fbpx

UNICEF avertizează: Copiii sunt expuși unui risc crescut de abuz în contextul izolării

de

Sute de milioane de copii din lumea întreagă riscă să se confrunte cu amenințări tot mai mari la adresa propriei siguranțe și bunăstări – inclusiv cu rele tratamente, violență de gen, exploatare, excluziune socială și separare de persoanele care au grijă de ei – din cauza acțiunilor întreprinse pentru a controla răspândirea pandemiei de COVID-19. UNICEF îndeamnă guvernele să garanteze siguranța și bunăstarea copiilor în contextul intensificării repercusiunilor socioeconomice cauzate de această boală. Agenția ONU dedicată copiilor, împreună cu partenerii săi din cadrul Alianței pentru Protecția Copilului în Acțiunile Umanitare, a publicat un recomandări ce vine în sprijinul autorităților și al organizațiilor implicate în lupta împotriva pandemiei.

În doar câteva luni, COVID-19 a schimbat drastic viața copiilor și a familiilor de pe întreg mapamondul. Eforturile de asigurare a carantinei, precum închiderea școlilor și restricțiile de deplasare, deși considerate necesare, perturbă rutina copiilor și sistemele de sprijin. De asemenea, adaugă noi factori de stres pentru persoanele în grija cărora se află copiii, acestea putând fi nevoite să renunțe la lucru.

Stigmatizarea ce însoțește COVID-19 face ca unii copii să fie mai vulnerabili la violență și stres psihosocial. Totodată, măsurile de control ce nu țin cont de nevoile specifice în funcție de gen și de vulnerabilitățile femeilor și ale fetelor pot duce, în cazul acestora, la creșterea riscului de exploatare sexuală, abuz și căsătorii timpurii. De exemplu, mărturiile anecdotice semnalate recent în China indică o creștere semnificativă a actelor de violență domestică ale căror victime sunt femeile și fetele.

Din multe puncte de vedere, această boală nu mai afectează doar persoanele infectate, ci și copiii și familiile”, a afirmat Cornelius Williams, șeful Diviziei pentru Protecția Copilului din cadrul UNICEF. „Se închid școlile. Părinții depun eforturi pentru a reuși să aibă grijă de copii și să se descurce financiar. Se amplifică riscurile legate de protecția copilului. Aceste recomandări oferă guvernelor și autorităților din domeniul protecției un cadru de măsuri practice ce pot fi adoptate pentru a oferi siguranță copiilor în aceste vremuri nesigure”.

În precedentele situații de urgență din domeniul sănătății publice, s-a înregistrat o creștere a ratei de abuz și exploatare a copiilor. De exemplu, închiderea școlilor în timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, între 2014 și 2016, a contribuit la intensificarea exploatării copiilor prin muncă, a neglijării, a abuzului sexual și a sarcinilor înregistrate în rândul adolescentelor. În Sierra Leone, numărul adolescentelor însărcinate a crescut de peste două ori față de cifrele raportate înainte de epidemie, ajungând la 14.000.

În cadrul acestor recomandări, Alianța recomandă ca guvernele și autoritățile competente să urmeze o serie de pași concreți pentru a se asigura că protecția copiilor face parte integrantă din toate măsurile de prevenire și control al COVID-19, cum ar fi:

  • Instruirea personalului din cadrul serviciilor medicale, educaționale și de protecție a copilului cu privire la riscurile ridicate de COVID-19 în sfera protecției copilului, inclusiv cu privire la prevenirea exploatării sexuale și a abuzului și la metodele sigure de raportare a eventualelor suspiciuni;
  • Instruirea forțelor de primă intervenție cu privire la modul prin care se pot raporta cazurile de violență de gen (Ghid de buzunar privind violența de gen) și colaborarea cu serviciile medicale în vederea sprijinirii victimelor violenței de gen;
  • Intensificarea diseminării informațiilor privitoare la serviciile de referire și alte servicii de sprijin disponibile copiilor;
  • Implicarea copiilor, în special a adolescenților, în evaluarea modului specific în care îi afectează COVID-19 pentru a furniza informațiile necesare programelor și acțiunilor de advocacy;
  • Acordarea unui sprijin special dedicat centrelor și familiilor ce oferă provizoriu îngrijire copiilor, inclusiv gospodăriilor în care capul familiei este un minor, și asistenților maternali, astfel încât să poată oferi sprijin emoțional copiilor și să îi implice în activități adecvate de autoîngrijire;
  • Acordarea de asistență financiară și materială familiilor ale căror posibilități de realizare a veniturilor au avut de suferit;
  • Adoptarea unor măsuri concrete pentru prevenirea separării copilului de familie și acordarea de sprijin copiilor lăsați singuri fără îngrijire adecvată în urma spitalizării ori a decesului unui părinte sau a persoanei responsabile;
  • Asigurarea faptului că, în cadrul măsurilor de control al bolii, protecția tuturor copiilor beneficiază de toată atenția.

 

Despre UNICEF

 

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În 190 de țări și teritorii, pretutindeni, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați www.unicef.org.

 

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
·
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.