fbpx

Grigore Constantinescu: Am fost până la intrarea Operei din Viena. Nu am văzut Scala niciodată…

de

Am stat de vorbă cu soții Liliana și Grigore Constantinescu la final de 2018, realizând atunci un interviu pentru o altă revistă, Prima iubire, muzica, și m-am bucurat să descopăr, dincolo de marile lor realizări profesionale, ce poveste de dragoste trainică și splendidă au trăit împreună. Iar acum, în zilele grele în care, rând pe rând, ne ajunge din urmă vestea pierderii domnului profesor Grigore Constantinescu, nu mă pot gândi decât la Luli – așa cum o numesc cei ce o iubesc- , fragila și veșnic îndrăgostita Luli, rămasă singură după 52 de ani de căsnicie nespus de frumoasă, și la lucrurile pe care soțul ei, atât de iubitul Grigore Constantinescu, nu a apucat să le împlinească în cei 81 de ani pe care i-a trăit…

Cum a fost povestea lor? O scriu aici, pe scurt, din emoții rememorate și câteva citate dragi.

S-au cunoscut în miez de martie 1967, apoi el i-a cerut mâna pe data de 3 iulie, de ziua ei de naștere, și s-au căsătorit, în același an, de ziua lui, pe 5 decembrie… Au făcut apoi o nuntă mare, la care au avut sute de invitați, deși ei și-ar fi dorit să fie singuri, să se bucure de clipa cea aleasă. Numai că tot Bucureștiul a venit să îi vadă.

Ce i-a legat? O mie de lucruri mici, toate splendide, și ceva esențial: dragostea pentru muzică. „Eu mă hrănesc cu muzică, deși sunt filolog de formație. Îi iubesc cu fidelitate pe Lipatti și pe Ceaikovsky. Și sunt convinsă că muzica este o minune în care te poți refugia, este o salvare, singura salvare… La Mezzo stăm amândoi să ne uităm și suntem bolnavi de ce frumuseți vedem. De 51 de ani ascultăm muzică împreună” a spus doamna Constantinescu, iar soțul a completat-o. „Am și eu iubirile mele cele mai mari, Mozart și Wagner. Și amândoi avem cea mai mare iubire din lume, pe Irina, fiica noastră, care, și ea, face tot muzică”.

Irina s-a născut ca un miracol, aproape un deceniu mai târziu după căsătorie, deși, din pricina unei boli de inimă, doamna Constantinescu credea că nu poate avea copii.

„Am născut-o pe Irina în 1978, ca o reacție la cutremurul din 1977, căci după cutremur s-a schimbat totul. Am rămas în viață, dar am înțeles că puteam să nu mai fim”… Fetița lor a fost trofeul însuflețit al victoriei iubirii asupra fricii.

Irina a avut o copilărie divină, ocrotită de dragostea fără margini a părinților. A moștenit iubirea pentru muzică și a studiat pianul, clavecinul,  muzicologia. Acum predă la Conservator muzicologie, estetică și istoria muzicii – la fel ca tatăl ei. Este căsătorită tot cu un muzician, cu dirijorul Operei din Brașov, Leonard Boga, și au împreună două fetițe pe care bunicii le-au adorat din prima clipă, pe Eliza și Tereza.

Liliana și Grigore Constantinescu nu au stat departe unul de celălalt decât atunci când nu s-a putut altfel, în rest, au călătorit doar împreună. Iar cât timp el a fost plecat pentru o lună, în Rusia, i-a scris soției scrisori zi de zi.

„Am rezistat atâția ani pentru că fiecare a admirat domeniul celuilalt, ne-am respectat și am fost absolut inseparabili. Nu a fost ușor și nici nu cred că este o rețetă. Trebuie multă răbdare și multă înțelegere și tandrețe” au recunoscut, împreună. Însă ceea ce probabil i-a unit atât de durabil, dincolo de iubire, a fost bunătatea, cea mai de preț valoare în agenda bucuriei lor de viață.

„Vin tot felul de studenți la mine să-mi ceară sau să-mi spună diverse lucruri, iar eu le zic așa: Întâi îți spun Da și apoi spune-mi tu ce vrei” . Și așa sunt amândoi, și acasă. „Normalitatea unei familii este iubirea. Copiii să fie iubiți de părinți și de bunici. Refugiul familiei este cel mai cald și cel mai sigur, obositor și odihnitor, în același timp”, spune doamna Liliana Constantinescu, care descrie, în cele mai potrivite cuvinte, și munca și cariera de excepție a soțului: „Ajungi critic muzical când știi foarte multe, din toate domeniile, așa cum știe soțul meu. Cred că și asta justifică prestigiul lui. El a făcut critică, dar niciodată nu a ofensat. A făcut recomandări, sugestii și observații. Este un cronicar distins, a știut mereu cum să spună lucruri incomode. Dar nu a uitat că trebuie să existe mereu și o parte bună, toți au muncit, chiar dacă rezultatul nu este cel scontat”.

Liliana Constantinescu: El a făcut critică, dar niciodată nu a ofensat. A făcut recomandări, sugestii și observații. Este un cronicar distins, a știut mereu cum să spună lucruri incomode. Dar nu a uitat că trebuie să existe mereu și o parte bună, toți au muncit, chiar dacă rezultatul nu este cel scontat

Au locuit împreună aproape jumătate de veac într-un apartament frumos, pe strada Traian, și au construit mici ritualuri ale bucuriei de a fi împreună. Micul dejun luat mereu în doi, având în meniu câte un ou ochi și o cafeluță. Programele splendide urmărite pe Mezzo. Tortul merengue cu blat de bezea pe care el știa să îl facă mai bine ca oricine pe pământ…

Au iubit călătoriile și festivalurile și s-au desfătat urmându-și pasiunea, atunci când au putut. „Mergeam la patru, cinci concerte pe săptămână. Am fost la toate festivalurile! Toate! Noi am fost la toate! Suntem nişte demodaţi…”, a spus, zâmbind, doamna Constantinescu. Dar dacă e să regrete, totuși, ceva, e că acum nu prea mai pot călători și au rămas atâtea locuri în care nu mai pot ajunge.

„Acum nenorocirea este că nu mai putem merge pe munte. Necazul e că nu mai suportăm marea” a spus doamna Constantinescu. Iar el, cel mai iubit critic muzical și muzicolog, și-a mărturisit regretul de a nu fi fost niciodată la Operele cele mai mari, cele mai dragi:

„Din păcate nu am putut călători prin Operele acestei lumi. Exact în perioada în care eram în stare să facem asta, nu s-a putut… Am fost până la intrarea Operei din Viena. Nu am văzut Scala niciodată… Sunt multe teatre minunate pe care nu le-am văzut, şi regret, pentru că știu că sunt locuri din care ieși blagoslovit”.

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.