Cântă ca un zeu, vorbește ca un poet, trăiește ca un bărbat fidel și ca un om cu mare credință în Dumnezeu, iar drumurile vieții l-au purtat din satul său natal, unde a crescut într-o familie cu 13 copii, până pe cele mai mari scene ale lumii, unde a primit recunoaștere, aplauze, iubire, premii, bani. El, însă, se simte cu adevărat fericit acasă, acolo unde vorbește limba în care visează și în care îi spune soției sale “Te iubesc”. N-am putut vorbi despre toate câte ar fi putut spuse, însă, în doar câteva minute, aureolate de emoția spectacolului Boema în care a cântat alături de Anita Hartig pe scena Operei Naționale București, am cuprins toată splendoarea, toată măreția și toată suferința lumii din care face parte.
Alice Năstase Buciuta: Ce s-a întâmplat de a fost o seară atât de specială astăzi, după o Boema la care spectatorii au aplaudat în neștire, cu lacrimi în ochi?
Teodor Ilincăi: Se întâmplă de fiecare dată când vin acasă. Publicul mă așteaptă și eu, la rândul meu, aștept cu nerăbdare reîntâlnirea cu publicul. Atunci se creează această legătură extraordinară între noi. Vin cu o emoție specială și primesc de la public o energie specială. Căci publicul este adevăratul barometru al unui spectacol.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar sunteți foarte bine primit peste tot în lume, nu doar aici!
TEODOR ILINCĂI: Așa este. Dar sentimentul de a fi acasă cu ai tăi și de a vorbi limba ta nu se compară cu nimic pe lume.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Este greu câteodată să vorbiți și să cântați numai în alte limbi?
TEODOR ILINCĂI: Dar ce este ușor pe lumea asta?! Nu este neapărat o problemă că trebuie să vorbesc în alte limbi, asta mă dezvoltă, și nu numai pentru carieră, ci și pentru viață. De fiecare dată, însă, este o anumită tristețe când cunoști oameni pe termen scurt. Trebuie să fii foarte maleabil și să găsești lucruri în comun cu fiecare, lucruri constructive, care să ducă la spectacole foarte reușite. Fiind oameni noi, nu este aproape niciodată ușor, dar cred că m-am descurcat destul de bine până acum.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar cu Anita Hartig, de exemplu, ați mai jucat în aceleași roluri, ați mai fost protagoniștii aceleiași iubiri din Boema…
TEODOR ILINCĂI: Cu Anita Hartig am mai cântat „Boema” la Covent Garden. În aceeași perioadă, am avut câteva spectacole cu Anita și la Hamburg, iar de curând am cântat împreună „Faust” la Toulouse. Am mai cântat împreună la Torino, și în „Festivalul Enescu” acum foarte mulți ani, am mai cântat o „Boema” la Cluj, anul trecut… Dar la București cântăm pentru prima oară împreună!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Contează partenerul, partenera pe care o aveți pe scenă pentru felul în care cântați?
TEODOR ILINCĂI: Enorm! Ne sprijinim unul pe altul. Buna dispoziție și buna înțelegere între parteneri contribuie foarte mult la calitatea spectacolului.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum faceți de nu vă îndrăgostiți de partenera din spectacol?
TEODOR ILINCĂI: Dar pe scenă chiar te îndrăgostești de partenera ta! După scenă, însă, trebuie să te dezdrăgostești…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Este destul de greu, probabil…
TEODOR ILINCĂI: Nu este. Dacă ești destul de implicat într-un spectacol cred că te poți îndrăgosti de o parteneră extraordinară. Mi se întamplă în diferite spectacole, nu numai în cele în care sunt cu Anita. Acesta este un caz fericit. (râde) Sunt, însă, și cazuri în care pur și simplu trebuie să te comporți ca un profesionist chiar dacă nu îți place așa de mult partenerul de scenă…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: A existat un moment în care ați știut că sunteți pe drumul cel bun în profesie, în care chiar v-ați spus, poate auzind aplauzele, că, uite, chiar ați ales bine?
TEODOR ILINCĂI: Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu consider că niciodată nu știi dacă ești pe drumul cel bun. Trebuie să fii conștient de asta și să nu te oprești din studiu. Că ești sau nu pe drumul cel bun, asta doar publicul poate să hotărască.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Eu cred că, în ceea ce vă privește, publicul a hotărât deja.
TEODOR ILINCĂI: Înseamnă că sunt pe drumul cel bun cu acest spectacol. Urmează alte spectacole și alte proiecte, să vedem ce va fi și acolo.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci pot fi diferențe atât de mari de la un spectacol la altul? Puteți să faceți o sală întreagă să plângă de emoție, cum a fost în seara aceasta și, să zicem, un alt spectacol să nu vă iasă bine?
TEODOR ILINCĂI: Bineînțeles. Este foarte probabil pentru că nu contează doar rolul pe care îl joci, contează implicarea, contează să te simți că ești personajul acela. Dacă te confunzi ca artist cu personajul respectiv și dacă îți dorești din suflet să faci un rol bun, să faci o seară minunată, nu cred că vei avea impedimente, deși se poate și ca starea de sănătate să îți joace feste într-o seară și atunci pot să mai intervină și probleme de genul acesta. Dar un artist mare se salvează întotdeauna și cu jocul scenic.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum vă construiți rolul, luați din experiența de viață și o duceți în personaj?
TEODOR ILINCĂI: Depinde. Fiecare face altceva. Eu iau mult și din jurul meu, nu numai din experiența mea de viață. La 33 de ani nici nu pot spune că am o experiență prea vastă. Nu pot să mă compar cu un solist ajuns la cincizeci de ani, la vârsta maturității vocale, care are cu adevărat o experiență de viață. Sunt, însă, foarte atent cu ce se întâmplă în jurul meu. Din cărți poți să înveți foarte multe, din filme, din tot ceea ce vezi.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci asta este o condiție a artistului, să fie deschis către univers, să primească…
TEODOR ILINCĂI: Și să dea înapoi ceea ce primește, sub diferite forme, așa cum poate el. Trece tot ceea ce primește prin filtrul sufletului său și dă mai departe.
Sunteți credincios, credeți că ați primit aceste lucruri de undeva de sus?
TEODOR ILINCĂI: Sunt credincios. Cred cu tărie că talentul se primește, dar știu și că munca nu ți-o poate induce nimeni. Trebuie să ți-o induci tu și să te convingi că doar muncind poți să ajungi acolo unde își dorești.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: A fost vreodată prea multă muncă? Ați avut vreo clipă în care ați vrut să renunțați?
TEODOR ILINCĂI: Da, frecvent.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vi se întâmplă și acum?
TEODOR ILINCĂI: Da, foarte des. Mi se întâmplă foarte des să spun: Gata, m-am săturat. Chiar am refuzat unele contracte pentru că am vrut să stau acasă. Am avut recent, înainte de sărbători, propuneri și insistențe să merg să cânt „Boema” undeva în Elveția și nu am putut să accept, pentru că m-am săturat ca, de opt ani de zile, să nu fac și eu un Crăciun acasă, lângă soția mea, lângă bradul nostru.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Este deci greu în această meserie să fiți departe de cei dragi, acesta e un sacrificiu…
TEODOR ILINCĂI: Sunt sacrificii zi de zi. Uneori trebuie să accepți lucrul cu regizori care habar nu au subiectul, lucrul cu dirijori care habar nu au muzica și așa mai departe. Asta este lupta pe care o ducem noi.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Chiar și în marile teatre se întâmplă așa ceva?!
TEODOR ILINCĂI: Bineînțeles. În lumea operei se merge foarte mult pe relații și pe prietenii. Există foarte mulți artiști, regizori, dirijori și scenariști de foarte proastă calitate, și umană, și profesională. Cel puțin din punct de vedere muzical, eu mă consider foarte bine pregătit. Vocal, toată lumea mai are câte ceva de pus la punct în permanență, dar eu nu am muncit degeaba cinci ani în Conservator. Am muncit pentru că am vrut să ajung acolo unde sunt acum, poate și mai departe și pentru că mi-am dat seama că doar muncind poți face acest lucru. De aceea îmi vine foarte greu să accept anumite lucruri impuse de oameni care nu se pricep.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum gestionați asta? Într-un astfel de context îl puteți refuza pe regizor?
TEODOR ILINCĂI: Cu eleganță. Cine spune că nu face compromisuri în lumea Operei înseamnă că nu are carieră. Trebuie să faci compromisuri, nu ai încotro. Iar când simți că nu mai poți, renunți, nu te obligă nimeni să mergi mai departe…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum vă remontați după momentele de cădere, de îndoială? Ce vă face să fiți din nou pe scenă?
TEODOR ILINCĂI: Spiritul românesc de glumă. Eu sunt un glumeț.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Am auzit că sunteți specialist, că spuneți glume, bancuri, că puteți participa la concursuri…
TEODOR ILINCĂI: Da, cu drag. Am bancurile pe foldere. Odată ce începe un subiect, se declanșează și nu se mai oprește.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unul cu cântăreți îmi puteți spune și mie, unul care să vi se potrivească dumneavoastră?
TEODOR ILINCĂI: Să mi se potrivească mie, nu, deși pot să fiu autoironic. (râde) Este vorba de un copil care se naște cu prea mult creier și nu poate să vorbească din această cauză, face „u-u-u…”. Doctorul zice „nu poate să vorbească, hai să îi mai tăiem din creier” și tot îi taie succesiv din creier. Îi taie jumătate, după aceea un sfert, el tot „u-u-u”, se chinuia să vorbească. Și rămâne copilul cu o bobiță de creier. „Hai, spune acum ceva”, îl roagă medicul. La care copilul începe: „Una furtivaaa lagrimaaa…”.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Când vă mai vedem în România?
TEODOR ILINCĂI: Din păcate sau din fericire pentru mine, programul meu este plin până în toamnă, deci abia spre sfârșitul anului ar mai fi posibil.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În România mai veniți?
TEODOR ILINCĂI: Deocamdată sunt programat să cânt „Tosca” la Sydney, urmează „Madama Butterfly” la Opera de Stat din Berlin, apoi la Covent Garden. După o pauză de două săptămâni în care îmi încarc și eu bateriile, urmează debutul în „Don Carlos” la Marseille și apoi la Opera Germană.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci suntem cu adevărat norocoși că v-am ascultat și v-am văzut aici la București. Mulțumim!
TEODOR ILINCĂI: Și eu vă mulțumesc!
Interviu realizat în 27 ianuarie 2017
Programul tenorului Teodor Ilincăi poate fi urmărit pe www.teodorilincai.com
