Un student roman in Marea Britanie marturiseste ca, in ciuda faptului ca viata universitara din insula este, pe de o parte, scumpa si marcata de studiu continuu, iar pe de alta parte o excelenta rampa de lansare profesionala, el intentioneaza sa se intoarca in Romania in viitorul apropiat.
“Sa fiu sincer, desi oamenii de acolo sunt de treaba, nu au absolut nimic cu romanii. Apreciaza omul in functie de ce fel de om este si nu in functie de natia lui. Dar pur si simplu nu simt ca realizez cu ei aceeasi legatura. Asta poate fi dintr-o multitudine de cauze. Sufletul meu, prietenii mei, legaturile pe care le-am creat se afla tot aici. O sa vreau la un moment dat sa ma intorc. Nu zic ca e gresit daca cineva procedeaza altfel, bineinteles. Dar, deocamdata, Anglia are o economie extrem de puternica si ideal pentru mine ar fi ca, odata ce-mi inchei studiile (licenta, masterat, eventual un doctorat), sa lucrez acolo, sa castig bani (pentru ca – hai sa fim seriosi! – tuturor ne trebuie bani) si apoi sa ma intorc aici, in tara”, ofteaza Ion Ambrinoc, cu ochii dupa ospatarul care trebuie sa aduca mititeii.
Pana si mancarea il face sa ii fie dor de casa: la englezi, nu are gust, nu este deloc hranitoare si se vede de la o posta ca este plina de chimicale.
“Am ajuns sa-mi iau de acasa borcane intregi de branza si de mamaliga doar ca sa am ceva bun de mancare. Eu zic asa: daca, dupa doua ore de la masa, mi se face iar foame si vad ca un trimestru la ei efectiv ma ingrasa, ceva este in neregula cu mancarea lor. Plastice, E-uri, organisme modificate genetic… tot ce se poate. Am avut cateva experiente – un articol nu poate cuprinde tot ce pot spune despre mancarea britanicilor. Am stat patru luni pe-acolo si m-am umplut de experiente”, povesteste studentul – pentru MEDIAFAX.
Ion Ambrinoc este un tanar din Ramnicu-Sarat, judetul Buzau, acum student in primul an la Facultatea de Matematica din cadrul “oxfordianului” University College. Cu capul pe umeri si, ocazional, “metalist”, s-a orientat de mic, din clasa a saptea, catre matematica. Nu l-a obligat nimeni. E drept, mediul familial i-a fost si ii este cat se poate de propice, dar nu a resimtit nici cea mai neinsemnata constrangere.
“Ambii parinti sunt profesori de liceu: mama de franceza, iar tata de matematica. El m-a sprijinit cand a vazut ca ma orientez pe domeniu. Nu am fost indreptat din familie catre matematica. Pur si simplu, cand s-a simtit ca pot, am fost ajutat”, explica Ion.
De altfel, chiar si acum, la facultate, familia este alaturi de el: viata in Regatul Unit pune iute buzunarul in stare de imponderabilitate, iar Ion nu uita sa aminteasca, recunoscator, ajutorul de acasa.
“Multe lucruri costa bani si, cand pleci cu 2000 de lire pe trimestru (trimestru de doua luni; avem trei trimestre), iar din banii astia peste 1000 se duc pe cazare si mai trebuie sa si mananci, trebuie sa iti dramuiesti bine banii si asta cam inveti. Eu am avut acum cateva luni si un ghinion: probleme cu dintii. S-a dus la banet pe treaba asta… As fi venit in Romania, dar nu mai dormisem de patru nopti”, se crispeaza ramniceanul de amintirea chinurilor dentare produse de nervul rasculat.
Tot scumpe sunt si turismul, si transportul: studentul povesteste cum s-a incumetat la un tur al Londrei de 20 km, la sfarsitul caruia era “mort, copt si-ngropat”, cu tot plumbul din lume turnat in picioare. Asta pe langa preturile naucitoare din zona. Totusi, isi aminteste ca a vizitat la un moment dat un oras din Scotia, unde a facut ochii mari la o expozitie dedicata formatiei AC/DC.
Caci omul este rocker: toti cunoscutii din Romania isi amintesc riffurile lui de chitara, hainele de piele si distractia chiar si in deplasarile pentru olimpiade si concursuri.
“Matematica are extrem de multe concursuri interjudetene: «Sperante Ramnicene», «Gheorghe Titeica», «Cristian Calude» la Galati, «Unirea» la Focsani, «Alexandru Myller» la Iasi… Atat la ele, cat si la Olimpiada Nationala exista un climat extrem de fain: ma duceam jumatate pentru concurs, jumatate pentru deschidere. Si nu era neaparat o panarama, dar tot timpul ne simteam foarte bine acolo. Spre exemplu: cand am avut Nationala la Timisoara, un coleg pur si simplu a trecut efectiv prin pat. Avea repartizat un pat cu destul de putine scanduri sub saltea, iar la un moment dat asta s-a trantit pe el si a trecut cu tot cu saltea prin pat. A doua zi, repara de zor”, rade Ambrinoc si arata pe telefon poze de atunci.
Contrar aparentelor de copil cuminte, nu e deloc un tocilar, si nu-si refuza cate o bere din cand in cand. Povesteste ca in 2011 o “bomba” bucuresteana i-a purtat noroc: imediat ce a dat barajul la “Cangurul” (concurs de matematica), faza nationala, a mers cu un amic din Capitala intr-o crasma de cartier, de unde a iesit “cu capul calendar” de “Capitane de judet”, de “La Chilia-n port”, dar si de manele. Totusi, a fost cu noroc, crede el: a doua zi, era invingator in intrecerea scolara.
Iar acum studiaza intr-o universitate la fel de invingatoare in topul institutiilor de profil. Ar fi putut ramane in Romania, pentru Politehnica bucuresteana, dar nu-i pica bine la stomac chimia si fizica. S-ar fi putut indrepta catre Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, insa, dupa absolvire, ar cam fi ramas cu ochii in soare. In cele din urma, s-a hotarat asupra Marii Britanii, atat pentru reputatia invatamantului superior, cat si pentru cea a tarii, in general. Iar dintre cele cinci universitati care l-au acceptat, a ales Oxford. Atat pentru reputatie (spre deosebire de o universitate asemanatoare, in Scotia, mult mai ieftina, dar aproape anonima), cat si datorita apropierii de casa; altminteri, si-ar fi putut incerca norocul la Harvard, insa distanta si frica prelungita de avion nu i-ar fi priit. Iar la Cambridge nu aveau cursul pe care si-l dorea el.
“Oxfordul e Oxford si merita. Se face carte foarte bine si o zic cu mana-n foc. Aici, spre deosebire de restul Angliei, nu e vorba numai de un eseu. Cel mai tare conteaza un examen scris, de matematica, examen gandit foarte clar, complet diferit de BAC-ul nostru: nu conteaza cata materie ingramadesti, conteaza cat gandesti. Sunt si grile, dar si subiecte ca lumea, de gandit, cu multe subpuncte. E ca pe IMDB: nota sapte la examenul ala e o nota foarte buna. Media se-nvarte in jur de 6,50. Am facut bine la examen, aparent m-au placut si am zis sa ma duc, ca n-o strica. Eu acolo studiez matematica si informatica, dar mai mult la matematica ma pricep. Nu vreau acum sa zic ca sunt eu cel mai tare; sunt doar unul care si-a facut treaba si si-a consolidat treapta, am avut cateva ocazii si am stiut sa muncesc, sa profit de ele”, explica Ion “Faraonul” Ambrinoc, muscand din micul plin de mustar.
“Faraonul” este o porecla din liceu, primita intr-o perioada in care invatase sa zdrangane la chitara un cantec “imbecil cu spume, dar simpatic” despre unul care se credea faraon si cu care a reusit sa bata la cap zeci si zeci de colegi.
Iar acum tanjeste putin dupa casa, dar apoi repede isi revine, gandindu-se ca trebuie sa isi urmeze vocatia, iar Regatul Unit ofera numeroase facilitati de cercetare: in finante, banci, statistica, industrie etc. etc. “Uneori, nu poti gandi doar cu sufletul, trebuie sa fii si rational”, subliniaza studentul.
Dincolo de domeniul profesional, viata acolo, in Regatul Unit, este marcata de oarecare singuratate. Nu cea caraibiana, a lui Márquez, vrednica de romane, ci una izvorata din raceala britanicilor, din obiectivitatea lor prea mare. Insularii te apreciaza strict ca om, in functie de caracter si de rezultatele muncii tale, si se uita mai putin la trasaturile tale etnice, la mediul de provenienta, la matricea sufleteasca, in general, explica Ambrinoc. Exista romani, si-a facut prieteni printre ei (inclusiv un asistent universitar), dar toti sunt foarte ocupati, “calati pe treaba”.
Si, pentru ca stie sa respecte diversitatea, ii mentioneaza si pe conationalii romi prezenti in Londra: “Am vazut niste tigani care prosteau lumea la alba-neagra langa Big Ben, dar eu am o teorie: intotdeauna e vina ta daca esti prostit, vina ta, zic, nu a lui, a celui care te-a prostit. Nu le am cu violentele. Evident ca se fac adesea mici glume pe tema ca romanii fura, dar bineinteles ca aceeasi categorie de glume se fac si despre francezi, si despre cam orice natie de oameni.”
Nu-i plac nici violenta, nici stereotipurile: pe englezi nu ii vede extraordinar de mandri, ceaiul de la ora cinci nu prea e un stereotip corect, punctualitatea este infirmata cu brio, dar cliseul cu vremea si cu umbrela e cat se poate de palpabil – tot timpul te lovesti de o vreme mohorata, monotona si plictisitoare si se vorbeste foarte mult despre ea.
Oamenii au un foarte puternic un spirit al comunitatii si inclina spre politici de stanga, orientate spre echitate sociala. Si aici Ion da ca exemplu ce ii este cel mai la indemana: scoala. Studentii sunt incurajati sa coopereze, in defavoarea competitiilor. De aceea, crede el, ca urmare a tendintelor stangiste, varfurile invatamantului romanesc sunt mai numeroase decat cele englezesti.
Stanga britanica este, fireste, si atee: “E plin pamantul de atei!”, spune Ion. Cu toate acestea, din ce a vazut el, toata tevatura cu religia in spatiul public, cu secularismul, pare a fi “un tantar facut armasar de media”.
“Eu, de exemplu, port tot timpul o cruciulita la gat si nu mi-a zis nimeni nimic. Dar acum depinde: eu am aterizat intr-un mediu destul de elevat. Poate ca, la mediile mai joase, cu oameni care nu pot sa priceapa, sunt probleme, dar imi inchipui ca e acelasi gen de probleme pe care le-ar putea avea si un roman care se duce intr-un grup de ortodocsi habotnici si zice ca e musulman. Pai, nu sar aia pe el si-l iau la bataie? Exact aceeasi reactie. Cat timp am stat acolo, am invatat ca noi semanam destul de mult cu toate neamurile de pe Pamant: nu suntem numai noi «la portile Orientului», «balcanici»…”, spune studentul.
Se aprinde cand isi aminteste despre romani si, mai ales, despre indarjirea lor impotriva propriei tari: “Daca vezi gropi pe un drum, daca vezi ceva in neregula, imediat zici ca in Occident nu se intampla chestia asta. Eh: daca traiesti mai mult timp intr-o tara si nu o vizitezi ca simplu turist, realizezi ca si acolo se intampla aceleasi chestii: am vazut gropi, balti, drumul cu asfaltul stricat, noroi, dar n-am auzit pe nimeni zicand ca in alta parte e mai bine. Pur si simplu au zis: «domn’e, e cam rau ca e asa», dar nu am auzit pe nimeni injurandu-si tara, iar asta e o chestie de atitudine care la noi trebuie sa se schimbe!”
Presa reprezinta principala lui conexiune cu Romania. In rest, multa munca – timp de distractie si de flirturi mai putin. Britanicele nu-i plac, iar romancele pe care le-a cunoscut sunt la fel de acaparate de studiu ca si el.
Pana si petrecerile britanice le gaseste deplasate, consumul exagerat de alcool fiind o problema cat se poate de reala.
“Se bea enorm. Este o cu totul alta cultura a bauturii, si nu o zic in termeni derogatorii. Nu vreau sa pozez in usa de biserica, dar, de fiecare data cand ma duc la un chef la ei, eu sunt ala care, pana la urma, ajunge sa il care in camera pe cel care a baut si sa aiba grija de el. Diferenta sta asa: la noi, bei, daca o patesti, rad toti de tine, dar, dup-aia, te ridica si au grija de tine. La ei, daca nu patesti nimic de la baut, esti un nimeni. Daca nu cazi in sant, daca nu te ia ambulanta, pur si simplu esti cam degeaba, dar nu te prea ajuta nimeni daca ajungi in situatia asta. Trebuie sa apelezi la Politie, la Ambulanta… In Romania, tot timpul este cineva care sa te ajute, sa aiba grija de tine”, povesteste “Faraonul”.
“Faraonul” se joaca si de-a trollul. Un troll, in limbajul forumistilor de Internet nu este altceva decat un utilizator care enerveaza lumea si inflameaza certurile.
“Din banii pe semestru, trebuie sa si mananci, sa si traiesti, sa fii si troll pe Internet… Daca n-ar fi hazul de necaz, care sa-i defineasca pe romani, noi cum am mai putea trai?”, incheie Ion Ambrinoc cu un zambet melancolic si cu ochii pe ceas. In trei ore, un tren de aterizare va intra in burta unui avion cu destinatia Londra.
