Gabriela Szabo: La scoala, fetele se scutesc de la sport, apoi din primul salariu se duc la fitness

de

A fost cea mai buna atleta a lumii si este, in continuare, una dintre romancele ale carei performante raman inscrise pentru totdeauna pe harta sportiva internationala. Gabriela Szabo a raspuns la cateva intrebari pentru Marea Dragoste/www.revistatango.ro si ne-a explicat de ce o viata sanatoasa fara sport nu exista.

Marea Dragoste/Tango: Ce ar trebui sa facem ca sa fim sanatosi?

Gabriela Szabo: Mesajul meu, pe care il repet de fiecare data, este acela ca organismul nostru este construit pentru miscare. Fiecare dintre noi are datoria sa se miste, sa isi puna corpul in miscare, mereu. N-am sa obosesc niciodata sa spun lucrul asta, chiar daca unii s-au plictisit sa-l auda. Si apoi, cand esti implicat intr-o activitate sportiva si te preocupa un stil de viata sanatos, te ghidezi si dupa o alimentatie de acelasi fel, nu? Cauti informatii si despre asta si incerci sa ajungi la un echilibru, tu cu felul in care traiesti zi de zi.

Marea Dragoste/Tango: Dar crezi ca exista un interes real al tinerilor fata de sport?

Gabriela Szabo: Stii ce am observat eu? Cat sunt eleve in scoala, multe fete, dar si baieti se scutesc de la orele de sport si nu le dau atat de mare importanta. In momentul cand aceste domnisoare ajung sa-si gaseasca primul job, din banii de salariu, primul drum pe care-l fac este la sala de fitness. Abia atunci isi dau seama cat de important este sportul pentru a arata bine, pentru a fi sanatos si pentru a te binedispune. Sportul, fie ca ne place sau nu sa-l practicam, ne da o stare de spirit buna, o motivatie frumoasa. Ne determina sa vedem lucrurile dintr-un alt unghi, ne schimba viata in bine! M-as adresa tinerelor fete si le-as spune ca nu trebuie sa neglijeze orele de sport, caci cu cat incep mai de timpuriu sa faca miscare, cu atat isi vor prelungi mai mult viata si si-o vor face mai frumoasa.

Marea Dragoste/Tango: Dar femeile care au trecut de o anumita varsta si nu au facut niciodata sport? Pentru ele ce tip de miscare e benefica?

Gabriela Szabo: Sportul nu are varsta. Am intalnit, la sala de sport unde ma duc, o doamna de 60 de ani care avea nu stiu cate probleme de sanatate. Lua foarte multe pastile in fiecare zi si tot nu se simtea bine. Iar cineva a indrumat-o spre sala de sport. Mi-a zis ca, in primele zile cand a venit, cand ma vedea si pe mine acolo, ii venea sa se ascunda sub aparate de rusine. Dupa noua luni de zile, a renuntat la toate pastilele. Toate femeile ar trebui sa stie ca practicarea unui sport poate incepe la orice varsta. Doamna aceasta de 60 de ani mi-a spus ca nu va renunta niciodata sa faca miscare. A uitat de medicamente, a si slabit 16 kilograme, se simte foarte bine, a scapat de starile depresive, ceea ce pentru o femeie la 60 de ani e grozav, nu credeti? A inceput sa studieze ce inseamna un stil de viata sanatos, si-a luat notite, a devenit foarte pasionata. Daca fiecare dintre noi ne-am gasi pasiunea in sport, am avea mai putini oameni bolnavi.

Marea Dragoste/Tango: Ce fel de activitati fizice le recomanzi fetelor care vor sa fie sanatoase, dar sa si arate foarte bine?

Gabriela Szabo: Mie imi este foarte greu sa fac astfel de recomandari, pentru ca eu privesc sportul dintr-o alta perspectiva. Eu nu privesc sportul ca pe o activitate facuta pentru a arata bine. Eu am facut sport de performanta, dar pentru ca imi doresc sa atrag oamenii prin tot felul de evenimente demonstrative, eu recomand de fiecare data sa se mearga in salile de sport. Acolo, in functie de pregatirea ta, de varsta si de starea de sanatate, antenorul iti recomanda exact ceea ce ai tu nevoie. Acum, trebuie sa fim constienti ca muschii si corpul frumos nu se fac peste noapte! Trebuie sa ai rabdare, sa fii foarte perseverent, sa te duci regulat la sala, nu sa mergi trei luni, iar apoi sa renunti! In trei luni de zile nu se vede mare lucru, mai ales la un om care nu a facut niciodata sport! Ai nevoie de timp, iar forma frumoasa pe care o capata muschiul datorita exercitiilor fizice se vede doar in timp. Mi s-a mai intamplat, la sala, sa intalnesc fete care vroiau sa arate minunat dupa o saptamana! Asa ceva e imposibil, nu se poate. Apoi, efortul trebuie gradat, de la usor la greu, si asta e foarte important.

Marea Dragoste/Tango: Oamenii care au o viata agitata nu au timp sa ajunga la sala de sport. Crezi ca miscarea facuta acasa e suficienta?

Gabriela Szabo: Sportul se poate face oriunde, nu doar in salile de fitness. Noi, in Romania, nu avem o cultura sportiva, din pacate. Cand te intereseaza asta, trebuie sa te si documentezi, sa citesti, sa afli cat mai multe lucruri. Pe un om sedentar, care azi vrea sa inceapa sa faca sport si merge in parc si alearga o jumatate de ora, a doua zi nu-l mai vezi. De asta e nevoie de educatie. Ar trebui sa incepem activitati fizice de la varste foarte mici, ca sa avem o cultura in sensul asta. La 30 de ani, la 40, persoanele care vor sa inceapa, trebuie sa ceara parerea specialistului, eu asa recomand. Trebuie sa consulte si un medic, pentru ca poate suferi, chiar fara sa stie, de niste boli care nu i-ar permite sa faca efort fizic. De fiecare data, eu sfatuiesc, inainte de toate, sa intrebe doctorul, iar apoi sa se sfatuiasca cu un profesor de sport care ii poate prezenta o anumita pregatire, in functie de asteptarile pe care le are. Eu privesc lucrurile asa si mi-e foarte greu sa fac recomandari, sa dau sfaturi oamenilor care vor sa faca sport doar asa, intr-o doara. La mine e simplu, eu sunt propriul meu profesor, stiu ce am nevoie, stiu cat si cum trebuie sa fac miscare ca sa-mi fie bine, in functie de ce urmaresc prin acel antrenament.

Marea Dragoste/Tango: Care a fost cel mai neplacut efect pe care l-a avut sportul de performanta asupra ta?

Gabriela Szabo: Nu a avut nici un efect foarte grav, deocamdata. Dar sportul de mare performanta nu inseamna neaparat ca vei fi sanatos pentru totdeauna. Da, ai un corp frumos, iti dezvolti vointa, ambitia si alte aptitudini de care orice om are nevoie. Dar, de cand m-am lasat de sport, eu sunt foarte atenta la sanatatea mea, pentru ca efortul fizic intens isi pune amprenta asupra organismului. De asta si fac foarte multe exercitii fizice, tocmai pentru ca vreau sa traiesc sanatos.

Marea Dragoste/Tango: Faci sport si acum, in fiecare zi?

Gabriela Szabo: Nu in fiecare zi, de trei ori pe saptamana.

Marea Dragoste/Tango: Si ce fel de miscare faci?

Gabriela Szabo: Alerg cate o jumatate de ora, cam sase kilometri, imi tonific musculatura, fac bicicleta in sala, merg si la spinning. Merg la extraspinning, adica la clasa de foarte bine pregatiti, caci ar fi culmea sa merg la incepatori! (rade)

Marea Dragoste/Tango: Iar in privinta alimentatiei, iti pui restrictii?

Gabriela Szabo: Mananc foarte sanatos, cu tot ceea ce implica asta: legume, fructe, cereale. Nu mananc carne de pui, ci prefer pestele. Nu prea mananc vita, dar in schimb mananc carne de porc.

Marea Dragoste/Tango: Mananci porc? Nu e nesanatos?

Gabriela Szabo: Mananc, cateodata, de ce nu? Eu am crescut cu ea, noi, romanii am crescut cu ea. Prefer sa mananc o bucata de carne de porc, decat sa mananc pulpe sau piept de pui. Macar stiu ca porcul ala nu poate fi crescut peste noapte, cum creste puiul, cu atatia nutrienti care dezvolta masa musculara. Eu nu mai mananc carne de pui de un an de zile. Ma tem de toate substantele chimice pe care le contine. Asa ca, mai bine aleg o carne de porc, care nici ea nu e foarte sanatoasa, dar oricum, cred ca e mult mai buna decat cea de pui, la ora asta. Daca as creste eu gaina in curte, ar fi altceva, dar asa, ce fac? Mananc puiul care e crescut fortat, ca intr-o luna sa ajunga la 100 de kilograme?

Marea Dragoste/Tango: Care este diferenta esentiala dintre o viata sportiva si una sedentara?

Gabriela Szabo: Cel mai frumos compliment, pe care eu l-am primit de la un elev de clasa a sasea, a fost cand m-a intrebat cine sunt, pentru ca ma credea foarte tanara. “Eu sunt doamna profesoara”, i-am spus. Faceam promovare sportiva in scoli. “Nu se poate”, a spus el, “dar cati ani aveti, 20?”. I-am spus razand ca mi-ar placea mie sa am 20. “Dar cat aveti, atunci, 25?”. “Si 25 mi-ar placea sa am!”, zic. “Doamna, nu cred ca aveti 30!”. Cand i-am spus ca am mai mult de 30, a ramas foarte mirat. Asta este diferenta dintre un om care face sport si unul care sta. Se vede imediat, prin felul de a fi, de a zambi, de a se misca, se citeste sanatatea pe fata unui om care face sport. Uitati-va la toate persoanele care fac sport de intretinere, si-o sa vedeti cat de vesele sunt, cat de pozitive si cata energie emana! Ma bucur enorm ca pe toti amicii mei care n-au facut sport niciodata i-am convins sa inceapa, iar acum alearga in fiecare dimineata cate o jumatate de ora.

Marea Dragoste/Tango: I-ai convertit!

Gabriela Szabo: Da! Dar a fost o convertire pozitiva! De exemplu, prietena mea, Irina, care in viata ei nu a facut sport, merge acum la alergat in fiecare dimineata. Georgiana, o alta prietena, se duce la sala de patru ori pe saptamana. Si altii la fel! Erau oameni sedentari, care decat sa se plimbe, preferau sa stea in fata televizorului sau a calculatorului. Sunt bucuroasa ca am reusit sa-i conving, pentru ca viata sanatoasa fara sport nu se poate!

Citeste si Gabriela Szabo: Nu mai alerg deloc, dar uneori ma visez alergand

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *