Olga Delia Mateescu: Dragostea e acel sentiment care te face sa te muti pe alta planeta

de

Actrita, scriitoare, regizor, mama, bunica, femeie frumoasa, om de cuvant, Olga Delia Mateescu este interlocutorul ideal pentru o conversatie profunda, onesta, deschisa catre toate cotloanele sufletului.

Scrisul este o surpriza in viata mea

Marea Dragoste/ Tango: Cand v-ati dat seama ca aveti talent pentru actorie?

Olga Delia Mateescu: La mine a fost foarte simplu, pentru ca sunt fiica de actrita. Mama mea a fost actrita, toata viata a jucat pe scenele din provincie si, cand eu eram foarte, foarte mica, ea îsi dadea examenul de licenta. Asa ca printre cuvintele pe care le aveam în vocabular erau „La politiune! Vaidist! Nene Dumitache!“, pentru ca mama repeta Zita. Nu prea stiam ce era „vaidist“ si nici „nene Dumitache“, dar spuneam foarte des cuvintele astea, pentru ca observam ca au foarte mare efect asupra celor din jur. Am crescut în teatru, îmi place mirosul teatrului, e un miros specific al scenei si poate ca vine din faptul ca acolo sunt comprimate foarte multe inimi generoase. Un personaj este un concentrat. Traiesti fel de fel de destine, te întorci în timp, e o masina a timpului… Si atunci, toata aceasta arta a actorului eu zic ca-si lasa urme în parfumul si în atmosfera unui teatru.

Marea Dragoste/ Tango: Si care a fost primul teatru de care va amintiti?

Olga Delia Mateescu:
Cred ca prima oara am jucat în regia lui Ion Sahidian, la Botosani, cand eram copil. Ce imi aduc aminte era ca mama juca în „Gaitele“, Vanda, si eu ma ascundeam în sala la scena sarutului cu Mircea, pentru ca nu voiam sa vad asa ceva, scoteam capul abia dupa ce se termina scena. La finalul spectacolului întrebam spectatorii daca le-a placut spectacolul si mai ales daca le-a placut cum a jucat Vanda. Si daca aflam, si aflam de fiecare data ca Vanda este nemaipomenita, spuneam cu foarte mare mandrie ca e mama. Tin minte cum ma uitam la mama, cum stateam în sala si o priveam, si, peste ani si ani de zile, la spectacolul de licenta al fiicei mele,
m-am trezit în aceeasi postura. Matura, cu ani de teatru în spate, dar cu acelasi gen de iubire, emotie, fascinatie, mister pe care-l aveam atunci cand eram mica. N-a fost nicio deosebire. Au fost mama mea, si apoi fiica mea, acolo pe scena, iar eu eram la fel de mica si proasta ca întotdeauna…

Marea Dragoste/ Tango: Deci sunteti trei generatii de actrite, una dupa alta.

Olga Delia Mateescu:  Da. Baiatul, care-i mai mare decat Irina cu sapte ani, nu a îmbratisat cariera teatrala, dar are un simt artistic deosebit pe care ne bazam amandoua, o capacitate de analiza si de a detecta exact ceea ce este foarte, foarte autentic.

Marea Dragoste/ Tango: Sunteti nascuta acolo, la Botosani?

Olga Delia Mateescu:  Nu, sunt nascuta la Bistrita-Nasaud. Tatal meu si mama mea erau studenti la Cluj si acolo s-au întalnit, iar tata a fost repartizat ca medic prima oara în Iad, asa se numea satul, un sat de langa Bistrita. Acum cred ca se numeste Livezile. M-am nascut acolo, dar nu am amintiri despre locul acela, am însa amintiri vagi despre Sibiu, despre Cluj, din copilarie, asa ca niste scurte filme. Din ce mi s-a povestit se pare ca stateam la geam si ma uitam afara, în piata orasului si este adevarat ca am acele amintiri. Primele, primele amintiri de fapt sunt de la teatrul din Bacau, nu mai stiu ce piesa era, dar era un mare actor, Iordanescu-Bruno, tatal regizorului, care facea o scena extraordinara într-o piesa… Îi tin minte plecarea, cu spatele… N-am vazut niciodata un actor care sa-mi ramana în minte în felul acesta. Era doborat, iesea din scena cu spatele la sala, iar picioarele îi erau atat de grele, încat aproape nu le putea duce dupa el. Si acum vad scena aceea. El s-a prapadit demult, dar în vremea aceea era unul dintre actorii de baza ai teatrului.

Marea Dragoste/ Tango: Si scrisul cand a venit? Cand v-ati hotarat sa va apucati de scris?

Olga Delia Mateescu:
Scrisul este o surpriza în viata mea. Tin minte ca mergeam la cercuri de pionieri la Cotroceni, si erau caprioare în parcul palatului, eram toti mici si veneam înauntru, m-am înscris – culmea! – la cercul de literatura. Pentru ca era Ion Hobana conducatorul cercului. Mie îmi placea foarte mult literatura SF, am venit dupa el la cercul de literatura, care se tinea în dormitorul reginei. Nu aveam voie noi în pat, dar în dormitor stateam cu totii si acolo vorbeam despre carti, despre fel de fel de încercari literare ale fiecaruia. Imi amintesc cu placere perioada aceea pentru ca m-a incitat, a însemnat o deschidere imaginativa de care cred ca am avut nevoie si care si-a spus cuvantul peste ani. Dar scrisul a aparut asa deodata, tarziu, poate dintr-un preaplin, poate din dorinta de a încerca cu alte mijloace ceea ce nu poti sa faci ca actor… Poate ca mi s-a parut ca sunt prea dependenta de altii ca actrita si am vrut sa creez eu singura ceva. I-am invidiat întotdeauna pe compozitori, pe scriitori, pe cei care, singuri, fac din nimic ceva care n-a mai fost pe lume. Mi-am zis ca asta e un dar de la Dumnezeu. M-am apucat de scris si au iesit cateva piese ciudate si fiindca nu stiam ce sa fac cu ele, am trimis una la concursul de la UNITER si am fost numita acolo „dramaturg“. Si de atunci am ramas dramaturg.

Marea Dragoste/ Tango: Da, ce minune!

Olga Delia Mateescu: 

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • IMI PLACE FOARTE MULT DE DUMNEAVOASTRA SI SA STITI CA SI EU CAND CRESC MARE AM O AMBITIE DE A FI ACTRITA . IMI PLACE FOARTE MULT DE DUMNEAVOASTRA ASA CA AS DORI SA MAI JUCATI INTR-UN FILM SAU SA SCRIETI CEVA CARTE .VA ROG TRIMITETIMI INAPOI CONFIERMAREA . CU DRAG, RAFAELA.

    CABA CERASELA iunie 17, 2011 3:14 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *