu am simtit lipsa copiilor. Cu Mickey si Artie nu am ramas insarcinata. Dar cu Frank, ceva trebuie sa se fi schimbat inauntrul meu, pentru ca am ramas gravida. Dar momentul nu era potrivit, asa ca am facut un avort. Nu a fost usor, m-au dus la un psihiatru mai intai. Si am ramas din nou insarcinata imediat dupa aceea, si am scapat si de acel copil. Niciodata nu am avut incredere cu adevarat in Frank. Probabil ca de aceea am facut acele doua avorturi.”
Despre Howard Hughes: „Nu stiam nimic despre el. Nu stiam despre reputatia lui, sau despre averea lui, sau despre pasiunea lui pentru avioane si zboruri in jurul lumii. Am stiut doar ca, imediat ce am divortat de Mickey, Howard a intrat in viata mea si nu am mai putut scapa de el vreme de 15 ani, indiferent cu cine ma intalneam sau cu cine eram maritata.”
Despre Artie Shaw: „Nu eram casatoriti de cinci minute cand am hotarat sa merg la un analist. Artie era un pseudo-intelectual. Avea o mare diaree verbala. Eram constant redusa la tacere. Eram foarte indragostita de el, dar nu eram tratata ca un egal, ca o sotie; eram tratata ca un fel de mic animal de companie.”
Despre Frank Sinatra: „Bietul baiat era literalmente fara un loc de munca. Spunea ca tot ce putea face era sa cante in localuri si in baruri de noapte de doi lei. Ego-ul lui si stima de sine erau mai jos ca niciodata. Iar ale mele erau, practic, in varf. Asa ca a fost un iad pentru el. Era un barbat atat de mandru – sa aiba o femeie care-i platea toate facturile era o nenorocire.”
Despre atacul cerebral: „M-am trezit, si toata partea stanga disparuse. Nu-mi puteam misca decat degetul mare de la picior. Piciorul nu-l mai simteam, bratul nu-l mai simteam – era pur si simplu lipit de corp, aproape ca l-am rupt ca sa-l putem misca. Gura nu mai functiona, nu se putea intelege ce vorbeam. Afurisita de limba era asa de amortita de parca fusese injectata cu Novocaina.”
Despre depresie: „Incetasem sa rad, si o intunecime teribila coborase asupra mea. Nu s-a intamplat gradual, ci dintr-o data. Am simtit ca plutea deasupra mea un nor intunecat ce refuza sa dispara. Mi-am dat seama ca era o depresie pentru ca mai trecusem prin asta cand am facut o histerectomie, acum 20 de ani. Aveam vertijuri groaznice si simteam ca traiesc intr-un permanent cutremur.”
Dupa o cadere: „M-am dus la baie, m-am asezat si m-am lovit de perete. Stateam acolo, pe podea. Asa ca intre tremuraturi, un umar anchilozat si asta, aproape ca am murit. Aveam nevoie de oameni care sa ma imbrace. Aveam dureri atat de mari, incat renuntasem la orice. Voiam doar sa stau intinsa in pat si sa beau brandy.”
„Conversations with Ava” poate fi comandat? de pe site-ul Amazon.com, la pretul de 11.15 dolari.
 
***
Conversations with Ava este cea de-a sasea carte de Conversatii semnata de Lawrence Grobel. Celelalte – cu Truman Capote, Marlon Brando, James A. Michener, Al Pacino si Robert Evans – se citesc in continuare cu nesat in lumea intreaga si au fost traduse in 11 limbi. Lawrence Grobel este o legenda in breasla jurnalistilor, avand in palmares sute de interviuri cu staruri de la Hollywood, scriitori, politicieni si sportivi. Autor a 20 de carti, Grobel este frecvent invitat in emisiuni TV precum The Today Show sau Charlie Rose, iar timp de un deceniu, a predat un curs de Arta interviului la University of California.
Jurnalistul are 66 de ani si traieste in Los Angeles.
 

 

Categorii:
Superstar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *