fbpx

NIKITA MIHALKOV – Cel mai seducator dintre pamanteni

de

Regizorul rus Nikita Mihalkov a fost in Romania in aprilie 2007. Doua dintre cele opt zile ale Festivalului International de Film B-EST l-au avut ca invitat pe artistul care, in anii alb-negri si greu de indurat ai comunismului ne-a daruit filme splendide, emotii in culori, amintiri luminoase.

Sosirea lui in România, la doar citeva saptamini dupa ce postul de televiziune Pro Cinema difuzase, sapte week-end-uri la rind, citeva dintre cele mai frumoase filme ale sale -„Piesa neterminata pentru pianina mecanica“, „Citeva zile din viata lui Oblomov“, „Cinci seri“, „Fara martori“, „Acasa printre straini“, „Sclava iubirii“ si „Fata fara zestre“- , ne-a gasit pregatiti pentru bucuria intilnirii.
Conferinta de presa la care a participat si apoi master-class-ul sustinut la Teatrul National au fost un prilej fabulos de a-l cunoaste mai bine pe creatorul atins de geniu.

Regele Soare

Dincolo de toate lucrurile pe care le-as putea spune despre opera sa, trebuie sa marturisesc, dintru inceput: ma inscriu in corul straniu si onest, al femeilor care s-au declarat cucerite iremediabil de barbatul de 62 de ani. Da, recunosc ca fiecare cuvint pe care l-a rostit Nikita Mihalkov mi-a atins inima si ca, dintr-o data m-am simtit insingurata pe o planeta pe care sint nepermis, dureros de putini barbati a caror noblete se afla mai presus de orice indoiala. Cum poti, dupa ce l-ai intilnit, sa revii cu picioarele pe pamint si sa-ti spui ca vei trai mai departe iubind barbati de rind? Iertati-ma, intreb si eu, intristata si ridicola, precum Louise de la Vallière odinioara: cum poti sa te mai indragostesti de un simplu curtean cind pe pamint exista Regele Soare?
Vaporul spre dragoste
De-a lungul virstelor, am revenit, iar si iar, asupra acelorasi repere cinematografice. In copilarie, cind abia invatasem sa citesc, l-am rugat cu lacrimi in ochi pe unchiul meu, Cristi, sa ma duca de mai multe ori la rind sa vad „Pisicile aristocrate“. In preadolescenta m-am napustit sa vad, de zeci de ori, filmul „Abba“. Iar in anii liceului, mi-am rasucit cutitul intristarii in inima vazind, inca si inca o data, la cinematograf, „Fata fara zestre“, dornica sa revad si sa pling impreuna cu prietena mea la scena in care mina lui Serghei Sergheievici Paratov se asaza peste mina Larisei Dmitrievna si impreuna trag sirena vaporului care aluneca spre dragoste, spre prapad.
 
De stirpe aleasa
Nikita Mihalkov apartine unei familii aristocrate, dedicate artelor. Mama sa, poeta Natalia Koncealovskaia, provine dintr-o veche casa nobiliara a Rusiei si este fiica marelui pictor Piotr Koncealovski. Tatal lui Nikita este cunoscut ca poet comunist si autor de literatura pentru copii, iar fratele lui mai mic, Andrei Koncealovski, cunoscut initial datorita colaborarii cu Andrei Tarkovski, ajunge, de asemenea, un regizor celebru in intreaga lume si se afirma la Hollywood prin mari productii de succes precum „Runaway Train“.
Recunoasterea
Filmele regizate de Nikita Mihalkov au avut succes si au primit recunoastere si premii. Regizorul dedicat povestilor splendide de dragoste reuseste sa emotioneze indiferent de cadrul in care-si amplaseaza povestile. „Piesa neterminata pentru pianina mecanica“, aparut in 1977, adaptare a unei piese cehoviene, a cistigat premiul festivalului de film de la San Sebastian. „Citeva zile din viata lui Oblomov“, film care are la baza romanul unuia dintre clasicii literaturii ruse, Ivan Goncearov, si la care Mihalkov semneaza scenariul si regia, a cistigat in 1981 premiul National Board of Review, pentru cel mai bun film strain.
In 1983, Mihalkov cistiga cu drama „Fara martori“ premiul festivalului international de film de la Moscova, eveniment al carui manager si organizator a ajuns in 2000. „Soare inselator“ ia in 1994 premiul Oscar pentru cel mai bun film strain, iar „Barbierul din Siberia“ primeste in 1999 Premiul Criticii Rusesti. Dar Nikita Mihalkov s-a remarcat intotdeauna si in ipostaza sa de actor, creand roluri memorabile in filmele sale sau ale altor regizori rusi, confirmand genial ca actor regula desteptarii emotiei si a memoriei biologice in cel care priveste catre ecran: ceea ce spectatorul adauga cu propria sa minte este mult mai puternic decat ceea ce vede jucat in mod explicit.
Perfectiune
Atunci cind faci un film, nu trebuie sa te multumesti niciodata sa spui: „Mda… Parca ar fi ce vreau. E bine, gata…“ Uitati-va la ce se filmeaza in zilele noastre. E cumplit! Am avut 3 sau 4 cazuri in viata. Am zis: sint chestii mici, lasa, nu conteaza. Si de fiecare data cind vad filmul acela innebunesc. Sigur, sint lucruri pe care nu le observa nimeni. Dar eu stiu. Si El, Cel de Sus, stie…
Memoria biologica
Memoria biologica a persoanei, a spectatorului, are o forta de influentare imensa. Poti sa arati starea de-a dreptul. E un ger napraznic. Cum sa transmitem asta? Nu ne zgribulim, nu aratam geamuri inghetate. Cum putem sa determinam memoria biologica a spectatorului sa inteleaga ca e foarte frig? Aratind o mina care s-a lipit de clanta. Sau vedem doi frati, unul mai mare si unul mai mic. Cel mare ii spune celui mic: „Daca pui gura pe clanta iti dau o bomboana.“ Nu trebuie sa vedem scena pina la capat. E suficient sa vedem gura copilului apropiindu-se.
La fel este si cu scenele de dragoste. Daca filmezi pornografie, gasesti actorii care vor sa joace in asemenea filme, niste regizori si operatori pe care nu-i intereseaza ce filmeaza… si filmezi. Dar ca sa transmiti spre sala energia erotica a acelui moment nu e nevoie sa faci asta. E nevoie sa activezi memoria biologica a spectatorului. Ca-n scena aceea din „Ultimul imparat“ al lui Bertolucci. Scena de dragoste se consuma dupa perdele de matase, nu exista scene sexuale, dar intelegem, sintem interesati de ce se intimpla, chiar daca miscarile pe care le vedem nu seamana cu miscarile sexuale. Acolo se dezvolta relatii pe care noi le construim in functie de ceea ce lipseste. Iar ceea ce am adaugat noi cu mintea noastra este mult mai puternic decit ceea ce vedem.
Cinematografie
Acum 10-11 ani, box-office-ul filmului rusesc era de 8000 de dolari. Va puteti imagina ce inseamna pentru o tara ca Rusia 8000 de dolari? Cred ca daca ar fi facut filme Vaticanul sau Monaco, tot ar fi iesit mai mult. Acum, este vorba de 600 de milioane de dolari. In 10 ani? Acum 10 ani, existau 32 de cinematografe cu sistem dolby-surround. Cind am facut eu „Barbierul din Siberia“ erau 32-33 astfel de cinematografe. Astazi sint vreo 1500. Va dati seama, este o industrie care se dezvolta extrem de repede. E periculos, pentru ca viteza cu care se cer filmele depaseste deja capacitatea de a oferi calitate. Un aspect care mi se pare insa corect este acela ca, acum 15 ani, cind cinematografia mondiala s-a napustit in Rusia, toata lumea s-a repezit sa se uite la asemenea filme. Dar nu au luat in calcul faptul ca noua ni s-a parut ca e o fereastra deschisa spre lume, si era asa, intr-adevar. Noi asteptam o gura de aer curat. Si-a fost. Pe urma, fereastra asta deschisa s-a preschimbat intr-o mare conducta de canalizare in care au fost varsate toate filmele la care nu se mai uita in America. Iar la noi, se uita. Si-a fost nevoie de 5 – 8 ani ca sa intelegem ce e bine si ce-i rau. Deci, a trecut timpul. Acum insa, situatia s-a schimbat. Problema pentru cinematografia noastra, din cauza vitezei cu care gonim este ca, uneori, ambitiile o iau inaintea profesiei, devanseaza profesionalismul. Avem de toate, si tatuaje, si lantisoare mai groase, si masini pe care scrie „Cinema“, si geamuri fumurii, le-avem pe toate acestea, dar profesionalism n-avem. Din fericire, din moment ce ne-am dat seama de acest lucru, consider ca putem sa-l indreptam.
Generatii
Mi-ar parea rau daca ceea ce fac eu acum n-ar interesa tineretul. Poate ca m-amagesc. Eu sper insa ca pe ei ii intereseaza in continuare ceea ce fac eu. Si pentru mine, asta inseamna foarte mult. Nu este vorba de popularitate. Nu e vorba ca ma recunosc pe strada, e suficient sa apari in doua seriale si esti recunoscut pe strada. Pentru mine ar fi un semnal ca baza pe care o creez eu este nu numai pentru mine si generatia mea, si acest lucru este foarte important pentru mine.
National – international
International poate deveni numai ceea ce este cu adevarat national. Si n-am in vedere cinematograful facut pentru un segment ingust de auditoriu, ci acel cinematograf care creste din radacini, din sistemul de radacini, din baza unei tari. Vedeti, Tarkovski, oriunde a filmat, a fost regizor rus.
Iluzie
Adesea ne amagim ca ceea ce ne emotioneaza pe noi ii emotioneaza si pe altii. Din pacate, dupa ce consumam aceasta iluzie, raminem singuri.
Cintecul din „Fata fara zestre“
Am sunat odata un sef. Mi-a raspuns secretara. Si m-a intrebat: „Cine sinteti?“ Eu i-am raspuns: „Nikita Mihalkov“. Si ea a zis: „Bine, lasa, lasa“. „Pe bune, pe cuvintul meu.“ „Bine, atunci, cintati melodia asta.“
I-am cintat, ca sa-mi faca legatura cu seful ei.
Incercare
Oamenii incearca toata viata sa invete sa deosebeasca marile iubiri de iubirile de rind. Si nici pina la sfirsitul vietii nu reusesc.
Dragoste
Toate filmele mele sint despre dragoste.
Umanism
Este periculos cind civilizatia o ia inainte si merge mai repede decit umanismul si capacitatea de empatie. Cind razboiul s-a terminat, ajunge pe pamint, chiar si pentru americani razboiul arata altfel. Si a inceput sa doara. Iar durerea e aceeasi pentru toata lumea, indiferent de pasaportul pe care il ai.
Cultura
Nu cu mult timp in urma, am inteles un lucru foarte important la nivel geografic sau la nivelul de peisaj. Eram intr-un sat tatarasc, la o sarbatoare, si mi se spune: „Vreti sa vedeti o moschee?“. Raspund: „Da“, intrebindu-ma cum poate sa fie o moschee acolo. Moscheea, dupa parerea mea, trebuie sa fie inconjurata de cimpie sau de munti, dar in nici un caz de o padure de mesteceni. Ne-am dus si am vazut moscheea. Foarte frumoasa, am urcat toate treptele pina sus, peisajul era tipic rusesc, absolut superb. Si am intrebat: „De cind e moscheea asta a voastra?“. Si mi s-a spus „De 7 ani.“ „Dar oamenii care vin sa se roage aici, de cit timp traiesc aici?“ „De vreo 850 de ani.“ Si gata, asta a fost, intrebarea a disparut. Pentru ca, pentru oamenii care merg sa se roage la aceasta moschee peisajul este al lor, natal, nu este strain. Iar peisajul inseamna deja cultura, inseamna o parte a mentalitatii.
Intilniri cu Vladimir Putin
N-ar trebui sa amestecam prietenia cu ideea de a te cunoaste cu cineva. Ar fi chiar ciudat. N-as putea sa spun ca eu sint prieten cu Putin la fel ca actorii americani. Ei au propriul lor presedinte cu care pot fi prieteni. Intr-adevar, la fiecare festival de la Moscova, incerc sa-i prezint presedintelui toti invitatii de onoare. Putin ii primeste pe toti si intotdeauna discutiile care se poarta acolo sint extrem de sincere. Totul se petrece intr-o maniera curat actoriceasca, in care fiecare spune: „Ia sa te vedem acuma, frate, la ce intrebari esti in stare sa ne raspunzi“. Cred ca actorii rusi s-ar fi jenat sa puna intrebarile acelea. Invitatii straini insa nu aveau nici un fel de jena de acest fel, puneau orice fel de intrebari si presedintele le raspundea in acelasi fel, dezghetat. Si cred ca rezultatul acelor intilniri era o satisfactie reciproca, nu numai de a face fotografii impreuna si de a da un autograf. Si sint foarte bucuros ca am posibilitatea sa le fac cunostinta invitatilor Festivalului cu presedintele, asta cred ca este benefic pentru ambele parti.
Artisti straini
Societatea noastra ruseasca e destul de ciudata. La noi un artist este considerat un star pina cind vine la noi. A venit, nu mai e star.
Perioade
Daca veti vedea filmele mele din perioada sovietica, sau postsovietica, pot sa va placa sau sa nu va placa. Dar mie nu mi-e rusine cu nici unul din filmele mele, pentru ca eu n-am filmat niciodata doar de dragul de a placea cuiva, sau, mai bine zis, nu am filmat niciodata din dorinta sa fac pe placul cuiva.
Babilon
La cinema merg des si ultimul film pe care l-am vazut, la un cinematograf obisnuit, este „Babilon“. Este important sa mergi la cinema ca sa auzi comentariile oamenilor din jur. Mai ales fetele de 16 ani care comenteaza in continuu. Si ma gindesc ce film as putea eu sa fac pentru ele, ca sa taca? Cred ca la filmul meu, „Cei 12 oameni furiosi“, ar putea sa taca.
 
Despre urmatorul film

Acum sint intr-o situatie de neimaginat, fac doua filme in acelasi timp. Montez la un remake dupa un film al lui Sidney Lumet „Acei barbati furiosi“, nu are nici o legatura cu Sidney Lumet, este cu baza si esenta ruseasca si filmez „Soare inselator II“. Sint doua filme mari. „Cei 12 oameni furiosi“este un film, iar „Soare inselator“ al doilea. Asa ca, intelegeti ce a insemnat pentru mine sa-mi gasesc timp sa vin aici?

 

 

Categorii:
Superstar

Comentarii

  • In toate filmele dansului am fost fascinata de forta interioara dar si de melancolia privirii.

    IORDACHE CATALINA mai 3, 2011 9:25 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.