Din grijă pentru cei care au nevoie de sprijin în această perioadă, Kaufland România, avându-i alături ca parteneri pe Glovo și Fundația Regală Margareta a României, introduce noi facilități în serviciul de livrare la domiciliu, oferind persoanelor de peste 65 de ani și celor cu dizabilități posibilitatea să comande telefonic, printr-o linie specială dedicată.
Kaufland România va asigura livrarea gratuită la domiciliu și plata ramburs a produselor, pentru a-i sprijini în această perioadă. Aceștia pot apela la numărul de telefon 0720.00.95.95 (tarif normal), în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-21:30 și duminică: 08:30-20:00 și pot plasa comenzi, la o distanță de maximum 6 km față de magazinele Kaufland implicate în acest program. Achitarea produselor se va face în numerar, la livrare, pentru a veni în sprijinul vârstnicilor care nu folosesc instrumente digitale de plată.
Linia telefonică creată este momentan disponibilă în toate cele 14 orașe din rețeaua Glovo – București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Oradea, Brăila, Galați și Pitești.
Echipele de voluntari ale Fundației Regale Margareta a României vor lucra intens împreună cu cele din magazinele Kaufland și curierii Glovo pentru a pregăti comenzile și pentru a onora toate livrările în aceeași zi și a-i ajuta astfel pe cei care nu se pot deplasa la cumpărături și nu folosesc internetul.
Prin serviciul Hotline va fi disponibil un sortiment de 250 de produse alimentare de bază, hrană pentru animale, articole de igienă și de curățenie.
Totodată, Kaufland România rămâne alături de clienți în această perioadă dificilă și îi asigură că magazinele vor rămâne deschise și vor fi în continuare bine aprovizionate, datorită implicării deosebite a întregii echipe și a partenerilor săi.
Magazinele Kaufland oferă măsuri de siguranță și protecție sporite, fiind dotate cu dezinfectant de mâini gratuit pentru clienți și angajați, geamuri de protecție la casele de marcat, benzi de semnalare a distanței de siguranță și signalistică ce promovează mesajele de prevenție.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.
Despre Glovo
Glovo este o aplicație de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice produs, din și în orașul în care se află.
În aplicație există categorii predefinite, de unde utilizatorii pot alege în funcție de ce își doresc să comande – Mâncare, Magazine, Supermarket, Drogherie sau Băuturi. În plus, prin butonul “Orice”, utilizatorii pot comanda orice doresc din orașul lor, cu condiția sa se încadreze în dimensiunile cutiei Glovo și să nu depășească 9 kg.
Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018, serviciile fiind disponibile, în prezent, în 14 orașe din România, respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Brăila, Galați, Oradea și Pitești. Pentru mai multe informaţii, descărcați aplicația: https://glovoapp.com/ro_RO/buc/
Despre Fundația Regală Margareta a României
Fundația Regală Margareta a României este o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Regală Margareta a României este una dintre puținele organizații non-guvernamentale care derulează programe sociale dedicate vârstnicilor, cu sprijinul voluntarilor, într-o abordare intergenerațională, prin programe menite să combată izolarea și singurătatea și să ajute la creșterea calității vieții acestora. www.frmr.ro , www.telefonulvarstnicului.ro