Nu am fost niciodată o tipă ahtiată după sport, am încercat doar când si când marea cu degetul ca să văd dacă mi-a venit pofta, dar cum n-am sesizat mari schimbări si mari chemări, mi-am văzut de treabă de fiecare dată. Suntem diferiți, din fericire, nu toți avem aceleași talente si chestia asta mă consolează ori de câte ori mai dau chix în marile și rarele mele încercări sportive.
Zilele acestea, de pildă, mă chinuie rău schiatul și asta numai pentru ca soțul meu (născut-crescut să facă orice fel de sport cu plăcere) se încăpățânează să mă care după el pe toate pârtiile fără să ia în calcul că sunt un dezastru în clăpari. Uneori, am senzația că sunt o Bridget Jones in acțiune. Cu cât mă străduiesc mai mult să schiez și să fac față situației, cu atât dezastrul este mai mare. Astăzi, spre exemplu, am reușit să mă arunc dintr-un telescaun de patru locuri care plecase fără să apuc să cobor. Am scos un țipăt și m-am aruncat. Vă dați seama că m-am lățit pe jos ca oul ochi, dar m-am adunat singură și victorioasă. După aceea, mi-am blestemat zilele pe o pârtie roșie pe care am căzut în toate pozițiile posibile. Acum stau în pat și mă dau cu unguente antiinflamatoare la omoplatul stâng si la ambii genunchi.
Relația mea de amor dement cu acest sport a început demult, în anii facultății când, mergând în Parâng la cursuri de schi, timp de cinci ani consecutiv, m-am născut talent și am murit speranță. Acolo, marea consolare era compania, deoarece mergeam cu clasele de la Academia Națională de Educație Fizică și Sport și aveam ce vedea. Tot felul de tineri, unul mai drăguț ca celălalt. Ce să zic, o reală plăcere! Merita tot supliciul de pe pârtie. După amiaza, aveam campionate de ping-pong unde reușeam mai mult decât la schi. Eu una aș fi fost mulțumită să stau cât mai mult la cabană și cât mai puțin pe pârtie. Nu îmi plăcea sa mă dau cu schiurile, dar îmi plăceau serile în cabană, cântecele la chitară, compania plăcută și focul de tabără. Și unde mai pui ca niciodată n-au lipsit aventurile: odată, prietena mea dragă a reușit să o încuie în rastel chiar pe nevasta decanului.
Timpul facultății a trecut și eu m-am străduit sa evit schiatul cât am putut de mult, până in ziua în care soțul meu m-a invitat romantic într-o vacanță la schi in Austria. Eram la început de poveste, mă vedea poleită cu aur și ne simțeam grozav împreună, așa că m-am întors din nou pe pârtia de schi. Ca de obicei, în cazul meu, nu e vorba de vreo plăcere, ci doar de supraviețuire. Cum iubitul meu a crezut sincer că sunt un as al zăpezii (de unde până unde i-o fi venit trăsnaia asta in cap?), mi-a dat ceva independență nedorită, că nu știu cum am făcut de am zăpăcit ALBASTRELE și am coborât în alt oraș. Nu aveam bani la mine, telefon mobil sau cunoștințe de limbă germană, dar am reușit să înduioșez un șofer de pe cursa de Zell am See care m-a lăsat să urc in mașină fără bilet. Deși mi-am jurat că renunț, iubitul meu a fost foarte convingător și am mai făcut o încercare așa că, a doua zi, m-am avântat din nou pe schiuri. Prin pădure, drum lin, frumos. Am făcut o coborâre, și încă una, și nu știu cum m-am speriat și, încercând să evit un kinder foarte stăpân pe picioarele lui, am căzut în afara traseului îngust. Norocul meu ca m-am prins de niște rădăcini de copac și că a apărut de nu știu unde bărbatul meu care a făcut ochii cât cepele de groază când m-a văzut atârnată deasupra hăului.
Stau în pat, mă repar cu alifii și mă gândesc cu groază la ziua de mâine. Mă duc iar pe pârtie, o Bridget Jones pe schiuri, dar n-am ce face, fetița și soțul meu mă vor cu ei așa că de dragul lor voi încerca iar si iar, până reușesc.
Nota redacției: Bridget Julia Jones a reușit să scape fără multe daune și anul acesta.
