fbpx

Radu Gabrea & Victoria Cocias: intre noi a fost o mare intalnire

de

”O poveste de dragoste, Lindenfeld” este, inainte de orice, o poveste de dragoste in jurul careia timpul si spatiul dispar. Actiunea filmului incepe in Frankfurt-ul anului 2005. Ulrich Winkler (Victor Rebengiuc), presedintele unei mari companii, vede la televizor un reportaj despre un vechi sat sasesc din Banat, sat care astazi este abandonat – Lindenfeld, unde Ully se nascuse si traise pana in 1945. Ully retraieste libertatii de a o iubi pe Helga (Victoria Cocias), intr-un flashback care trece rapid de la idilic – jocul celor doi indragostiti, la grotesc – cand aceasta dispare intr-un camion, fiind deportata in lagarele sovietice… Dincolo de firul epic pe care spectatorii il vor urmari cu sufletul la gura, iubirea protagonistilor din Lindenfeld se arata a fi, cu adevarat, marea dragoste tocmai pentru ca n-a fost consumata, ramanand un ideal al unor vieti irosite. Una, din prea mult curaj, alta, din prea putin. „O poveste de dragoste, Lindenfeld” este un film semnat de regizorul Radu Gabrea. Pelicula va avea premiera pe 20 iunie, iar revista Tango – Marea Dragoste este partener al evenimentului. Scenariul filmului este semnat de dramaturgul si prozatorul Adrian Lustig, in colaborare cu regizorul-producator al filmului, dupa romanul „Lindenfeld” al lui Ioan T.Morar. In distributie: Victoria Cocias, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Ion Caramitru.
Un interviu de Eveline Păuna; Fotografii de Paul Buciuta

                           Radu Gabrea: In inchisoare bucuriile se schimba, fericirea se limiteaza  
EVELINE PAUNA: E fascinant cum, in spatele unui film de dragoste, sta realitatea plina de emotie a unor oameni care se iubesc peste masura. V-ati intalnit in 1992 si, de atunci, nu v-ati mai despartit vreodata. Cum a fost viata fiecaruia dintre dumneavoastra inainte sa va intalniti? Domnule Gabrea, v-ati nascut in Bucuresti si ati urmat Institutul de Constructii. Daca aveati fire de artist, ce ati cautat acolo?
RADU GABREA: Da, eu sunt inginer constructor, la baza. A fost un ocol, pentru ca la 14 ani si jumatate am jucat intr-o piesa de teatru, la Teatrul Foarte Mic, o piesa a lui Gogol, „Jucatorii de carti”. Si am fost asa de bine in acest rol, incat un mare actor din sala, Jules Cazaban, a spus ca trebuie sa fac actorie, pentru ca sunt foarte talentat. Dar aveam numai 14 ani. Imediat dupa aceea, datorita acestui mare succes, s-a hotarat ca spectacolul sa se joace inca o data, intr-o luna. Dar cand trebuia sa fie acest spectacol, a fost marele viscol din ’54, din Bucuresti si a stat orasul inchis in zapada cateva zile. Si nu s-a mai ales nimic de spectacol… Deci, pentru moment, visurile mele de actorie erau disparute. Dupa ceva timp, a venit un regizor tanar, debutant, de la Teatrul Nottara, Val Sandulescu, care cauta un comsomolist pentru un rol intr-o piesa sovietica, cu care el trebuia sa debuteze. In piesa aceasta aveam patru replici. Din aceste patru replici, una era relativ comica si, la premiera, cu aceasta replica am avut aplauze la scena deschisa. Atunci a inceput in mintea mea nebunia cu actoria. Val Sandulescu, regizor de profesie si actor, deja profesor la Institutul de Teatru, mi-a spus ca nu pot sa dau examen deoarece aveam vocea in formare – eu aveam 17 ani, si exista riscul ca, in cativa ani, sa se demonstreze ca nu am voce de teatru si sa raman in strada. Si mi-a spus sa fac ceva, intre timp. Si atunci, pentru ca toti colegii mei se duceau la Constructii, m-am dus si eu. In anul al doilea, in toamna lui 1956, din cauza ca au fost evenimentele din Ungaria, din 1956, am ajuns in Piata Universitatii si intr-o saptamana am fost arestat si trimis zece luni la inchisoare. Din noiembrie pana in finalul lui mai.

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ce ati simtit atunci?
 RADU GABREA: A sta la inchisoare noua luni jumatate e o intreaga poveste. Complicata! Acolo e o alta lume, bucuriile se schimba, fericirea se limiteaza. Cand esti in inchisoare visurile se schimba, nu mai ai vis sa fii liber, ai vis sa ajungi acasa, ai vis sa mananci ceva anume, orizontul tau de visuri se restrange fundamental. Eu visam sa scap cat mai repede. Cand anchetatorul de securitate mi-a aratat dosarul in care eram eu implicat – ultimul pe lista celor 14 oameni, articolul 327 din Codul Penal prevedea inchisoare de la cinci la zece ani. Deci iti dai seama ca eu atunci cand am primit dosarul si l-am citit, asteptam sa fiu inchis intre cinci si zece ani. N-a fost asa, am scapat necondamnat pentru ca a fost o conjunctura… in sensul ca eu nu am chemat pe nimeni. Daca eu chemam pe cineva la aceasta manifestatie as fi fost, cumva, activ in organizarea ei si luam doi ani de inchisoare, cel putin. Dar eu, ducandu-ma acolo in ultimul moment, chemat de cineva si fiind fara legatura, aia au zis „asta a venit ca prostul” si nu m-au mai tinut. Mi-au dat drumul. In anul urmator, nu se mai punea problema sa intru la Teatru pentru ca era facultate ideologica si pentru ca eu fusesem inchis. Am fost bucuros ca am putut sa termin Constructiile. Apoi, desi aveam nota destul de mare, m-au chemat ultimul sau penultimul la repartitie si m-au trimis pe un mare santier din tara, undeva langa Targu Mures. Santier pe care eu l-am deschis si care a functionat impecabil! Apoi am venit la Bucuresti si, cand s-a deschis sectia de regie de film, in 1963, am lasat complet ingineria si m-am inscris la regie de film. Norocul meu a fost ca familia a acceptat sa ma tina cu bani inca o data, cinci ani. Ca puteau sa ma trimita sa muncesc. Am terminat IATCul si, in ultimul an, avand nota foarte mare, am fost selectionat la Studioul Cinematografic Bucuresti, la Buftea. Si atunci s-a intamplat o poveste foarte interesanta. Colegul si prietenul meu de vodka, pentru ca in cinci ani de Institut am baut la vodka si la palinca la celebra Ciresica… Prietenul acesta al meu a venit de la Caransebes cu o nuvela. Il chema Horia Patrascu si nuvela se chema „Reconstituirea”. El a venit cu nuvela, mi-a citit-o noaptea, am plans pe umarul lui si, pentru ca eu stiam ca voi face filmul, am spus ca vin la Bucuresti si ma apuc. Am plecat sa filmez filmul de diploma, la Braila si cand m-am intors m-am intalnit cu Horia care era palid, ii daduse „Reconstituirea” lui Pintilie, la Studio. Si atunci a trebuit sa iau alt proiect. Si am primit, pentru ca Studioul voia sa-mi dea film, un alt proiect dupa un scenariu al lui D. R. Popescu, care se chema „Prea mic pentru un razboi atat de mare”, care a fost un film pe care l-am facut cu foarte mult drag si a avut succes. Si filmul acesta a fost masacrat si oprit. A fost putin schimbat, i s-au adaugat fraze patriotice. Dar a avut un succes foarte mare. A plecat la Locarno, am luat premiu acolo, apoi la Cannes, la „Quinzaine des Réalisateurs” si a avut un drum foarte important – a fost si la Avignon, la Mannheim, deci a fost un film care m-a scos.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Aveati 32 de ani. Ati fost atat de bun si pentru ca nu ati avut voie atata timp sa va apropiati de universul acesta care va placea atat de tare? De la 14 ani practic totul parea ca e impotriva visului dumneavoastra.
RADU GABREA: Da, eram destul de copt pe langa ceilalti colegi ai mei, dar asa a fost. S-ar putea sa fi fost din cauza asta. Sa fi fost o indarjire. Eu am lucrat cu un operator extraordinar, prieten cu mine, Dinu Tanase si am filmat cu bucurie. Apoi am facut primul serial, „Urmarirea”, care a avut foarte mare succes si a fost vandut si in strainatate, in Finlanda si Suedia. Si, pe urma, am plecat din tara sase luni, la Paris. Nu voiam sa ma mai intorc. Am vrut sa raman la Paris. Erau filme foarte proaste, in tot Parisul. Si in ultima zi, cand imi expira viza de sase luni, am vazut la un cinematograf de arta din Cartierul Latin un film al lui Tarkovski. Si m-a innebunit atat de tare, incat am spus ca trebuie sa ma intorc in Romania, sa dau lovitura si sa vin cu filmul la Paris. Si m-am intors in tara. Am avut mare noroc cu directorul Casei de Filme, Alexandru Ivasiuc, caruia i-am spus ca vreau sa fac film dupa cartea lui Fanus Neagu, „Ingerul a strigat”. Era o carte lansata cu mult zgomot si mult chin. Si eu am primit dreptul sa fac acest film. Si am inceput sa filmez „Dincolo de nisipuri”, in 1972. In 1973 am terminat filmarile si trebuia sa am premiera mare la Patria, pentru ca filmul se anuntase bine facut. Si atunci s-a intamplat o aventura, care este unica: Ceausescu a venit din Germania in sambata dinaintea premierei. Fusese la Hamburg si cancelarul de atunci, Helmut Schmidt, a refuzat sa ii dea licenta la avioane. Si a venit foarte suparat. La aeroport, la primire, erau diferiti secretari de partid, printre care si Stefan Andrei, sotul Violetei Andrei, care juca la mine in film. Si Violeta se intalnea si cu tovarasul Popescu, era „Popescu- Dumnezeu”, de la Cultura. Si mi-a dat telefon si a spus „sa stii ca Popescu a spus ca filmul ii place foarte tare si o sa il sustina”. Dar au fost tot felul de complicatii si a urmat un an de lupte ca sa scot filmul. Iar premiera a fost cand Ceausescu nu era in tara. Filmul a avut niste cronici absolut extraordinare, a fost o nebunie, un delir. Si atunci am hotarat sa plec la Cannes hotarat fiind sa nu ma mai intorc pentru ca toata lumea mi-a spus ca, dupa un asemenea succes, nu o sa mai am proiecte aici. Stiam ca sunt pe lista neagra. Si de la Cannes am plecat in Germania si nu m-am mai intors in Romania 24 de ani. Am revazut acum filmul „Dincolo de nisipuri” si o sa-l scot din nou. L-am curatat de cenzura si o sa-l scot cu o premiera, intr-o versiune originala. Am reusit sa scot toate porcariile comuniste si filmul arata senzational.

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: De partea cealalta, dumneavoastra obisnuiti sa spuneti „m-am nascut la Braila, am fost crescuta la Galati, m-am maritat la Brasov si prima repartitie dupa terminarea facultatii de la Bucuresti a fost la Botosani”. Cum de nu v-ati gasit locul? Ce sanse erau pentru o fata nascuta la Braila sa ajunga actrita?
VICTORIA COCIAS: Sansele erau foarte mici in perioada aceea, pentru ca in Institut intrau mai putine fete decat baieti. Eram sase fete si doisprezece baieti. Eu am avut marea sansa de a intra din prima, imediat dupa liceu. Nu aveam nici 20 de ani cand am intrat, in 1976. Am vrut sa fac Teatru de mica. Cand am intrat la IATC deja aveam niste premii, jucam in teatrele de amatori, facusem Scoala Populara de Arta in paralel cu liceul, lucram la Casa de Cultura a Studentilor…

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Prima casnicie de la Brasov v-a adus o minune, l-a adus pe fiul dumneavoastra, Tudor. Spuneti adesea ca v-ati fi dorit ca in primii lui ani de viata sa petreceti mai mult timp alaturi de el.
VICTORIA COCIAS: Asta e adevarat, da. Tudor s-a nascut in perioada in care eu eram studenta. In vacanta dintre anul trei si patru.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Si ati locuit intr-o cabina de teatru?
VICTORIA COCIAS: Pe Tudor l-am crescut in caminul studentesc, in primele luni de viata. L-am nascut la Galati, intre anul trei si patru, ca m-am dus la parinti sa-l nasc, ca sa am un sprijin moral si, dupa aceea, pentru ca alaptam copilul, o colega de-a mea de la sectia germana, care avea si ea o fetita mi-a spus ca nu se poate sa las copilul acasa si sa vin la facultate si sa nu alaptez. Aveam 21 de ani… eram un copil cu copil. Stateam in camera de camin studentesc. Nu ne primea nimeni in gazda cu copiii. Copilul, in primele luni de viata, a stat in camin cu mine, cu Harriet, cu fetita ei si cu sotul ei. Sotul meu deja lucra la Brasov, el fusese repartizat deja acolo. Si a fost greu. I-am alaptat impreuna, ei sunt „frati de lapte”. Cand mergeam eu la repetitii ii alapta ea si invers. A fost, totusi, o perioada frumoasa. Apoi am fost repartizata la Botosani si l-am luat cu mine. Am stat cu el in cabina, e adevarat. Si cand nu aveam cu cine sa il las il lasam cu colegii, la secretariatul directiei, la contabilitate.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Si revenirea la Bucuresti?
VICTORIA COCIAS: Revenirea la Bucuresti a fost mult mai tarziu. Am fost actrita si la Brasov, sapte ani. Am jucat foarte mult acolo, a fost o experienta extraordinara pentru mine. Drumul a fost asa: Botosani, Brasov, Bucuresti. Intre 1986 si 1987 am facut naveta Bucuresti-Brasov. Jucam la Brasov si aveam repetitii in Bucuresti.


Radu Gabrea: Ea reprezinta victoria mea!

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: In 1992 aveati sa va intalniti. Parca destinul a facut sa va plimbati in toata lumea, respectiv in toata tara si sa reveniti in Bucuresti pentru a va indragosti.
 RADU GABREA: Da, in 1992 am venit in Romania ca sa filmez jumatate din „Rosenemil”, ultimul film facut in Germania.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ba eu cred ca ati venit ca sa o intalniti pe doamna!
RADU GABREA: Da, in timp s-a dovedit ca asa a fost. Si asa cred ca a trebuit sa fie! Sa-ti mai spun ceva… la sase zile dupa ce am iesit eu din puscarie s-a nascut Victoria.
VICTORIA COCIAS: Asta pentru el e un simbol.

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Eu am iesit pe 29 mai si ea s-a nascut pe 6 iunie, in acelasi an.

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Si mai poarta si numele „Victoria”.

RADU GABREA: Tarziu mi-am dat seama de chestia asta. Ca ea reprezinta victoria mea!

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cum v-ati intalnit?

VICTORIA COCIAS: La filmari. El facea interioarele pentru „Rosenemil”, o mare productie germana. Si avea nevoie de actori in figuratie, in Romania, pentru scenele mari. Pentru Balul de la Casa Armatei… atunci foarte multi actori si actrite s-au dus…
RADU GABREA: Mai ales pentru ca, fiind un film strain, se platea si mai bine.
VICTORIA COCIAS: Da, in 1992, pentru noi… sa primim niste dolari era ceva… o suta, doua de dolari, nu mai stiu exact. Tin minte ca eram multi actori. Plus ca erau costume foarte frumoase, facute de Uta Freiwald. Eram toate imbracate minunat si chiar la filmare l-am vazut eu prima data pe Radu. Se filma la Cercul Militar, la Casa Armatei – cum se numea, in sala de marmura. O sala superba! Iar noi eram intr-un film de epoca al anilor ’20, cu rochii splendide. Noi ne-am cunoscut chiar in secventa de bal. E filmata!
RADU GABREA: Dar nu am avut marile sentimente, pe ea o mutam de colo-colo cu toti actorii. Insa evident ca am remarcat cat de frumoasa era!
VICTORIA COCIAS: La final ne-am luat ramas bun. Eram impreuna cu Cezara Dafinescu si cu alte colege de-ale mele de la National. Femei frumoase!
RADU GABREA: Si erau si multi actori buni – Mircea Albulescu avea un mic rol, Mitica Popescu de asemenea… pentru ca distributia era majoritar germana. O alta chestiune de destin. Ea era la Teatrul Nottara. Iar eu eram legat de Teatrul Nottara, pentru ca era teatrul in care am debutat. Pentru ca vorbim de destin, eu sunt legat de acest teatru din 1954. Acolo am debutat, iar acum merg la fiecare spectacol al Victoriei. Sala de la Nottara e, pentru mine, chiar o sala simbolica!
VICTORIA COCIAS: Iar atunci, la film, in sala de bal, ne-am luat la revedere si… a fost un sarut. Toata lumea l-a sarutat pe obraz si pe mine m-a sarutat pe gura. De fapt, acela a fost momentul care a declansat ceva in suflet. Era prima intalnire, eu il vazusem prima data…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ceea ce pentru dumneavoastra este destin – un om fascinant, o Victorie in viata dumneavoastra, pentru multi putea parea atunci o incompatibilitate prin diferenta de varsta. V-ati gandit vreo secunda la asta?
RADU GABREA: Eu nu. Iar eu aratam mai tanar decat eram. Eu nu-mi aratam varsta, ea arata exceptional, niciodata nu m-am gandit la asta.
VICTORIA COCIAS: Nici eu. Intre noi a fost un alt tip de compatibilitate. Apoi ne-am mai intalnit, pe parcurs. Intre noi a fost o comunicare emotionala, fizica… a fost chimie. Nu pot sa spun ca a fost coup de foudre, ca nu se punea problema asa.
RADU GABREA: Nu eram noi genul de coup de foudre…
VICTORIA COCIAS: La varsta noastra… si eu deja trecusem printr-o casnicie, aveam copil.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cum a inteles Tudor relatia dintre dumneavoastra?
VICTORIA COCIAS: Tudor era destul de mic. In orice caz, relatia noastra a fost de nivel platonic si de cunoastere… ca a durat inca doi-trei ani. Abia mai tarziu am ramas impreuna. Radu statea mai mult in Germania… iar eu iesisem din casnicie de catva timp si stateam numai cu Tudor si cu mama mea. Deci nu a fost o problema, Tudor l-a cunoscut treptat. Totul a fost firesc. Nu am stat impreuna pana prin 1995.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Unul pentru celalalt sunteti marea dragoste?
RADU GABREA: Eu zic ca da!
VICTORIA COCIAS: Da. Intre noi a fost o Mare Intalnire, pe toate planurile.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cum a mers, de-a lungul timpului, colaborarea dintre dumneavoastra, pe plan profesional?
RADU GABREA: Ea era actrita foarte mare. Eu stiam asta. Colegii ei imi povestisera despre ea.
VICTORIA COCIAS: Foarte mult timp a lucrat fiecare, separat. Adica el si-a facut filmele, eu am lucrat pe partea mea, in teatru. Tarziu am inceput sa lucram impreuna la proiecte comune. Dar ne sfatuiam absolut intotdeauna!
RADU GABREA: Absolut intotdeauna! Dar am facut si proiecte mari impreuna, de exemplu piesa „Maria Callas” pe care am pus-o in 1997 si care are mare succes si acum si este o productie extrem de premiata. Nu ca sunt sotul ei, dar trebuie sa spun asta: pentru ea, spectacolul de teatru e cea mai mare realizare. Dupa fiecare spectacol vine absolut fericita si nu mai are niciun fel de probleme. Orice fel de necaz dispare. Ea traieste pentru teatru. Nu cred ca am mai intalnit pe cineva care sa traiasca pentru teatru, ca ea. A avut niste momente cand n-a jucat – vreo doi ani de zile nu era distribuita si era distrusa.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: La avanpremiera filmului „O poveste de dragoste, Lindenfeld” am observat ca atunci cand vorbiti despre sotia dumneavoastra, va adresati cu „Doamna Cocias, o actrita extraordinara”. Reusiti sa alunecati atat de brusc de la… marea dragoste?
VICTORIA COCIAS: Este respectul fiecaruia pentru profesia celuilalt. Exista o admiratie profesionala reciproca.
RADU GABREA: Acesta este secretul. Cred ca asta ne tine foarte tare impreuna – faptul ca nu exista nicio imixtiune brutala in viata celuilalt in domeniul artistic. Acum imi dau seama – cred ca asta explica povestea noastra. De exemplu, niciodata nu mi-a cerut sa o distribui in vreun rol. Niciodata!
VICTORIA COCIAS: Si chiar la filmul „O poveste de dragoste, Lindenfeld” am avut probleme de distributie. N-am vrut. Eu am fost foarte uimita de propunere pentru ca nu ma potriveam ca varsta cu personajul. Pana acum am mai lucrat si la alte filme impreuna, cand ma potriveam pe rol.
RADU GABREA: Nu a fost niciodata in rol principal. Lumea poate spune despre mine ca „isi promoveaza nevasta”. Nu. Iar pentru filmul acesta m-am gandit la personaj. I se potrivea foarte bine ei, dar era, intradevar, riscul de varsta. Dar stiam ca poate sa-l faca! I-am propus si mi-a spus ca nu joaca decat daca vom reusi maturizarea si prin machiaj. Si eu aveam o machioza foarte priceputa in Germania, cu care am facut filmul „Ein Mann wie Eva”, unde a trebuit sa fac o masca de barbat pe o femeie. Si m-am gandit sa o aduc. Dar mi-a spus ca e la pensie si ca nu mai lucreaza si mi-a dat-o pe asistenta ei. Am facut o proba filmata. Iar Victoria, dupa ce a vazut probele, a spus „Joc!”. Povestea este credibila pentru ca Ully arata cum arata – Victor Rebengiuc, si ea, Helga, in ciuda varstei, are tinerete, totusi. Si asta e toata chestia, asta imi trebuia mie!
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ce v-a placut cel mai mult la acest personaj?
VICTORIA COCIAS: Seninatatea si pastrarea inocentei in ciuda tuturor experientelor ingrozitoare pe care le-a avut. Pentru ca nu oricine poate sa isi conserve inocenta. Inocenta se pierde foarte repede. Poti sa o pierzi foarte devreme in viata. Si asta imbatraneste, de fapt.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cu ce imagine ati ramas dumneavoastra revazand filmul de atatea ori?
RADU GABREA: Am ramas cu imaginea ei, cand Victor este in pat si spune „A fost odata o fata frumoasa pe care am uitat-o”. Si expresia ei de acolo este extraordinara. Nu ca actrita e sotia mea, dar si acum ma intreb cum i-a reusit expresia aceea care este absolut uluitoare. Si toata lumea spune ca e cea mai buna scena din film. Mie mi-a ramas imaginea aceea.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: De la film poti sa ramai cu frica de timp si intrebarile despre ce va fi. Va e frica? Timpul pare dusmanul celor doi din film… Cum e in realitate? Va e frica de ce vor aduce anii care vor veni?
VICTORIA COCIAS: Da, sigur ca da.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Timpul ucide marile iubiri?
RADU GABREA: Mai face reumatism…
VICTORIA COCIAS: Exista curiozitatea de a vedea ce se intampla cu timpul, deci daca iti ramane curiozitatea… Parerea mea este ca curiozitatea inseamna si inocenta, inseamna energie, inseamna dorinta de viata. Si, daca-mi doresc ceva in timpul pe care-l mai am, este sa nu-mi pierd curiozitatea.
RADU GABREA: Ceea ce te pastreaza este o activitate intensa la care sa tii si care sa te bucure. In momentul in care eu as sti ca nu as mai putea sa fac film deloc, atunci timpul ar deveni un adversar. Dar asa, cata vreme eu pot sa transform toate gandurile in realitate, timpul e de partea mea. Si in starea mea de acum, cand ma apuc de ceva… Sa spunem ca am un scenariu care nu-mi place. Si-mi bat capul cu ganduri. Dar in secunda in care incep sa-mi vina idei, ca niste decoratiuni de dantela, in secunda aia sa stii ca sunt si mai sanatos: ma doare capul mai putin, nu mai am nici un defect, mi-e mai bine. Poti sa spui ca e o nebunie, dar nu e. Eu traiesc pentru film si ea traieste pentru teatru!
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Este adevarat ca locuiti la 20 de kilometri de Bucuresti?
VICTORIA COCIAS: Da. Am plecat din Bucuresti cam in 1999-2000. Atunci ne-am mutat. Stam in afara Bucurestiului, in spatiu, in natura. Stam intr-un sat, Petrechioaia se numeste. Are multa verdeata, acolo sunt tarani…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cei de acolo stiu cine sunteti?
VICTORIA COCIAS: Stiu, au aflat intre timp. Unii dintre ei au inceput sa vina pe la spectacole. Se bucura ca suntem acolo.
RADU GABREA: Primarul a venit si el la spectacol. Pentru mine este un loc fabulos.
VICTORIA COCIAS: De fapt, Radu a insistat sa mergem acolo. Eu sunt un copil de bloc. Am crescut pe balcon, cu cheia de gat. Radu, cat a stat in Germania, nu a stat in metropola, a stat in afara orasului, ca asa se poarta in Occident.
RADU GABREA: Ne-am tot plimbat prin apartamente de bloc. Si unde ma duceam, nu incapeam. M-am dus intr-un celebru bloc superb la Floreasca – cand am intrat in bucatarie m-am dat cu capul de dulap, am mers la alte blocuri celebre de la Gara de Est – m-am enervat ingrozitor. Si, intr-o dimineata a venit Victoria cu un ziar si mi-a aratat un anunt despre o casa la tara de vanzare. 1.200 de metri erau la un pret foarte convenabil. Si i-am spus sa mergem pana acolo. Ea era sigura ca eu vreau doar sa vad. Noi aveam un Jaguar atunci si drumul spre comuna respectiva – acum e asfaltat, dar atunci…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: E cam ce s-a intamplat cu BMW-ul din film?
VICTORIA COCIAS: Da, cam asa ceva. Adica a trebuit sa lasam masina undeva la sosea. Si pentru ca era primavara si noroi pe jos am intrat pe ulita respectiva si ne-am umplut de noroi.
RADU GABREA: Cand am vazut casa… era un liliac splendid la poarta, care si acum e fabulos. Si am zis ca luam casa. Locul acela este absolut miraculos.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cum e acasa?
RADU GABREA: Ne uitam la Suleyman Magnificul.
VICTORIA COCIAS: Am trei caini, mai joc fotbal cu nepotul. Fotbalul e cel mai obositor! De la Radu am trei nepoti.
RADU GABREA: Eu am o fiica si trei nepoti. Cel mai mare face 18 ani.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Faptul ca nu aveti un copil impreuna e o problema? V-ar fi legat mai mult? V-ar fi desavarsit povestea?
VICTORIA COCIAS: Nu stiu ce s-ar fi intamplat… Nu ne-am gandit. Daca n-a fost sa fie… Plus ca foarte repede au aparut nepotii… Iar copiii nostri se inteleg foarte bine – Magdalena, fiica lui Radu, este nasa de cununie a lui Tudor.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Revenind la film, pare a fi una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste din toate timpurile… Stiu ca ati avut si obstacole. De exemplu, floarea soarelui din cadrele de inceput…
RADU GABREA: Nu mai era… Toata zona aceea de inceput trebuia sa fie galbena. Am fost din timp, am gasit locul si dupa doua saptamani, cand am ajuns acolo, se terminase tot. Toata floarea soarelui. Si toata floarea soarelui din film, de la inceput, e pusa de noi, cu mana. Fiecare floare.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Se poate spune ca i-ati oferit doamnei dumneavoastra un camp de floarea soarelui? Ca ati reusit ce nu a reusit natura?
RADU GABREA: Da.
VICTORIA COCIAS: O declaratie de dragoste a fost insusi faptul ca el a avut incredere sa imi dea mie acest rol. Citind scenariul mie mi-a placut foarte mult personajul, dar nu m-am gandit vreo clipa ca l-as putea interpreta eu. Ma gandeam cine ar putea sa-l faca… Eu m-am gandit la Victor Rebengiuc pentru rolul Ully. Scena despre care spuneti cu totii ca e speciala a iesit asa datorita relatiei mele cu Victor Rebengiuc, pentru ca a fost extraordinar. In viata de zi cu zi fiecare dintre noi suntem asa cum suntem, uneori ne lipseste rabdarea, dar in momentul in care incepeam sa jucam pe scena… Imi inchipui ca ar fi extraordinar sa joc cu Victor si in teatru pentru ca este un partener fantastic. Toate expresiile pe care le-am avut, le-am avut din relatia cu el. Numai atingerea mainii… a fost in momentul cand Ully vrea sa o opreasca pe Helga. A fost o stare de gratie… si bine ca a fost camera care sa o surprinda.
RADU GABREA: Bine, am avut si un operator foarte bun, George Dascalescu, ne-a ajutat enorm.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Credeti ca generatia tanara intelege filmul asa cum l-ati simtit dumneavoastra?
RADU GABREA: Am facut o avanpremiera la Berlin exact in paralel cu Berlinala. Si la noi a fost arhiplin, iar peste jumatate dintre cei prezenti acolo erau tineri. Si au plans tot filmul! Eu am fost uluit.
VICTORIA COCIAS: Si pe mine m-au interesat mult reactiile, pentru ca filmul are un anumit ritm, cu care nu mai suntem obisnuiti. Televizorul si filmul american ne-au obisnuit cu un anumit ritm…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ritm de pop corn.
VICTORIA COCIAS: Da, cu filmele fast-food. Ce oferim noi aici este ceea ce se cheama slow-food. Adica stai sa simti timpul…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Daca ar mai fi intarziat genericul cu cinci minute, ce s-ar fi intamplat?
RADU GABREA: Erau mai complicate versiunile. In primul rand, finalul pe care l-ai vazut s-a stabilit… singur, la montaj. Nu a fost prevazut. Aici operatorul a avut un mare merit. Noi nu mai aveam floarea-soarelui aici. Si operatorul fusese in concediu. Si trecuse prin Bulgaria. Si vazuse la granita cu Romania, la Ruse, imense campuri de floarea-soarelui. Cand s-a intors din concediu ne-a spus ca merge sa filmeze in Bulgaria. Dar mi-a zis ca ia si costumul personajului cu el. Si in fuga din finalul filmului… e el. Cand am montat filmul, fuga aia s-a cerut a fi finalul.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: S-a tras cu acel pistol? Sau Alzheimerul a mers pana in ultima clipa.
RADU GABREA: Aveam de gand sa traga cu pistolul.
VICTORIA COCIAS: Eu cred ca Alzheimerul e mai dur decat pistolul.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Deci cum s-ar fi terminat daca am intarzia genericul cu cateva minute?
RADU GABREA: Nu stiu…
VICTORIA COCIAS: Din fericire, personajul lui Victor a stiut sa termine filmul la timp. Adica momentul lui de luciditate cu plecarea… plecarea din viata…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Si personajul dumneavoastra a pierdut din nou?
VICTORIA COCIAS: Nu, nu a pierdut. Nici nu a castigat, nici nu a pierdut.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ce a inteles Helga din viata? La 16 ani a plecat in lagar… apoi a trait singura…
VICTORIA COCIAS: Singura si-a dus viata iubind copiii – a fost invatatoare, dupa ce a trecut prin toate experientele. Ea canta in filmul acesta – deci a ramas la 16 ani cand a plecat in Lagar. Cantecul este cel pe care il cantau femeile germane deportate in Siberia. Versurile sunt dintr-o poezie a lui Herman Hesse, poezie care apare in romanul Hertei Muller. Deci Helga… a rezistat in lagar culcandu-se in stanga si-n dreapta, fiind violata, a lucrat la bucatarie. Tineretea a tinut-o in viata. Ea a fost la unul dintre cele mai dure lagare. De fapt si spune in film ca de acolo nu s-au mai intors… Cred ca experienta de acolo i-a marcat toata viata.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Si, de fapt, curajul si inconstienta celor 16 ani au aruncat-o in lagar.
VICTORIA COCIAS: Da, i-a luat apararea tatalui. Ea s-a dus de bunavoie. Naivitatea aceasta a aruncat-o in aceasta experienta. Eu cred ca si-a asumat tot ce a avut sa vina – a primit totul ca pe ceva normal.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Asa a primit si deznodamantul filmului?
VICTORIA COCIAS: Da, asa a primit si deznodamantul filmului. Ca pe ceva ce trebuie sa vina.
RADU GABREA: Filmul este transformarea romanului lui Ioan T. Morar, care avea putin alte accente. Si studiind romanul si filmul mi-am dat seama ca accentele din film sunt mai puternice. In roman moare el, dar acolo e invers. Ea e bolnava de Alzheimer. Si el moare… In roman se face o constructie imensa ca sa-l primeasca pe el…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: E mai trist romanul sau e mai trist filmul?
RADU GABREA: Romanul avea chiar si o cheie comica importanta pe care eu am pierdut-o, insa pe mine m-a uluit satul. Mi s-a parut ca orice as face, sa inventez un sat de carton ca sa fie frumos in film… Or acele ruine mi s-au parut atat de expresive.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Deci satul exista…
RADU GABREA: Exista asa cum il vezi. Si eu am construit filmul in jurul satului. La un bolnav de Alzheimer copilaria e cea mai puternica…
VICTORIA COCIAS: Eu am vazut prima Lindenfeldul, dintre toti din echipa. Am fost intr-un turneu la Resita. Radu incepuse pregatirea pentru film, dar eu habar nu aveam ca o sa fac rolul. M-am oferit sa merg sa vad Lindenfeldul. Am cautat de-am innebunit. Putina lume mai stie unde e satul acesta. Am lasat masina pe drum si am gasit un tractor. Si cu tractorul am mers doua ore pana am ajuns. In afara de ruinele care se vad in film, cineva incearca sa-si construiasca o casa…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Nu m-as mira sa apara o vila. Sa incurajati turismul, infrastructura cu filmul acesta…
VICTORIA COCIAS: Pe cuvantul meu! E un viloi, e un buncar! In rest, ruine! Si, la un moment dat, am vazut cimitirul, tractoristul ne-a mai spus ce a mai stiut. Si, dintr-o data, a aparut o batrana, parca de nicaieri. Imbracata in negru, foarte slaba, cu parul alb si foarte senina. Si a inceput sa vorbeasca cu tractoristul. Si asa am aflat ca batrana aceasta este singurul locuitor al satului. Sta singura in creierii muntilor, intr-o Romanie paralela.

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: V-ati gandit sa o chemati la premiera filmului?

VICTORIA COCIAS: Nu stim cum sa o gasim. Cand ne-am dus cu filmarile nu a mai aparut, nu mai era acolo. Eu am facut prospectiile cu un an, doi, inainte…

Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Care este lectia de viata pe care ne-o lasa filmul?

VICTORIA COCIAS: Eu consider ca trebuie sa fim foarte impacati si fericiti cu ceea ce ni se intampla in fiecare moment. Trebuie sa luam lucrurile, bune sau rele, ca fiind experienta din vietile noastre. Ceva ce trebuie sa ne faca fericiti pentru ca este vorba de viata noastra. Daca ne iubim pe noi insine, orice experienta vine, orice hotarare luam, orice ni se intampla… Asta este filozofia acestui film. Sa fim impacati cu ceea ce facem.

Material publicat in editia printata revistatango-Marea Dragoste, nr. 100, iunie 2014

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.