Obsesia turistilor de pretutindeni. Orasul palatelor dantelate, mutilate de imbratisarile sarate ale marii, de trecerea timpului. Orasul solitudinilor. Orasul suspendat intre mare si cer. Orasul ce pastreaza cu gelozie una dintre cele mai mari picturi ale lumii, „Paradisul” lui Tintoretto – 22 metri lungime si 7 metri inaltime. Orasul in care s-a nascut Carlo Goldoni. Orasul in care a murit Richard Wagner. Venetia unica, senzuala, neverosimila. Venetia – scena. Venetia – carnaval. O masca rade – „Masca vesela a Italiei”- spunea Byron. O masca plange. Cand obosita, Venetia se va retrage sa doarma putin, va deveni cel mai frumos oras al adancurilor necuprinse.
Cu masina spre vacanta
Ignor ofertele agentiilor de turism si imi organizez singura vacanta, cum ma taie capul si cat imi permite buzunarul. Aleg ca mijloc de locomotie masina personala. Statie terminus – Lido di Jesolo: o vila cocheta, apartament cu doua dormitoare, living, bucatarie, terasa, garaj, gradina cu leandri, plaja la 100 de metri, 400 euro pe saptamana. Prima intalnire cu marea. Plaja curata, sezlonguri aliniate nemteste unul langa altul, numerotate. Ca la teatru. Din loc in loc umbrele. Ca la mare. Imi imaginez prima dimineata de plaja, cautandu-mi sezlongul, deranjand un rand intreg de impatimiti ai bronzatului, lovindu-i fara voie cu sacosa burdusita de lotiuni pentru si dupa plaja, prosoape si haine de schimb – niciodata nu stii cand ai nevoie de palarie, sapca, esarfa, pareo, bluza, fusta, pantaloni, ba chiar o pelerina de ploaie. In fata unei pizza aburinde, mintea nascoceste planul de redescoperire a Venetiei: trezire la 6 dimineata, alergare pe malul marii, mic dejun la 7,30, autobuz la ora 8, imbarcare pe vaporetto spre Venetia la 8,45. in fiecare zi, timp de sapte zile. Cu un ochi la buget si altul lipit de vitrinele sclipicioase cumpar un Venice card – 60 de euro. Scap de-o grija si de bani si de cozi – intrare libera la unele muzee, discount de 10% la Bienala de Arta Moderna, gratuitate pe toate mijloacele de transport pe apa (mai putin gondola)… Piata San Marco privita de jos in sus – o mare de porumbei dolofani se unduieste printre sute de picioare ostenite. Chipuri vesele, curioase, incantate, blazate, transpirate, sfarsite de caldura, de inghesuiala. Cupole de arama, dantelarii din piatra, bazilica, mozaic bizantin, bijuterii arhitectonice, caii lui Lyssipe, Campanilla, Palatul Dogilor, clopotul orologiului in care lovesc alternativ cu ciocane cei doi mauri, vestind de secole scurgerea inexorabila a timpului. Fac o scurta clasificare pe natiuni: cei cu multe aparate de fotografiat atarnate de gat si o mini camera de filmat in mana sant japonezi, blonzii corpolenti cu multi copii in carucioare, in brate sau atarnati de fusta mamei sunt nemti, roscatele cu pistrui, haine lalai si nenumarate kilograme in plus sunt englezoaice.
Indragostiti ce cauta suspinul
Ma intriga faptul ca indragostitii se fotografiaza in fata Puntii Suspinelor. Cel mai trist loc din Venetia. De acolo vedeau pentru ultima oara soarele cei condamnati de Inchizitie la ani grei de temnita. Gata. Pauza de masa. Terasa umbroasa, Spaghetti alla Carbonara, Frittura di calamari e gamberi, cartofi noi la cuptor, salata, inghetata, apa cu lamaie - 65 euro. Cam scump, dar se plateste si vederea spre Canal Grande. Galeria de arta proiectata de Scarpa, stradute inguste, rochie cu cristale Swarovski – 20.000 de euro. Intunericul noptii se cuibareste pe sub poduri. Piata San Marco s-a golit de turisti, porumbeii s-au retras, ghiftuiti, la culcare, s-au aprins luminile, orchestra celei mai celebre cafenele din lume – Florian – picura acorduri dulci in suflete romantice. Venetia se pregateste pentru spectacolul noptii. Ultimul vaporetto spre Jesolo…
Din nou Venetia. Basilica dei Frari, Ponte de Rialto, Regata Storica – in prima duminica din septembrie, Santa Maria della Salute, Guggenheim – Pasarea maiastra a lui Brancusi. Mi-e foame, mi-e sete, am febra musculara de la atata mers, ma doare capul, am impresia ca pamantul se clatina sub picioare. Suport tot mai greu trecerile din ce in ce mai dese de pe mare pe uscat. Mananc si apoi imi ofer generoasa un cappuccino pe terasa Florian. 20 de euro! Nu e mult cand il degusti impreuna cu privelistea luminilor ce se aprind in San Marco… Din nou pe vaporetto. Trec pe langa San Michele, insula-cimitir a Venetiei. Murano – insula magicienilor, mesterii flacarilor, artisti ce modeleaza sub ochii nostri uimiti bulgarii de foc in caluti cu picioare fine, in pasari maiastre cu penaj colorat. Muzeul sticlei – istoria transfigurarii cerului si a marii in margele, in inele si in cupe de cristal. Zeci de magazine expun, intr-o concurenta crancena, cele mai incantatoare obiecte din sticla imaginate vreodata. Unul dintre ele iese in evidenta – are exclusivitate asupra modelelor create de Alexandra Nechita – „micuta Picasso“, cum o alintau, in urma cu cativa ani, americanii. Burano – imparatia dantelei. Casute mici, saracacioase, viu colorate, batute de vant, roase de sarea marii. Pitoresti pentru turisti. Doar pentru ei. Barbatii pescuiesc, femeile brodeaza. Sunt saraci. Torcello – biserica Santa Fosca, construita in secolul al II-lea si alaturi catedrala, reconstruita sapte secole mai tarziu… Rezerv doua zile Bienalei de Arta Moderna… Ultima zi la Venetia. Cumparaturi. Masti vesele. Masti triste. Pisici. Iedera acopera ranile antristate de mucegai si umezeala ale cladirilor. Canale. Podurile mici par tentaculele impietrite ale unei caracatite uriase ce vrea sa inghita orasul. Ultima seara la Venetia. In San Marco s-au aprins luminile. Pe Canal Grande, peste lumina reflectata a lunii, in ritmul cadentat al vaslelor plutesc ireal uriase lebede negre, incredintand doar marii secretul soaptelor de iubire. Si de dor…
