Angelica Lambru – Cu fundul in fericire

(Dhammapada)

 

“Sa nu dispretuiesti atentia. Ea semnifica interes si, in acelasi timp, dragoste. Ca sa creezi, sa plasmuiesti, sa descoperi, trebuie sa pui inima toata – adica intreaga ta atentie. Din ea izvorasc toate binecuvantarile”

(Nisargadatta)

 

 

 

Expresia i-a tasnit de pe buze in cel mai spontan si mai fermecator mod cu putinta. A fost atat de evocator momentul, atat de plastica imaginea, incat l-am si vazut intr-o balta de fericire luminoasa, ca pe un personaj din raiul Sfantului Sisoe. Cazut de pe scaun, ca Sf. Pavel de pe cal, drept cu fundul intr-o balta care nu il uda. (Neaua ninge, nu-l atinge/Vantul bate, nu-l strabate…). Un Nastratin Hogea contemporan si cult, nitel trist, nitel dezamagit de semenii sai, poate sufla si in iaurt, poate poarta lampa lui Diogene pe scene, prin culise, prin sali de spectacol. Firesc intelept. Talentat.

 

Si eu cred ca se cade – mai ales in dragoste – sa lasam larg deschisa colivia pentru Tweety Bird. Nu te uita la mine, cum mi se zbarlesc mustatile de motan! Inainte de a ridica usita, i-o voi face atat de frumoasa si de necesara, incat, dupa ce va zbura si-si va pierde cateva pene prin alte colivii, (ca ce sa faca el singur, pe-o craca, cu gusa plina de amintiri rascolitoare?) va cauta pe dibuite calea inapoi. Usita va fi deschisa, eu – momental – plecata.

 

Exista, bineinteles, riscul sa nu se mai intoarca, sau sa dau cu ochii de Tweety Bird in colivia vecinei de dedesubt. Acesta este momentul in care mantra mea devine “Paguba-n ciuperci!”. Crescatoria mea de sampinioane din boxa, imi aduce un profit bunisor, cat pentru tocanitele proprii si zacustile celor apropiati. Cu marar. Deci, paguba nu va fi prea mare printre ciupercile mele, chiar daca vor fi mistuite de focul regretelor cu iz de romanta. Cresc ele altele, in curand.

 

Eu tin prea mult la libertatea proprie ca sa-i agat poalele printre gratiile libertatii celuilalt.

 

In trucul coliviei deschise trebuie sa crezi cu adevarat, caci barbatii au dezvoltat un radar care detecteaza frica femeilor de a fi parasite. In care caz, si mai abitir, Parasesc. La diateza activa. Asa cum tachineaza Catindatul. Strasnic mai parasesc. Daca ma intrebi, iti spun ca mi se pare un verb foarte trist atunci cand cei care sufera actiunea sunt batranii, copiii si animalele. In cuplu, riscul merita rasplata, caci libertatea incepe sa adie abia dupa ce lectia coliviei (la fel de larg deschisa pentru amandoi) a fost predata, comentata, asimilata. 

 

Intr-un mod misterios, sunt perioade de gratie in viata fiecaruia dintre noi in care intalnim personaje si oameni la care trebuie sa fim atenti. Chiar daca sfintii s-au coborat de tot in carti, ascunsi intre coperti ingeresti, intalnim cateodata oameni care au darul de a ne revela lucruri esentiale despre noi insine, aparuti ca o a doua sansa, ca sa ne indrepte greseala uitarii. Ce pacat ca nu beau nicio picaturica de vin… Totul este sa fim atenti. La ei, la mesaj, la anamneza.

 

Un astfel de Mesager trebuie sa aiba, in primul rand, Umor. Fara Umor, nu e Imaginatie, nu e Empatie, nu e Modestie, nu e Luciditate. La urma urmelor, nici dragoste nu e. Si stim prea bine cum continua Sf. Pavel cunoscuta lui Epistola catre Corinteni. Sa fugi, Doamna, de oamenii fara umor, ca de Omul Span. Ei sunt mult mai periculosi, mult mai multi si mult mai prosti decat indrazneste sa cuprinda zambetul tau increzator. Danila merge in fruntea lor. (Ma pregatesc, ma antrenez – vorba vine! – pentru intalnirea cu el, caci se va intoarce Motu’ acasa, curand, insa, trebuie sa recunosc ca mi-e nitelus frica de socul revederii). Mentorii mei toti au avut – atunci cand i-am intalnit si am inceput sa invat de la ei – simtul umorului. Chiar exacerbat, as spune, unul acidulat si destept, provocator, nitel dispretuitor, cat sa-ti agite ego-ul si sa te faca sa gandesti. Cat sa te trezeasca si sa te aduca la start. Sunt oameni care isi implinesc destinul dumirindu-i pe ceilalti. Presupun ca e vorba despre o noblete a autocomunicarii, un anume elitism si boierie a valorii asumate, un fel de “Popa nu toaca de doua ori pentru o baba surda”. Deci, sa fim atenti, dragii mei, asa e jocul!

 

Cred in aristocratia inteligentei, exersata prin efort constant si inconjurata de campul electromagnetic al Bunatatii. Si-n traistuta conceptului meu de bunatate intra Umorul, Toleranta, Bunavointa si Mila. N-ajunge sa ne fie mila. Sa ne curga like-urile pe obraz (dupa vorba desteapta a lui Ioan Gyuri Pascu) uitandu-ne la televizor. Trebuie sa iesim la drumul mare si sa ne luam unii altora, poverile. Atat de grei ne vor fi sacii, atat de sovaitori pasii, incat, dintr-odata, buf! vom cadea cu fundul in fericire. Numai sa ne dam seama, Doamna, numai sa ne dam seama…

 

 

P. S. Data viitoare, Doamna, cand il intalnesti, spune-i sa se dea un pic mai incolo, ca sa ne asezam si noi. Eu, turceste, ca doar sangele apa nu se face, sau, si mai bine, ca Ganditoarea cea plinuta de la Hamangia.