L-am oprit din drum, în miez de noapte, la ieșirea din Operă. Spectacolul grandios trecuse, clinchetul cupelor de șampanie încetase și el, iar marele tenor revendicat de toate marile scene ale lumii, care emoționase întreaga sală bucureșteană cu harul său splendid, dădea să plece, singur, spre casă. „Mai rămâneți, o clipă!”, l-am rugat. Iar artistul, generos, s-a oprit pentru câteva răspunsuri în dar. Și seara s-a făcut și mai înaltă.
Alice Năstase Buciuta: Cum vă simțiți după o asemenea seară?
Alexandru Badea: E pentru prima dată când mă simt acasă în acest teatru. Eu am început la Teatrul de Operetă, acolo era casa mea. Acum, însă, este într-o situație dificilă, neavând un sediu propriu genului de operetă. Dar aici, la Operă, cu toate că am fost angajat al acestei instituții pe când eram student, este prima dată când mă simt acasă. Mă bucur că m-am ținut tare, că m-am stăpânit și nu m-au podidit lacrimile la aplauze, atât de emoționat eram de ce vedeam în sală, de atmosfera de sărbătoare. Am simțit de când am venit aici că nu mai este un balon de săpun umflat, că nu mai este o formă fără fond, chiar este un fond valoros aici. Plec cu o bucurie imensă și abia aștept să vină ziua când o să fiu invitat din nou! Sper!
Marea dragoste/ revistatango.ro: Cum este în astfel de spectacole, cu mulți artiști atât de diferiți?
Alexandru Badea: Ați avut parte în seara aceasta de unele dintre cele mai importante nume ale liricii mondiale, oameni care au venit aici datorită contactelor pe care echipa actuală le are. Foarte bine puteau să fie la Londra, dar au fost convinși să vină aici. Seara aceasta de la Opera Română din București putea să fie pe orice scenă a lumii, indiferent dacă ne gândim la Scala, la Metropolitan, la Covent Garden. Este același nivel, începând cu orchestra, corul, soliștii, un asemenea spectacol face față celor mai exigente urechi și pretenții.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Unde plecați de aici?
Alexandru Badea: Mai stau câteva zile aici, la București, ca să susțin un examen pentru doctorat.
Marea dragoste/ revistatango.ro: De ce v-ați înscris la doctorat?
Alexandru Badea: Pentru că pedagogia este a doua mare pasiune a mea, pe lângă cântat. Nici nu știu care este mai mare, cântatul sau pedagogia. Eu vin dintr-o familie de pedagogi și se pare că s-a lipit și de mine microbul acesta. De când am început să predau, eu sunt cel care se dezvoltă foarte mult. Noica nu degeaba spunea că nu știi cine dă și cine primește într-o întâlnire între profesor și elev. M-aș bucura ca elevii mei să poată profita de pe urma întâlnirii cu mine cât profit eu de pe urma întâlnirii cu ei. Ei sunt profesorii mei.
De câțiva ani, acasă este peste tot în lume, nu mă mai simt străin. Dar cel mai recunoscător sunt pentru faptul că acum mă simt din nou acasă la mine în teatru, la mine în țară.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Înțeleg că aveți parte de studenți talentați, de copii care chiar au pasiune în ceea ce fac.
Alexandru Badea: Acesta a fost și motivul pentru care am zis cine știe, poate într-o zi voi hotărî să mă restabilesc în România și să iau, dacă va fi posibil, o catedră la universitate. Din păcate, fără acest doctorat nu poți să ai o catedră în cadrul universității, ceea ce, cu tot respectul o spun, este ridicol. Nu de doctorat ai nevoie în meseria noastră. Nu vorbesc despre muzicologi, nici despre compozitori. Nu este vorba de știință. Vorbim despre cântăreți, despre niște artizani. Aici este vorba despre meșteșug. Nu există un manual de canto, ca să înveți după un manual să cânți. În schimb, există manuale de vioară sau de alte instrumente ca să poți să folosești un instrument. La canto nu există așa ceva. Este singurul instrument pe care nu îl vei vedea niciodată. Un instrument invizibil. În plus, cel care cântă la instrumentul acesta nu și-l va putea auzi niciodată în timp real, pentru că nu se va afla niciodată în afara cutiei lui de rezonanță, el este cutia lui de rezonanță. Noi pornim de la abstract în explicațiile noastre ca să descoperim un soi de concret, iar asta durează ani de zile. De aceea, unul dintre instrumentele noastre de lucru este metafora.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Despre toate acestea veți scrie în teza de doctorat? Nu vă este, nu v-a fost greu?
Alexandru Badea: Când am început să lucrez pentru teza de doctorat am stat câteva zile în fața computerului, în fața paginii albe, care avea o forță și o armonie totodată. În momentul în care puneam o propoziție, stricam toată armonia acelei pagini albe și ștergeam. Vreo două săptămâni doar am șters până când mi-am dat seama că, dacă o țin tot așa, nu o să scriu în veci nimic. Dar exercițiul acesta, de a încerca să îmi pun ordine în gandurile mele, a fost formidabil. La început am zis că este o răzgâială să fac asta, iar acum sunt recunoscător că soția mea m-a susținut și m-a împins înainte în acest demers.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Unde plecați după examen?
Alexandru Badea: La Helsinki. Iar aici, la București, am venit de la Paris.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Acasă unde este acum, în această perioadă?
Alexandru Badea: De câțiva ani, acasă este peste tot în lume, nu mă mai simt străin. A fost o perioadă în care casa mea era valiza și ajunsesem într-un moment delicat, căci, după douăzeci și ceva de ani în care mă rupsesem de România, nu eram acasă niciunde. Încet, încet am început să mă simt acasă peste tot. Dar cel mai recunoscător sunt pentru faptul că acum mă simt din nou acasă la mine în teatru, la mine în țară.
Interviu realizat pe 14 octombrie 2016, la finalul Galei Extraordinare de deschidere a stagiunii 2016-1017 la Opera Națională București.
