Geni Brenda este actriță iubită și aplaudată la Teatrul Evreiesc de Stat, cântăreață plină de har și de zvâcnet în Bucharest Klezmer Band, artistă fermecătoare, plină de zâmbet și de lumină. Dacă o vezi jucând sau cântând, n-o mai poți uita, iar de la asta i s-au tras toate miracolele vieții, de la succesele profesionale până la iubirea ei împlinită, căci soțul ei, Silviu Vexler, reprezentant al Federației Comunităților Evreiești, a văzut-o, mai întâi, pe scenă.
Fotografii de Paul Buciuta, Mihai Poziumschi și din arhiva personală
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unde te-ai născut și cum ți-ai descoperit talentul, în copilărie?
Geni Brenda Vexler: M-am născut în Serbia, în oraşul Zrenjanin, dar am crescut într-un sat care se numeşte Ecka, de lângă Zrenjanin, unde am avut o copilărie superbă. Noi suntem români, din Banatul sârbesc, vorbeam românește între noi, iar școala generală am făcut-o în limba română. Acolo, în școală, a început legătura mea cu actoria, de fapt, cu poezia, pentru că profesorul meu din generală, domnul Adamogrin, ne-a inoculat cumva această pasiune. Am mers la diferite concursuri de poezie în care m-am remarcat, după care toată lumea îmi spunea: “Ah, trebuie să continui!” şi așa am ştiut de mică ce vreau să fac.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și părinții tăi au talent?
GENI BRENDA VEXLER: Părinţii mei… nu mai sunt acum, dar tatăl meu cânta la vioară, mama cânta foarte frumos cu vocea, ceva am moştenit eu de la ei…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi cum a continuat pasiunea asta?
GENI BRENDA VEXLER: În clasa a douăsprezecea am venit la Bucureşti, în 1992. Tatăl meu a aflat că este o facultate şi o şcoală de actorie foarte bună la Bucureşti, că sunt profesori extraordinari, așa că am venit să fac studiile aici. Am venit cu gândul că o să mă întorc în Serbia după patru ani, dar nu a fost aşa, pentru că lucrurile au evoluat altfel și, aproape imediat după facultate, m-am angajat.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum a fost experiența facultăţii?
GENI BRENDA VEXLER: A fost foarte interesant. Tata m-a adus, am avut proba de aptitudini, ca la orice facultate de arte, dar tata spera, oarecum, să nu intru, fiindcă îi era greu să îşi lase puiul așa de departe. În comisia de examen erau nume mari, precum Dem Rădulescu, Sanda Manu, Olga Tudorache, Alexandru Repan. Erau nişte personalități extraordinare, dar eu, la vremea aceea, nu îi cunoşteam, nu ştiam care este viaţa artistică aici în România. Așa că toţi colegii mei erau foarte emoţionaţi în fața dumnealor, doar eu m-am dus foarte relaxată, am zis ce am avut pregătit, mi-am spus poeziile, monologul, am cântat în sârbeşte… Pe vremea aceea domnul Victor Rebengiuc era rectorul facultăţii, iar eu nu o să uit niciodată cum a venit la tata şi i-a spus “Felicitări, fiica dumneavoastră a intrat!”. Eram fericită, şi tata la fel, s-a bucurat pentru mine… Și am rămas aici. I-am făcut tatei cu mâna, când a plecat, şi apoi am plâns…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ți-a fost greu să rămâi?
GENI BRENDA VEXLER: Mi-a fost, dar în momentul acela nu am simţit greul cu adevărat, aveam doar 19 ani, toate erau mai ușoare… Și iată, acum sunt de mai mulţi ani în România decât în ţara în care am crescut.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu s-a mai pus problema să te întorci? Lucrurile s-au legat aşa de bine?…
GENI BRENDA VEXLER: Da, lucrurile s-au legat bine şi, oricum, mergeam des acasă, şi chiar și acum merg, cu toate că nu prea mai am multă lume apropiată acolo. Am un frate care și el e plecat, locuiește de paisprezece ani în Sidney, în Australia, la capătul lumii… Totuși, merg destul de des acasă, avem acolo casa părintească.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai învățat lucruri importante în facultate?
GENI BRENDA VEXLER: În facultate, pe vremea aceea, eram preocupaţi să creăm, eram la clasa domnului Florin Zamfirescu și a domnului Doru Ana și învățam foarte mult. Pe atunci nu făceam nici reclame, nu ne plăcea să facem lucruri din acestea. Eram foarte preocupaţi de artă şi de creaţia actorului, erau alte timpuri decât cele de acum. Am trăit din plin această experienţă şi am avut profesori şi colegi absolut minuntați, dar, după ce s-a terminat facultatea a fost o perioada în care nu am avut un angajament permanent în teatru. În ’98 s-a dat un concurs pentru musicalul Scripcarul pe acoperiş, aveam nişte colegi care erau acolo şi care mi-au spus că se caută Hava, una dintre fete. M-am dus, am învăţat poezie în idiş…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ştiai deja idiş, aveţi origini evreieşti sau este doar o coincidenţă?
GENI BRENDA VEXLER: Este doar o coincidenţă, dar se pare că în mine a zăcut acest potenţial de a învăţa limbi străine, pentru că am învăţat idiș cu mare uşurinţă. Am mers şi la cursuri ca să învăţ, dar mi-a plăcut foarte mult de la început.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi acum în ce limbi joci, în ce limbi jucați, la teatru?
GENI BRENDA VEXLER: Jucăm şi în română, şi în idiş, dar, de fapt, ponderea spectacolelor este în idiş, căci suntem în teatrul evreiesc. Am dat atunci concursul pentru piesă şi l-am luat. A fost o mare bucurie pentru mine, mai ales că era un musical, iar mie îmi place să cânt şi să dansez, eram pregătită să fac un asemenea rol, iar din ’98 am început o colaborare frumoasă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Te-ai temul vreodată că nu acesta e drumul?
GENI BRENDA VEXLER: Niciodată nu am avut teama că nu o să fie bine, cumva am avut o siguranţă a mea, în sufletul meu eram sigură că o să fie totul ok. În toată perioada asta am mai avut și nişte colaborări cu televiziunea, am avut nişte basme ecranizate, care mi-au plăcut foarte mult, am intrat în Bucharest Klezmer Band, am avut mai multe lucruri pe care le făceam în paralel, dar întotdeauna am pus pe primul loc meseria şi m-am dedicat ei 100%, cred că dacă eşti sincer în ceea ce faci şi nu îţi iroseşti timpul în lucruri nesemnificative, succesul vine negreșit.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât de mult te pregăteşti în continuare?
GENI BRENDA VEXLER: Mult, îmi place foarte mult să repet, ca să fiu sigură pe ceea ce am de făcut în momentul în care sunt pe scenă, când totul trebuie să pară simplu. Ca să fie aşa, trebuie să repet… Se face şi pregătire fizică, sport, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Din păcate, nu avem mereu timp pentru sport. Trebuie să lucrezi cu vocea, să faci vocalize, dacă o piesa nu s-a jucat de mult timp, trebuie să o reluăm. Îmi plac aceste reîntâlniri cu textul, pentru că mereu descoperi noi valenţe, ceea ce este un lucru de bază.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În plan personal, cum s-au aşezat lucrurile, cum au mers lucrurile în paralel cu cariera?
GENI BRENDA VEXLER: Recent m-am căsătorit, pe 3 septembrie 2017 am avut nunta. În plan personal a fost totul firesc, am avut perioade în care am fost şi singură, nu am forţat lucrurile în plan personal niciodată, dar s-a schimbat totul când l-am întâlnit pe acest om, care este acum soțul meu. S-a întâmplat acum trei ani.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: După ce ți-ai dat seama că el este alesul?
GENI BRENDA VEXLER: În primul rând, după fluturii din stomac (râde)… cred că ei sunt cei mai elocvenţi, în momentul în care întâlneşti un om şi nu îl cunoşti foarte bine, dar îi dai o şansă… Eu treceam atunci printr-o perioadă dificilă personală, tocmai îl pierdusem pe tata şi-mi era mai greu, încercam să trag o linie și sa văd ce am făcut până acum şi cum să continui… Dar am ştiut de la primele întâlniri că va fi bine. De fapt Silviu a fost cel care a iniţiat cumva povestea, iar eu am fost deschisă, am acceptat propunerea lui de a ne întâlni. A spus că are să îmi dea ceva și m-a rugat să ne întâlnim în oraş. Am mers la un restaurant mic, pe o străduţă de pe Moşilor, iar el a venit cu o mapă şi mi-a dat un teanc de fotografii cu mine, din spectacole. El lucra la Federaţia Comunităților Evreiești şi, pentru că mai cocheta cu arta fotografică, făcuse şi fotografii la anumite spectacole de la teatru, care îi plăcuseră… Întâi cred că s-a îndrăgostit de Geni cea de pe scenă, după care a cunoscut-o în viaţa reală, şi am pornit împreună la drum.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum aţi ales momentul căsătoriei?
GENI BRENDA VEXLER: Mai întâi ne-am logodit, în 2016, de sărbătoarea evreiască Purim. Era un spectacol care se ţinea la Universitatea Titu Maiorescu, căci teatrul nostru era în reparaţii. Purim este
cea mai veselă sărbătoare evreiască, poţi să glumeşti pe seama oricui şi omul acela nu trebuie să se supere, e foarte frumos și vesel, totul. Jucasem o scenetă scrisă de Silviu, iar după terminarea scenetei îl aud pe Silviu că mă strigă, după care a urcat pe scenă și a scos o cutiuţă din buzunar. “Puteţi să mă ajutaţi domnişoară? Am o întrebare pentru dumneavoastră”, a zis. Iar eu am răspuns așa, fără să ies din rol, că nu înțelegeam bine ce se întâmplă și credeam că face parte din spectacol: “Da, da, poftiţi, vă ascult…” Eram încă în rol. Iar el m-a întrebat, serios: “Vrei să fii soţia mea?” Şi eu în momentul acela m-am gândit că nu am voie să leşin, este un moment superb şi trebuie să mă bucur de el, așa că am strigat “Da” şi i-am sărit în braţe. Aproape toți cei de acolo credeau că este parte din spectacol, de altfel, spectacolul a continuat, am dus sărbătoarea mai departe…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai multe spectacole la Teatrul Evreiesc, pleci la Festivaluri, dar ești și solistă, cânți…
GENI BRENDA VEXLER: Da, muzica este o altă latură importantă a mea și sunt foarte fericită să fac parte din Bucharest Klezmer Band. Proiectul a început din 2013, iar eu m-am alăturat lui din 2014. Îl cunoșteam pe managerul trupei, Silvian Horn, de la teatru, de la comunitate, şi el mi-a spus că mai aveau nevoie de încă o solistă. A fost o propunere minunată, eu am acceptat imediat, am învăţat cântecele, şi debutul a fost în aprilie 2014.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Când cântaţi, unde?
GENI BRENDA VEXLER: Am cântat la Zilele Bucureştiului, avem turnee la diferite festivaluri, am cântat la Sighişoara, am fost plecaţi la Salonic, am cântat în Serbia, la sinagoga din Belgrad, la primăria din Zrenjanin, unde au venit toţi prietenii mei să mă vadă şi să mă asculte. Suntem oameni care iubim muzica, iubim ceea ce facem şi ne înţelegem foarte bine, noi între noi. Suntem opt, în total, trei soliste şi cinci instrumentişti, foarte buni toţi şi care, cum îi place managerului nostru să spună, suntem familia Bucharest Klezmer Band. Suntem ca o familie şi asta e minunat! E o poveste frumoasă, încă o poveste frumoasă în viața mea…
