Nu am stiut ce-nseamna sa iubesti inainte de a fi mama, chiar daca mi se parea ca gesticulatia mea ampla, cabotina, prefacut generoasa, e tot un soi de iubire. Apoi am nascut un copil si am simtit, dincolo de durerile facerii, cum peretii inimii gliseaza catre maretie, cum casa sufletului meu se preschimba in biserica a credintei si a daruirii, cum ma dezvat sa cer atunci cand ofer, cum uit sa fixez termene pentru ceea ce se arata, firesc, a fi pentru totdeauna.
Abia tinandu-mi la piept copilul dintai am inteles ca dragostea adevarata te inalta si te innobileaza – si ca iubirile acelea, care te dor, te chinuie si te preschimba in nimic, nu sunt altceva decat iluzii desarte, fete morgane care te conduc catre miezul cel mai insetat al desertului. Si-apoi, din uimire, din dragoste, din mare dragoste, am repetat exercitiul, ca sa fiu sigura ca n-am sa mai uit niciodata sa iubesc.
De cate ori iubirea mea de femeie se impiedica in hatisurile nimicniciei, privesc in ochii copiilor mei si imi aduc aminte cum trebuie sa fie dragostea. Merg mai departe cu demnitate prin viata pentru ca am intotdeauna alaturi trei strajuitori a tot ceea ce e mai bun in inima mea. Cei trei copii ai mei sunt martori si dovezi ai puterii mele fara limite de a trai frumos, de a iubi fara masura. Si stiu ca, daca langa ei ar veni si alte suflete nepatate, copii nascuti sau salvati de la nedreptatea insingurarii lumii, cu atat mai puternica as fi si cu atat mai mare ar fi dragostea mea.
Asa ca mi-e imposibil sa spun: „Nu voi mai avea alti copii”, la fel cum nu pot gandi ca n-am sa ma mai indragostesc niciodata. Asemenea decizii adoptate brutal si iremediabil m-ar face sa ma simt ca si cum as accepta un strop de moarte in zambetul meu de fiecare zi. Si chiar daca ratiunea invinge mereu, facandu-ma sa aman decizia de a aduce un al patrulea prunc langa cei trei carora le-am dat viata din viata si din dragostea mea, undeva, intr-un colt de suflet, pandeste miracolul vesnicei tinereti. Vreau sa iubesc mereu si din iubirea mea sa rodeasca vieti noi, care sa-i proclame dreptul la eternitate…
esti un izvor nesecat de iubire, de dragoste, de candoare, de bunatate, de acel ceva pe care sunt incapabila sa-l numesc mai presus de noblete. Din acest izvor imi astampar si eu uneori setea de curiozitate si de drag dupa tot ce scrii tu.Iti multumesc cu piosenie pentru asta. Te admir si te pretuiesc mult.
Esti cu adevarat un izvor nesecat de iubire, de dragoste, de candoare, de curatenie sufleteasca, de acel ceva pe care sunt incapabila sa-l definesc mai frumos decat noblete. Din acest izvor ma "hranesc" si eu uneori cu atata bucurie, incat imi vine doar simplu sa-ti strig: Iti multumesc, inca o data!
Te admir si te pretuiesc mult.
.foarte frumos …o femeie percepe totul altfel dupa ce da viata ,dupa ce devine mama .,..unitatile de masura ale lucrurilor din jurul ei se schimba…timpul petrecut cu puiul de om trece cel mai repede ,..iar dragostea devine acea legatura invizibila ,divina,solara care va uni sufletele celor doi mereu ,si ,mereu ,,trecand dincolo de timp, si,de timpuri ..,.de tot ce e lumesc,masurabil,.cuantificabil,,….,dragostea mamei incepe cu o eternitate si se termina la infinit….