După o primă săptămână plină de emoții, povești și un public numeros, Cinema în Aer Liber continuă cu o selecție ce aduce pe marele ecran atât filme internaționale premiate, cât și producții europene recente.
În perioada 25 – 31 august 2025, Insula Artelor din Parcul Titan devine din nou punctul de întâlnire pentru iubitorii de film, oferind proiecții gratuite în aer liber, de la ora 20:30. Programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/program/.
Iată programul pentru următoarea săptămână:
- Luni, 25 august, ora 20:30
„Maria” (2024) regizat de Pablo Larraín
Cu: Angelina Jolie
Sinopsis: Angelina Jolie intră în rolul Mariei Callas, una dintre cele mai emblematice interprete de opera ale secolului al XX-lea.
Filmul o urmărește pe soprană în ultima perioadă a vieții ei, în care se retrage la Paris, după o viață tumultoasă și plină de farmec.
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/maria-35251/
Premii: Nominalizat la Oscar, prezentat în premieră la Cannes Film Festival , 6 premii & 30 nominalizări
Detalii: AP-12, 124 min, premiera în România 2024, Italia, Germania, Chile, Statele Unite.
Marți, 26 august, ora 20:30
- „Iubire fără limite ” (2025), în regia lui Gilles Lellouche
Cu: Adèle Exarchopoulos, François Civil
Sinopsis: Doi adolescenți din clase sociale diferite cresc în același oraș, la același liceu, în jurul acelorași docuri portuare. Drumurile lor se încrucișează și se îndrăgostesc nebunește. În timp ce Jackie își urmează drumul și studiază, Clotaire este prins în vârtejul bandelor și ajunge la închisoare pentru 12 ani, sub acuzații de crimă false.
Viața încearcă din răsputeri să-i țină departe, dar sunt ca două jumătăți ale aceleiași inimi care bate.
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/beating-hearts-35073/
Premii: În selecția oficială Cannes Film Festival, 2 premii și 16 nominalizări
Detalii: N-15, 160 min, premiera în România în 2025, Franța, Belgia
- Miercuri, 27 august, ora 20:30
„Anul Nou care n-a fost” (2024) regizat de Bogdan Mureșanu
Cu: Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Andrei Miercure
Sinopsis: O tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/anul-nou-care-n-a-fost-34537/
Premii: 19 premii și 10 nominalizări
Detalii: AP-12, 138 min, premiera în România în 2024, România
- Joi, 28 august, ora 20:30
„Bambi” (2025) în regia lui Michel Fessler
Cu: Mylène Farmer
Sinopsis: Pornește în aventură alături de Bambi, un pui de căprioară care descoperă lumea pădurii alături de mama și prietenii lui: corbul, iepurele și ratonul.
Sosirea toamnei în pădure aduce cu ea și despărțirea de mama lui, iar tânărul Bambi învață să trăiască de unul singur. Din fericire, își găsește prietena din copilărie, pe Faline, iar mai apoi își regăsește tatăl, un cerb maiestos alături de care află că oricât de mic ai fi, ai o mare putere în tine. Pregătește-te pentru o călătorie de neuitat plină de aventuri și emoții!
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/bambi-a-tale-of-life-in-the-woods-34271/
PREMII: Festivalul Filmului Francez 2025 în România, secțiunea Public Tânăr/Jeune Public – prezentat la București, Cluj, Timișoara și Brăila, Festival 2 Valenciennes (Franța), secțiunea Jeune Public, proiecție în septembrie 2024, Festival du Film Français d’Helvétie (Elveția), ediția 2025, Festivalul Filmelor pentru Copii (în Vizille, Franța), Festival du Film du Croisic (Franța), și Festival Cinéroman de Nice.
Detalii: AG, 77 min, premiera în România în 2025, Franța
- Vineri, 29 august, ora 20:30
„Sfinte cașcaval!” (2025) regizat de Louise Courvoisier
Cu: Maïwene Barthelemy, Dimitri Baudry, Mathis Bernard, Luna Garret, Clément Faveau
Sinopsis: Pentru Totone, 18 ani, viața în Jura înseamnă petreceri și bere alături de prieteni. Dar realitatea îl lovește din plin: trebuie să aibă grijă de sora lui de 7 ani și să-și câștige traiul.
Hotărât să schimbe direcția, își propune un obiectiv neașteptat – să facă cel mai bun comté din regiune și să câștige medalia de aur la concursul agricol. 30.000 de euro sunt în joc, dar adevărata miză este viitorul său.
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/holy-cow-36671/
Premii: Premiul Youth Prize la Cannes Film Festival, nominalizat la premiul Un certain Regard la Cannes Film Festival, 10 premii și 10 nominalizări
Detalii: AP-12, 90 min, premiera în România în 2025, Franța
- Sâmbătă, 30 august, ora 20:30
„Dl. Aznavour” (2025) în regia lui Mehdi Idir și Grand Corps Malade
Cu: Tahar Rahim, Soufiane Guerrab, Victor Meutelet, Bastien Bouillon, Rupert Wynne-James
Sinopsis: Fiul unor refugiați armeni, mic de statură, sărac și cu o voce considerată atipică – mulți credeau că Charles Aznavour nu va reuși niciodată. Dar, prin muncă asiduă, ambiție și o voință de neclintit, a devenit un simbol al muzicii și al culturii franceze.
Cu aproape 1.200 de melodii cântate în toată lumea și în numeroase limbi, Aznavour a inspirat generații întregi. Filmul, realizat de Mehdi Idir și Grand Corps Malade, artist multitalentat, explorează drumul său extraordinar, de la copilăria modestă până la ascensiunea spre celebritate, dezvăluind o poveste atemporală despre visuri, sacrificii și succes.
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/monsieur-aznavour-36145/
Premii: 4 nominalizări
Detalii: AP-12, 133 min, premiera în România în 2025, Franța
- Duminică, 31 august, ora 20:30
„Armand” (2024) regizat de Halfdan Ullmann Tøndel
Cu: Renate Reinsve, Ellen Dorrit Petersen, Endre Hellestveit, Øystein Røger, Janne Heltberg
Sinopsis: Armand, un băiat de 6 ani, este acuzat de încălcarea limitelor împotriva celui mai bun prieten al său de la școala primară. În timp ce nimeni nu știe ce s-a întâmplat de fapt între cei doi băieți, incidentul declanșează o serie de evenimente în care părinții și personalul școlii intră într-o luptă tensionată pentru răzbunare, iar nebunia, dorința și obsesia ies la iveală.
Trailer: https://www.imdb.com/video/vi2084161817/?ref_=tt_vids_vi_1
Premii: Premiul Un Certain Regard la Cannes Film Festival, 4 premii și 14 nominalizări
Detalii: N-15, 117 min, premiera în România în 2024, Norvegia, Olanda, Germania, Suedia, Regatul Unit
Cinema în Aer Liber este organizat de Primăria Sectorului 3 și își propune să aducă publicul mai aproape de cinematografia europeană și de creațiile de autor, oferind o alternativă culturală gratuită, în mijlocul naturii urbane.
Deși proiecțiile vor avea loc sub cerul liber, spectatorii vor putea viziona filmele într-un cadrumodern, echipat conform standardelor europene.
Detalii despre filme, programul complet și regulament pot fi găsite pe site-ul www.primarie3.ro și www.cinemainaerliber.ro.
Vazut de: Radio Guerrilla.
„Cinema în aer liber” este membru al rețelei „Europa Cinemas” și are ca parteneri: Bookhub, Carturesti, Cinefan, Ceașca de Cultură, Descoperă Bucureștiul, filme-carti.ro, Happ.ro, Litera 9, Liternet, MovieNews, News București, Observator Cultural, PRwave, Zile și Nopți.