Ne vom aduce-aminte de toate pan’ la urma, /
O, draga mea… Si daca viata nu se curma /
Ci staruieste inca inchisa in morminte, /
Atuncea si acolo ne vom aduce aminte! […]
Ne vom aduce-aminte de toate pan’ la urma,
O, draga mea… Si daca viata nu se curma
Ci staruieste inca inchisa in morminte,
Atuncea si acolo ne vom aduce aminte!
Inerta de-ar sta mana pe veci, si gura muta,
Ca doua negre pesteri ce-arar isi imprumuta
Ecoul fara voie si canta in furtuna,
A noastre doua inimi canta-vor impreuna.
De nu va vrea ce-i nobil in noi si ce-i lumina
Sa-si aminteasca, totusi, aceea ce-a fost tina
Va tremura, caci pururi argila modelata,
Pastreaza urma manei de care-a fost sculptata.
Oricum, pana la capat aminte ne-om aduce,
Si oricat de departe destinele ne-or duce,
Mereu si pretutindeni, oricand si orisiunde,
Cand mi-oi suna eu lantul, al tau imi va raspunde!