fbpx

Mioara Negescu: Cerbul de Aur este mai important decat Eurovisionul

de

TVR a depasit de mult stadiul de relaxare si ritm lent pe care il poate asigura postura de televiziune publica. Astazi, curajul inovatiei promite surprize reconfortante, binevenite, care vor aduce prestigiu si audienta. Mioara Negescu, director al Departamentului Divertisment din TVR, se implica in repunerea in drepturi a programelor de calitate. Si va demonstra ca Festivalul Cerbul de Aur tinteste catre suprematia europeana in domeniu. Suna frumos. Si posibil.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Din pacate, emisiunile culturale au, cel putin la noi, audiente foarte mici

Marea Dragoste / Tango: Sunt vesti bune pentru TVR? O sa mai creasca in audienta, in dragostea publicului?

MIOARA NEGESCU: TVR este, in primul rand, televiziunea publica. Si semnele sunt foarte bune, din cate vad eu pe audiente. La emisiunile de divertisment, de exemplu, am plecat de la 2,2 punct de rating acum doi ani, si am ajuns, la emisiunea „O data in viata“, si la 8 – punct de rating, ceea ce este foarte bine. La Revelionul de anul acesta ne-am situat pe locul al treilea, avand un varf de audienta de 11,4%. Ceea ce „ne lipseste“ noua este aceasta manelizare despre care vorbim cu totii. Si chiar dorim sa ne lipseasca acest lucru, asumandu-ne faptul ca lipsa aceasta ne scade punctul de audienta. Nu am nimic impotriva publicului care doreste astfel de emisiuni, fiecare e liber sa foloseasca telecomanda, insa menirea televiziunii publice este sa promoveze un divertisment de calitate, o informatie de calitate. De aceea, in stirile noastre publicul niciodata nu va vedea crime, violuri si tot ce vedem la alte posturi de televiziune, care-si cresc audienta oferind publicului si astfel de lucruri. Rolul televiziunii publice este de a educa, de a da oamenilor informatia care sa-i ajute sa aiba o viata civilizata, sa renunte la apucaturi care nu ne fac bine noua, ca popor, pana la urma.


Marea Dragoste / Tango: Ce ar trebui facut, pana la urma, ca sa avem si divertisment de buna calitate, si audienta?

MIOARA NEGESCU: Eu cred ca suntem in faza aceea de constructie, cand punem caramida peste caramida, si intr-un viitor apropiat caramizile acestea se vor transforma, vor ajunge o casa in care sa ne dorim cu totii sa fim, in care sa nu auzim bancuri obscene, in care sa vedem fete tinere frumos imbracate, care nu trebuie sa-si expuna sanii si picioarele ca sa aduca audienta… Dar publicul inca traieste in starea aceea de libertate de imediat dupa ’89, nu ne-am vindecat. Din pacate se cumpara din ce in ce mai putine carti, emisiunile culturale au, cel putin la noi, audiente foarte mici, desi sunt de mare calitate. Pe TVR cultural avem niste filme deosebite, emisiuni deosebite, iar audienta este cea pe care o stim.

Marea Dragoste / Tango: Dar vedete mai lansati? Caci si noi, la reviste, ne confruntam cu problema ca nu mai avem pe cine sa punem pe coperta, sunt doar aceleasi vedete dintotdeauna.

MIOARA NEGESCU: De cand am venit aici, pe postul acesta, de un an si jumatate, asta am facut, am tot cautat. Numai ca se mai intampla ceva: oamenii au o stare de nemultumire, ar vrea sa aiba totul deodata, fetele astea tinere de 20-25 de ani vor sa fie in fata fara prea multa munca. Eu am ajuns ce sunt acum la 51 de ani!

Marea Dragoste / Tango: Si cum ati ajuns la TVR- si de ce ati ramas aici?

MIOARA NEGESCU: Mi-am dorit dintotdeauna sa lucrez in Televiziunea Romana. Cand eram mica, imi faceam ochii cu carioca si voiam sa fiu ca Sanda Taranu. Dar apoi, chiar si cand am ajuns aici, nu mi-am dorit sa fiu pe sticla, dar am avut dintotdeauna un cult pentru institutia asta. Si cred ca mai suntem cativa care incercam sa-i educam pe cei care vin in urma noastra, sa faca lucrurile la fel, cu daruire. Eu, de exemplu, anul trecut am facut Cerbul de Aur numai cu „copii“, cu oameni de 25, 26, maxim 30 de ani. Oameni care au muncit foarte mult si care aveau nevoie de un stimul, nu neaparat material, cat era o chestie psihologica, sa arate si ei ca pot fi producatori si ca pot lucra la un eveniment. Iar acum oamenii astia vin si ma intreaba: dar noi nu ne mai apucam de Cerb? Au prins curaj, le-am dat ocazia sa demonstreze ca pot. Cum spuneam legat de pusul caramizilor, pana la urma vom ajunge la un rezultat. Poate nu maine, dar sunt convinsa ca cei care vor veni dupa mine, „copiii“ pe care eu i-am crescut – si am crescut multi! – se vor bucura de munca celor ca noi, a celor care ne-am petrecut toata viata aici.


Nu poti face divertisment cu doi lei

Marea Dragoste / Tango: Ce inseamna perioada asta, cu Eurovisionul, pentru Televiziunea Romana si pentru cei care lucreaza aici?

MIOARA NEGESCU:
Orice proiect de anvergura Eurovisionului presupune multa nebunie. N-ai cum sa faci altfel, daca nu pui suflet, daca nu dai o particica din tine, nu iese. Iar echipa pe care am desemnat-o anul acesta, condusa de Marina Almasan-Socaciu, chiar a vrut sa iasa altceva decat a fost pana acum. Am schimbat regulamentul, am gasit o alta locatie, o sa facem la Circul Globus selectia nationala. Cred ca si piesele sunt altfel fata de piesele care au fost selectate acum cativa ani, totul a fost mai riguros, cu multa zbatere, iar eu sunt increzatoare ca pe 6 martie publicul va alege o piesa buna. Si poate nu vom ocupa chiar locul 19 la Oslo. Acolo vor fi si jocurile politice, e adevarat, dar, oricum trebuie sa avem o piesa foarte buna, si sper sa o gasim.

Marea Dragoste / Tango: Tu ai vreo piesa preferata, sustii in sufletul tau pe cineva? Noi, cei de la Tango am facut coperta cu Paula Seling si o sustinem pe ea!

MIOARA NEGESCU: Paula mi-este foarte draga, Luminita Anghel imi este, iar, foarte draga, mi-s dragi ca oameni, in primul rand. Catalin Josan, iarasi, imi place foarte mult, si piesa, si el. Deci chiar nu pot sa aleg. Eu pot sa spun ca-mi place muzica, dar specialistii trebuie sa-si dea cu pararea. De fapt, au facut-o, cand am avut preselectia. Acum va fi publicul cel care va decide, in mare masura, iar la Oslo doar publicul decide.

Marea Dragoste / Tango: Cum este privit divertismentul in cadrul televiziunii nationale? I se da importanta sau se merge pe zonele mai sobre si primeaza stirile, ca insemnatate si ca resurse?

MIOARA NEGESCU: Toata lumea stie ca nu poti face divertisment cu doi lei. Niciodata bugetele unor emisiuni de divertisment nu vor fi egale cu bugetele emisiunilor de stiri sau de talk-show politic, pentru ca nu se poate, iti trebuie un decor, iti trebuie costume, trebuie sa platesti si niste onorarii artistilor, cat de mici. Divertismentul are asa, o pozitie usor privilegiata, as spune, in economia televiziunii, insa din pacate anul acesta toate bugetele noastre au fost diminuate cu 20-25%. Mai fusesera diminuate cu vreo 20% si anul trecut, asta e perioada pe care o strabatem cu totii, si e firesc sa fie asa.
De aceea si emisiunile noastre de divertisment trebuie sa fie mai reduse ca numar. Eu intotdeauna mi-am dorit o emisiune de divertisment buna, sambata sau duminica. Nu se poate, din punct de vedere material, deocamdata. Insa in grila de primavara, pe TVR1, am stabilit sa facem macar o data pe luna o emisiune de divertisment bun. Si am avut o experienta frumoasa cu emisiunea in care protagonist a fost Horatiu Malaele, luna martie i-o vom dedica lui Florin Piersic, si vrem sa continuam tot asa, in functie de buget, bineinteles. Pentru ca bugetul ni-l construim in functie de abonamente, din taxa TV. Si din publicitate, dar piata a scazut foarte mult, si atunci sigur ca e complicat sa faci o emisiune de divertisment.

Marea Dragoste / Tango: Care a fost traseul tau in televiziune? Ai lucrat mereu in divertisment?

MIOARA NEGESCU: Eu vin de la stiri. Apoi m-am mutat in redactia tineret – copii, unde faceam un soi de divertisment pentru copii, pentru ca lor nu le poti baga informatii pe gat, asta fac la scoala. Noi ii invatam tot felul de lucruri cantand, spunand povesti, spunand poezii. Iar pasiunea pentru divertisment a venit, de fapt, atunci cand a inceput Eurovision Junior in Romania, in 2006, iar Televiziunea Romana a organizat evenimentul international. Atunci mi-am dat seama ca stiu si pot. Mai cochetasem cu divertismentul la Cerbul de Aur, in 2003, cand era Irina Radu directorul festivalului. Eu eram Redactor Sef la copii, si i-am spus: „Irina, vreau sa invat! Ca nu se stie ce o sa-mi ofere viata“. Si iata ca mi-a oferit viata, anul trecut, aceasta bucurie extraordinara de a face un eveniment precum Cerbul de Aur.

Marea Dragoste / Tango: Si il vei face si anul acesta? Sunt mereu discutii ca nu sunt bani, ca nu se mai face deloc Cerbul…

MIOARA NEGESCU: Da, imi doresc foarte tare sa se faca si anul acesta. Toate discutiile sunt legate de bani, la asta se ajunge. Dar pana la urma Cerbul de Aur reprezinta un brand de tara, au venit oameni din toata lumea acolo, membrii juriului au fost oameni de specialitate, au venit, au vazut si apoi au vorbit despre Romania, ceea ce este mare lucru!
Anul trecut am incheiat un contract cu Balcanica TV, o televiziune din zona Balcanilor, care a difuzat Cerbul de Aur in 20 de tari din Nordul Africii, pana in Orientul apropiat si zona Balcanilor. Suntem in tratative si cu cei de la Uniunea Europeana de Televiziune, vrem sa intram si pe circuitul lor. Pana la urma, pentru Romania, Cerbul de Aur este la fel de important sau chiar mai important decat Eurovisionul. Ma gandesc ca anul asta poate o sa avem sprijin si de la Ministerul Turismului. Asa, oamenii vin in Romania, si vad ce frumos este, chiar daca nu avem autostrazi. Eu zic ca e pacat sa nu-l facem, dar cred ca, in procent de 99%, o sa-l facem. Am inceput sa cautam sponsori, finantari, iar la inceputul lunii aprilie vom sti mult mai multe.

Marea Dragoste / Tango: La ce sa ne asteptam in urmatoarele luni de la divertismentul Televiziunii Nationale?

MIOARA NEGESCU: Numai la lucruri bune! Avem emisiunile pe care le-am inceput inca din grila de iarna, emisiuni de divertisment difuzate o data pe luna. Si speram ca din toamna sa putem face saptamanal o emisiune de divertisment. Avem, din martie, o emisiune cu Iuliana Marciuc, duminica, „Miezul Zilei“ intr-o alta formula. Pe TVR3, care este un proiect foarte drag mie, avem in fiecare saptamana o intalnire a publicului cu divertismentul de calitate. Caci vrem sa-i educam pe cei tineri, sa le aratam adevaratele valori. Liana Stanciu este prezentatoarea emisiei acesteia de pe TVR3, ea si-a dorit foarte mult sa lucreze cu noi, si sper sa colaboram foarte bine.
Tot pe TVR3 mai avem o emisiune foarte frumoasa, se cheama „Calea Dorobantilor 191“, in care invitam artisti care au lucrat de-a lungul anilor in Televiziunea Romana. Anul trecut am avut o campanie „ TVR te invata sa vezi“, care a inceput ca o campanie dedicata nevazatorilor, si pana la urma am transformat-o intr-o campanie pro TVR, pentru ca rugandu-i pe unii sa participe la aceasta campanie, altii au sunat si au zis „dar eu am crescut in TVR, eu aici m-am lansat!“ Si atunci am transformat emisiunea intr-o tribuna a oamenilor de valoare din tara asta, din orice domeniu, nu numai din cel artistic. Sa spuna ca de aici au plecat, pentru ca pana la urma, tot ce inseamna presa audio-video, intr-un fel sau altul, a plecat de aici.

Marea Dragoste / Tango: Si dintre cei care au ramas, aveti vedete pe care le pastrati de multi ani?

MIOARA NEGESCU: Iuliana Tudor e o vedeta care e de mai multi ani la noi, iar emisiunea „O data in viata“ va reveni acum, in martie, cu un nou sezon. Ea este unul dintre oamenii de baza ai divertismentului din TVR. Mai sunt Iuliana Marciuc, Gianina Corondan… Au fost perioade grele si din pricina bugetului, in care poate nu am putut sa-i punem in valoare pe toti cei care au ramas. Dar incet, incet vom gasi solutii pentru fiecare in parte si vom mai gasi si oameni noi.

Marea Dragoste / Tango: Aduceti si vedete din alte posturi?

MIOARA NEGESCU: Da, am inceput de la 1 martie colaborarea cu Dalia Pusca si Cosmina Pasarin, care vor prezenta „Intalnirea pe 2“. Este o emisiune care a luat locul Tonomatului de pe 2, al lui Maruta. Emisiunea va avea si muzica, si mici barfe, si cred ca vom avea succes cu ea. Si astfel vom incepe, incet, incet, sa crestem si TVR2, sa ajunga un canal bun pentru tineret.

Marea Dragoste / Tango: Credeti ca veti reusi sa modernizati un pic si imaginea, un pic prafuita, a televiziunii? Se comenteaza ca machiajele de la TVR nu sunt asa moderne, ca hainele vedetelor nu sunt chiar in pas cu trendurile…

MIOARA NEGESCU: Pai facem ce facem si tot la bani ajungem! Sigur ca asta se numara printre preocuparile noastre, de altfel de ceva vreme, colega noastra intr-ale stilului si machiajului de televiziune este Rodica Puca, si cred ca impreuna cu ea vom reusi sa schimbam, si din punctul acesta de vedere, fata televiziunii. Facem schimbari in bine, chiar daca treptat. Dar se vor vedea, categoric.

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.