Domnica Petrovai: Sacrificiul nu este iubire, este o neputinta. Nevoia copilului este ca eu, mama lui, sa fiu fericita

Fotografii de Radu Coman

Alice Nastase Buciuta: Nu invatam nimic in copilarie despre familie, despre cum sa fim soti fericiti sau parinti buni. De ce se intampla asta?

Domnica Petrovai: Copilul, viitorul sot/sotie sau parinte invata ce inseamna o relatie de iubire din modul in care parintii raspund nevoilor lui emotionale, de securitate, afectiune, atentie, apreciere, protectie, identitate si limite personale, de distractie si joc. Dar si de modul in care parintii relationeaza intre ei. Cum isi exprima iubirea unul fata de celalalt, cat de tandri si afectuosi sunt, cat de mult se sprijina si se respecta. Fiecare dintre noi vom simti si gandi „iubirea” asa cum am trait-o si am vazut-o la parintii nostri. Maturitatea noastra emotionala depinde de maturitatea emotionala a parintilor nostri. Unii dintre noi, cei mai multi, nu au avut modele foarte sanatoase de cuplu, relatii unde critica, raceala, respingerea sau abandonul, cu certuri repetate, furie si multe resentimente sau sacrificiul au fost atat de prezente. Ne-a lipsit o educatie, o scoala a relatiilor, o preocupare pentru cuplu si bunastarea lui emotionala. Acum, noi, cei care am trait in cultura pedepsei prin critica si control ca forma de relationare, cu retragerea afectiunii si atentiei, cu tacerea ca forma de pedeapsa a partenerului, cu evitarea rezolvarii problemelor pana cand ele au dus la o distanta atat de mare, incat reapropierea era dificila, avem nevoie de un efort, constient si voluntar sa evoluam, sa reflectam asupra noastra. Cu ce vin din trecutul meu, ce ma raneste si il raneste pe cel de langa mine. Iubirea, asa cum spune Fromm, este o arta, si ca orice arta stapanirea ei implica multa cunoastere si multa practica. Exercitiul iubirii. Asta avem nevoie noi acum, sa reinvatam sa iubim, sa construim relatii sanatoase de iubire, pentru noi, pentru barbatul de langa noi si pentru copiii nostri. Multi dintre noi au nevoie sa redevina familiarizati cu „binele” pe care nu l-au trait. Si la inceput il resping pentru ca nu le este cunoscut. Noua ne plac lucrurile cu care suntem familiarizati, si acesta este unul din motivele pentru care sunt atras de un partener alaturi de care voi retrai suferinte din trecut.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Este aceasta o realitate mai pregnanta in Romania?

DOMNICA PETROVAI: In Romania am observat in ultimii ani o deschidere, o dorinta a multor adulti sa nu mai repete greselile parintilor lor. Ceea ce inseamna o constientizare a nevoii de schimbare. Sa traiasca o viata mai frumoasa, mai buna. Si unii nu stiu cum. Firesc. Cum sa stii ce nu ai trait? Citesc despre cresterea copiilor si adesea realizeaza ca, desi stiu cum este „bine” sa te porti, ajungi sa faci aceleasi greseli, tipi, critici, pedepsesti, controlezi. Evolutia vine in primul rand din intelegerea trecutului tau, cum te-a influentat el, si, printr-un efort personal sa incepi sa faci schimbari. Schimbari care implica, la inceput, disconfort, sa reactionezi altfel decat iti vine sa faci sau crezi ca e bine. Aici este greutatea.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Cum ati ajuns la specializarea pe care o aveti, care au fost pasii pe care i-ati facut ca sa ajungeti aici?

DOMNICA PETROVAI: Studiile de psihologie clinica si psihoterapie cognitiv-comportamentala le-am facut la Cluj, la Universitatea Babes-Bolyai si, din dorinta de a intelege omul, am cautat sa invat de la oameni care au ajuns la intelepciunea si cunoasterea de care eu aveam nevoie. Si am avut sansa sa intalnesc oameni remarcabili. Si citesc si multa filozofie si literatura. Intr-un text de Seneca sau Marcus Aurelius gasesti mult mai multa intelegere a naturii umane decat in multe texte psihologice sau de asa zisa „dezvoltare personala” care iti hranesc fantezia ca schimbarea este usoara daca urmezi niste „pasi”. Imi doresc sa imi fie bine mie, familiei mele si oamenilor pe care ii intalnesc. Nu cred ca poti darui ceea ce tu nu ai. Te poti amagi, dar adesea oamenii dau pentru ca ei au nevoie sa se simta bine fiind „generosi”. Uneori ma indoiesc de mine si, cu multa compasiune pentru mine, imi reiau rostul si drumul pe care l-am ales si pentru care sunt atat de recunoscatoare.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Care sunt cele mai importante lucruri pe care femeile din Romania nu le stiu legat de pozitia adoptata fata de sotii si iubitii lor?

DOMNICA PETROVAI: Am intalnit multe femei care nu cred ca sunt demne cu adevarat de a fi iubite si ca „trebuie” sa dovedeasca, lor si barbatului ca „merita” iubirea. Si asta este pentru mine foarte trist, dureros. Femei critice cu ele, excesiv de critice, perfectioniste, care renunta la ele si nevoile lor pentru a face pe plac, pentru a nu supara, pentru a nu dezamagi. Care controleaza barbatul si relatia fara sa stie sa poata sa fie si autentice. Si nu spun ce simt, ce vor, direct pe intelesul barbatului, nu pun limite clare si ferme din teama de a nu fi respinse sau parasite si din teama de singuratate. Femei care nu sunt autonome, pentru care singuratatea este inspaimantatoare. Sau care traiesc o frica asa de mare de a fi ranite din nou, o frica de intimitate, ca ajung sa spuna ca „nu au nevoie de un barbat in viata lor, ca sunt fericite si implinite singure”. Nu le cred. Cred ca doar ascund multa durere si suferinta. Femei care atunci cand vorbesc despre nevoile lor, pentru ca au adunat atat de multa furie si resentimente, o fac cu agresivitate, critica, cicaleala. Cred, gresit de altfel, ca vor obtine si mai multa dragoste, afectiune sau apreciere daca arata cat sunt de ranite prin pedepsirea partenerului. O feminitate neimplinita, cu mult prea mult sacrificiu, subjugare sau agresivitate, femei „masculinizate” care „rezolva” problemele familiei, ale copiilor, ale sotului si uita de ele. Ca sunt femei si nevoile lor, neconditionate, sunt sa fie iubite, dorite, ascultate, intelese. Prea des aud femei care dau vina pe barbat, se victimizeaza ca si cum fericirea, bucuria, increderea este inafara controlului lor. Le doresc sa isi recapete controlul asupra propriei lor vieti. Sa re-invete sa fie femei. Iubirea nu este o tranzactie, te iubesc daca ma iubesti, dar nu este nici suferinta si sacrificiu, „ma anulez eu pe mine ca tu sa fii fericit”, si asa iti arat cat sunt de minunata si cat de mult merit iubirea ta. Sau abuzul femeii fata de barbat, narcisismul, „mie mi se cuvine iubirea ta pentru ca sunt speciala”, cu asteptarea ca barbatul sa iti implineasca toate nevoile, dorintele neimplinite, cu amenintarea ruperii relatiei, cu mesajul explicit si implicit ca „barbatul nu este suficient de bun pentru mine”, cu atingerea zonelor sensibile barbatului, de esec. Iubirea matura, nu cea simbiotica, aceea care este o atractie a vulnerabilitatilor, este iubirea in care amandoi ne simtim in siguranta si securitate, in care invatam cu efort uneori sa nu il ranim pe cel de langa noi. Iubirea matura este un sentiment si o decizie care are la baza reciprocitatea. Relatie bazata pe respect, grija si responsabilitate unul fata de celalalt.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Devenim mame tot fara sa invatam ceva despre asta in avans – facem parenting prin incercare si eroare, de parca ne-am permite sa angrenam propriii copii in experimente…

DOMNICA PETROVAI: Ca mama si ca terapeut, aleg sa ma folosesc de stiinta in folosul copiilor mei si a celor care imi cer sprijinul. Cred ca avem nevoie ca stiinta sa fie mult mai accesibila, pentru ca, asa cum spuneati, nu imi doresc „experimente” cu copilul meu. Informatii credibile, validate stiintific. Atat de multe probleme pot fi prevenite datorita stiintei ca este pacat ca nu o folosim mult mai mult. Sunt multe lucruri care nu sunt in controlul nostru, insa ce este in controlul meu, o informatie valoroasa, este intelept sa folosesc. Si eu, si copilul meu are atat de mult de castigat, si ne scuteste de multa suferinta „zadarnica”. Sa am deschiderea catre alte perspective, la care nici nu m-am gandit, asa ma imbogatesc eu ca mama, pentru mine si familia mea.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Cat de important este sa ne straduim sa fim DOI parinti implicati in cresterea copilului nostru?

DOMNICA PETROVAI: Copilul are nevoie atat de prezenta mamei, a femeii, cat si de prezenta tatalui, a barbatului, pentru a se dezvolta complet. S-a nascut cu nevoia de amandoi. Prezenti si implicati emotional. Rolurile, din fericire, s-au schimbat, am depasit etapa in care barbatul era responsabil de siguranta financiara a familiei si mama de educatia copiilor si de casa. Acum, mai mult ca oricand, am inteles ca rolurile au nevoie sa evolueze. Tatal sa fie la fel de implicat in viata emotionala a copilului, si femeia in siguranta financiara a familiei. Le-as sugera mamelor sa fie atente la propriul lor comportament. Cum contribuie ele la retragerea barbatului din viata copilului? Multe cupluri fac greseala ca dupa nasterea copilului sa renunte la viata lor de cuplu, la nevoile lor ca femeie si barbat pentru copil. Copilul are nevoie de doi parinti fericiti, impliniti, altfel le va fi greu, sau aproape imposibil sa fie prezenti. Vor fi prinsi in propriile lor ingrijorari, temeri, frustrari. Barbatii si femeile sunt diferiti, asta e cert si de bun simt. Copilul are nevoie atat de abilitatile mamei, femeii, cat si de ale tatalui, ale barbatului, pentru a se dezvolta armonios. Si revenind la iubire, copilul va invata ce este iubirea si cum sa primeasca iubirea din modul in care mama si tatal isi exprima iubirea. Am intalnit foarte multi barbati care vin la cursurile pentru parinti si cuplu cu dorinta sincera de a invata cum sa isi creasca copilul si cum sa isi iubeasca, sa isi inteleaga sotia.

Sigur, exista si situatii in care copilul este crescut doar de mama. Efortul este mult mai mare din partea mamei sa ofere ce are copilul nevoie si sa evite sa il transforme intr-un protector sau surogat de barbat, daca este baiat. Este dificil, nu imposibil, “sa nu te folosesti” de copil pentru a-ti satisface propriile tale nevoi emotionale. Tu, ca femeie, ai nevoi emotionale, de afectiune, atentie, dragoste, apreciere, pe care un barbat ti le poate oferi, nu copilul tau. El are nevoie sa nu fie responsabil de fericirea sau implinirea ta. Are propriul lui drum in viata.

Copilul are nevoie de experienta relatiei cu un barbat si o femeie, intr-o relatie bazata pe siguranta si securitate emotionala, relatia este importanta, chiar daca nu este tatal biologic. Este cel care raspunde nevoilor emotionale si de dezvoltare a copilului. Fata are nevoie de atentia, afectiunea, aprecierea si dragostea neconditionata a barbatului care poate sa nu fie tatal biologic si asa va invata ca este demna de iubirea neconditionata a viitorului ei sot. Si baiatul invata masculinitatea de la un barbat, nu de la o femeie. Are nevoie de un barbat sau de mai multi mentori masculini pentru a invata autonomia, contactul cu propriile emotii, explorarea, asumarea de riscuri, capacitatea de a lua decizii si hotararea. Mama, femeia, are nevoie sa fie prezenta in viata baiatului altfel, nu cu control sau mentinerea dependentei, a egocentrismului, pentru a-l lasa pe baiat sa se maturizeze. Sa devina barbat.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Aud nepermis de des expresia „m-am sacrificat pentru copilul meu”. Sunt milioane de femei care aleg sa stea cu partenerul nepotrivit sau sa renunte la aspiratiile proprii pentru a se dedica 100% copilului.

DOMNICA PETROVAI: Sacrificiul nu este iubire, este o neputinta, o renuntare, un abandon. Nevoia copilului este ca eu, mama lui, sa fiu responsabila de propria mea fericire, implinire, sa am o viata cu sens si semnificatie. El, copilul meu, nu isi doreste renuntarea mea, nu este alegerea lui. Il incarc cu vina si responsabilitati care nu ii apartin. Si un alt efect al „sacrificiului” este egocentrismul, narcisismul copilului. Il invat ca nevoile lui sunt in centrul atentiei, ca lui „i se cuvine” ca „merita” atentia si efortul meu si ca eu nu am nevoie. Ii anulez sansa de a invata empatia, atentia la nevoile celuilalt, faptul ca ceea ce fac are impact asupra celuilalt si sunt atent sa nu ranesc. Empatia sta la baza unei relatii sanatoase, in care nevoile mele si nevoile tale sunt importante, in egala masura. O mama in contact cu propriile ei nevoi si cu atentie si preocupare pentru nevoile barbatului il sprijina pe copil pentru a se dezvolta echilibrat, armonios, fara nesigurante si frustrari care ii vor umbri viata.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Facem mereu comparatii: colegul tau ia note mai mari decat tine, prietena ta are talie mai subtire decat tine. O comparatie ne poate stimula inspre bine sau e o povara?

DOMNICA PETROVAI: Nevoia de a compara vine din nesiguranta si duce la nesiguranta. Copilul are nevoie sa fie atent la propriile lui progrese, la efortul pe care l-a depus, la lucrurile noi pe care le-a invatat. Comparatia imi distrage atentia de la propria persoana, ma uit la cel de langa mine si nu la mine, asa cum eram ieri si cum sunt azi si unde ma indrept. Este atat de valoros sa il ajuti pe copil sa reflecteze asupra propriei lui persoane, nu cu judecata si critica, ci cu curiozitate si uimire. Sunt atat de multe lucruri pe care le-a facut azi si pentru care este recunoscator. Ma stimuleaza un scop in viata, si o viata traita in acord cu propriile mele valori. Atunci simt ca viata mea este traita, nu ma trezesc ca „a trecut timpul si nu stiu cum a trecut”. Trece asa cand pierzi focusul, atentia, cine esti si ce vrei sa faci, sa te bucuri, sa savurezi momentele bune. Asa vei face fata mult mai bine momentelor grele. Viata iti ofera si multe provocari, necazuri reale, nu cele din mintea ta si avem nevoie sa stim cum sa le depasim. Vom sti mai bine daca suntem mai atenti cu noi.

Marea Dragoste/RevistaTango.ro: Tot mai des, parintii considera ca e spre binele copiilor lor sa ii trimita la scoli in strainatate. Cum putem analiza corect o asemenea decizie din perspectiva impactului real asupra fericirii si implinirii copiilor?