fbpx

Noi, milioanele de Richarzi…

de

Fiecare scenă din Richard al III-lea de Shakespeare, piesa montată la Bulandra de Andrei Șerban, te surprinde și te uluiește, deși textul lui Shakespeare își are drumul lui deja bătătorit în fiecare dintre noi. Credeam că povestea e veche și aceeași, curgând ritmat și însângerat în memoria noastră, de la iarna vrajbei noastre și până la un cal, regatu-mi dau pe-un cal… Însă regizorul știe să schimbe înțelesul cuvintelor din pași și priviri, să reașeze cenușiile povești îndepărtate în prezentul cel mai arzător și cel mai galben, să facă sângele Angliei să curgă în neputințele propriului popor și, culmea, să scoată hohotul de râs din cea mai neagră tragedie.

Fotografii de Paul Buciuta

Da, am râs la Richard al III-lea, dar și asta m-a luat îngrozitor de tare prin surprindere. Comicul țâșnește dintre crime și valuri de sânge; nimicniciile, lașitățile și neputințele desenează personaje de-un amuzament care potențează nebunia, iar când am plâns, cel mai mult am plâns pentru însuși Richard, a cărui răutate ajunge să aibă mai multă noimă decât cruzimea celor din jur, care și-o exercită din prostie, din slugărnicie, din lăcomie sau mândrie. Cu siguranță, emoția se naște și din jocul absolut fabulos al actorilor. Al tuturor, de la primul și până la ultimul. E Marius Manole acolo, în prim plan, și e genial, așa cum sunt, absolut stră-lu-ci-tori, și Rodica Lazăr, George Ivașcu, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea, Catinca Maria Nistor.

Regăsind în lumea de secol XV mizeria societății noastre românești de secol XXI m-a străfulgerat gândul că nu arta sa rafinată pe cele mai nobile scene ale Vestului, nu cunoașterea limbii engleze până-n măduva ei de fum și lumină, nu interacțiunea sa de la egal la egal cu textele lui Shakespeare l-au făcut pe marele regizor Andrei Șerban să mai nască o capodoperă, ci tocmai împletirea lui înaltă de gene românești, admirată și recunoscută pretutindeni în lume.

Fiindcă noi, românii, suntem ultimii împătimiți ai păstrării răutății ca virtute și ai marginalizării altora ca sport național, cei care dăm voluptuos mai departe ștafeta cruzimii, a neiertării și a lăcomiei de putere, ultimul popor nevrednic și nedornic să iasă din iarna vrajbei tuturor vrajbelor. Așa că noi, milioanele de Richarzi alungați de propriile mame și preschimbați în fiare de atâta neiubire de sine, îl putem înțelege, cunoaște și recunoaște pe Richard cum alte popoare și generații de pământeni aflați cu toții, buluc, pe drumul propriilor vindecări, n-o mai știu face.

 

Regizor artistic: Andrei Șerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Decor: Andrei Șerban
Consultant spațiu scenic: Octavian Neculai
Costume: Fruzsina Nagy
Hair styling: Ligiana Mandea, Carmen Lazăr
Make-up: Valentina Sandovici, Cristina Sinoaie
Muzica: Raul Kusak

Asistent decor: Vladimir Iuganu
Asistent costume: Dalma Zsuzsanna Szőke
Regizor tehnic: Alina Manu, Daniel Constantinescu

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.