Imi pare ca, ori de cate ori cineva incearca sa scrie despre iubire, ii raman prea putine cuvinte pentru ca Alice Nastase Buciuta le-a pus pe toate, cu pricepere, in cartile si in revista ei. Alice pare ca detine reteta echilibrului perfect, pe care i l-am citit in privire intr-o dupa-amiaza de septembrie, cand am fost invitata la emisiunea ei de la Nasul TV. Ne-am despartit pe Calea Victoriei. Femeia cu o cariera impresionanta a deschis larg bratele pentru ca sa-i incapa langa suflet familia ei mare si frumoasa: Paul – Marea Dragoste si cei trei copii care s-au imprastiat degraba pe trotuar. Ilona – deja o domnisoara, urmata de Victor si, cel mai in spate, micuta Iza, inca cu suzeta in gura. Familie, cariera, glorie. Da, Alice chiar le are pe toate!
Eveline Pauna.: Vreau sa descoperim povestea unei femei puternice care este trendsetter in sentimente, care le-a invatat pe multe romance sa danseze un Tango, in plan metaforic pentru ca, ea insasi, isi asterne sufletul pe pagini de blog, pe pagini de revista. O femeie-model pentru multe dintre cititoarele ei…
Alice Nastase Buciuta.: Pot sa te contrazic, de la inceput. Nu stiu daca sunt o femeie puternica. Ma onoreaza aceasta prezentare, dar am multe slabiciuni si nu am indraznit, niciodata, sa spun despre mine ca sunt o femeie puternica.
EVELINE PAUNA: Iti citesc blogul si te-am urmarit in paginile publicatiilor in care ai semnat, de-a lungul timpului. Intotdeauna cand ma gandesc la numele Alice ma gandesc la un spatiu de poveste, la un taram al minunilor. In scris, esti Alice in Tara Minunilor?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, in scris sunt Alice in Tara Minunilor. Scrisul si cuvantul au ramas arma mea secreta si bagheta mea magica, cu care pot sa preschimb lumea asa cum vreau eu. Dar, in viata de zi cu zi, nu sunt Alice in Tara Minunilor. Sunt o femeie ca toate celelalte femei si cred ca acesta este si motivul pentru care cititoarele mele se regasesc in ceea ce scriu eu. Pentru ca am aceleasi probleme ca si ele, si le marturisesc.
„Minunata, Alice Nastase. O citesc cu incantare. Cunoaste viata!”
EVELINE PAUNA: De cate ori deschid blogul tau, vad ca esti foarte sincera si mergi cu marturisiri despre tine de parca iti pui sufletul pe tava si le permiti celor care acceseaza blogul sa te cunoasca in detaliu. Nu ai regretat niciodata aceasta sinceritate, in scris? Nu te-a costat niciodata?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Ba da. Am regretat de destule ori, dar niciodata regretul nu a cantarit mai mult decat bucuria intalnirii profunde cu oamenii care seamana cu tine, cu oamenii care se regasesc in ceea ce spui si cu oamenii care, in acest fel, isi iau speranta si putere pentru viata lor. Am pus lucrurile in balanta si mi-am dat seama ca pot sa trec peste regretul acela mic, pe care il am din cand in cand. Asta pentru a trai din plin bucuriile acelea mari si multe pe care le am in 99 la suta din cazurile legate de intalnirile mele in scris.
EVELINE PAUNA: Am vazut un comentariu care mi s-a parut deosebit. Cineva spunea asa: „Minunata, Alice Nastase. O citesc cu incantare. Cunoaste viata.” Este foarte frumos acest lucru „cunoaste viata!”
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. Probabil ca, celor din jur li se pare ca eu stiu mai mult decat ei, dar si eu am aceleasi indoieli, aceleasi intrebari, doar ca eu imi asum curajul de a spune tot ce nu stiu si, in acest fel, fac sa se cearna si lucrurile pe care le stiu.
EVELINE PAUNA: Cine era Alice, inainte de a deveni Alice Nastase? Mai apoi, Alice Nastase Buciuta. Cum te chema in buletin?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Ma chema Alice Ionescu. „Nastase” este numele pe care l-am luat dupa prima casatorie, iar acum semnez Alice Nastase Buciuta. „Buciuta” este numele sotului meu, care este maramuresean. Este un nume, intr-adevar, destul de rar intalnit.
EVELINE PAUNA: Si este numele pe care il ai acum in acte, pentru ca ai renuntat la „Nastase”.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. Am renuntat. Atunci cand m-am casatorit nu se putea ca sotia sa-si pastreze ambele nume. Intre timp, codul civil s-a modificat si a permis tot felul de acrobatii cu numele si, probabil, ca as putea reveni sa-mi trec si in buletin numele Alice Nastase Buciuta, asa cum m-am hotarat sa semnez. Deocamdata, acesta este numele, Alice Buciuta. Dar, am fost Alice Ionescu, ca sa revin la primul nume…
EVELINE PAUNA: Alice Ionescu, absolventa a Facultatii de Litere, specialitatea Romana-Spaniola?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Asa este.
EVELINE PAUNA: La aceasta facultate te invata sa scrii corect. Dar frumos, cand ai invatat sa scrii?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Frumos… n-am invatat, inca… sa scriu. Inca nu cred ca stapanesc tehnicile perfecte ale scrisului pentru ca, inca, mai sunt atat de tulburata, atat de emotionata atunci cand scriu, incat nu am acea luciditate care sa ma oblige sa respect regulile din teoria literara. Nici cand citesc o carte, desi stiu toate normele analizei si criticii corecte, taioase si acide, nu reusesc sa fac asta. Iubesc atat de mult cuvantul scris si citit!
EVELINE PAUNA: „Cuvantul scris si citit”… in limba romana, sau stapanesti, la fel de bine, si spaniola sau engleza?…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Citesc… citeam, mai degraba, ca sa fiu onesta, mult in spaniola, la un moment dat. Pot sa citesc foarte bine si in limba spaniola si, intr-o vreme, ma ocupam de asta. Imi propusesem un demers destul de complicat si voiam sa-mi dau un doctorat in literatura spaniola contemporana, am studiat o vreme pentru acest lucru. Acesta este unul dintre putinele proiecte din viata mea la care am renuntat.
EVELINE PAUNA: Poate si pentru ca este singurul proiect care ar fi fost doar pentru tine. Celelalte proiecte sunt pentru cei din jur…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Probabil ca da. In orice caz, nu m-am mai regasit in asta si am lasat de-o parte studiul. Citesc si in engleza, dar nu la fel de bine cum citesc in spaniola, iar cea mai frumoasa limba pe care am invatat-o vreodata si cea pe care am studiat-o cu cea mai mare placere, la care ma intorc, cateodata, intr-un exercitiu care nu are nici o legatura cu viata cotidiana, este latina, pentru ca am intrat la facultate dand examen la limba latina, am studiat cativa ani inainte, temeinic si cu mare dragoste. Daca m-ar intreba cineva ce as vrea sa fac, daca nu as avea nici un fel de alte griji, probabil ca m-as inscrie, din nou, la facultate, si as studia limba latina, limbi clasice, care sa-mi aduca mare bucurie.
EVELINE PAUNA: Ai studiat si Psihosociologia in cadrul cadrul Institutului National de Informatii, ai si un master in publicitate. Ti-a placut sa ai diplome? In Romania conteaza…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu am colectionat diplome niciodata si demersurile acestea nu le-am facut din dorinta de a avea diplome. Nici nu mi-au folosit vreodata acele diplome. Cred ca diploma de la masterul pe care l-am luat in Reclama si Publicitate nu mi-am ridicat-o niciodata de la secretariatul facultatii. Presupun ca este acolo, pentru ca nu se arunca pentru cateva zeci de ani, se pastreaza in arhive. Iar pe cea de la Facultatea de Psihosociologie cred ca am luat-o si este aruncata pe undeva, printr-un sertar. Nu mi-a cerut-o nimeni, niciodata. Nu m-am folosit de ea niciodata.
EVELINE PAUNA: Nici atunci cand te-ai angajat?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Atunci cand m-am angajat era suficient sa prezinti o singura diploma de licenta. Nu te plateste nimeni daca ai mai multe facultati absolvite. Nimeni nu-ti cere asta. Pentru cartea de munca este suficienta o singura institutie de invatamant superior.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Ba da. Am regretat de destule ori, dar niciodata regretul nu a cantarit mai mult decat bucuria intalnirii profunde cu oamenii care seamana cu tine, cu oamenii care se regasesc in ceea ce spui si cu oamenii care, in acest fel, isi iau speranta si putere pentru viata lor. Am pus lucrurile in balanta si mi-am dat seama ca pot sa trec peste regretul acela mic, pe care il am din cand in cand. Asta pentru a trai din plin bucuriile acelea mari si multe pe care le am in 99 la suta din cazurile legate de intalnirile mele in scris.
EVELINE PAUNA: Am vazut un comentariu care mi s-a parut deosebit. Cineva spunea asa: „Minunata, Alice Nastase. O citesc cu incantare. Cunoaste viata.” Este foarte frumos acest lucru „cunoaste viata!”
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. Probabil ca, celor din jur li se pare ca eu stiu mai mult decat ei, dar si eu am aceleasi indoieli, aceleasi intrebari, doar ca eu imi asum curajul de a spune tot ce nu stiu si, in acest fel, fac sa se cearna si lucrurile pe care le stiu.
EVELINE PAUNA: Cine era Alice, inainte de a deveni Alice Nastase? Mai apoi, Alice Nastase Buciuta. Cum te chema in buletin?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Ma chema Alice Ionescu. „Nastase” este numele pe care l-am luat dupa prima casatorie, iar acum semnez Alice Nastase Buciuta. „Buciuta” este numele sotului meu, care este maramuresean. Este un nume, intr-adevar, destul de rar intalnit.
EVELINE PAUNA: Si este numele pe care il ai acum in acte, pentru ca ai renuntat la „Nastase”.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. Am renuntat. Atunci cand m-am casatorit nu se putea ca sotia sa-si pastreze ambele nume. Intre timp, codul civil s-a modificat si a permis tot felul de acrobatii cu numele si, probabil, ca as putea reveni sa-mi trec si in buletin numele Alice Nastase Buciuta, asa cum m-am hotarat sa semnez. Deocamdata, acesta este numele, Alice Buciuta. Dar, am fost Alice Ionescu, ca sa revin la primul nume…
EVELINE PAUNA: Alice Ionescu, absolventa a Facultatii de Litere, specialitatea Romana-Spaniola?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Asa este.
EVELINE PAUNA: La aceasta facultate te invata sa scrii corect. Dar frumos, cand ai invatat sa scrii?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Frumos… n-am invatat, inca… sa scriu. Inca nu cred ca stapanesc tehnicile perfecte ale scrisului pentru ca, inca, mai sunt atat de tulburata, atat de emotionata atunci cand scriu, incat nu am acea luciditate care sa ma oblige sa respect regulile din teoria literara. Nici cand citesc o carte, desi stiu toate normele analizei si criticii corecte, taioase si acide, nu reusesc sa fac asta. Iubesc atat de mult cuvantul scris si citit!
EVELINE PAUNA: „Cuvantul scris si citit”… in limba romana, sau stapanesti, la fel de bine, si spaniola sau engleza?…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Citesc… citeam, mai degraba, ca sa fiu onesta, mult in spaniola, la un moment dat. Pot sa citesc foarte bine si in limba spaniola si, intr-o vreme, ma ocupam de asta. Imi propusesem un demers destul de complicat si voiam sa-mi dau un doctorat in literatura spaniola contemporana, am studiat o vreme pentru acest lucru. Acesta este unul dintre putinele proiecte din viata mea la care am renuntat.
EVELINE PAUNA: Poate si pentru ca este singurul proiect care ar fi fost doar pentru tine. Celelalte proiecte sunt pentru cei din jur…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Probabil ca da. In orice caz, nu m-am mai regasit in asta si am lasat de-o parte studiul. Citesc si in engleza, dar nu la fel de bine cum citesc in spaniola, iar cea mai frumoasa limba pe care am invatat-o vreodata si cea pe care am studiat-o cu cea mai mare placere, la care ma intorc, cateodata, intr-un exercitiu care nu are nici o legatura cu viata cotidiana, este latina, pentru ca am intrat la facultate dand examen la limba latina, am studiat cativa ani inainte, temeinic si cu mare dragoste. Daca m-ar intreba cineva ce as vrea sa fac, daca nu as avea nici un fel de alte griji, probabil ca m-as inscrie, din nou, la facultate, si as studia limba latina, limbi clasice, care sa-mi aduca mare bucurie.
EVELINE PAUNA: Ai studiat si Psihosociologia in cadrul cadrul Institutului National de Informatii, ai si un master in publicitate. Ti-a placut sa ai diplome? In Romania conteaza…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu am colectionat diplome niciodata si demersurile acestea nu le-am facut din dorinta de a avea diplome. Nici nu mi-au folosit vreodata acele diplome. Cred ca diploma de la masterul pe care l-am luat in Reclama si Publicitate nu mi-am ridicat-o niciodata de la secretariatul facultatii. Presupun ca este acolo, pentru ca nu se arunca pentru cateva zeci de ani, se pastreaza in arhive. Iar pe cea de la Facultatea de Psihosociologie cred ca am luat-o si este aruncata pe undeva, printr-un sertar. Nu mi-a cerut-o nimeni, niciodata. Nu m-am folosit de ea niciodata.
EVELINE PAUNA: Nici atunci cand te-ai angajat?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Atunci cand m-am angajat era suficient sa prezinti o singura diploma de licenta. Nu te plateste nimeni daca ai mai multe facultati absolvite. Nimeni nu-ti cere asta. Pentru cartea de munca este suficienta o singura institutie de invatamant superior.
„Am fost foarte saraca si o vreme mi-a fost foarte greu”
EVELINE PAUNA: In 1997 ai intrat in presa. A fost primul job?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, in 1997. Nu, inainte am fost ofiter. Cand am terminat Facultatea de Litere, am participat la un concurs pentru un post de profesor-translator, in cadrul Serviciului de Protectie si Paza. Erau primii ani de dupa Revolutie si se anuntau mari schimbari, odata cu venirea democratiei, iar serviciile militare si serviciile secrete isi doreau sa faca pasi seriosi catre modernizare. Unul dintre acesti pasi consta in angajarea tinerilor absolventi de Limbi Straine, care sa instruiasca personalul pentru diversele misiuni din tara sau strainatate. Asa ca am fost, o vreme, profesoara de limba spaniola in cadrul SPP. Am lucrat ca translator si ca traducator de limba spaniola, cat am fost ofiter.
EVELINE PAUNA: Castigai bine atunci?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu cred ca am castigat foarte bine…
EVELINE PAUNA: Ai castigat mai mult cand ai intrat in presa?
ALICE NASTASE BUCIUTA: La inceput, nu. Am castigat foarte prost, am fost foarte saraca si o vreme mi-a fost foarte greu. Am regretat ca am facut acel pas spre presa, din acest considerent, cel material. In momentul cand am ajuns in presa, am luat-o chiar de la zero. Am fost un redactor debutant, desi eu aveam experienta in scris. Am pornit cu un salariu foarte mic si mi-a fost foarte greu.
EVELINE PAUNA: Spuneai ca, peste timp, acum cand ai ajuns in postura de a angaja tineri talentati, nu-i primesti pe aceia care, la inceput de drum, nu pornesc cu a pune diacritice, cu a transcrie un text din reportofon… Ai facut si tu acesti pasi, atunci?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, categoric. Am facut tot ce se putea face. Absolut tot, orice munca, de la munca de jos, am scris cele mai marunte lucruri cu putinta, cele mai mici si neinsemnate stiri. Cele mai nesuferite mie imi reveneau. Am trecut prin etapa asta si nu-mi pare rau. A fost o scoala grea, o scoala din care am invatat foarte multe, am invatat, inclusiv cum sa trec peste multe umilinte care sunt incercari, la tot pasul, in presa din Romania.
EVELINE PAUNA: Ti se spunea atunci, la „National”, ca nimeni nu e de neinlocuit. Poti ramane intr-un loc de munca atunci cand auzi lucrul acesta in jurul tau? Poti sa fii motivat sa mergi mai departe?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Pe vremea aceea nu se mergea pe sistemul de motivatie, despre care invatam noi din carti, sau stim ca ar trebui sa se practice. Nu se practica nici acum, nu are rost sa ne prefacem ca, vai, s-au schimbat lucrurile! Acum, poate ca e mai rau decat atunci! Am avut un moment cand am zis ca am trait vremuri grele, dar acum au venit peste noi vremuri mai grele. Categoric stim ca nu e nimeni de neinlocuit. Eu insami am ajuns sa cred acest lucru. Nici eu nu sunt de neinlocuit. Nu am fost de neinlocuit pe nicaieri, pe unde am trecut, desi am avut, la un moment dat, trufia sa cred ca este asa. In zilele noastre, nu se mai merge deloc pe sistemul de a-i da incredere absoluta omului de langa tine.
EVELINE PAUNA: Spuneai ca, daca ar fi sa dai timpul inapoi, i-ai credita mai mult pe unii oameni din jurul tau si n-ai mai da sanse altora…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu mai stiu cand am scris lucrul acesta, dar acum sunt intr-o etapa in care i-as credita mai putin pe unii oameni, pentru ca se practica, fara restrictii, sistemul in care, oamenii pe care i-ai ajutat si pe care i-ai invatat tot ce stiu astazi, in momentul in care ajung pe picioarele lor, devin concurentii tai, devin dusmanii tai. Pentru ca ti-au stat in preajma atata vreme, stiu multe despre tine, dar lucrurile pe care aleg sa le spuna despre tine sunt cele rele…
EVELINE PAUNA: Te inving cu armele tale…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Exact. Ce este bun folosesc impotriva ta si, eventual, te imita si iti folosesc stilul, trucurile, strategiile, iar slabiciunile tale sunt scoase la vedere si facute publice.
EVELINE PAUNA: Peste timp, apropo de imitat, cati oameni si-au dat seama ca editorialele pe care le publicai in ziarul National, cred ca 1.200 la numar, erau scrise cu pseudonim de catre tine? Si nici nu erai platita pentru asta.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu eram platita. Eram o echipa, scriam prin rotatie, atat de neinsemnati eram – niste scribi. O echipa de scribi de elita, neplatiti pentru asta, dar care o faceau din entuziasm si din… teama, pentru ca-ti era greu sa crezi ca o poti lua, in alta parte, de la capat. Peste timp, am ajuns sa ma mandresc cu asta si pentru ca, peste timp, mi s-a dat voie sa spun ca eu am scris acele texte. Eu si colega mea, Simona Catrina, partenera mea de echipa de editorialisti. Mai scriau, pe rand: Aura Alexa Ioan, Razvan Boanchis… Dar cele mai multe le-am scris Simona Catrina si cu mine.
EVELINE PAUNA: Nici anul acesta nu ai ajuns la Oscar!
A:N.B.: Nu am ajuns…
EVELINE PAUNA: Este un vis pe care il aveai de demult, atunci cand incercai sa te acreditezi pentru acest eveniment si niciodata nu ajungeai tu desi iti placea sa faci cronici de film.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu mi le publicau, erau cronici „de sertar”, nu mi s-au publicat niciodata cronici de film. Eram foarte indragostita de filme pe vremea aceea si eu, facand munca de jos in diferite domenii, asta visam: „Doamne, as vrea sa ajung cronicar de film!”. Nu, n-am ajuns, am si renuntat, pe parcurs, la visul acesta pentru ca nu mi s-au publicat niciodata cronicile de film.
EVELINE PAUNA: Pastrezi textele?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Cred ca parte dintre ele le mai am. Dar le-as putea rescrie oricand, sunt sigura. Am trait atat de intens lucrurile pe care le-am scris atunci, incat cred ca le-as putea rescrie.
EVELINE PAUNA: De ce nu ai mers la Oscar? Pentru ca, acum, iti permiti si financiar acest lucru, pe cont propriu.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Acum au aparut complicatii cu mult mai mari decat credeam eu atunci. Acum am asezat lucrurile in viata mea intr-o alta ordine. Probabil ca as putea sa plec pe banii mei la Oscar, sau as putea obtine acreditarea ca jurnalist oricand, nu ma mai tem de asta, dar sunt intr-o etapa a vietii mele in care plec cu foarte mare greutate de acasa. Am trei copii si nu ma mai bucur de absolut nimic fara ei. Am intrat in etapa in care cei mari sunt indeajuns de mari incat sa vrea si ei sa fie cu mine, ca ar intelege lucrurile frumoase, iar fetita cea mica este inca atat de mica, incat nu vreau sa o las niciodata, nicaieri. Noi suntem tot timpul impreuna.
EVELINE PAUNA: Mai stam putin in trecutul tau… De ce ai plecat de la „National”?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Am plecat pentru ca am primit o oferta mai buna, o oferta absolut nesperata de a lucra pentru o revista glossy, care urma sa apara.
EVELINE PAUNA: De ce ai primit tu aceasta oferta?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Chiar nu stiu de ce, printr-un noroc extraordinar pentru ca, intre timp, am inteles ca si in presa, si in politica, si in business, in toate domeniile trebuie sa fii cumva in jocurile de carti, ca sa te ia cineva in seama.
EVELINE PAUNA: Si cum ajungi in jocurile acestea?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Ajungi avand o relatie… eu eram absolut convinsa ca numai asa se poate ajunge, dar eu am ajuns fara nicio relatie… Stiu ca era perioada in care incepusera sa apara revistele glossy, iar eu spuneam mereu „Nu am sa ajung niciodata sa o iau de la zero la o revista ca asta. Sa fiu macar ultimul dintre redactori intr-o revista de genul acesta…” Tanjeam dupa asemenea schimbare de cariera pentru ca e un fel de lume mai frumoasa, mai eleganta si in care, este un adevar, se munceste mai putin decat la un cotidian. Eu scriam, cred, cateva pagini de ziar zilnic, pe cand, o asemenea publicatie este ori lunara, ori bilunara, ori saptamanala, in cel mai rau caz. Si atunci, categoric, munca este la alt nivel.
EVELINE PAUNA: Vorbim de revista „Tabu”. A fost „copilul” dintai…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, dar un copil pe care nu l-am facut singura. Eram „maritata”, ca sa folosesc metafora, cu Simona Catrina si impreuna ne-am ocupat de revista „Tabu”. Timp de un an am fost impreuna in echipa fondatoare si ne-am luptat cu toate greutatile. Dupa un an, Simona a plecat din tara si atunci am ramas singura.
EVELINE PAUNA: „Tabu”, o perioada care s-a si incheiat, pentru ca ai incomodat. Ai fost data afara. Ai ramas somera?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, am ramas somera. Da, acesta esta cuvantul. Dar am primit imediat foarte multe oferte. In foarte scurt timp. Totusi, probabil ca o luna-doua am intrerupere in cartea de munca.
EVELINE PAUNA: Nu ai vrut sa iesi din presa? Erai dezamagita?
ALICE NASTASE BUCIUTA: As fi putut sa raman in acelasi loc, mie mi s-au oferit niste variante de a ramane chiar acolo, in trust si chiar sa raman la revista. Mi s-a propus sa raman, dar fiind retrogradata. Mi s-a parut o nedreptate, pentru ca persoana care urma sa fie numita sefa mea nu stia nici macar a suta parte din cat stiam eu despre scris si despre presa. Era cineva venit din afara, care nu avea nicio legatura cu asta. Probabil ca, daca ar fi fost adus Ion Cristoiu, as fi zis, cu bucurie ca raman in subordinea dumnealui, ca am inca atatea lucruri de invatat! Nu am vrut sa-mi schimb demnitatea, numai acceptand ca, poate, nu stiu despre rujuri, papuci si despre posete, la fel de mult ca alte femei. Eu continui sa cred ca, inclusiv in presa glossy din Romania, nu este vorba despre rujuri!…
EVELINE PAUNA: In 2005, a inceput povestea cu „Tango”. Spuneai ca revista a fost o salvare pentru tine, ca te-ai refugiat in acest proiect.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Asa este. Am fost convinsa si m-am bucurat ca pot lua viata de la capat. Asa a si fost. Probabil ca m-am refugiat cu atata nebunie intr-un proiect profesional si pentru ca era o perioada de cumpana a vietii mele personale. Mi-a luat ceva timp sa ma detasez, sa ma distantez si sa vad ca oamenii care se arunca nebuneste cu capul inainte intr-un proiect profesional au un dezechilibru, de fapt, in viata personala, si incearca sa rezolve niste tristeti, niste suparari.
EVELINE PAUNA: Ai plecat spre „Tango” si cu cititorii de la vechea revista…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Chiar nu am facut asta intentionat. Nu am stiut ca se va intampla asa. Cred ca asta s-ar intampla si daca as pleca oricand, de undeva, in alt loc. Nu este vina mea. Nu stiu exact cum functioneaza lucrurile acestea, dar stiu ca oamenii care-si doresc sa te citeasca vin si te citesc oriunde. Acum, cred ca cititorii mei fideli ma vor urma absolut oriunde, cei care mi-au fost cu adevarat loiali. Oamenii raman legati de publicatii, de nume, de proiecte. E firesc sa fie asa, eu le-am facut sa dainuie. Intr-un fel, o vreme am fost suparata pentru ca m-am gandit ca revista „Tabu”, pe care eu am iubit-o asa de mult si care m-a tradat, nu merita sa-mi faca concurenta. M-am luptat multa vreme, unii oameni nu se dumireau, cumparau tot „Tabu”, incercand sa ma gaseasca pe mine, iar eu lucram in alta parte… apoi, am inteles ca merita sa fiu mandra de asta. Inseamna ca a fost un proiect bun, ca am facut o treaba extraordinara.
EVELINE PAUNA: Asa este si in dragoste… cand o mare iubire iti mai apare din cand in cand in cale!…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Asa este. Asa este in toate lucrurile insemnate pe care le accepti cu tot sufletul.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, in 1997. Nu, inainte am fost ofiter. Cand am terminat Facultatea de Litere, am participat la un concurs pentru un post de profesor-translator, in cadrul Serviciului de Protectie si Paza. Erau primii ani de dupa Revolutie si se anuntau mari schimbari, odata cu venirea democratiei, iar serviciile militare si serviciile secrete isi doreau sa faca pasi seriosi catre modernizare. Unul dintre acesti pasi consta in angajarea tinerilor absolventi de Limbi Straine, care sa instruiasca personalul pentru diversele misiuni din tara sau strainatate. Asa ca am fost, o vreme, profesoara de limba spaniola in cadrul SPP. Am lucrat ca translator si ca traducator de limba spaniola, cat am fost ofiter.
EVELINE PAUNA: Castigai bine atunci?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu cred ca am castigat foarte bine…
EVELINE PAUNA: Ai castigat mai mult cand ai intrat in presa?
ALICE NASTASE BUCIUTA: La inceput, nu. Am castigat foarte prost, am fost foarte saraca si o vreme mi-a fost foarte greu. Am regretat ca am facut acel pas spre presa, din acest considerent, cel material. In momentul cand am ajuns in presa, am luat-o chiar de la zero. Am fost un redactor debutant, desi eu aveam experienta in scris. Am pornit cu un salariu foarte mic si mi-a fost foarte greu.
EVELINE PAUNA: Spuneai ca, peste timp, acum cand ai ajuns in postura de a angaja tineri talentati, nu-i primesti pe aceia care, la inceput de drum, nu pornesc cu a pune diacritice, cu a transcrie un text din reportofon… Ai facut si tu acesti pasi, atunci?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, categoric. Am facut tot ce se putea face. Absolut tot, orice munca, de la munca de jos, am scris cele mai marunte lucruri cu putinta, cele mai mici si neinsemnate stiri. Cele mai nesuferite mie imi reveneau. Am trecut prin etapa asta si nu-mi pare rau. A fost o scoala grea, o scoala din care am invatat foarte multe, am invatat, inclusiv cum sa trec peste multe umilinte care sunt incercari, la tot pasul, in presa din Romania.
EVELINE PAUNA: Ti se spunea atunci, la „National”, ca nimeni nu e de neinlocuit. Poti ramane intr-un loc de munca atunci cand auzi lucrul acesta in jurul tau? Poti sa fii motivat sa mergi mai departe?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Pe vremea aceea nu se mergea pe sistemul de motivatie, despre care invatam noi din carti, sau stim ca ar trebui sa se practice. Nu se practica nici acum, nu are rost sa ne prefacem ca, vai, s-au schimbat lucrurile! Acum, poate ca e mai rau decat atunci! Am avut un moment cand am zis ca am trait vremuri grele, dar acum au venit peste noi vremuri mai grele. Categoric stim ca nu e nimeni de neinlocuit. Eu insami am ajuns sa cred acest lucru. Nici eu nu sunt de neinlocuit. Nu am fost de neinlocuit pe nicaieri, pe unde am trecut, desi am avut, la un moment dat, trufia sa cred ca este asa. In zilele noastre, nu se mai merge deloc pe sistemul de a-i da incredere absoluta omului de langa tine.
EVELINE PAUNA: Spuneai ca, daca ar fi sa dai timpul inapoi, i-ai credita mai mult pe unii oameni din jurul tau si n-ai mai da sanse altora…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu mai stiu cand am scris lucrul acesta, dar acum sunt intr-o etapa in care i-as credita mai putin pe unii oameni, pentru ca se practica, fara restrictii, sistemul in care, oamenii pe care i-ai ajutat si pe care i-ai invatat tot ce stiu astazi, in momentul in care ajung pe picioarele lor, devin concurentii tai, devin dusmanii tai. Pentru ca ti-au stat in preajma atata vreme, stiu multe despre tine, dar lucrurile pe care aleg sa le spuna despre tine sunt cele rele…
EVELINE PAUNA: Te inving cu armele tale…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Exact. Ce este bun folosesc impotriva ta si, eventual, te imita si iti folosesc stilul, trucurile, strategiile, iar slabiciunile tale sunt scoase la vedere si facute publice.
EVELINE PAUNA: Peste timp, apropo de imitat, cati oameni si-au dat seama ca editorialele pe care le publicai in ziarul National, cred ca 1.200 la numar, erau scrise cu pseudonim de catre tine? Si nici nu erai platita pentru asta.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu eram platita. Eram o echipa, scriam prin rotatie, atat de neinsemnati eram – niste scribi. O echipa de scribi de elita, neplatiti pentru asta, dar care o faceau din entuziasm si din… teama, pentru ca-ti era greu sa crezi ca o poti lua, in alta parte, de la capat. Peste timp, am ajuns sa ma mandresc cu asta si pentru ca, peste timp, mi s-a dat voie sa spun ca eu am scris acele texte. Eu si colega mea, Simona Catrina, partenera mea de echipa de editorialisti. Mai scriau, pe rand: Aura Alexa Ioan, Razvan Boanchis… Dar cele mai multe le-am scris Simona Catrina si cu mine.
EVELINE PAUNA: Nici anul acesta nu ai ajuns la Oscar!
A:N.B.: Nu am ajuns…
EVELINE PAUNA: Este un vis pe care il aveai de demult, atunci cand incercai sa te acreditezi pentru acest eveniment si niciodata nu ajungeai tu desi iti placea sa faci cronici de film.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu mi le publicau, erau cronici „de sertar”, nu mi s-au publicat niciodata cronici de film. Eram foarte indragostita de filme pe vremea aceea si eu, facand munca de jos in diferite domenii, asta visam: „Doamne, as vrea sa ajung cronicar de film!”. Nu, n-am ajuns, am si renuntat, pe parcurs, la visul acesta pentru ca nu mi s-au publicat niciodata cronicile de film.
EVELINE PAUNA: Pastrezi textele?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Cred ca parte dintre ele le mai am. Dar le-as putea rescrie oricand, sunt sigura. Am trait atat de intens lucrurile pe care le-am scris atunci, incat cred ca le-as putea rescrie.
EVELINE PAUNA: De ce nu ai mers la Oscar? Pentru ca, acum, iti permiti si financiar acest lucru, pe cont propriu.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Acum au aparut complicatii cu mult mai mari decat credeam eu atunci. Acum am asezat lucrurile in viata mea intr-o alta ordine. Probabil ca as putea sa plec pe banii mei la Oscar, sau as putea obtine acreditarea ca jurnalist oricand, nu ma mai tem de asta, dar sunt intr-o etapa a vietii mele in care plec cu foarte mare greutate de acasa. Am trei copii si nu ma mai bucur de absolut nimic fara ei. Am intrat in etapa in care cei mari sunt indeajuns de mari incat sa vrea si ei sa fie cu mine, ca ar intelege lucrurile frumoase, iar fetita cea mica este inca atat de mica, incat nu vreau sa o las niciodata, nicaieri. Noi suntem tot timpul impreuna.
EVELINE PAUNA: Mai stam putin in trecutul tau… De ce ai plecat de la „National”?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Am plecat pentru ca am primit o oferta mai buna, o oferta absolut nesperata de a lucra pentru o revista glossy, care urma sa apara.
EVELINE PAUNA: De ce ai primit tu aceasta oferta?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Chiar nu stiu de ce, printr-un noroc extraordinar pentru ca, intre timp, am inteles ca si in presa, si in politica, si in business, in toate domeniile trebuie sa fii cumva in jocurile de carti, ca sa te ia cineva in seama.
EVELINE PAUNA: Si cum ajungi in jocurile acestea?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Ajungi avand o relatie… eu eram absolut convinsa ca numai asa se poate ajunge, dar eu am ajuns fara nicio relatie… Stiu ca era perioada in care incepusera sa apara revistele glossy, iar eu spuneam mereu „Nu am sa ajung niciodata sa o iau de la zero la o revista ca asta. Sa fiu macar ultimul dintre redactori intr-o revista de genul acesta…” Tanjeam dupa asemenea schimbare de cariera pentru ca e un fel de lume mai frumoasa, mai eleganta si in care, este un adevar, se munceste mai putin decat la un cotidian. Eu scriam, cred, cateva pagini de ziar zilnic, pe cand, o asemenea publicatie este ori lunara, ori bilunara, ori saptamanala, in cel mai rau caz. Si atunci, categoric, munca este la alt nivel.
EVELINE PAUNA: Vorbim de revista „Tabu”. A fost „copilul” dintai…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, dar un copil pe care nu l-am facut singura. Eram „maritata”, ca sa folosesc metafora, cu Simona Catrina si impreuna ne-am ocupat de revista „Tabu”. Timp de un an am fost impreuna in echipa fondatoare si ne-am luptat cu toate greutatile. Dupa un an, Simona a plecat din tara si atunci am ramas singura.
EVELINE PAUNA: „Tabu”, o perioada care s-a si incheiat, pentru ca ai incomodat. Ai fost data afara. Ai ramas somera?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, am ramas somera. Da, acesta esta cuvantul. Dar am primit imediat foarte multe oferte. In foarte scurt timp. Totusi, probabil ca o luna-doua am intrerupere in cartea de munca.
EVELINE PAUNA: Nu ai vrut sa iesi din presa? Erai dezamagita?
ALICE NASTASE BUCIUTA: As fi putut sa raman in acelasi loc, mie mi s-au oferit niste variante de a ramane chiar acolo, in trust si chiar sa raman la revista. Mi s-a propus sa raman, dar fiind retrogradata. Mi s-a parut o nedreptate, pentru ca persoana care urma sa fie numita sefa mea nu stia nici macar a suta parte din cat stiam eu despre scris si despre presa. Era cineva venit din afara, care nu avea nicio legatura cu asta. Probabil ca, daca ar fi fost adus Ion Cristoiu, as fi zis, cu bucurie ca raman in subordinea dumnealui, ca am inca atatea lucruri de invatat! Nu am vrut sa-mi schimb demnitatea, numai acceptand ca, poate, nu stiu despre rujuri, papuci si despre posete, la fel de mult ca alte femei. Eu continui sa cred ca, inclusiv in presa glossy din Romania, nu este vorba despre rujuri!…
EVELINE PAUNA: In 2005, a inceput povestea cu „Tango”. Spuneai ca revista a fost o salvare pentru tine, ca te-ai refugiat in acest proiect.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Asa este. Am fost convinsa si m-am bucurat ca pot lua viata de la capat. Asa a si fost. Probabil ca m-am refugiat cu atata nebunie intr-un proiect profesional si pentru ca era o perioada de cumpana a vietii mele personale. Mi-a luat ceva timp sa ma detasez, sa ma distantez si sa vad ca oamenii care se arunca nebuneste cu capul inainte intr-un proiect profesional au un dezechilibru, de fapt, in viata personala, si incearca sa rezolve niste tristeti, niste suparari.
EVELINE PAUNA: Ai plecat spre „Tango” si cu cititorii de la vechea revista…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Chiar nu am facut asta intentionat. Nu am stiut ca se va intampla asa. Cred ca asta s-ar intampla si daca as pleca oricand, de undeva, in alt loc. Nu este vina mea. Nu stiu exact cum functioneaza lucrurile acestea, dar stiu ca oamenii care-si doresc sa te citeasca vin si te citesc oriunde. Acum, cred ca cititorii mei fideli ma vor urma absolut oriunde, cei care mi-au fost cu adevarat loiali. Oamenii raman legati de publicatii, de nume, de proiecte. E firesc sa fie asa, eu le-am facut sa dainuie. Intr-un fel, o vreme am fost suparata pentru ca m-am gandit ca revista „Tabu”, pe care eu am iubit-o asa de mult si care m-a tradat, nu merita sa-mi faca concurenta. M-am luptat multa vreme, unii oameni nu se dumireau, cumparau tot „Tabu”, incercand sa ma gaseasca pe mine, iar eu lucram in alta parte… apoi, am inteles ca merita sa fiu mandra de asta. Inseamna ca a fost un proiect bun, ca am facut o treaba extraordinara.
EVELINE PAUNA: Asa este si in dragoste… cand o mare iubire iti mai apare din cand in cand in cale!…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Asa este. Asa este in toate lucrurile insemnate pe care le accepti cu tot sufletul.
„Cred ca, totusi, copiii nostri… ar trebui sa-i crestem singuri, chiar si cand suntem saraci”
EVELINE PAUNA: As vrea sa-ti reamintesc niste cuvinte pe care le-ai scris, nu cu mult timp in urma: „Nu consemnez dramele Tangoului meu pentru ca ele sunt inca vii si imi ard inima”
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, acesta este un subiect despre care inca nu se poate vorbi.
EVELINE PAUNA: Faptul ca a fost inghitit de un trust puternic… te-a durut?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu acesta este motivul care ma doare. Eu am facut pasul acesta cu deschidere si cu bucurie, crezand ca incredintez copilul meu unui parinte mai bun decat am fost eu. Dar, nu cred ca s-a dovedit asa. Cred ca, totusi, copiii nostri… ar trebui sa-i crestem singuri, chiar si cand suntem saraci. Dar asta este o lectie pe care am invatat-o traind-o.
EVELINE PAUNA: Ce inseamna sa fii la carma unei reviste care isi propune sa fie „o revista de citit si iubit” intr-o lume in care realitatile sunt atat de reci, atat de subordonate banilor, afacerilor, articolelor vandute….
ALICE NASTASE BUCIUTA: Eu nu stiu sa fac altceva si sa fac lucrurile altfel, iar sloganul acesta al revistei de citit si iubit, s-a nascut mult mai tarziu decat revista. La un moment dat m-am uitat la revista mea si mi-am dat seama ca asa este, ca asa era deja perceputa si ca acestea sunt atuurile revistei. Este o revista pe care oamenii o iau si o citesc din scoarta-n scoarta si o pastreaza si o iubesc. Nu poti sa ramai indiferent fata de o revista ca aceasta. Ori iti place si o pastrezi, devii cititorul ei fidel, ori nu-ti place, nu e genul tau de abordare si te duci catre genul tau de viata, care nu semana deloc cu ceea ce propunem noi acolo. Este un mod de viata pe care nu-l pot schimba, asa stiu eu sa fiu.
EVELINE PAUNA: Iar „Marea Dragoste”ce este?
ALICE NASTASE BUCIUTA: „Marea Dragoste”, versiunea on-line a revistei Tango, este, intr-un fel, reflectia etapei in care ma aflu acum. Incep sa cred din nou in marea dragoste, cred ca mi s-a dat sansa sa o traiesc si este o alta forma de iubire… Site-ul nostru, “Marea Dragoste”, este adaptat cititorilor care au nevoie de ceva nou in fiecare zi. Multa vreme, revistele lunare aveau un site care se schimba o data la o luna, atunci cand se schimba si revista pe tarabe. Mi-a luat cativa ani sa-mi dau seama ca asta nu se poate! O varianta on-line, oricare ar fi ea, trebuie sa fie innoita zilnic. De fapt, on line-ul concureaza cotidianul. Nu exista on-line lunar, nu exista nici on-line saptamanal. Nu am inteles asta de la inceput. In Romania, lucrurile sunt inca la inceput si o sa ne mai ia ani multi pana vom pricepe cum stau toate. O sa invatam din mers.
EVELINE PAUNA: Mi-a mai placut ceva: „Zi de zi ma simt scriitoare cu mult mai mult decat ma simt jurnalista. Asta nu inseamna ca mi-am pierdut instinctele de ziarist. Am lucrat multi ani la cotidian si am inca flerul subiectului zilei.” Ai mai lucra intr-o redactie de cotidian, daca ti s-ar propune?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. As mai lucra. M-am intrebat eu insami asta, de multe ori, si mi-am dat seama ca as mai lucra. Imi plac reportajele. Nu se mai fac reportaje in zilele noastre pentru ca sunt greu de facut si nu sunt bani pentru ele. Un reportaj costa mult, trebuie sa tii un om si sa-i dai ragazul cateva saptamani sa se documenteze, sa umble, sa aiba cu el un fotograf…
EVELINE PAUNA: Sa simta subiectul…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, sa simta. Nu avem timp si nu avem bani pentru asta. Daca am fi o presa bogata, ne-am permite sa avem si reportaje grozave, cum sunt in „Vanity Fair”…
EVELINE PAUNA: Pe care ai fi vrut sa o aduci in Romania.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Era un vis. Nu am trecut la fapte niciodata.
EVELINE PAUNA: Dar o sa treci?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Deja pasul acesta esta cumva antamat pentru un anumit trust de presa care a luat in Romania alte titluri mai mari…
EVELINE PAUNA: Cineva ti-a furat visul!…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Cineva mi-a furat visul, dar eu nu am trecut la fapte. E ca si cum as spune ca cineva a ajuns pe Luna inaintea mea. Trebuie sa fii extraordinar de puternic si sa ai o forta financiara cumplita ca sa-ti poti permite un asemenea proiect.
EVELINE PAUNA: Pentru ca a venit vorba de puterea financiara, dupa prima carte pe care ai daruit-o publicului, nu ai primit aproape niciun ban, editura respectiva a avut niste probleme…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Am primit niste bani la inceput si dupa aceea nu am mai primit…
EVELINE PAUNA: Urmatoarele carti le-ai editat singura. Cu ce bani?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Urmatoarele le-am editat singura, cu banii mei.
EVELINE PAUNA: Ai facut credit?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu am facut credit. Din salariul meu, din tot ce castigam eu muncind intr-o mie de locuri, investeam in editura de carte si scoteam carti.
EVELINE PAUNA: Cu profit?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Banii nu mai veneau inapoi pentru ca asta este o alta problema a tarii noastre: distribuitorii care iti iau mai mult de jumatate din pretul cartii, chiar mai mult, nici nu-ti dau restul de bani. Oamenii cumpara cartile, nu am nici o problema cu cititorii. Am o problema cu distribuitorii de carte si cu lanturile de librarii. Eu, cu riscul de a parea procesomana, in momentul de fata am procese cu toti marii distribuitori de carte, care-mi datoreaza bani foarte multi, adunati in ani de zile.
EVELINE PAUNA: Ce ai face cu acesti bani, daca i-ai primi?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Probabil ca as scoate, din nou, carti. I-as reinvesti.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, acesta este un subiect despre care inca nu se poate vorbi.
EVELINE PAUNA: Faptul ca a fost inghitit de un trust puternic… te-a durut?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu acesta este motivul care ma doare. Eu am facut pasul acesta cu deschidere si cu bucurie, crezand ca incredintez copilul meu unui parinte mai bun decat am fost eu. Dar, nu cred ca s-a dovedit asa. Cred ca, totusi, copiii nostri… ar trebui sa-i crestem singuri, chiar si cand suntem saraci. Dar asta este o lectie pe care am invatat-o traind-o.
EVELINE PAUNA: Ce inseamna sa fii la carma unei reviste care isi propune sa fie „o revista de citit si iubit” intr-o lume in care realitatile sunt atat de reci, atat de subordonate banilor, afacerilor, articolelor vandute….
ALICE NASTASE BUCIUTA: Eu nu stiu sa fac altceva si sa fac lucrurile altfel, iar sloganul acesta al revistei de citit si iubit, s-a nascut mult mai tarziu decat revista. La un moment dat m-am uitat la revista mea si mi-am dat seama ca asa este, ca asa era deja perceputa si ca acestea sunt atuurile revistei. Este o revista pe care oamenii o iau si o citesc din scoarta-n scoarta si o pastreaza si o iubesc. Nu poti sa ramai indiferent fata de o revista ca aceasta. Ori iti place si o pastrezi, devii cititorul ei fidel, ori nu-ti place, nu e genul tau de abordare si te duci catre genul tau de viata, care nu semana deloc cu ceea ce propunem noi acolo. Este un mod de viata pe care nu-l pot schimba, asa stiu eu sa fiu.
EVELINE PAUNA: Iar „Marea Dragoste”ce este?
ALICE NASTASE BUCIUTA: „Marea Dragoste”, versiunea on-line a revistei Tango, este, intr-un fel, reflectia etapei in care ma aflu acum. Incep sa cred din nou in marea dragoste, cred ca mi s-a dat sansa sa o traiesc si este o alta forma de iubire… Site-ul nostru, “Marea Dragoste”, este adaptat cititorilor care au nevoie de ceva nou in fiecare zi. Multa vreme, revistele lunare aveau un site care se schimba o data la o luna, atunci cand se schimba si revista pe tarabe. Mi-a luat cativa ani sa-mi dau seama ca asta nu se poate! O varianta on-line, oricare ar fi ea, trebuie sa fie innoita zilnic. De fapt, on line-ul concureaza cotidianul. Nu exista on-line lunar, nu exista nici on-line saptamanal. Nu am inteles asta de la inceput. In Romania, lucrurile sunt inca la inceput si o sa ne mai ia ani multi pana vom pricepe cum stau toate. O sa invatam din mers.
EVELINE PAUNA: Mi-a mai placut ceva: „Zi de zi ma simt scriitoare cu mult mai mult decat ma simt jurnalista. Asta nu inseamna ca mi-am pierdut instinctele de ziarist. Am lucrat multi ani la cotidian si am inca flerul subiectului zilei.” Ai mai lucra intr-o redactie de cotidian, daca ti s-ar propune?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. As mai lucra. M-am intrebat eu insami asta, de multe ori, si mi-am dat seama ca as mai lucra. Imi plac reportajele. Nu se mai fac reportaje in zilele noastre pentru ca sunt greu de facut si nu sunt bani pentru ele. Un reportaj costa mult, trebuie sa tii un om si sa-i dai ragazul cateva saptamani sa se documenteze, sa umble, sa aiba cu el un fotograf…
EVELINE PAUNA: Sa simta subiectul…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, sa simta. Nu avem timp si nu avem bani pentru asta. Daca am fi o presa bogata, ne-am permite sa avem si reportaje grozave, cum sunt in „Vanity Fair”…
EVELINE PAUNA: Pe care ai fi vrut sa o aduci in Romania.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Era un vis. Nu am trecut la fapte niciodata.
EVELINE PAUNA: Dar o sa treci?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Deja pasul acesta esta cumva antamat pentru un anumit trust de presa care a luat in Romania alte titluri mai mari…
EVELINE PAUNA: Cineva ti-a furat visul!…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Cineva mi-a furat visul, dar eu nu am trecut la fapte. E ca si cum as spune ca cineva a ajuns pe Luna inaintea mea. Trebuie sa fii extraordinar de puternic si sa ai o forta financiara cumplita ca sa-ti poti permite un asemenea proiect.
EVELINE PAUNA: Pentru ca a venit vorba de puterea financiara, dupa prima carte pe care ai daruit-o publicului, nu ai primit aproape niciun ban, editura respectiva a avut niste probleme…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Am primit niste bani la inceput si dupa aceea nu am mai primit…
EVELINE PAUNA: Urmatoarele carti le-ai editat singura. Cu ce bani?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Urmatoarele le-am editat singura, cu banii mei.
EVELINE PAUNA: Ai facut credit?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu am facut credit. Din salariul meu, din tot ce castigam eu muncind intr-o mie de locuri, investeam in editura de carte si scoteam carti.
EVELINE PAUNA: Cu profit?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Banii nu mai veneau inapoi pentru ca asta este o alta problema a tarii noastre: distribuitorii care iti iau mai mult de jumatate din pretul cartii, chiar mai mult, nici nu-ti dau restul de bani. Oamenii cumpara cartile, nu am nici o problema cu cititorii. Am o problema cu distribuitorii de carte si cu lanturile de librarii. Eu, cu riscul de a parea procesomana, in momentul de fata am procese cu toti marii distribuitori de carte, care-mi datoreaza bani foarte multi, adunati in ani de zile.
EVELINE PAUNA: Ce ai face cu acesti bani, daca i-ai primi?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Probabil ca as scoate, din nou, carti. I-as reinvesti.
„Eram atat de trista si de nefericita, umblam eleganta prin lume, cu hainele mele scumpe”
EVELINE PAUNA: Ai bani multi? Iti permiti weekend-uri in strainatate, masini scumpe, haine de firma? Cheltuiesti?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu. Nu am bani multi acum, in acest moment al vietii mele. Nu am bani multi, traiesc ca un om obisnuit, cu grija zilei de maine. Am avut perioade in care am castigat mai mult, dar tot ce am avut am investit in aceste „hobby-uri de lux” care au fost la un moment dat, inclusiv revista „Tango”, pe care am sustinut-o din banii mei. Cartile le-am scos tot din banii mei si sunt mandra de asta. Nici nu-mi pare rau. Nu am fost mai fericita in perioada cand aveam bani mai multi. Eram atat de trista si de nefericita, umblam eleganta prin lume, cu hainele mele scumpe, si opream cateodata masina, si aceea noua si frumoasa, pe marginea drumului si plangeam. Acum, in aceasta iarna, pentru ca stau departe si pentru ca au fost nameti mari, am luat masina nostra romaneasca de la editura, aceea cu care caram carti, pentru ca mi-am dat seama ca-mi este mai usor sa intru cu ea prin nameti. Umblu cu o Dacia, din aceea break, in care se cara lucruri, si sunt foarte incantata de asta.
EVELINE PAUNA: Nu pot sa nu te intreb, ma tot apasa intrebarea aceasta, de ceva vreme: cine a fost, de fapt domnul Nastase, cel care ti-a lasat numele? Cine este?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Este tatal copiilor mei dintai. A fost coleg cu mine la Serviciul de Protectie si Paza si mi-a fost coleg la aceasta a doua facultate pe care am facut-o.
EVELINE PAUNA: Dar nu a reusit sa aduca mai multa faima numelui Nastase decat i-ai adus tu!
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu a reusit desi, in lumea lui este foarte cunoscut si respectat. El este seful Serviciului de Psihologie din cadrul SPP. Ne-am cunoscut cand eram tineri, am facut facultatea impreuna, el a mers mai departe cu studiul si acum este un psiholog foarte cunoscut, foarte iubit si respectat. Este un om de toata isprava. Lucrand intr-un serviciu militar, el nu va iesi niciodata in lume…
EVELINE PAUNA: Tot tu spuneai ca „Domnul a dat, domnul a luat” referindu-te la numele de familie pe care il poarta sotiile dupa divort…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, da.
EVELINE PAUNA: Ti-a reprosat vreodata ca i-ai pastrat numele?
ALICE NASTASE BUCIUTA: In tribunale nu ai voie sa pastrezi numele sotului decat cu acordul lui. Daca nu-si da acordul in scris, poti sa-ti doresti oricat de mult asta, pentru ca numele este al lui… de aceea spuneam „domnul a dat, domnul a luat, fie numele domnului-sot laudat”. Il primesti de la el, daca binevoieste sa te ceara de nevasta si ramai cu el, tot asa, daca el este binevoitor si ti-l lasa la partaj. Noi ne-am despartit in termeni amiabili poate si datorita profesiei lui, intelepciunii pe care ti-o da o asemenea pregatire.
EVELINE PAUNA: Vreau sa ne oprim putin aici pentru ca spuneai ca „am trait o casnicie in care am distrus totul din prea multa tinerete, nu din prea multa rigiditate a regulilor”. A urmat o perioada in care barbatul din viata ta nu a vrut sa te ceara el in casatorie pentru ca ai aflat, la un moment dat, ca era implicat intr-o relatie „cu verigheta”…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. Am avut apoi o relatie foarte tumultoasa cu un barbat care, ca sa sintetizez lucrurile, ma insela, nu era vorba de „o alta”, era vorba de „altele”. Una, ar fi fost cum ar fi fost, dar erau mai multe.
EVELINE PAUNA: I-a urmat o relatie in care ai mintit si ai spus ca nu vrei un copil de teama de a nu castiga mai multe kilograme. E fictiune, e adevar?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Intr-adevar, in aceasta perioada am avut o relatie de lunga durata, despre care am tot scris si apoi, bineinteles ca am evitat tot felul de oferte de relatii, gasind tot felul de pretexte…
EVELINE PAUNA: Marea dragoste pe care o traiesti acum a fost dezvaluita la Venetia. Ati lucrat mult timp impreuna, ati paginat nopti intregi pentru revista respectiva. Nu v-ati atins niciodata mainile, nici macar din intamplare. Cum s-a intamplat la Venetia?
ALICE NASTASE BUCIUTA: La Venetia s-au deschis cerurile si asa a fost sa fie. Nu s-a intamplat ceva anume. Eu eram libera de ceva timp, el era intr-o relatie…
EVELINE PAUNA: Ai simtit ca esti „cealalta”?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu. Am simtit ca eu sunt „aceea”. Am simtit din prima clipa ca eu sunt femeia vietii lui si asa s-a si purtat cu mine si asa a fost clipa de clipa. Sunt convinsa ca asa este si acum.
EVELINE PAUNA: Este marea dragoste?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, este marea dragoste. Pentru mine, cu siguranta, este marea dragoste. Si el imi spune acelasi lucru. Cred si simt asta, in cea mai mare parte a timpului. As minti sa spun ca nu sunt si momente de indoiala. Eu sunt un gen pagubos de om, care-si pune prea multe intrebari, cateodata.
EVELINE PAUNA: Te sperie prea multa fericire?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, ma sperie foarte tare. Nu sunt invatata cu asta. Am trait aproape 40 de ani in nefericire si acum cred ca-mi mai trebuie inca vreo 40 sa-mi revin. La 80 de ani o sa fiu foarte fericita pentru ca, in sfarsit, ma voi fi obisnuit.
EVELINE PAUNA: Exista in familia ta „copiii mei si copiii tai”? Ambii veniti cu copii din relatiile anterioare…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, exista, nu pot sa mint. Este un subiect delicat si nu cred ca se poate rezolva cu foarte multa usurinta. Vor fi intotdeauna diferente. Intotdeauna vor fi „copiii mei” si „copiii lui”. Nu stiu cand vom putea trece peste asta. Probabil ca se poate trece peste asta, daca am trai fericiti ca intr-un fel de chibut, daca as creste eu si copiii mei si copiii lui, la un loc. Dar nu este asa. Asa se intampla…cei dinainte raman in alta casa… e greu sa pui lucrurile in ordine.
E:P.: Te-ai temut ca relatia nu va merge din acest punct de vedere… al copiilor? Ca nu vor intelege? Ca le va fi dor de familiile lor de dinainte?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu m-am temut de asta pentru ca lucrurile, in cazul lor, s-au asternut fara echivoc, de la inceput. Nu de asta m-am temut. Nu de asta ma tem! Ma tem de noi insine, ma tem de mine, cel mai mult. Ma tem de ezitarile mele, ma tem de visele mele de peste noapte, in care de foarte multe ori, chiar daca am adormit fericita pe perna langa barbatul meu, visez ca sunt nefericita si ca imi caut rostul. E clar ca este in mine ceva nehotarat, ceva dezechilibrat, ceva care trebuie invins, prin lupta de fiecare zi. De mine ma tem cel mai mult.
EVELINE PAUNA: Familia ta e frumoasa, e fericita! Asa o vedem noi, cu cei trei copii si marea dragoste alaturi. Nu stiu nimic despre familia de dinainte, despre mama ta, despre tatal tau nu vorbesti niciodata.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu vorbesc despre ei?… poate despre mama vorbesc mai mult. Parintii mei sunt la Ploiesti, traiesc amandoi, am si o sora. Mama mea a fost functionara la Posta, tatal meu a fost inginer agronom. Sunt si acum impreuna, sunt la pensie.
EVELINE PAUNA: Ti-a fost mama cea mai buna prietena, vreodata?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, mi-a fost pana la un moment dat, cea mai buna prietena. Mi-e foarte dor de anii aceia. La un moment dat s-a stricat ceva si s-a rupt ceva intre noi si nu am mai putut relua niciodata profunzimea aceea a relatiei. Sunt foarte atenta sa nu intervina ruptura asta si intre mine si copiii mei. Am fost foarte legata de mama, am iubit-o nebuneste, nebuneste! Dupa ce am plecat la facultate, in alt oras, nu stiu ce s-a intamplat…
EVELINE PAUNA: Ai spus ca ti-ai crescut copiii singura, de ce nu cu bunicii?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Vezi… esti asa de intuitiva si atenta la detalii! De fapt, ai raspunsul din moment ce pui o asemenea intrebare. Probabil ca unul dintre motivele indepartarii mele de parinti a fost acesta, ca ei nu si-au gasit energia si forta sa ma ajute atunci cand mi-a fost mai greu. Ii inteleg acum, dupa atatia ani.
EVELINE PAUNA: Si ii iubesti…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Bineinteles ca ii iubesc si ii iert pentru toate lucrurile acestea, asa cum si ei imi iarta neconditionat orice. Dar, mi-a luat cativa ani sa ajung aici. Multa vreme am fost foarte suparata, am fost suparata pe parintii mei. Iti dati seama ce povara este asta pentru un copil – sa fie suparat pe mama lui? E cumplit! Singurul si cel mai bun lucru pe care il aveam de facut era sa trec peste asta si sa-mi vad de viata mea. Nu am avut de ales. Am fost suparata ca mama nu si-a gasit puterea sa vina sa-mi creasca copiii. Am fost indreptatita in supararea mea dar, pana la urma, fiecare are dreptul sa aleaga. Probabil ca ea chiar nu era pregatita pentru asta. Eram obligata sa-i dau dreptul sa refuze.
E.P.. Pe Iza, fiica cea mica, o cresteti singuri pentru ca asa v-ati propus, impreuna…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, o crestem impreuna, eu si sotul meu. Nu avem nici bona, nu avem niciun ajutor si o purtam cu noi pretutindeni.
EVELINE PAUNA: Care este cel mai frumos gest de dragoste pe care l-au facut copiii pentru tine?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu stiu sa-l aleg pe cel mai frumos dar, fiecare dintre ei imi daruieste atat de mult! Victor este un copil minunat, fin, sensibil, ocrotitor, iar Ilona este prietena mea, Ilona ma intelege din priviri, asa cum ma intelegeam, odinioara, cu Simona Catrina, cu prietena mea. Acum, schimbul acela de priviri il am cu fetita mea! Suntem intr-un loc, vedem ceva care ne contrariaza, ceva care ne place, sau ceva care ne uimeste si e suficient sa intoarcem una dintre noi ochii catre cealalta si stim exact ca am fi spus daca am fi putut sa vorbim. Am avut genul acesta de comunicare cu Simona timp de multi ani, cat timp am lucrat impreuna. Apoi, ea a plecat si, pur si simplu, ni s-au tocit simturile. Ilona creste langa mine si este alter-egoul meu.
EVELINE PAUNA: Cum reusesti sa iti imparti atentia? Spuneai ca nu vrei ca cei doi copii mai mari sa nu simta ca dai din timpul tau mai mult Izei, cea mai mica dintre ei. Cum reusesti sa fii mama pentru trei copii?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Senzatia mea este ca nu reusesc, acesta este raspunsul cinstit. Nu reusesc sa o fac foarte bine. Acum, perioada cea mai grea a trecut. Cel mai greu este perioada cand tii copilul cel mai mic la san si gestul acesta este de-o intimitate, de-o profunzime si de-o emotie care, obligatoriu, ii face sa sufere pe ceilalti copii. Am reluat aceasta drama, i-a fost greu si Ilonei cand a aparut Victor pe lume si a fost foarte geloasa. Si acum, avand-o pe Iza, stiu ca le-a fost greu copiilor mei. A trecut! Ei au fost intelepti, eu am fost o mama mai pregatita decat am fost la cea dintai astfel de intamplare si cred ca am trecut cu bine. Nu sunt momente usoare. Trebuie sa fii foarte pregatit si sa ai multa energie la dispozitie.
EVELINE PAUNA: Sa lasam cartea de vizita de-o parte… Cine esti tu, Alice?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Este un raspuns greu. Am o istorie care ma face sa stiu ca m-am schimbat. In anii in care m-am despartit de primul meu sot, avand deja copiii, neavand curajul sa iau aceasta decizie, mergeam la un psiholog si stateam de vorba si o rugam pe doamna respectiva, sa ma ajute sa-mi pun in practica aceasta idee care nu-mi dadea pace, dar pe care sa o aplic in viata de zi cu zi. La un moment dat, intr-un exercitiu m-a pus sa spun, la fel ca tine, cine sunt eu. Si pe o hartie am insirat „cine sunt eu”, am scris asa: Eu, Alice, sunt jurnalista, sunt scriitoare, sunt mama, sunt editor si sunt din Ploiesti. Ceva de genul acesta. Ea s-a uitat pe lista si m-a intrebat daca nu am uitat ceva, sau ordinea in care le-am trecut… Pe primul loc era „jurnalista”. A insistat… daca nu lipseste ceva important de pe lista. Am raspuns ca am scris tot ceea ce era esential pentru mine. Ea mi-a atras atentia ca nu spusesem ca sunt Femeie. Am avut, intr-adevar o revelatie dureroasa si lucrurile in viata mea s-au schimbat in bine tocmai pentru ca am ajuns sa spun despre mine ca sunt femeie. Probabil ca, pe primul loc pe lista definitiilor mele, nu as spune nici acum ca sunt femeie pentru ca principalul meu devotament merge catre copiii mei. Si atunci as raspunde: sunt mama, sunt femeie si apoi toate celelalte, sunt scriitor, sunt jurnalist, sunt prietena….
EVELINE PAUNA: Esti o femeie frumoasa? Te consideri asa?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu m-am considerat asa niciodata. Sunt ca toate femeile pline de intrebari, intotdeauna chinuita de complexe. Pe de alta parte, nici nu m-am lovit de asta niciodata. Nu am suferit ca nu sunt indeajuns de frumoasa. Nu aceasta era cheia pentru portile pe care mi-am propus sa le deschid.
EVELINE PAUNA: Ti s-au propus compromisuri, la un moment dat, in cariera?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, la tot pasul sunt valabile.
EVELINE PAUNA: La a avea o atitudine mai apropiata de un barbat mai influent… la asta ma refeream…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, sigur ca da.
EVELINE PAUNA: Le-ai evitat? Cum se evita astfel de situatii astfel incat sa nu atragi repercusiuni?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu stiu. Eu am atras repercusiuni. N-am stiut sa fiu atat de diplomata. N-am stiut sa fac asta. Calea este sa fii transant, pentru ca altfel ii lasi o portita deschisa. Eu cred ca aceasta este calea cea mai buna si singura cale de a indrepta lucrurile, in lumea in care traim. Daca nu-l sanctionezi pe omul care ti-a facut o asemenea propunere indecenta, folosindu-se de pozitia lui, el va face asta in continuare. Eu, cu riscul de a-mi asuma schimbarile care au urmat, intotdeauna am fost foarte transanta.
EVELINE PAUNA: Ce te-ar face acum sa spui „Clipa, esti atat de frumoasa, opreste-te!”?
ALICE NASTASE BUCIUTA: De foarte multe ori spun asta cand sunt cu familia mea, cand sunt cu copiii mei si radem impreuna. Cand sunt cu ei si cu sotul meu si simt ca nu-mi trebuie nimic mai mult decat atat…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu. Nu am bani multi acum, in acest moment al vietii mele. Nu am bani multi, traiesc ca un om obisnuit, cu grija zilei de maine. Am avut perioade in care am castigat mai mult, dar tot ce am avut am investit in aceste „hobby-uri de lux” care au fost la un moment dat, inclusiv revista „Tango”, pe care am sustinut-o din banii mei. Cartile le-am scos tot din banii mei si sunt mandra de asta. Nici nu-mi pare rau. Nu am fost mai fericita in perioada cand aveam bani mai multi. Eram atat de trista si de nefericita, umblam eleganta prin lume, cu hainele mele scumpe, si opream cateodata masina, si aceea noua si frumoasa, pe marginea drumului si plangeam. Acum, in aceasta iarna, pentru ca stau departe si pentru ca au fost nameti mari, am luat masina nostra romaneasca de la editura, aceea cu care caram carti, pentru ca mi-am dat seama ca-mi este mai usor sa intru cu ea prin nameti. Umblu cu o Dacia, din aceea break, in care se cara lucruri, si sunt foarte incantata de asta.
EVELINE PAUNA: Nu pot sa nu te intreb, ma tot apasa intrebarea aceasta, de ceva vreme: cine a fost, de fapt domnul Nastase, cel care ti-a lasat numele? Cine este?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Este tatal copiilor mei dintai. A fost coleg cu mine la Serviciul de Protectie si Paza si mi-a fost coleg la aceasta a doua facultate pe care am facut-o.
EVELINE PAUNA: Dar nu a reusit sa aduca mai multa faima numelui Nastase decat i-ai adus tu!
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu a reusit desi, in lumea lui este foarte cunoscut si respectat. El este seful Serviciului de Psihologie din cadrul SPP. Ne-am cunoscut cand eram tineri, am facut facultatea impreuna, el a mers mai departe cu studiul si acum este un psiholog foarte cunoscut, foarte iubit si respectat. Este un om de toata isprava. Lucrand intr-un serviciu militar, el nu va iesi niciodata in lume…
EVELINE PAUNA: Tot tu spuneai ca „Domnul a dat, domnul a luat” referindu-te la numele de familie pe care il poarta sotiile dupa divort…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, da.
EVELINE PAUNA: Ti-a reprosat vreodata ca i-ai pastrat numele?
ALICE NASTASE BUCIUTA: In tribunale nu ai voie sa pastrezi numele sotului decat cu acordul lui. Daca nu-si da acordul in scris, poti sa-ti doresti oricat de mult asta, pentru ca numele este al lui… de aceea spuneam „domnul a dat, domnul a luat, fie numele domnului-sot laudat”. Il primesti de la el, daca binevoieste sa te ceara de nevasta si ramai cu el, tot asa, daca el este binevoitor si ti-l lasa la partaj. Noi ne-am despartit in termeni amiabili poate si datorita profesiei lui, intelepciunii pe care ti-o da o asemenea pregatire.
EVELINE PAUNA: Vreau sa ne oprim putin aici pentru ca spuneai ca „am trait o casnicie in care am distrus totul din prea multa tinerete, nu din prea multa rigiditate a regulilor”. A urmat o perioada in care barbatul din viata ta nu a vrut sa te ceara el in casatorie pentru ca ai aflat, la un moment dat, ca era implicat intr-o relatie „cu verigheta”…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da. Am avut apoi o relatie foarte tumultoasa cu un barbat care, ca sa sintetizez lucrurile, ma insela, nu era vorba de „o alta”, era vorba de „altele”. Una, ar fi fost cum ar fi fost, dar erau mai multe.
EVELINE PAUNA: I-a urmat o relatie in care ai mintit si ai spus ca nu vrei un copil de teama de a nu castiga mai multe kilograme. E fictiune, e adevar?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Intr-adevar, in aceasta perioada am avut o relatie de lunga durata, despre care am tot scris si apoi, bineinteles ca am evitat tot felul de oferte de relatii, gasind tot felul de pretexte…
EVELINE PAUNA: Marea dragoste pe care o traiesti acum a fost dezvaluita la Venetia. Ati lucrat mult timp impreuna, ati paginat nopti intregi pentru revista respectiva. Nu v-ati atins niciodata mainile, nici macar din intamplare. Cum s-a intamplat la Venetia?
ALICE NASTASE BUCIUTA: La Venetia s-au deschis cerurile si asa a fost sa fie. Nu s-a intamplat ceva anume. Eu eram libera de ceva timp, el era intr-o relatie…
EVELINE PAUNA: Ai simtit ca esti „cealalta”?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu. Am simtit ca eu sunt „aceea”. Am simtit din prima clipa ca eu sunt femeia vietii lui si asa s-a si purtat cu mine si asa a fost clipa de clipa. Sunt convinsa ca asa este si acum.
EVELINE PAUNA: Este marea dragoste?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, este marea dragoste. Pentru mine, cu siguranta, este marea dragoste. Si el imi spune acelasi lucru. Cred si simt asta, in cea mai mare parte a timpului. As minti sa spun ca nu sunt si momente de indoiala. Eu sunt un gen pagubos de om, care-si pune prea multe intrebari, cateodata.
EVELINE PAUNA: Te sperie prea multa fericire?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, ma sperie foarte tare. Nu sunt invatata cu asta. Am trait aproape 40 de ani in nefericire si acum cred ca-mi mai trebuie inca vreo 40 sa-mi revin. La 80 de ani o sa fiu foarte fericita pentru ca, in sfarsit, ma voi fi obisnuit.
EVELINE PAUNA: Exista in familia ta „copiii mei si copiii tai”? Ambii veniti cu copii din relatiile anterioare…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, exista, nu pot sa mint. Este un subiect delicat si nu cred ca se poate rezolva cu foarte multa usurinta. Vor fi intotdeauna diferente. Intotdeauna vor fi „copiii mei” si „copiii lui”. Nu stiu cand vom putea trece peste asta. Probabil ca se poate trece peste asta, daca am trai fericiti ca intr-un fel de chibut, daca as creste eu si copiii mei si copiii lui, la un loc. Dar nu este asa. Asa se intampla…cei dinainte raman in alta casa… e greu sa pui lucrurile in ordine.
E:P.: Te-ai temut ca relatia nu va merge din acest punct de vedere… al copiilor? Ca nu vor intelege? Ca le va fi dor de familiile lor de dinainte?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu m-am temut de asta pentru ca lucrurile, in cazul lor, s-au asternut fara echivoc, de la inceput. Nu de asta m-am temut. Nu de asta ma tem! Ma tem de noi insine, ma tem de mine, cel mai mult. Ma tem de ezitarile mele, ma tem de visele mele de peste noapte, in care de foarte multe ori, chiar daca am adormit fericita pe perna langa barbatul meu, visez ca sunt nefericita si ca imi caut rostul. E clar ca este in mine ceva nehotarat, ceva dezechilibrat, ceva care trebuie invins, prin lupta de fiecare zi. De mine ma tem cel mai mult.
EVELINE PAUNA: Familia ta e frumoasa, e fericita! Asa o vedem noi, cu cei trei copii si marea dragoste alaturi. Nu stiu nimic despre familia de dinainte, despre mama ta, despre tatal tau nu vorbesti niciodata.
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu vorbesc despre ei?… poate despre mama vorbesc mai mult. Parintii mei sunt la Ploiesti, traiesc amandoi, am si o sora. Mama mea a fost functionara la Posta, tatal meu a fost inginer agronom. Sunt si acum impreuna, sunt la pensie.
EVELINE PAUNA: Ti-a fost mama cea mai buna prietena, vreodata?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, mi-a fost pana la un moment dat, cea mai buna prietena. Mi-e foarte dor de anii aceia. La un moment dat s-a stricat ceva si s-a rupt ceva intre noi si nu am mai putut relua niciodata profunzimea aceea a relatiei. Sunt foarte atenta sa nu intervina ruptura asta si intre mine si copiii mei. Am fost foarte legata de mama, am iubit-o nebuneste, nebuneste! Dupa ce am plecat la facultate, in alt oras, nu stiu ce s-a intamplat…
EVELINE PAUNA: Ai spus ca ti-ai crescut copiii singura, de ce nu cu bunicii?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Vezi… esti asa de intuitiva si atenta la detalii! De fapt, ai raspunsul din moment ce pui o asemenea intrebare. Probabil ca unul dintre motivele indepartarii mele de parinti a fost acesta, ca ei nu si-au gasit energia si forta sa ma ajute atunci cand mi-a fost mai greu. Ii inteleg acum, dupa atatia ani.
EVELINE PAUNA: Si ii iubesti…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Bineinteles ca ii iubesc si ii iert pentru toate lucrurile acestea, asa cum si ei imi iarta neconditionat orice. Dar, mi-a luat cativa ani sa ajung aici. Multa vreme am fost foarte suparata, am fost suparata pe parintii mei. Iti dati seama ce povara este asta pentru un copil – sa fie suparat pe mama lui? E cumplit! Singurul si cel mai bun lucru pe care il aveam de facut era sa trec peste asta si sa-mi vad de viata mea. Nu am avut de ales. Am fost suparata ca mama nu si-a gasit puterea sa vina sa-mi creasca copiii. Am fost indreptatita in supararea mea dar, pana la urma, fiecare are dreptul sa aleaga. Probabil ca ea chiar nu era pregatita pentru asta. Eram obligata sa-i dau dreptul sa refuze.
E.P.. Pe Iza, fiica cea mica, o cresteti singuri pentru ca asa v-ati propus, impreuna…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, o crestem impreuna, eu si sotul meu. Nu avem nici bona, nu avem niciun ajutor si o purtam cu noi pretutindeni.
EVELINE PAUNA: Care este cel mai frumos gest de dragoste pe care l-au facut copiii pentru tine?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu stiu sa-l aleg pe cel mai frumos dar, fiecare dintre ei imi daruieste atat de mult! Victor este un copil minunat, fin, sensibil, ocrotitor, iar Ilona este prietena mea, Ilona ma intelege din priviri, asa cum ma intelegeam, odinioara, cu Simona Catrina, cu prietena mea. Acum, schimbul acela de priviri il am cu fetita mea! Suntem intr-un loc, vedem ceva care ne contrariaza, ceva care ne place, sau ceva care ne uimeste si e suficient sa intoarcem una dintre noi ochii catre cealalta si stim exact ca am fi spus daca am fi putut sa vorbim. Am avut genul acesta de comunicare cu Simona timp de multi ani, cat timp am lucrat impreuna. Apoi, ea a plecat si, pur si simplu, ni s-au tocit simturile. Ilona creste langa mine si este alter-egoul meu.
EVELINE PAUNA: Cum reusesti sa iti imparti atentia? Spuneai ca nu vrei ca cei doi copii mai mari sa nu simta ca dai din timpul tau mai mult Izei, cea mai mica dintre ei. Cum reusesti sa fii mama pentru trei copii?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Senzatia mea este ca nu reusesc, acesta este raspunsul cinstit. Nu reusesc sa o fac foarte bine. Acum, perioada cea mai grea a trecut. Cel mai greu este perioada cand tii copilul cel mai mic la san si gestul acesta este de-o intimitate, de-o profunzime si de-o emotie care, obligatoriu, ii face sa sufere pe ceilalti copii. Am reluat aceasta drama, i-a fost greu si Ilonei cand a aparut Victor pe lume si a fost foarte geloasa. Si acum, avand-o pe Iza, stiu ca le-a fost greu copiilor mei. A trecut! Ei au fost intelepti, eu am fost o mama mai pregatita decat am fost la cea dintai astfel de intamplare si cred ca am trecut cu bine. Nu sunt momente usoare. Trebuie sa fii foarte pregatit si sa ai multa energie la dispozitie.
EVELINE PAUNA: Sa lasam cartea de vizita de-o parte… Cine esti tu, Alice?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Este un raspuns greu. Am o istorie care ma face sa stiu ca m-am schimbat. In anii in care m-am despartit de primul meu sot, avand deja copiii, neavand curajul sa iau aceasta decizie, mergeam la un psiholog si stateam de vorba si o rugam pe doamna respectiva, sa ma ajute sa-mi pun in practica aceasta idee care nu-mi dadea pace, dar pe care sa o aplic in viata de zi cu zi. La un moment dat, intr-un exercitiu m-a pus sa spun, la fel ca tine, cine sunt eu. Si pe o hartie am insirat „cine sunt eu”, am scris asa: Eu, Alice, sunt jurnalista, sunt scriitoare, sunt mama, sunt editor si sunt din Ploiesti. Ceva de genul acesta. Ea s-a uitat pe lista si m-a intrebat daca nu am uitat ceva, sau ordinea in care le-am trecut… Pe primul loc era „jurnalista”. A insistat… daca nu lipseste ceva important de pe lista. Am raspuns ca am scris tot ceea ce era esential pentru mine. Ea mi-a atras atentia ca nu spusesem ca sunt Femeie. Am avut, intr-adevar o revelatie dureroasa si lucrurile in viata mea s-au schimbat in bine tocmai pentru ca am ajuns sa spun despre mine ca sunt femeie. Probabil ca, pe primul loc pe lista definitiilor mele, nu as spune nici acum ca sunt femeie pentru ca principalul meu devotament merge catre copiii mei. Si atunci as raspunde: sunt mama, sunt femeie si apoi toate celelalte, sunt scriitor, sunt jurnalist, sunt prietena….
EVELINE PAUNA: Esti o femeie frumoasa? Te consideri asa?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu, nu m-am considerat asa niciodata. Sunt ca toate femeile pline de intrebari, intotdeauna chinuita de complexe. Pe de alta parte, nici nu m-am lovit de asta niciodata. Nu am suferit ca nu sunt indeajuns de frumoasa. Nu aceasta era cheia pentru portile pe care mi-am propus sa le deschid.
EVELINE PAUNA: Ti s-au propus compromisuri, la un moment dat, in cariera?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, la tot pasul sunt valabile.
EVELINE PAUNA: La a avea o atitudine mai apropiata de un barbat mai influent… la asta ma refeream…
ALICE NASTASE BUCIUTA: Da, sigur ca da.
EVELINE PAUNA: Le-ai evitat? Cum se evita astfel de situatii astfel incat sa nu atragi repercusiuni?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Nu stiu. Eu am atras repercusiuni. N-am stiut sa fiu atat de diplomata. N-am stiut sa fac asta. Calea este sa fii transant, pentru ca altfel ii lasi o portita deschisa. Eu cred ca aceasta este calea cea mai buna si singura cale de a indrepta lucrurile, in lumea in care traim. Daca nu-l sanctionezi pe omul care ti-a facut o asemenea propunere indecenta, folosindu-se de pozitia lui, el va face asta in continuare. Eu, cu riscul de a-mi asuma schimbarile care au urmat, intotdeauna am fost foarte transanta.
EVELINE PAUNA: Ce te-ar face acum sa spui „Clipa, esti atat de frumoasa, opreste-te!”?
ALICE NASTASE BUCIUTA: De foarte multe ori spun asta cand sunt cu familia mea, cand sunt cu copiii mei si radem impreuna. Cand sunt cu ei si cu sotul meu si simt ca nu-mi trebuie nimic mai mult decat atat…
Tag-uri:
foto Paul Buciuta / Marea Dragoste · Alice Nastase Buciuta · biografie Alice Nastase Buciuta · Eveline Pauna · interviu · interviu cu Alice Nastase Buciuta · marea dragoste · TangoCategorii:
Interviuri
