Bikinii, mai pe sleau, slipurile, in limbaj american, pana sa ajunga indesati prin sertarasele noastre, au avut de strabatut drumuri cu ditamai damburile. S-au ciocnit de pudibonderia oamenilor si s-au ales cu ceva cicatrici de la cuvintele taioase care Ie-au fost adresate. N-au picat indiferenti nimanui. Dimpotriva. Au rascolit lumea si au starnit curiozitati ca doar vorba-aceea: ce lasa sa se vada e interesant, iar ce ascund e esential!
Bomba atomica a modei
Certificatul de nastere al bikinilor a fost semnat in momentul in care, taind costumul de baie in doua, s-a decis expunerea buricului. Pina la crearea „deux-pieces“-ului, cele despre care se stie ca si-au etalat vreodata bucatica de piele erau angajatele circului, sclavele – in vremurile vechi, sclavii erau tinuti goi, hainele fiind semn de superioritate -, femeile din harem, dansatoarele din buric sau pariziencele care se unduiau topless pe scenele cazinourilor si actritele de vodevil. Ca sa va dati seama cit de pudice erau femeile in vremurile vechi, trebuie sa stiti ca ele purtau chiar si pe plaja costumul de baie pe sub rochia la care nu renuntau decit cind erau aproape pina la git in apa. Iar baietii, bietii de ei, nu vedeau nici picioarele prietenelor lor decit dupa ce-i declara preotul casatoriti. Gradat, lucrurile au inceput totusi sa se schimbe. Taticul bikinilor, cel care a insfacat foarfeca si a ciopirtit costumul de baie intreg de pina atunci, este un francez, cum se putea altfel?! Louis Reard, un inginer care ingrijea afacerea mamei lui, a ramas citeva seri peste program si a nascocit „bomba atomica a modei“, cum avea sa-i numeasca mai tirziu fashion editorul de la Vogue, Diana Vreeland. Zelos si ambitios nevoie mare, Reard a inceput sa faca tam-tam despre noul produs, trimbitindu-i prematur iesirea in lume. O singura problema ii mai domolea elanul. N-avea nici un nume pentru creatia lui. Era nevoie de ceva indraznet care sa zgindare curiozitatea oamenilor, ceva exotic care sa agate cumparatori. Dupa ce si-a ros unghiile tot batindu-si mintea cu denumirea perfecta, lui Reard i-a venit ideea. Mediatizata in draci in acele zile era misiunea armatei americane care arunca in aer un dispozitiv nuclear pe micutele insule din Pacific, Bikini Atoll. Testarea bombei atomice avea loc cu doar patru zile inaintea mult anuntatei lansari a francezului. „Sint mici si devastatori, exact ca o bomba“, s-a gindit Reard si nu i-a trebuit mult sa le hotarasca numele.
Pe 5 iulie 1945 bikinii au parasit atelierul francezului si au iesit in lume. Zgiltiiti inca de exploziile militarilor americani, multi au respins ideea existentei unui produs numit „bikini“. Si de-aici, ditamai vilva. Reard a cotit-o nitel ca lucrurile sa se mai indrepte. A incercat sa explice lumii – cu jumatate de gura, ce e drept – ca denumirea e data de numele insulelor si nu de bomba nucleara, dar nu s-a zbatut prea mult sa convinga, convenindu-i de minune publicitatea de care oricum avea parte produsul.
In timpul asta, alt francez cu simt de afacerist, Jacques Heim, a profitat de gura lumii care inca bombanea lansarea bikinilor, si a scos pe piata un asemanator costum de baie in doua piese, pe care l-a botezat „Atomul – cel mai mic costum de baie din lume“. Reard a refuzat sa stea cu bratele incrucisate si a venit si el rapid cu un slogan, nu din cale-afara de inspirat, ce-i drept. Le-a spus bikinilor initiali: „mai mici decit cel mai mic costum de baie din lume“. Si, intr-adevar, slipurile lui erau atit de mici, incit nici un manechin n-a incaput in ei. Dar asta de teama de a nu etala prea multa piele. Modelele s-au sfatuit intre ele si pina la urma au renuntat toate sa faca reclama bikinilor. Dar Reard n-avea de gind sa-si lase balta creatia si a gasit solutia. A angajat o stripteuza care lucra in Cazinoul din Paris. Micheline Bernardini nu-ti taia respiratia cu frumusetea ei, dar pozele publicate prin presa aratind-o pe ea in bikini au facut furori. Casuta ei postala n-a mai facut fata celor aproape 50.000 de scrisori care au dat buzna cu laude si felicitari. Bikinii au inregistrat un succes dement!
Presiuni sa se interzica bikinii
Calare pe val, Reard nu-si mai incapea in piele de incintare. „Copilul“ lui avea sa cunoasca vremuri teribil de bune. Din pacate, nu chiar atunci, trebuia sa mai astepte nitel, pentru ca se puneau multe bete in roate. Holbindu-se la bikini, multi si-au pus mina la gura si si-au intors privirile vexati. In tarile catolice – Spania, Portugalia, Italia – bikinii au fost chiar interzisi. Asociatiile care ridicau in slavi valorile morale faceau presiuni asupra mai marilor de la Hollywood ca sa nu se preteze la ceva atit de indecent si scandalos si sa vire bikini prin secventele cinematografice. Un scriitor al vremii a grait lezat ca acest costum de baie in doua piese „descopera totul despre cea care-l poarta, mai putin numele de fata al mamei sale“. Chiar si vedetele de cinema, suspectate de posesia unei minti mai deschise, s-au lepadat de bikini, impinse de la spate de dorinta de a-si pastra imaginea neterfelita in ochii publicului. Esther Williams, care a fost de altfel vazuta de lumea-ntreaga fitiindu-se in obraznicul deux-pieces, a spus si ea raspicat ca „bikinii sint un act necugetat“. Reactia lui Reard nu s-a lasat asteptata si a declarat oamenilor sus si tare:
„Costumul de baie in doua piese nu este bikini decit daca este atit de mic incit sa poata fi strecurat printr-un inel“.
In ’50, Brigitte Bardot a facut minuni pentru imaginea deja manjita a bikinilor, aparind in filmul „Dumnezeu a creat femeia“. Cu toate astea, America a ramas pe pozitii si a continuat sa-i perceapa ca pe o invitatie la scandal. In ’51, bikinii erau considerati periculosi si au fost goniti de la toate concursurile de Miss, unde singura varianta bifata, s-a stabilit ferm, raminea costumul de baie dintr-o singura bucata. In ’57, taman revista „Modern Girl“, al carei titlu te face sa banuiesti ca ar afisa o atitudine mai indrazneata, improasca si ea cu noroi cit poate: „Este inutil sa ne irosim cuvintele pe acesti asa-zisi bikini din moment ce orice fata cu tact si decenta n-ar purta niciodata asa ceva“. De-abia in 1960 s-a mai dezmortit atmosfera.
In America, melodia lui Brian Hyland, „Itsy Bitsy Teenie Weenie Yellow Polka Dot Bikini“, ii inghionteste pe adolescenti sa dea iama prin magazinele cu costume de baie. Trei ani mai tirziu, „Beach Party“ ajunge pe marile ecrane, iar secventa in care multe femei imbracate in bikini danseaza nu este taiata la montaj, spre bucuria imensa a spectatorilor.
In 1964 costumul in doua piese a ajuns pe peretii multor dormitoare odata cu aparitia lui Babette March in revista „Sports Illustrated“. Fotografiile lui J. Frederick Smith arata pentru prima data niste bikini pe coperta unei reviste. In acelasi an, bikinii cunosc o evolutie batatoare la ochi. Devin monokini in viziunea creatorului de moda Rudi Gernreich. Vaticanul strimba din nas si dezaproba oripilat moda topless. Dar oamenii deja nu-si mai ciulesc urechile la huiduielile din jur, aratindu-se mai receptivi la nou. Ca atare, Gernreich vinde de rupe in Europa, mai mult de 3000 de costume intr-un sezon.
Nu pe plaje, ci pe scene
Creatorii isi dau drumul la fantezie si inventeaza de acum tot felul de modele de bikini cu lipici mai ales la tineri. In ’66, devin blanosi pe trupul lui Raquel Welch, in filmul „One Million Years B. C.“. Iar 1970 e anul in care prin Rio si St. Tropez se zareste pentru prima data costumul de baie cu slip tanga, numit si bikini cu snur sau bikini-ata dentara. Chiar daca designul e inconfortabil, tanga se raspindeste rapid printre adolescenti, halterofili si fetele superbe care anunta rundele de box. Dar ce-a putut naste mintea omului nu s-a limitat la doar atit. Sint zeci de feluri de bikini: facuti din alge, din macrame, vinil, cu blana de nurca, de cauciuc, genul „petic“ de la Chanel si din categoria Bikini-extremi: tipurile micro Brazilia,
minimicro sau minimini bikini. Dar nici unul nu e atit de intrigant ca bikiniul-iarba, trebuie sa recunoasteti. Si sa nu uitam de tankini, combinatia dintre un top si bikini.
Dupa ce au cunoscut in sfirsit succesul mondial, prin anii ’80-’90, vinzarile bikinilor o iau putin la vale. Iar in ’88, firma lui Reard da faliment, pur si simplu. Dar perioada proasta a luat sfirsit repejor, bikinii fiind resuscitati de serialul „Baywatch“, care a adunat in fata televizorului milioane de telespectatori. Unii spun ca de vina pentru come-back-ul reusit ar fi chiar si Internetul. Si nu negam deloc posibilitatea…
Asa ca sunt, in continuare la mare cautare pozele cu vedete in tot soiul de bikini – surprinse de paparazii pe plajele lumii sau urmarite cu sufletul la gura nu pe plaje, ci pe scene, in aparitii nonconformiste marca Madonna sau Lady Gaga, care, trebuie sa recunoastem, au uimit planeta cu aparitiile lor dezgolite, dar nespus de sexy…
