Dacă ai chef să râzi ca nebunul și să te înfiori de emoția și hazul unei aventuri care te surprinde la fiecare pas, Agenți aproape secreți este alegerea perfectă!
Filmul prezintă povestea unui agent CIA letal (Dwayne Johnson), care se întoarce în orașul natal pentru reuniunea de liceu, și îl ia drept partener, împotriva voinței lui, pe cel care a fost, în adolescență, cel mai tare tip din campus (Kevin Hart), dar care a ajuns acum un contabil cuminte căruia îi e dor de zilele de altă dată. Înainte de a se prinde în ce s-a băgat, contabilul își dă seama că e prea târziu să mai iasă, așa că se lăsa târât în cele mai periculoase schimburi de focuri, urmăriri cu mașina și spionaj cu risc mortal.
Ce va ieși din combinația de frică și curaj, prudență și nebunie, zâmbet și groază este un răgaz minunat, relaxant și plin de umor, petrecut în sala răcoroasă de cinema, dar și un prilej de reflecție dulce-amăruie legată de “ce-am fost și ce-am ajuns”, valabil pentru fiecare dintre noi!
Regizat de Rawson Marshall Thurber, filmul îi are în distribuție pe Dwayne Johnson, Kevin Hart, Danielle Nicolet, Amy Ryan.
Din 1 iulie în cinematografe, Central Intelligence/ Agenţi aproape secreţi este un film distribuit în țara noastră de Ro Image 2000.