Cred, Doamna, ca, in sfarsit, invat si eu sa ma intorc acasa. (Observa prezentul, e unul continuu, an de an ma intorc mai bine si mai cu folos!) Cand toate se topesc in jurul tau, cand dispar oameni dragi, iar absurdul absentei lor te despica in doua, ca pe un pepene copt, cand te apropii de bloc si stii ca Tzitzi, cateaua-oita a Sfintei Duminici, nu-ti va mai iesi inainte si ca Maricot, printul de Angora, s-a mutat sub plopii din fata balconului, atunci trebuie sa-ti cauti un reper, un loc geometric, in spatiu sau in imaginatie, ca sa mai poti indura Intoarcerea. O Intoarcere de succes se construieste pe doi stalpi de rezistenta. Unul e Casa si celelalt sunt Oamenii. (Locul geometric al intoarcerilor mele este cimitirul, schimbarile lui nu sunt amenintatoare, drumul il inveti o data si-l stii pentru toata viata.) La urma urmei, nu conteaza UNDE te intorci, ci la CINE te intorci. Daca ai prieteni, esti salvat.
Cel mai tanar prieten al meu a implinit 5 ani in ziua Solstitiului de Vara. Niciodata nu vorbisem la telefon mai mult de un minut, hai, doua, fiindca cei mici refuza conventiile sociale si sunt extrem de practici cand e vorba sa aleaga prezentul real al lumii lor. L.-am sunat de ziua lui dar l-am gasit ocupat cu “sarbatoritul” si n-am apucat sa indrug trei vorbe, ca am si auzit, “Hai, gata, ca ma duc la tobogan!” si am fost pasata nemilos mamei sale, careia am continuat sa-i insir felicitarile de rigoare. Saptamana trecuta, insa, s-a intamplat minunea: am primit un telefon de la Ingerul verii. Hotaririle fiintelor miraculoase nu pot fi puse sub lupa si analizate. Pur si simplu si-a adus aminte de mine si m-a sunat. Am aflat cu aceasta ocazie urmatoarele lucruri esentiale pe care Prietenul meu a gasit cu cale sa mi le impartaseasca.
1. Are un peste albastru (de baieti) pe care i l-a facut cadou Tusi. (De fapt, e turcoaz.) “Si-l tii intr-un borcan?” – l-am intrebat. “Cum sa-l tin intr-un borcan?” – mi-a raspuns scandalizat. “Sta intr-un acvariu.” “Si ce-i ala acvariu, eu n-am avut pesti si nu stiu!”. “Un acvariu e o cutie patrata plina cu apa” (Din vocea lui am dedus ca se cam indoia de cultura mea generala.) “Il cheama Nelu”, a adaugat. A trebuit sa admit ca pentru un peste “de baieti” nume mai bun decat Nelu, nu exista! “Si ce-i dai de mancare?” “Mancare de pesti, dar nu-i dau eu, ii da Bica!” “Pai, de ce sa-i dea Bica daca e pestele tau?” “Fiindca eu sunt mic si nu ajung la dulap. Si nici nu-mi da voie Bica sa ma sui pe scaun!” E clara treaba, Nelu a intrat sub aripa ocrotitoare a Bicai, poate muri din mii si mii de motive, dar de foame nu va muri niciodata!
2. “Apa marii e currrata- currrata si limpede!” Vocea lui mi se parea putin trista, dar mi-a spus ca nu, nu e suparat, doar “foarte obosit la picioare” fiiindca mersese mult pe jos. La plaja se intalnise cu prietena lui Crina care sta foarte aproape si venise cu parintii.
3. Pe langa Nelu, mai are si un nou prieten: “Il cheama David si sta langa tine, Angi, la usa alba”. Nu stiu cine e. La noi in bloc e ca in poezia Otiliei Cazimir: “In padure, la camin, / Zarva mare in pridvor / Unii pleaca, altii vin/De la treburile lor”.
4. Maine ii soseste un alt prieten: Alex de la Bucuresti. (Vladut are binecuvantatul har de a trai intr-o lume plina de prieteni. Si intelepciunea de a-si face mereu altii noi; cu prietenii e ca si cu sosetele: niciodata nu strica sa ai o pereche in plus, de schimb.)
5. In fata blocului au aparut doi pisoi noi care ma asteapta pe mine sa le dau de mancare.
6. In week-end-ul urmator ne vom revedea. (“Cand e week-end-ul urmator? Maine?”)
Se apropie “week-end-ul urmator” si e inutil sa-ti mai spun cu cat nerabdator si recunoscator drag astept sa-mi revad Prietenul. Gandul la zambetul lui si la felul minunat in care-mi pronunta numele ma face sa traversez mai usor culoarul nesuferit al plecarii. Deci, pot sa strig, cu valizele in brate, cu laptopul pe dupa gat si cu pasaportul in dinti: “Ma intorc la tine iar si iar, mare albastra!”
P. S. Poetul cunoscutului slagar ori avea probleme cu vederea, ori fusese rapit si dus asa, legat la ochi, la bulgari. Cand i-au dat jos basmaua, a simtit miros de mititei si de cotlet cu varza si s-a crezut la Mamaia, cu toate ca era la Balcic.
