ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Ah, asta ar fi formula ideală, să ne contrazicem așezând degetul pe hartă. Știu că dinafară așa ar trebui să fie, însă din interior lucrurile stau altfel. Totuși, la noi lucrurile sunt destul de simple: fiindcă suntem mulți, iar biletele de avion sunt foarte scumpe, am ajuns să alegem cu precădere destinații la care se poate merge cu mașina. Iubim marea, dar vrem să stăm în hoteluri care au și piscină, ca să putem înota pe îndelete, vrem să fim aproape de natură și să facem drumeții, dar să avem și televizor și wi-fi… Suntem turiști tipici, doar că suntem o familie numeroasă și ne cazăm ori în apartamente mari, ori în două camere alăturate, și umblăm cu o mașină de famile, cu trei rânduri de banchete și o grămadă de bagaje. Așa este în familia noastră, pe care, repet, noi o vedem altfel, cunoscând-o din interior…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ești răbdătoare? Cum găsești resurse să te stăpânești, când ai impulsul de a ridica tonul, ca să remediezi o situație?
ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Nu sunt răbdătoare, dar învăț în fiecare zi a vieții mele. De când l-am întâlnit (prin cuvintele lui) pe Deepak Chopra, m-am înțelepțit și m-am îmblânzit suplimentar, de când l-am cunoscut pe Avishek Majumdar în cursurile organizate de EXEC-EDU am învățat câteva tehnici de respirație și de mindfulness care mă ajută să rămân calmă atunci când, altădată, aș fi explodat, de când am pornit în căutarea mea și a liniștii mele fac pași mici către pace și răbdare. Mi-e greu, de cele mai multe ori. Am crescut într-o țară în care toată lumea zbiera la copii, așa știau să ne facă educație și, eventual, ne mai și scăpau câte o scatoalcă, dacă adulții erau nervoși de ale lor. Eu mă vindec, în fiecare zi, de impulsul de a mă purta cum se purtau cu noi adulții din copilăria mea și mai am încă multe de vindecat.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum îți imaginezi viața voastră, a părinților, atunci când copiii voștri vor fi la casele lor?
ALICE NĂSTASE BUCIUTA: Eu vreau să mi-o imaginez la fel de frumoasă ca și acum, stând aproape de copii, veghindu-i cu drag, fără să-i încurcăm. Pe mine Ilona, fetița cea mare, mă ajută enorm acum în treburile profesionale, de multe ori mă întreb cum aș putea face față la toate dacă n-aș avea-o pe ea. Ilona, deși studiază muzica în principal, scrie cot la cot cu mine și traduce, uneori mai bine decât mine, iar eu glumesc spunând că acum e asistenta mea, iar peste ani, când ea va fi vedetă, o mare muziciană, voi fi eu asistenta ei, doar să mă accepte. Nu mă văd despărțită de copii, chiar dacă vom locui în alte case. Nu și în alte țări. Dacă ei vor pleca, voi pleca și eu. Lumea asta nu-i mai mare decât iubirea noastră.
