Este aproape imposibil ca la un moment dat in viata noastra sa nu gasim pe cineva de care sa fim atrasi cu disperare, si totusi, care ne raneste si ne epuizeaza la nesfarsit. Dorinta este atat de profunda, dar la fel si durerea ce o simtim.
Mi-ar fi placut sa o cunosc pe Anais Nin, ma multumesc sa ii citesc si acum jurnalele ei si ma coplesesc. Intr-unul dintre volumele dintai ii scrie lui Henry Miller despre dragostea ei ce pare sa o sufoce, parca vrea sa o omoare si e gata sa mizeze ca aceasta iubire fie o va salva fie o va ingenunchia pe vecie. Sa fie oare si iubirea asta a mea un parazit ce imi mananca incet din suflet in timp ce eu, o visatoare, continui sa caut fericirea finala? Sau o sa prind aripi si imi voi face curaj sa lupt pana la ultima mea suflare cu speranta ca da, exista ceva sacru ce trebuie descoperit?
Ma simt si ma stiu un om ce analizeaza fiecare decizie de cateva ori, fiecare gest, tot ce ma inconjoara, un om care in mod alternativ oscileaza intre emotii si spaima. O privire, un mic detaliu privit dintr-un unghi nepotrivit si toata imaginea devine falsa asa cum pe scena unui teatru o lumina care nu cade bine poate sa duca la ruinarea unui spectacol.
In alta viata, un alt eu, am hotarat sa las o iubire de acest fel sa mai ramana langa mine, un el pe care am dorit cu adevarat sa-l pastrez langa mine pentru toata viata, pentru toata moartea. Framantarile noastre gravitau in jurul valorilor de baza pe care amandoi le consideram esentiale: lipsa de incredere, agravata de alte cateva mici probleme conjuncturale. Daca am elimina aceste mici inconveniente ce nu le puteam oarecum controla ne-am gândit ca ar fi posibil ca relatia noastra sa creasca si sa atinga o nota mai inalta. Am decis sa ne luam in serios declaratiile de dragoste, scuzele si promisiunile de schimbare.
Incercarile noastre de a ne intelege reciproc au evoluat rapid intr-o stare de angoasa toxica. Am impins, am intins si am tras toate sforile pentru a creea acea plasa de siguranta pentru a sustine o furtuna care venea spre noi fara sa o putem opri. Am incercat sa construim forturi de nisip si am batut in mintea noastra zeci de cuie in lemnele ce ne protejau geamurile casei noastre doar sa nu lasam un loc neprotejat de tot ce insemna suspiciune, minciuna si neincredere. In timpul acelor discutii interminabile, am realizat ca exista, probabil, doua tipuri de paralizie: una in care ramai evident inert si una care se misca salbatic dar care creeaza insa, in mod eronat, iluzia de miscare in timp ce restul ramane totusi inert. Am dus o lupta cu toate simturile mele si cu rationamentul ce imi ramasese, uitandu-ma lung in oglinda si intrebandu-ma, asa cum a facut si Nin, daca aceasta a fost o dragoste care m-ar putea ucide sau care m-ar putea salva.
El are talentul vorbelor elegante, te-ar putea impresiona cu privire la discursul “lectilor invatate” dar amandoi nu am reusit sa gasim o rezolutie.
In tot acest timp eu incercam sa fac o selectie prin neconcordanta cuvintelor si actiunilor sale care m-au dus intr-o o nebuloasa impenetrabila si ambigua, am experimentat un spectru larg de reactii ce nu-mi erau toate foarte cunoscute, de la acceptarea radicala la dezgust total. Ne-am adancit amandoi in analize pasionale, doar pentru a ne impinge si mai adânc in propriul noastru haos in zadar. De fiecare data cand eu am cedat, el a venit si a umplut locul creat cu diversiuni si eschivari.
Se pare ca pentru noi nu mai venea ziua bilantului. Conflictele noastre au venit unele dupa altele iar fara un anumit nivel de incredere nu am fi putut opri acest ciclu.
La un moment dat am gasit amandoi puterea de a intrerupe acest du-te-vino, o putere poate putin mai mare decât ar fi fost necesara, si am facut pasul ce se cerea de la sine. Poate ar fi trebuit sa fim mai precauti. Vreau sa cred in bunatatea altora. Dar, in cele din urma, aceasta parte a personalitatii mele, pe care eu o consider in alte imprejurari ca un punct forte, m-a lasat vulnerabila in aceasta situatie.
Pare atât de usor sa continui ceea ce se arata ca o iluzie frumoasa de iubire, sa accepti pierderea ei cu o tristete intensa in timp ce pe alta parte sa te feliciti pentru puterea de care ai dat dovada.
Pentru a trece peste o mare suferinta doar o noua iubire la fel de puternica poate sa te salveze. Cand ai inima deschisa iubirea vine fara sa o chemi. Insa trebuie sa ai norocul sa intalnesti o persoana la fel de deschisa catre iubire, catre frumos, catre viata. Timingul e foarte important. Orice ai face si oricat timp ar trece nu poti merge mai departe decat langa un alt om care sa te faca sa iti uiti viata asa cum ai stiut-o inainte. Poate nu sa o uiti, nu in sensul in care sa o renegi pentru ca trebuie sa ti-o asumi, dar sa o indepartezi intr-un colt al inimi in care sa fie prea departe ca sa o mai zaresti. Nu poti sa iti asumi doua destine, este destul de greu sa-l traiesti pe al tau.
Viata noastra este formata din deciziile pe care le luam, decizii care au consecinte. Pana si refuzul de a lua o decizie are consecinta lui, iar cea mai importanta consecinta pe care trebuie sa ti-o asumi este ca nu stii cine trece pe langa tine cat timp tu stai inchis in tine sa analizezi si sa cantaresti mii de “oare”,”poate ca” si “cum”. Trebuie sa fim curajosi pentru ca norocul e al celor curajosi.
E cel mai greu sa iesim din zona noastra de confort, un fals confort desigur, dar ne place sa ne amagim noi ca “e mai bine asa”, “sunt sigur ca o sa se schimbe”, “o sa mai las timpul sa treaca” decat necunoscutul din fata noastra. Asta pentru ca nu avem incredere in noi.
In toata aceasta durere, nu pot decat sa reafirm ca eu cred in dragoste, asa cum cred in alti oameni si in mine, in scopul de a ma indeparta de lipsa fericirii. Totul s-a intamplat cu un motiv, cineva sau ceva m-a impins de la spate sa o iau pe un drum sau pe altul, ca sunt acum in cel mai bun loc in care as putea sa fiu, ca ma grabesc ca o masina de curse pe autostrada vietii mele ca sa ajung la tine, poate imi ia mai mult, m-am tot ratacit pe drumuri laturalnice si am intarziat. Imi doresc ca pana atunci si tu sa fii pregatit sa ma recunosti, sa ma doresti si sa ma ceri zilelor si noptilor sa ma aduca, sa intelegi ca langa mine iti va fi frumos. Iti mai dau timp, dar vin.
