Și eu, și familia mea, suntem de acord că Mopete, șoricarul nostru, este cel mai reușit cățel din sud-estul european.
I-am scris și poezii în acest sens:
Mopețică, Mopețel,
cel cu capul isoscel,
cel mai minunat cățel!
Sau:
Cățeluș cu părul lins,
fură sfecla dinadins.
Asta e o tachinerie tandră, întrucât Mopete nu fură, nu minte, nu bârfește și aș spune chiar că nu latră, ci intonează diferite arii și replici, pe măsura evenimentelor dinafara sau dinlăuntrul lui.
Să vi-l descriu fizic? O să pretindeți că șoricarii seamănă între ei ca o aceeași caricatură trasă la șapirograf. Nimic mai calomnios! Șoricarii or fi semănând între ei, dar Mopete e unic!
Ca să nu ziceți că sunt subiectivă, am să citez din constatările comisiei de la concursul republican canin: „cap frumos, cizelat, frunte, stop (?) și nas bun, mufa neagră, urechile bine amplasate și contur corect, ochii bine amplasați, culoare corespunzătoare clasei, gât corect, spinare și crupă frumos rotunjită, aplomburi destul de corecte (acest „destul” mi se pare o meschinărie), coada bine atașată, mărime normală”.
Câtă răceală în aceste caracterizări! Ele ar fi trebuit să sune astfel: „cap triunghiular, de rară distincție; ochi melancolici, mărturisind un punct de vedere filozofic și discretă suferință față de dramatica evoluție a speciilor; urechile lungi, mătăsoase, cu vine subțiri, ca niște petale se stânjenei roșcați; aplomburile (nu știu ce sunt, dar cu siguranță că au importanța lor) pline de aplomb; coada – ehe-hei! – coada suplă, sensibilă, exuberantă, biciuitoare, interogativă, vibrând ca o sabie, marcând timpul ca un metronom, coada pe care oamenii au pierdut-o, nedându-și seama ce pierd!”
Și așa mai departe.
Ați dedus, desigur, din toate acestea, că Mopete a câștigat medalia de aur.
Ei, bine, NU!
Deși membrii comisiei au scos exclamații de entuziasm, fiind siguri că mijește la orizont o Medalie de Aur, Mopete a ajuns… la coadă.
De ce? Pentru că are un singur neg?
Nu, negi are exact câți trebuie.
Degeaba le-am comunicat faptul că, în ciuda acelui singur (și mic) defect, Mopete a făcut șapte pui superbi de ambele sexe. Mopete a rămas cu calificativul „monopete” și „satisfăcător”, spre insatisfacția lui, a mea și a familiei.
Nu discut despre concurenții lui premiați, cam toți grăsuți, gălbui și urâței, ci despre calificativul descalificator, pe un motiv atât de – cum să-i spun? – formalist și nefuncțional!
Va să zică, de asta am alergat eu, trasă de lesă de propiul meu cățel, prin arenă și prin fața tribunei?! Pentru a păți o asemenea rușine am stat eu ore întregi în soare, înconjurată de fel de fel de rase, enorme, filiforme, cuneiforme, diforme, blănoase, păroase, osoase, exotice, apatice, emfatice și frenetice?!
Firește, nu pentru asta. Ci pentru a cumpăra, la ieșire, un catalog de câini celebri, în care, printre alți menționați, citesc următoarele (se poate verifica):
CASSIAN, ogar englez clasă deschisă.
Astfel că, recunoscându-mă, ceea ce, poate, ați făcut și dumneavoastră, și Mopete devenind din ce în ce mai melancolic, eu am câștigat concursul canin.
Photo by Christopher Cassidy on Unsplash
