Eli Laslean – Fashion, style, fair-play

Alice Nastase Buciuta: Cum a inceput povestea ta, Eli Laslean? Ce semne ale carierei tale de azi s-au aratat in copilarie?
Eli Laslean: Am simtit de mica nevoia de a ma exprima. Simteam in sufletul meu o frumusete pe care trebuia sa o exteriorizez. Nu mi-am dat seama ca vreau sa fac haine, dar din copilarie am avut o preocupare pentru frumos. Eram o eleva de nota 10, imi placea sa invat, dar eram mereu preocupata de cum ma imbrac, de moda… In facultate imi amintesc ca unul dintre profesorii mei imi spunea chiar „arbitrul elegantei”. Eram un fel de reper pentru colegele mele. Dar am avut si de suferit din aceasta cauza. In 1978 terminasem sesiunea de iarna cu 10 si am fost desemnata sa particip din partea facultatii la primul concurs Creatie-Munca-Frumusete. Am fost aleasa Miss Centrul Universitar Timisoara, iar propunerea care a urmat sa intru in randul membrilor de partid a fost respinsa pe motiv ca sunt prea cocheta, ma preocupa moda, nu am nivel politic si nu as face cinste membrilor de partid. Cererea mea a fost respinsa cu majoritate de voturi Am simtit o mare nedreptate, iar acest episod cred ca m-a motivat sa-mi iau revansa sa devin o ambasadoare a frumosului atunci cand acest lucru a devenit posibil. Desi am avut o copilarier fumoasa am trait intr-o familie modesta dar am avaut sansa sa am niste parinti care mi-au transmis valori pe care le pretuiesc din ce in ce mai mult odata cu trecerea anilor. Mi-amintesc cu nostalgie cum tata, fost pedagog de scoala, o trimisese pe mama la oras la cursuri de croitorie sa invete sa-mi faca hainute frumaose. Poate de aici a inceput totul. Cele mai de inceput amintiri ale mele sunt cu mama care, intre treburile gospodariei, se aseza la masina de cusut si, pentru Pasti sau pentru Rusalii, imi facea cate o frumoasa rochita. Era extraordinar de indemanatica, stia sa croseteze, sa tricoteze si a invatat si sa coasa la masina si sa faca tipare. Ca sa fiu cuminte, ma punea pe masina de cusut si ma lasa sa tai cu foarfeca, la inceput hartii, apoi am descoperit placerea de a taia materiale. Normal ca nu m-am gandit sa fac din asta o profesie. Era pur si simplu un hobby, o indeletnicire care imi provoca o bucurie.

Marea Dragoste / RevistaTango: Cum se numeste satul din care vii?
ELI LASLEAN: Tarnova. Este o frumoasa comuna, care la origini a fost asezarea unor haiduci sarbi. De asta, cateodata, simt ca fac un fel de haiducie cand o iau asa singura, cu zece bagaje in spate, catre un tel frumos… Nu o data m-am simtit ca un haiduc in ceea ce fac si am avut mereu o dorinta de a face bine, de dreptate si de fair-play. Numele meu de fata era Elena Ratiu, ma trag din familia Ratiu din Tarnova haiducilor sarbi…

Marea Dragoste / RevistaTango: Cat de usoara sau de grea a fost trecerea la oras? De la tara, ai ajuns in cel mai elitist liceu din Arad…
ELI LASLEAN: Am pasit cu timiditatea fetitei de la tara pe treptele liceului Moise Nicoara, eram usor complexata de faptul ca nu eram la nivelul fetelor de oras, care proveneau din familii bune, cu posibilitati. Mi-amintesc cu drag de fosta mea colega de clasa Mirela Voiculescu Fugaru, o fata exceptionala, pentru care aveam o mare admiratie. Era fata de intelectuali, bunica ei avea pian, se imbracau intr-un fel, ascultau un alt fel de muzica. Imi amintesc zambind, cu nostalgie, ca eu nu stiam cum sa imi fac un machiaj, nu stiam cum se fac colegele mele albastre pe pleoape si imi era jena sa intreb, asa ca am luat creioanele colorate si am incercat sa ma machiez cu un creion de desen. Pana la urma am intrebat si am aflat. A trebuit sa imi infrang complexul de inferioritate. De la tatal meu am invatat ca nu e rusine sa intrebi, e rusine sa minti si sa furi. Lucrul acesta m-a ghidat in viata.

Simteam nevoia sa imi iau revansa in fata unei vieti care nu a fost prea dreapta cu mine…

Marea Dragoste / RevistaTango: Chiar si atunci cand a fost foarte greu, cand ti-ai pierdut sotul…
ELI LASLEAN: Nu-mi plac esecurile, iar atunci cand s-a intamplat acel eveniment tragic care ar fi putut sa ma puna la punct, am incercat sa transform infrangerea intr-o victorie. Pierderea sotului meu mi s-a parut cel mai cumplit episod si cea mai nedreapta lovitura. La 41 de ani, am ramas stalpul casei, la carma firmei. Aveam 24 de angajati, un copil de 15 ani de crescut, doi parinti destul de in varsta, si m-am simtit responsabila. Nici n-am avut timp sa plang. Se uitau cei din jur la mine si asteptau sa le spun ce sa faca. Curajul meu a insemnat respingerea esecului. A ma lasa rapusa ar fi insemnat sa moara toate visele noastre frumoase. M-am ghidat dupa un citat din Emanuel Ungaro, pentru care am o mare admiratie, care spunea ca succesul e cea mai buna revansa. Deci simteam nevoia sa imi iau revansa in fata unei vieti care nu a fost prea dreapta cu mine.

Marea Dragoste / RevistaTango: Probabil cea mai grea nedreptate a fost pierderea sotului tau, atat de tanar… Cum va cunoscuserati?
ELI LASLEAN: Eram studenta de 10, la o saptamana, doua, dupa ce avusesem acel succes si primisem titlul de Miss Centru Universitar Timisoara am avut o problema mare de sanatate, in miezul noptii m-a apucat o criza cumplita de rinichi. M-au pus colegele intr-o patura si m-au dus la spitalul studentesc, unde am fost internata. Acolo, in spital, dupa doua-trei zile de internare, am iesit in sala de mese si acolo l-am vazut, in pijamale: un tanar blajin, inalt, frumos, care juca table cu varul lui. Deci ne-am cunoscut in pijamale intr-un spital studentesc (rade). Ulterior, ne-am cunoscut mai bine, m-a invatat si pe mine sa joc table, m-a fascinat faptul ca juca si tenis… Era student in anul doi la mecanica si coleg cu Stefan Popa Popas, iar eu eram la ASE. Am inceput sa invatam impreuna si asa am inceput sa ne cunoastem tot mai bine. Eu mergeam la biblioteca, fiindca eram fata studioasa si imi placea nota 10. Pe el, care la inceput avea niste examene picate, pana la sfarsitul facultatii, tot dandu-ne intalnire la biblioteca, am reusit sa-l fac sa ajunga la nota 9 si a primit o repartitie foarte buna! De unde si vorba aceea pe care o spun tuturor fetelor care se marita si vin la mine pentru rochii de mireasa, ce mi-a spus si soacra mea: „Draga mea, nu uita ca barbatul este capul, dar femeia este gatul”… (rade) Cred ca am avut o influenta pozitiva in viata lui pentru ca a ajuns sa fie si el mandru de el, de ce note avea, si lucrurile au mers de la sine, pana la nunta noastra studenteasca, modesta, dar frumoasa, dincolo de care… doar moartea ne-a mai despartit.

Marea Dragoste / RevistaTango: V-ati casatorit, ati facut nunta si… cum ati ajuns sa aveti propria afacere?
ELI LASLEAN: Dupa ce ne-am casatorit, sotul meu a primit o repartitie in Bucuresti, dar eu l-am facut sa renunte si sa vina la Arad, pentru ca Aradul era orasul elitelor pentru mine. Mi-aduc aminte cand veneam cu mama de la tara la piata. Vindea branza, lapte, oua si imi cumpara cate o hainuta. Imi placeau strazile curate, cladirile, imi placea asfaltul, imi placea asezarea Aradului. Mi-a placut dintotdeauna foarte mult si am insistat sa ne stabilim la Arad dupa casatorie, ceea ce s-a si intamplat. Am primit o repartitie la o uniune cooperatista. Am fost economista. Acolo nu prea m-am simtit eu in largul meu, printre cifre si centralizatoare. Simteam nevoia de a face ceva frumos si atunci m-am transferat la fabrica de confectii, ca sefa de export. Am fost patru ani in fabrica de confectii, responsabila de export. Aici zic eu ca m-am infectat definitiv si irevocabil de taina zamislirii hainelor, de data aceasta profesionist si la cel mai inalt nivel. Am avut sansa sa cunosc profesionisti de mare clasa in aceasta fabrica de elita a Aradului si, in acelasi timp, in calitatea de responsabil de export, in fiecare data de intai a lunii, eu mergeam la Bucuresti cu realizarile de export, cu declaratiile. In felul acesta am inceput sa cunosc la Apaca, I.C.E Confex, profesionistii, capitala. Am venit cu timiditatea fetitei din provincie, dar usor-usor am prins curaj vazand oamenii deosebiti pe care-i intalneam.

Marea Dragoste / RevistaTango: Cu banii te descurcai?
ELI LASLEAN: Era foarte greu, salariul era foarte mic. La un moment dat, dupa patru ani, am dorit sa castig mai mult si atunci am trecut in alta zona. Revolutia m-a prins in calitate de contabil-sef la organizatia pionierilor, dar nu am stat decat un an acolo pentru ca a venit revolutia eliberatoare. A venit libertatea peste noi, asa, violent, emotionant si, in acelasi timp motivant, pentru ca acum se deschisesera larg portile si fiecare putea sa faca ce voia.

Marea Dragoste / RevistaTango: Si te-ai gandit la propria ta afacere… Te pricepeai deja la haine, la eleganta.
ELI LASLEAN: Cat eram studenta, visam la un butic, spuneam cateodata ca mi-ar placea sa am un butic in care sa am haine si sa le imbrac frumos pe prietenele mele pentru ca toate imi cereau sfaturile. Desi eram fetita de la tara, majoritatea credeau ca fac parte dintr-o familie de intelectuali, asa de ingrijita aratam. Faptul ca am invatat si in liceu sa cos la masina pe langa ce stiam eu de acasa mi-a dat multa incredere in mine, iar atunci cand nu aveam bani sa imi cumpar blugi sau alte tinute, mergeam la magazin, ma uitam cat costa metrul de material alb si mi-l cumparam. Dupa pantalonii pe care ii aveam, mi-am croit eu altii, le-am pus un siret, mi-am pus inca o jumatate de metru de batist roz, niste cercei de plastic, un pic de machiaj si aratam exceptional! Prietenele mele spuneau, „uau, parca esti din Neckermann!”. Am stiut intotdeauna sa dau forma hainelor si materialelor. Imi place de multe ori sa spun ca vorbesc cu materialele. Nu pot sa lucrez cu un material pana nu stau de vorba cu el, pana nu-l vad cum ii place sa cada, cum ii place sa stea, ce pot sa fac din el. Aici este o mare taina pe care, zic eu, am inceput s-o descifrez. Formele pe care le primesc hainele sunt si in functie de caracteristicile materialului, ca sa nu mai vorbim de cat de importanta este persoana pentru care faci o haina. Asta e o alta chestiune, pe care am aprofundat-o si am studiat-o in ultimii ani, de cand ma ocup personal de tinutele foarte multor doamne.

Marea Dragoste / RevistaTango: Ai facut recent cateva tinute foarte frumoase pentru Prima Doamna si au fost chiar remarcate. O rochie lunga, de seara, eleganta… Practic tu ai fost cea dintai stilista a doamnei Iohannis.

ELI LASLEAN: Solicitarea aceasta a fost cadoul meu pentru o cariera dupa o activitate de peste douazeci de ani dedicati modei si frumusetii. Am reusit sa revin in lumina reflectoarelor cu o superba rochie, pe care Prima Doamna mi-a solicitat-o. Rochia imbracata de Prima Doamna la aniversarea Principesei Margareta a fost… un bestseller. A primit felicitari, a fost aplaudata, foarte multe televiziuni au venit sa intrebe de ea, a fost o rochie care a facut valva. In felul acesta, dupa aproape un sfert de veac de cariera, ma bucur de faptul ca am devenit prima stilista a Primei Doamne, prima stilista la care a apelat si… a fost un mare succes. Simt ca am o chimie cu Prima Doamna si ne apreciem reciproc. Bineinteles ca am o mare admiratie si simt ca si dansa ma apreciaza, iar aceasta solicitare din partea Primei Doamne, de a-i propune o rochie pentru un dineu regal, este pentru mine o mare onoare. Faptul ca am reusit sa fac o rochie atat de unanim apreciata si de aplaudata imi da mare incredere sa continui si sa fac tinute alese pentru persoane deosebite.

Marea Dragoste / RevistaTango: Esti mereu curajoasa, dornica sa continui… Cum de ai continuat si dupa ce ti-ai perdut sotul? Atunci chiar ai fi putut sa pierzi totul, nu?
ELI LASLEAN: Bineinteles, m-a batut gandul sa renunt, insa m-am simtit responsabila. Normal ca as fi vrut sa pun armele jos si sa spun, asta e, s-a intamplat o nenorocire, gata, dar nu-mi plac esecurile, nu-mi place ca cineva sa ma tranteasca la pamant si sa raman acolo. Daca mai am o unda de putere in mine, ma ridic, pentru ca asa cred eu ca trebuie sa faca fiecare om. Viata te tranteste, iti da lectii, dar nu trebuie sa ramai acolo, trebuie sa faci totul ca lucrurile frumoase in care ai crezut sa poata sa continue. Mi-aduc aminte mereu de sotul meu, cata incredere avea si cat de mandru era de mine. Cred ca asta mi-a dat taria: admiratia si aprecierea sotului meu, faptul ca vedeam ca se bucura ca are o nevasta ca mine. Asta mi-a dat putere pentru a fi un exemplu pentru fiul meu. A fost foarte dureros si am trecut prin niste ani absolut cumpliti, dar am castigat o familie de prieteni absolut minunati, oameni senzationali, carora le sunt recunoscatoare si le multumesc pentru ca mi-au dat curaj. Cand eu spuneam ca nu mai pot, mi-au spus „Doamna Eli, noi avem nevoie de dumneavoastra, trebuie sa ne faceti frumoase, noi avem nevoie de rochiile pe care le creati”. Si unui medic, unui ziarist, unui profesor ii e foarte greu, dar cand stii ca cineva are nevoie de darurile pe care Dumnezeu ti le-a dat, trebuie sa mergi inainte. Pana la urma succesul Ellis este unul care se bazeaza pe fericirea clientelor mele, a femeilor minunate care mi-au purtat hainele. Am avut zeci, poate sute de mii de haine vandute in acest rastimp, eu am facut sute de mii de femei fericite. Iti dai seama ce familie numeroasa suntem?

Marea Dragoste / RevistaTango: Dupa ce ai ramas singura ti-ai mai putut gasi iubirea? Crezi ca putem trai mai multe iubiri intr-o viata?

ELI LASLEAN: Mi-am schimbat parerile in decursul timpului. Pe 17 iunie se vor implini 18 ani de cand a fost acel cumplit accident. 18 ani de singuratate. Normal ca nu mi-a fost usor sa ma impac cu gandul ca as putea ramane singura. Simteam ca sunt o femeie care are multe de oferit si da, atunci cand viata incheie un capitol, ne da si resursele necesare pentru a incepe unul nou. Chiar cred ca in viata se poate sa ai mai multe iubiri si nu cred ca oamenii trebuie sa traiasca singuri, insa vreau sa spun ca, nu stiu de ce, am avut chiar trei incercari, dar se pare ca au fost alegeri neinspirate si n-au durat. Drept pentru care, de niste ani, m-am consolat cu gandul ca se poate ca in viata unele lucruri sa ramana neimplinite. Nu exclud posibilitatea ca de undeva sa apara cineva cu care sa simt ca mi-ar fi drag sa ma trezesc dimineata, sa iau micul dejun si sa plecam intr-o vacanta sau sa citim seara, sa ne uitam la televizor, sa mergem la prieteni. Posibil, dar nu mai este asta o prioritate…

Marea Dragoste / RevistaTango: Esti, in prezent, dedicata muncii tale, clientelor tale…Ce fel de femei iti poarta hainele?
ELI LASLEAN: Sunt femei de cariera, femei echilibrate, de succes, femei de valoare care cunosc si recunosc valoarea. De asta am avut curajul sa merg mai departe, sa nu ma sperii, chiar cand piata s-a ingustat foarte mult, pentru ca noi, in Romania, am trait douazeci de ani de promovare a non-valorilor si atunci normal ca lucrurile de valoare au devenit foarte de nisa. Dar faptul ca existam este o bucurie pe care simt nevoia s-o impartasesc cu cei care simt la fel ca mine. Cateodata ma consider un edelweiss.

Marea Dragoste / RevistaTango: Crezi ca va fi la un moment dat rasplatita valoarea aceasta? Vom ajunge si in vremea aceea?
ELI LASLEAN: Absolut. Victoria presedintelui Iohannis, pentru mine, a fost deschiderea unei noi ere in istoria Romaniei. Am o admiratie maxima pentru valorile pe care presedintele Iohannis le promoveaza. Chiar am avut sansa sa-l intalnesc la una dintre intalnirile cu Prima Doamna, iar emotiile au fost atat de mari ca am izbucnit in lacrimi. Asteptam de foarte mult timp sa fiu mandra de presedintele meu. E, uite ca s-a intamplat, si cand presedintele Iohannis a spus „ne-am luat tara inapoi” mie mi-a sunat asta foarte cunoscut si-am spus, „da!”, asta inseamna ca oamenii de valoare au venit prin aceasta victorie. Eu nu m-am simtit confortabil intr-o perioada in care nu conta de unde vin banii, cand mi se tot spunea „banii n-au miros”. Eu intotdeauna am fost de parere, asa cum spunea si sotul meu, ca e mai bine sa pui capul linistit pe perna si, chiar daca ai niste resurse mai modeste, onestitatea este valoarea suprema.

Marea Dragoste / RevistaTango: Nu ai fost tentata la un moment dat? Nu ai avut ocazii? Pana la urma esti cunoscuta… .
ELI LASLEAN: Am avut ocazii si chiar mi s-a propus sa ma asociez cu diferite… personaje. Bineinteles ca am fost tratata un pic nepoliticos cand i-am refuzat, am dezamagit anumite persoane influente cu care nu am vrut sa ma asociez. Dar eu cred ca valorile mele sunt altele decat banii. Apreciez foarte mult oamenii care au bani, dar cred ca mai important decat banii este felul in care au fost facuti. Tocmai de aceea, la un moment dat, prin 2002-2004, am conturat niste evenimente pe care le-am numit „Gala Ellis, eleganta si fairplay” si am initiat chiar un trofeu „Ellis”, pentru fairplay. Trofeul Ellis, pentru eleganta in atitudine, si trofeul Ellis pentru fairplay. Cred ca intr-un fel s-ar putea spune ca am fost un fel de sportiva in moda romaneasca, pentru ca am promovat mereu fairplay-ul, mi-a placut intotdeauna sa-mi felicit colegii de breasla atunci cand am vazut o rochie frumoasa, o colectie frumoasa. Cei care ma stiu pot sa confirme, nu mi-a fost greu sa strang mana si sa spun: felicitari, ai facut un lucru bun. Consider ca e foarte important sa ai o anumita etica profesionala pe care s-o respecti, iar in felul acesta primesti si respectul oamenilor care chiar conteaza.