fbpx

Sase, vine presa! Nu raspundem de subiectele distruse sau pierdute

de

A fost o luna ca un suc cu aspartam; revistele din regnul celor spinzurate pe lateralul chioscului si-au pus si de data asta poalele-n cotor. Dar – spre deosebire de alte vremuri, cind macar umorul lor involuntar iti mai incretea buza – acum, o lunga si zaluda plictiseala s-a prajit pe tarabe. Canicula a lichefiat bunele intentii, pixurile au curs prin genti, iar din maclavaisul lor imprastiat nemilos au scapat nesupravegheate tot felul de ciudatenii publicistice.

Emancipareo, multumesc!

In Romania, au fost legalizate nasterile!
Am emigrat in Canada ca o timpita, abia acum aflu din Avantaje ce-am pierdut: „Dragi parinti tineri, traiti in cea mai buna Romanie posibila! Libertatea nasterii e un bun de pret care a fost foarte greu cucerit de catre femei“. O, da, fiindca banuiesc ca, inainte de asta, femeile nu prea aveau dreptul sa nasca. Unele, care dadeau spaga sau aveau barbati securisti, primeau aprobare si nasteau. Altele insa erau pe lista de asteptare si nasteau la unspe, doispe luni, iar altele nu nasteau niciodata, ramineau asa, cu burta. Primii zece ani erau mai grei, dupa aia se obisnuiau. Macar nu traiau cu spaima ca vreodata copilul ar fi apucat-o pe cai gresite – ca el n-o apuca nici macar pe calea buna.
Tot in Avantaje am tras de o fraza ca de-un zgirci si pina la urma tot mi-a ramas in dinti: „Practicile culinare pot imbolnavi alimentul, transformindu-l intr-un drog modern, sau, dimpotriva, il pot insanatosi, recomandindu-l ca pe un medicament viu“. Asta cu ceva viu care ajunge in corpul tau ma usuie cu gindul la „Species“ sau „Aliens“, dar sa nu divagam de la viermisorul din Ionatan, totusi. Oricum, am aflat si eu ca anumite practici culinare – de exemplu utilizarea excesiva a gripatului aviar sau a vacii cu deficiente mentale (fiindca nu e politically correct sa spui „nebun“ in zilele noastre) duce la anumite boli ale tocanitei si derivatelor sale.
Aceeasi revista fierbe in continuare nervi si galbenusuri laolalta: „Digestibilitatea oului fiert moale sau cleios este mai buna decit a oului fiert tare“. Dupa cum si „digestibilitatea“ (?!?) cuvintelor inventate, care n-au primit parcela-n dictionar nici acum, e mai mica decit a celor romanesti – dar, in ciuda acestui fapt, redactorul foloseste cuvinte fierte tari.
Publicatia trece si la sentinte cel putin bizare in materie de moda: „rosul e o culoare greu de asortat“. Greu de asortat cu maro-cacaniu, mov, vermillon sau ciclam, ca in rest, orice maimuta cu IQ-ul mai mare decit greutatea se pricepe, cit de cit, sa plesneasca rosul ala cumva, la ceva.
Beau Monde a gasit un slogan pentru care multe agentii de advertising i-ar da o prima, unele i-ar da chiar si papucii: „Vara asta se poarta… vara!“. Am fost asa de emotionata citind, incit m-au inspirat instantaneu si am mai gasit si eu citeva, le cedez gratuit, cu copyright inclus: invata sa fii frumoasa, fiindca e frumos sa fii frumoasa! Sau stati asa, una si mai buna: la toamna se poarta culorile de toamna! Mai putin rosul, fiindca am stabilit deja ca noi si cimpanzeii nu stim sa-l asortam.

 
De azi inainte, nu mai esti fata fiului tatalui meu!

„Cu note dominante de portocal, coacaze negre si ciclame, parfumul iti deschide un nou orizont al iubirii“, mai toarce Beau Monde. Nu stiu cum miros coacaza neagra sau ciclamul. Iar portocala mi-e mai familiara ca portocalul, sint un biet om cu orizont citric redus. Si, asemeni mie, banuiesc ca multi sint inca intr-o drama olfactiva, e ca si cum mi-ar spune ca un parfum miroase a mura alba, paie si kaki. Plec de la premisa ca e o calitate, dar nu am dovezi, narile mi s-au pungit, precaute.
Din ce dau din miini si din picioare ca sa ies mai repede din confuzii, din aia ma impletesc mai rau in algele haosului, in Beau Monde: „Stefana nu e insa, am avut ocazia s-o constatam, nici nevasta sotului ei, nici fiica parintilor ei“. Asta-i ca-n „The Astronaut’s Wife“, unde Charlize, saraca, depasita de situatie, racnea filosofic: „Spencer, tu nu esti Spencer! Cine esti tu?“. Daca Stefana nu e fiica parintilor ei si nici nevasta sotului ei, atunci e clar ca e fiica unor rude mai indepartate si sotia unor vecini. Incercati asa, poate dati de un capat. Cu drag, locotenent Columbo.
Beau Monde confirma ceea ce eu sustineam febril si voi mi-ati spus sa tac, sa nu ma mai auda cineva: nu sintem singuri in univers. De ce zic asta: „Daca (…) doresti sa tii legatura cu restul universului, ce-ar fi mai potrivit decit un telefon mobil?“, zic prietenii mei galactici de la amintita revista. Alo, buna ziua, cu domnul Worf va rog, azi am un cent pe minut si am incercat si pe Enterprise, nu raspundea nimeni, mi-a intrat casuta vocala, acum vreau sa dau macar de cineva din aripa Klingon, daca se poate… Va foarte multumesc si ma scuzati de deranj.
Revista Bolero a aflat ceva care, cica, provine din „studii recente“, si anume ca, stimulat corespunzator, punctul G poate declansa ejacularea feminina. Buna dimineata, cind am citit prima data ca s-a descoperit ejacularea feminina, nu stiam nici macar ca exista ejaculare masculina, asa ca vedeti ca telexul vostru cu fluxul de stiri are ceva la rotita.
„Secretoasa, salbatica, sexy, esti ca o leoaica“. Aici, Bolero are dreptate, tot ce i-am povestit leoaicei a ramas intre noi, n-a spus la nimeni, fata stie sa conserve secrete, nu mi-am auzit vorbe prin safari.
„Tinara mostenitoare este deci frumoasa si in interior“, conchide Bolero, sugerindu-ne implicit imaginea superba a unor intestine suple, fara celulita, a unor rinichi fermi si bine hidratati, a unui abdomen plat si pe dinauntru, nu numai pe dinafara, si a unui pancreas care inca poate fi purtat fara sutien.
Aceeasi revista deschide farmacia cam devreme pentru cultura noastra chimica modesta: „Foloseste contraceptivul starii de bine si te vei simti plina de energie si pofta de viata“. Da, asa e, stiu pe cineva care a folosit acest contraceptiv si intr-adevar a fost, ca sa zic asa, plina de viata de vreo citeva ori, ba de vreo doua ori a si adus pe lume viata asta, deci functioneaza perfect: contraceptivul care da viata!

Buna seara, sint Andreea Esca si va prezint sinii Pro Tv

Am sarit (gratios, sper) peste virgulele dintre subiect si predicat din Bolero („Eva Herzigova, a aparut“), fiindca viata e prea scurta, am trecut brusc la Joy, care o caracterizeaza fizic si moral pe eroina Mariah Carey: „Acum insa nici in flecuri nu o doare de picioare, ci de faima si bani“. Hodoronc-tronc. In gradina am o floare, floarea se va face mare, nici in flecuri nu ma doare ca-n gradina am o floare care creste in picioare, flecul se va face mare, am picioare, bine-mi pare. Vreau doar faima si bani.
Tot in Joy, gramatica are tuse magareasca si farmacia e inchisa pentru deratizare: „Producatorii nu s-au riscat in zadar“. Nenica, de mult nu ne-am mai ris asa! Ne-am scos, ce mai…
Ssst, liniste, ca am gasit ceva monumental: in exclusivitate pentru volumul confidential de cititori ai revistei One, Andreea Esca isi dezvaluie cele mai trepidante dorinte, in editorial: „Sincer, (Adriana Karembeu, n.r.) era pur si simplu femeia pe care mi-as fi dorit eu sa o vad in sutien si alte dezabieuri“. V-am mai spus, eu traiesc intr-o tara in care n-am voie sa comentez aceste lucruri, ele tin de optiunea fiecaruia, de libertatea verbala si fiziologica, de flashback-urile din copilarie si de gradul de emancipare a casniciei, asa ca permiteti-mi sa trec peste acest dantelat incident.
Ajung insa la alt editorial – cel al Catincai Roman, din Tabu. Susura dumneaei: „ideea mariajului gay – o comuniune doar morala in Romania“. Da, sigur, comunitatea gay din tara noastra intretine doar raporturi spirituale (dar si alea numai pe cale orala), in care simturile tactile sint suprimate in favoarea celor vestimentare si gastronomice. Am auzit chiar si de cazuri grave de viol intelectual, in care un gay l-a dat in judecata pe altul pentru ca a abuzat de cunostintele lui de arta medievala si i-a produs leziuni grave prin asaltul cu meditatii yoghine abstinente.
Un titlu induiosator din Tabu m-a intors din drum, cind tocmai voiam sa merg sa ma culc: „Briuri“. Caut povestea. O gasesc: „Talie marcata in orice situatie“. Asta e tot. Astept taliile marcate cu linie continua sau discontinua, bine ca am aflat ca o doamna adevarata isi marcheaza talia cu briuri, indiferent ca e moasa la Polizu sau deputata grasa care tocmai a descoperit desertaciunea vietii.
Daca Beau Monde stabilise ca vara asta se poara vara, Unica a venit cu alta gaselnita geniala: „E sezonul textilelor“. Uite ca acum realizez ca numai vara purtam textile, in restul anului purtam sticla, lemn, fonta, celuloza si celulita. Dar numai in tonuri calde, asortate.
In editorialul din Unica, Laura Muresan ne vinde un pont rarisim: „Am sa-ti spun citeva curiozitati de ris: stii celebrul zimbet japonez, larg cit toata fata?“. De acord, dar stii care e problema? Ca noi am gasit de mult curiozitatile astea de ris, de mirat, de plins si de suparare prin almanahurile din anii ’70, cind n-aveai voie sa scrii decit „stiati ca“-uri care sa nu contina aluzii la tovarasu’ si tovarasa.

La pubertate, am inceput sa am primele tulburari contabilicesti…

Cica „peruca este un «must have» ca sa te faci de ris sau ca sa-ti faci publicitate“, tuna Unica. Doamne, ce de lucruri s-au schimbat de cind am plecat din biata noastra tara! Pe vremea mea, plateam la mica publicitate-n Romania Libera fara nici o peruca! Cel mult, doamna de la ghiseu se uita daca n-am matreata, ceva, si apoi incasa banii, fara probleme. Dar in ziua de azi s-a zis cu debandada, bag de seama ca, daca n-ai macar o mesa, nici nu poti sa-ti declari ciinele nul.
Gasesc, tot in Unica, o declaratie din seria celor pe care numai psihiatria elvetiana le poate explica, desi avem medicina poiana si aici, in Romania: „Dupa virsta inocentei, a venit anotimpul schimbarilor, si asa s-a schimbat parerea mea despre ce inseamna contabilitate… s-a schimbat de mai multe ori!“. E clar, omul traverseaza drama inocentei pierdute: a crezut mai intii despre contabilitate ca se refera la contabilitate, apoi a realizat ca e un alt fel de contabilitate, iar in cele din urma (pentru ca zice ca s-a schimbat de mai multe ori), si-a dat seama ca e un alt gen de contabilitate. Cita zvircolire, cita alienare, cita profunzime!
Tot cascind gura la Unica, brusc ma impresoara damful unei impertinente pe care pesemne redactorul o traduce prin umor sau farafastic poetic. Melitind de-a surda despre sex si spiritualitate in acelasi frazoi, conchide transpirat: „Cum te-ai simti sa afli ca Papa de la Vatican tocmai a avut o erectie?“. Geniul care a ouat aceasta ineptie nu realizeaza (dincolo de prostul gust aferent) ca, in timp ce stai pe colac, poti numai sa citesti umor, nu si sa-l creezi.
Unica a descoperit si un paradox cornos: „Parul nu se deshidrateaza, dar se usuca“. Da, stiu, si sa va mai spun ceva: parul nu pica, in schimb cade. Si, de obicei, nu poti sa-l indrepti cu nimic, poti doar sa-l intinzi. 
Revista ne mai momeste si sa purtam rochite „in tonuri de alb“. Acum spuneti, dupa ce mi-am luat numai rochite in tonuri de nasturi si in tonuri de bumbac?
Totusi, in materie de culori, revista Viva descilceste un pic conflictul: „O culoare este o bataie a inimii care adesea ne aminteste de un vis“. Sa mi se explice atunci ce culoare este aceea din visul pe care mi l-a amintit bataia inimii mele sincere, atunci cind un catel comunitar baltat m-a alergat de la statia Dristor unu pina la statia Dristor doi…

Material publicat in revista Tango/ august 2006

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.