Indiferent de unde ma aflu, in ce anotimp al vietii mele ma gasesc, imi miroase a ploaie la fel, a ploaie cu nori, a Bucuresti umed cu amestec de praf si magie. Poate si pentru ca acasa in Bucuresti inseamna si o usa din lemn sculptat pe margine, cu geamuri inalte pana jos prin care intra lumina peste toate colturile geometrice ale casei mele, iar ploaia o vad curgand in sunete si forme desenate in apa ce imparte orasul in racoarea noptii.
Nu-mi suna bine o picatura. Am nevoie de o ploaie greoaie ca sa aud bine sunetul stropilor. La fel cum doar doi oameni pot crea minuni. Daca impart cerurile de cenusa, nu pot auzi picaturile separat. Asa cum nici pe tine nu pot sa te vad in penumbra mea. In linistea strigatoare a ploii incerc sa inteleg cum imi poate aminti pana si ploaia de tine? Cum pot sa te gasesc si in sunetul unor picaturi de ploaie cuminte sau poate doar in acei doi stropi de “ploaie” din ochi pe obraz? Ii simt ca si cuvinte ce inima nu le poate spune. Prefera sa le ignore, sa te alunge.
Oare cate roluri am jucat pana sa ajung la tine? Imi esti ca o carte, un roman, in care ma adancesc si ma identific cu personajul secundar. O iubire ascunsa ce se petrece in spatele povestii principale, prin cotloane din camere inalte cu rafturi de carti vechi. Iti las tie rolul principal, un rol cuceritor prin propriul nume, un rol fatal. Cuvintele din cartea mea sunt bine alese, poarta si ele o incarcatura importanta. In fiecare carte autorul isi scrie amintirile, le ascunde in personaje fictive si le da viata in descrieri care pot sa para ireale. Fiecare cuvant inseamna o parte din inima mea. Daca vrei sa cunosti un om, pune-l sa scrie. Impreuna cu amintirile intervin si dorintele, drumul pe care ar fi putut sa mearga firul povestii. Aici, in planul secundar, aleg sa schimb si eu povestea din durerea ce urca parca mai sus cu fiecare capitol inchis.
Viata mea este undeva departe de prezent, iluzia ca totul este sub control este creata de societatea care ma obliga la reguli de comportament decent. Sunt inca atatea enigme pe care nu le-am descifrat in ceea ce te priveste. Cine esti tu cand nu esti in cuvintele din inima mea? Mereu am crezut ca te voi gasi in paginile cartiilor pe care le ascundeam de frica sa nu te descopere si alti ochi insetati. Poate ca viata exact asta pregateste, sa ma indeparteze, ne trimite in alte novele scurte sa ne traim povestiile noastre principale de iubire, dar dragostea mea va continua sa te astepte in romanul vietii mele, in paginile noastre nescrise.
Ma arde soarele de abur dintr-o luna in care numar zilele si saptamanile de cand te-am alungat din inima, telefon, calculator, tableta, ipod, liste de melodii si calendare insemnate cu “aici vom merge la teatru, am luat eu bilete!”. Nu te pot rupe insa din paginile cartilor mele preferate in care te gasesc mereu. Nu pot sa raman fara carti in biblioteca prabusita de dor de aventura. Ce om sa fiu sa rup o pagina dintr-o carte?
Imi iau gandurile si iau si cartea mea preferata ascunsa intr-o geanta frumos decorata cu o floare si ma pornesc catre casa. Astept sa am o secunda, un minut macar de liniste cu mine insami seara tarziu sa te pot citi. Mi-as fi dorit sa-mi fi facut macar un mic cadou, orice, o petala de floare uscata, nici nu era nevoie de o floare intreaga. Ai fi putut de asemenea sa-mi oferi un fluture colorat, stii doar ca-mi plac culoriile, nu? Daca ai fi fost cu adevarat inventiv ai fi putut sa-mi scrii pe aripile fluturelui meu (acum e al meu daca mi l-ai dat) un mesaj scurt de fericire. Mi-ar fi fost de folos sa am ce sa tin in brate, sa ating. I-as fi putut vorbi, as fi putut sa-i spun ca inca imi este dor de tine, ca ma zvarcolesc in dureri amare si ma inec in valuri de intrebari.
Incerc sa caut carti in care sa mi se explice, sa mi se spuna, sa mi se faca pe inteles ca oamenii care sunt pentru noi nu inseamna ca vor ramane langa noi. Sa imi garanteze cineva, ba nu, mai mult, sa isi puna inima in palmele mele si sa-mi jure ca urmatoarea carte pe care o voi primi in dar va fi cartea mea, ca atunci si eu voi deveni un dar de pret pentru el. Imi dau seama ca tie nu-ti place sa citesti deci nu poti fi tu, nu-i asa? Tie iti place sa reciti, nu sa citesti. Iar eu nu vreau sa fiu vorbita… vreau sa fiu citita din pagina in pagina, de sus in jos, din capitol in capitol intr-o ordine bine stabilita pe firul vietii. Deschide-mi inima exact la pagina care ti se potriveste si creeaza-ma din scoarta precum un personaj. Inchipuie-ma cum iti este pe plac si fa-ma cartea vietii tale. Citeste-ma.
