fbpx

Beatrice Rancea: Eu si Doru suntem prieteni foarte buni, inca dinainte sa fim impreuna

de

Intre drumuri, stand pe o terasa superba aflata pe malul marii, am vorbit cu Beatrice Rancea despre povestea ei de dragoste cu Doru Rancea si despre suisurile si coborasurile din destinul ei profesional. Intre timp, Beatrice Rancea a devenit, prin concurs, director al Operei Romane din Iasi, deci viata celebrei regizoare s-a mai complicat putin, in cel mai frumos mod cu putinta.

Marea Dragoste / Tango: Ai fost mai intai balerina. Ce s-a intamplat atunci cand a trebuit sa renunti la dans? Cum ai avut accidentul care te-a obligat sa renunti?

BEATRICE RANCEA: Au fost de fapt doua accidente. Primul a fost chiar pe scena, la spectacolul Copelia, eu eram in pregatire cu Romeo si Julieta, in coregrafia unui mare artist de la Moscova, coregraf care venea si lucra cu trupa Operei Nationale, si la Actul III, cand am intrat sa dansez, nu se inchisese bine trapa, am facut o pirueta, mi-a ramas laba piciorului in trapa, si tot genunchiul a facut rotatia mai departe. Am reusit sa nu cad in scena si am ajuns in culise, de-acolo m-a luat cineva in brate, m-a dus intr-o cabina, imi rupsesem meniscurile, si asta s-a intamplat la sfarsit de octombrie – noiembrie…

Marea Dragoste / Tango: In ce an s-a intamplat?

BEATRICE RANCEA: In 1989. Si in decembrie, proaspat operata, am plecat la Televiziune, in timpul evenimentelor, si acolo era sa ne impuste, in fata televiziunii, iar un soldat m-a aruncat la pamant si mi-a rupt tot genunchiul – ligamente, tendoane, tot! Acelasi genunchi, care nu era bine recuperat dupa operatie. Eu nu aveam voie sa alerg, sa fac miscari foarte bruste. A urmat o operatie foarte dificila, dar am avut noroc ca nu am stiut ce ma asteapta. Eu credeam ca tot ce s-a rupt se poate coase, dar, de fapt, au fost scoase dintr-o parte a corpului o bucata de tendon, una de ligament si o bucata de os si mi s-a refacut, practic, toata articulatia genunchiului. Am stat doua luni si jumatate in spital, in gips, dupa care am iesit si patru luni am mers numai in carucior si in carje. Nici nu am crezut c-o sa mai pot merge vreodata, d-apai sa mai si dansez! A fost o perioada foarte grea, de recuperare, o perioada in care am aflat cum a decurs operatia si, desi doctorii erau foarte draguti si m-au asigurat ca o sa mai pot dansa, eu stiam ca si ca daca te doare o unghiuta la picior nu mai poti dansa, cu atat mai putin daca se intervine pe ligament si tendon. Pentru ca ele nu mai au aceeasi elasticitate ca unele normale.

Am avut o perioada in care in fiecare zi plangeam, pentru ca nu stiam sa fac altceva, nu-mi propusesem niciodata sa fac altceva in afara de dans, asta fusese marea mea dragoste. Sa fiu interpret, nu sa montez ceva, ca niciodata nu ma gandisem sa lucrez ca regizor sau coregraf. Eu sa fiu interpret mi-am dorit, si am lucrat cu toti marii coregrafi din tara, care au fost invitati la Opera. Mi-a placut ca fiecare sa ma modeleze si sa creez roluri pe stilul fiecarui artist cu care am lucrat.

Marea Dragoste / Tango: Dar s-au ivit alte oportunitati…

Dupa accident am simtit ca n-o sa mai pot face performanta, pentru ca, altfel, eu in Opera as mai fi putut sa mai dansez roluri de caracter. Dar nu performanta. In ’89 am avut sansa ca s-a infiintat sectia de coregrafi la Academia de Teatru si Film, am dat examen si am intrat. O a doua mare sansa a mea a fost intalnirea cu Andrei Serban, care m-a vazut in teatru, eu fiind inca in carje… Eu cand dansam aveam parul foarte lung si rosu, pentru ca pentru anumite roluri dadea foarte bine culoarea rosie, pe scena. Bruneta m-am facut tot cand am renuntat complet la dans. Andrei Serban m-a sunat seara, dupa ce m-a vazut, si mi-a propus sa fac parte din trupa pentru Trilogia Antica. Mi-a oferit doua roluri: Creuza, in Medeea, iar in Troienele un moment foarte special, o alunecare pe o panta a unei femei care se ineca. Era un moment foarte frumos, vizual. Si i-am multumit lui Andrei Serban, dar i-am explicat ca eu inca mai aveam o bucata de metal in genunchi, care trebuia scoasa in august, cand urma o alta operatie, pentru ca am avut, practic, 5 operatii la genunchi. Dar el mi-a spus ca nu-i nicio problema, ca ma asteapta. Asta m-a motivat foarte tare, faptul ca aveam de lucru, ca-l intalnisem pe Andrei si ca mi-a predat, practic, trupa care pregatea Trilogia Antica – eu am lucrat cu ei si am realizat miscarea scenica pentru spectacol. Am inceput sa ma antrenez, pentru ca, dupa doua luni si jumatate de gips, muschiul mi se atrofiase de doua ori mai mult decat al unui om normal, care doar merge. Piciorul meu era cat o mana de subtire si oricat munceam, oricat incercam sa fac exercitii, aveam senzatia ca nu-mi creste masa musculara. Si era ingrozitor pentru mine, ca un dansator e atent mereu la cum arata, la aspectul fizic, iar eu aveam un picior mai subtire decat celalalt. Dar eram motivata, m-am antrenat, si lucrul cu Andrei a insemnat foarte mult pentru mine, cu atat mai mult cu cat Trilogia Antica a fost un punct de referinta al culturii noastre.

Apoi Andrei a invitat o mare coregrafa de pe Brodway sa monteze Chorus Line, si am castigat atunci rolul principal, dar din pacate venirea minerilor a prins-o pe doamna respectiva in teatru si s-a speriat atat de tare, ca imediat a plecat in America si nu s-a mai intors niciodata, iar spectacolul nu s-a mai realizat.

Marea Dragoste / Tango: Atunci, in perioada aceea grea, in care parea ca ai pierdut totul, te-ai gandit vreodata sa te sinucizi?

BEATRICE RANCEA: Nu, atunci nu m-am gandit. Dar ai uneori momente cand te gandesti ca nu ai solutie in secunda respectiva si ai senzatia ca nu poti sa treci peste anumite lucruri. Si daca nu stai o secunda sa te gandesti ca si maine e o zi, ca totul trece, si ca trebuie ca lucrurile sa fie luate usor…. Bine, e usor sa dai sfaturi, iar eu chiar inteleg persoanele care trec prin asa ceva. Si cred ca oricui, macar o data in viata, i-a venit o idee dintr-asta, cand a zis: Doamne, daca as putea sa nu mai fiu, ca sa uit de toate sau sa nu fiu obligat sa trec printr-un lucru atat de dificil.

Marea Dragoste / Tango: Vorbeste-mi, te rog, si despre povestea ta de dragoste, cum l-ai cunoscut pe Doru Rancea? Iti amintesti cand l-ai vazut prima data?

BEATRICE RANCEA: E amuzant, prima data cand l-am vazut eu treceam pe la sala Amfiteatru a Teatrului National, unde Doru lucra cu clasa lui de actorie. Si stiu ca eu am trecut printr-o scara, ca sa ajung la sala mare, si a iesit dintr-o data, din intuneric, un baiat care mi-a spus: „Doamna, sa stiti ca daca aveti nevoie de mine in vreun spectacol, vreau si eu sa joc.” Si m-am si speriat in secunda aia, ca nu ma asteptam sa apara cineva din intuneric. Cu clasa lui am lucrat, ei faceau figuratia de la Romeo si Julieta, iar prietena lui Doru, care ii era colega de facultate, era in trupa de la Romeo si Julieta… El juca oricum in Teatrul National, pentru ca pana sa se casatoreasca cu mine cred ca avut 6 sau 7 roluri importante. Profesorul lui il placea foarte tare, si era momentul in care Grigore Gonta monta in National si-l distribuia in roluri importante. Partea proasta a fost in momentul in care ne-am casatorit, pentru ca el a iesit complet din spectacolele mele, n-a mai vrut sa joace, a spus ca nu vrea sa creada lumea ca noi suntem casatoriti si el profita de faptul asta. Nu sunt de acord cu el. Acum este prima data cand s-ar putea sa aparem impreuna pe scena, dar eu dansand, pentru ca este programat la Nottara un spectacol de teatru-dans tot in regia lui Yvette Bozsik. Si este si el invitat sa faca parte din distributie. Sper sa nu refuze, ca de fiecare data! Cand am fost eu directorul Teatrului National din Constanta, s-a intamplat sa se imbolnaveasca un actor cu doua zile inainte de spectacol, si l-am rugat pe Doru sa joace, ca sa salveze spectacolul. Si nu a vrut!

Marea Dragoste / Tango: Sunteti prieteni buni, vorbiti, radeti impreuna?

Beatrice Rancea: Eu si Doru suntem prieteni foarte buni, inca dinainte sa fim impreuna, si chiar glumeam spunand uite ce inseamna sa spui totul cuiva – el imi spunea tot ce face, imi povestea toate aventurile lui, despre toate prietenele lui. Deci ne-am apropiat foarte mult inainte sa fim impreuna, nu stiu cand s-a intamplat sa facem pasul „dincolo”, nu ne-am propus niciodata. Si cand ma mai enervez ii mai reprosez unele lucruri, iar el imi spune, uite, vezi ce se intampla daca ti-am povestit tot? Dar noi nici nu ne-am imaginat ca ar fi vreodata posibil sa fim impreuna.

Marea Dragoste / Tango: Si iata ca pana la urma s-a intamplat! Acum, privind de la distanta, poti spune ca el este sufletul pe care l-ai asteptat toata viata, ca asta e povestea ta de dragoste cea mai insemnata?

BEATRICE RANCEA: Eu am avut mare noroc cu Doru, pentru ca este un om foarte optimist si vesel, e o bucurie pentru cine il are in casa.

Marea Dragoste / Tango: Unii oameni spun ca o casatorie strica o relatie intre doi oameni…

BEATRICE RANCEA: Ce m-a surprins foarte tare la el e ca orice barbat, in situatia in care eram atunci, cu divortul, ar fi vrut sa fim ascunsi, sa nu stie nimeni de noi, ca si cuplu. Mai ales in fata familie, pentru ca stiti cum e, cei din familia incep sa se impovareze singuri, cu lucruri care poate nici nu sunt asa cum cred ei. Doru nu a aparut la noi si a distrus o casnicie, nici nu s-a pus problema de asa ceva, dar familia lui asa a considerat, oamenii din afara asa judecau. Si ce-am apreciat la el e ca a fost omul care a spus „Eu nu ma tem absolut deloc, suntem impreuna, lumea trebuie sa stie ca suntem impreuna, si trebuie sa ne casatorim cat se poate de repede”. Pe mine m-a surprins, ca trebuia sa plec la Budapesta sa lucrez, venea si postul sfintilor Petru si Pavel, abia terminasem divortul, dar el a spus: acum ne casatorim, imediat, inainte sa plecam la Budapesta. Deci a fost omul care imediat a vrut sa faca pasul, pentru ca de obicei foarte multi amana acest lucru.

Marea Dragoste / Tango: Ai fi putut sa amani si tu, sa nu accepti, ca pana la urma sunt multi oameni care dupa un divort se sperie foarte tare si zic ca n-or sa mai faca pasul asta.

BEATRICE RANCEA: Nu, eu nu cred ca trebuie sa ne speriem de lucrurile astea. Pe mine m-a surprins atunci, cu divortul, ca am primit foarte multe telefoane, de la persoane pe care nu le cunosteam si care-mi spuneau ca admira faptul ca am avut curajul sa fac pasul respectiv, adica sa ma separ de primul sot.

Marea Dragoste / Tango: Adica, atunci, tu ai luat decizia,  tu ai hotarat sa va despartiti?

BEATRICE RANCEA: A fost de comun acord, adica i-am explicat lui Claudiu ca asa e cel mai bine.

Marea Dragoste / Tango: De obicei femeile tin cu dintii de o casnicie…

BEATRICE RANCEA: Nu, eu am simtit ca trebuie facut lucrul asta si ca nu trebuie prelungita prea mult o situatie in care lucrurile nu ar fi continuat in bine.

Marea Dragoste / Tango: Conteaza si faptul ca sunteti atat de vizibili, ca presa scrie de toate, v-a influentat asta viata, deciziile?

BEATRICE RANCEA: Nu, pentru mine singura problema e, repet, cea a parintilor si a rudelor, care percep altfel lucrurile care se scriu si sunt marcati mai ales de lucrurile mai putin placute care apar in presa. Altfel, mie nu mi-a pasat niciodata ce se scriu, ba, dimpotriva, m-a sunat cineva si mi-a spus ca s-a scris rau despre mine, si i-am spus ca pe mine chiar ma amuza sa se scrie de rau. A ramas blocata persoana respectaiva, ca-n articolul respectiv era un atac grav la persoana, se spunea ca am facut sex in grup si ca Doru fusese cel mai bun dintre toti barbatii respectivi, ceva ingrozitor! Eu am ras, dar pentru parinti e ingrozitor cand citesc asa ceva.

Marea Dragoste / Tango: Cat de greu a fost cu schimbarea numelui si cum ai luat pana la urma decizia sa il schimbi? Ca era un nume cunoscut, lumea asa te stia…

BEATRICE RANCEA: A fost foarte greu. Initial, Claudiu a fost de acord ca eu sa-mi pastrez numele de Bleont, pentru ca, totusi, aproape 16 ani am avut acel nume si ca regizor insemnam ceva cu acel nume. Si Doru a fost de acord, deci nu au existat probleme. Dar apoi m-am gandit, daca si Claudiu se va recasatori, o sa fim doua doamne Bleont? Numarul 1 si numarul 2? Nu mi s-a parut normal, si atunci am vrut sa iau numele lui Doru, dar a fost foarte greu, pentru ca prietenele mele imi spuneau ca nu e bine… E foarte frustrant sa dai un telefon si sa spui „Buna ziua, la telefon Beatrice Rancea”. Si sa creezi asa, o pauza, ca si cum, clar, nu te stie nimeni, nu intelege nimeni cu cine vorbeste. Si trebuia sa spun „Stiti, fosta Bleont.”. „A, pai de ce nu spuneti, doamna, asa?”. E greu, si am avut foarte multe cunostinte, mai ales in presa, in televiziune, care ma prezentau cu fostul meu nume, si am zis: Mai, daca vreti sa ma ajutati, prezentati-ma cu numele pe care-l am acum, pentru ca oricum, in timp, lumea se va obisnui, mai devreme sau mai tarziu.

Marea Dragoste / Tango: De cati ani sunteti impreuna, tu si Doru Rancea, cand v-ati casatoriti?

BEATRICE RANCEA: Ne-am casatorit pe 10 iunie, in 2001, deci avem 10 ani.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a schimbat in acesti 10 ani in relatia pe care o aveti? Exista niste etape anume, se asaza ceva, se strica ceva?

BEATRICE RANCEA: Fiecare etapa trebuie luata asa cum e. Nu s-a schimbat nimic. Doru e un om extrem de optimist, foarte vesel, si eu n-am intalnit pe nimeni care sa fie fericit de cand se trezeste dimineata. Glumeste, face parodie la personajele din spectacolele mele, e foarte amuzant. Si suntem in primul rand foarte buni prieteni, iar asta e foarte important, sa poti vorbi orice cu omul de langa tine. Eu, in general, nu am prietene femei, si atunci toate lucrurile ni le spunem numai intre noi.

Marea Dragoste / Tango: Sa inteleg ca nu ai prietene femei, dar ai prieteni barbati?

BEATRICE RANCEA: Nu, dar n-am avut prietene cu care sa ies, sa stam de vorba, cum fac femeile.

Marea Dragoste / Tango: Nu va pare rau ca nu aveti copii? Va gaditi sa aveti sau sa infiati?

BEATRICE RANCEA: Am vrut sa am, dar un copil este o responsabilitate pe viata. Eu vad la mama mea, ea are varsta pe care o are, eu varsta pe care o am, si tot ma considera copilul ei si ma suna de 10 ori pe zi sa ma intrebe ce fac si unde sunt. Si asta ii spuneam si lui Doru, ca vedeam un baietel la piscina care alerga pe margine, si ziceam uite ce fericiti sunt parintii care-l lasa sa alerge asa! Eu as fi fost o mama imposibila, ca eu cum l-as vedea alergand, m-as gandi ca urmeaza sa alunece pe gresia de la piscina si sa cada sa se loveasca sau sa-si rupa ceva. Cred ca as fi excesiv de grijulie si de ingrijorata de tot ce inseamna un copil. Si oricum, e bine sa ai copil, cel putin pe primul, la o varsta mai frageda…

Marea Dragoste / Tango: Nu neaparat! Noi tocmai am facut un interviu cu printesa Lia, care a avut un copil la 61 de ani.

BEATRICE RANCEA: Da, cred ca important e sa ti-l doresti foarte mult, si atunci poti sa-l ai oricand si oricum. Doru iubeste foarte mult copiii, si mie imi plac, dar cred ca, daca as fi avut copii, nu as fi facut decat sa il ingrijesc . Deci, daca ar fi aparut un copil in viata mea, altceva n-ar mai fi existat, decat grija fata de el.

Marea Dragoste / Tango: Si asa, acum cum traiti, cum arata viata voastra?

BEATRICE RANCEA: Pai sunt foarte mult pe drumuri. Doru are spectacole pentru copii, il insotesc de cate ori am posibilitatea, iar acum stau foarte mult la Iasi… Imi pare rau ca nu apucam sa stam si noi nici macar o saptamana acasa, pentru ca avem si noi cateii nostri – 27 de catei.

Marea Dragoste / Tango: Si cum va descurcati cu atatia catei?!

BEATRICE RANCEA: Avem o familie care se ocupa de casa cat suntem noi plecati, cam tot timpul, adica.

Marea Dragoste / Tango: Exista vreo varsta, vreo etapa in care te-ai simtit mai bine si mai impacata cu felul in care arati?

BEATRICE RANCEA: Imi dau seama de schimbare atunci cand ma uit la fotografii. Imi dau seama ca mi s-a schimbat fata, ca mi s-au schimbat, intr-un fel, trasaturile…

Marea Dragoste / Tango: Dar de moda te interesezi?

BEATRICE RANCEA: Asta, da! Imi place foarte mult moda, mi-ar fi placut sa-mi deschid si eu o casa de moda.

Marea Dragoste / Tango: Si poate o sa va deschideti!

BEATRICE RANCEA: Poate, da! Bineinteles ca toate lucrurile ar fi fost negre, culoarea mea preferata.

Marea Dragoste / Tango: Dar acum iti creezi singura haine?

BEATRICE RANCEA: Da, sigur.

Marea Dragoste / Tango: Dar in garderoba sotului te implici, ii cumperi lucruri?

BEATRICE RANCEA: Da, ii cumpar, dar nimic din ce-i iau eu nu-i place! Avem gusturi total diferite, si mi-e foarte greu sa-i cumpar ceva, asa ca mai bine cumparam impreuna.

Marea Dragoste / Tango: Si in rest, gatesti, te ocupi de casa?

BEATRICE RANCEA: Imi place foarte tare sa gatesc. Fac orice: ciorbe, mancaruri, prajituri mai putin, pentru ca necesita mai mult timp si-s mai migaloase, dar asta-i motivul pentru care incercam sa ne deschidem un restaurant. E deja amenajat. Am trecut prin mai multe faze, si, cand va fi sa il deschidem, ne gandim sa-i spunem ceva de genul „Ca la Beatrice acasa”, pentru ca e chiar in fosta noastra locuinta, unde am stat inainte sa ne mutam la tara. Dar o sa mai vedem ce va fi…

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.