Incepea intr-o frumoasa zi de 19 octombrie. Tin bine minte .Eram in vizita la cea mai buna prietena a mea. Poate mai bine zis “cea mai buna prietena” si atat, deoarece ea a curmat relatia noastra. Era pe messenger si la un momendat vorbea cu un coleg de al ei. Mi-a atras imediat atentia chipul lui luminos si zambaret din poza de la avatar. Am intrebat cine e si i-am spus ca vreau sa il cunosc. Am ajuns acasa si intrase pe messenger. Am vorbit o jumatate de ora cu el, dupa care m-am bagat in pat…
Nu aveam liniste. Fluturii parca zburau prin stomacul meu, iar broscutele strigau ca incep sa ma indragostesc.Pe 24 l-am cunoscut pentru prima data.Era frig afara si ploua.A venit si m-a luat de la bloc.Am stat intr-o scara si ne-am incalzit unul pe celalalt.Sarutarile lui erau mai dulci decat glucoza.Atunci mi-am dat seama ca m-am indragostit.A doua zi,l-am invitat la mine acasa sa ne petrecem seara impreuna.A venit incantat si toata noaptea am stat unul in bratele celuilalt si m-a incalzit cu sarutarile lui.Au urmat zile,saptamani,luni foarte frumoase impreuna.
Certurile nu erau absente.Cel putin o data la doua zile ne certam,dar iubirea pe care ne-o purtam unul altuia ne facea sa ne dam seama ca greseam si ne impacam imediat.Nu pot sa uit nici acum noptile pe care le petreceam alaturi de el,in patul lui.Nu faceam dragoste,pur si simplu ne tineam in brate si ne sarutam.Il iubeam enorm de mult, mai mult decat viata mea.
Intre noi a intervenit ea. Ea,”prietena mea”. Nu a intervenit pentru ca era atrasa de el. Nici azi nu stiu motivul exact,dar nu vroia sa ne vada impreuna.In patru luni ajunsesem sa-l iubesc pana la ceruri,sa ii arat cat de mult il iubesc si devenisem dependenta de el.Intr-un final,acea “prietena buna” a mea a reusit sa isi atinga scopurile,iar noi ne-am despartit.
Cand am auzit cuvantul despartire,cand am inteles ca totul se sfarsise,ca lumile noastre se despartisera,ca fiecare a pornit pe un drum separat,atunci am zis ca nu vreau sa mai traiesc.Fara el era imposibil sa imi mai continui viata.Nu aveam putere sa mai iubesc din nou,sa simt din nou.Stateam in fata calculatorului si priveam pozele cu noi doi in care paream atat de fericiti si lacrimile imi scaldau obrajii.Am continuat asa o saptamana dupa care am inteles ce era adevarat.Mi-a jurat iubire tot timpul in care am fost impreuna,mi-a jurat ca ma va iubi si dupa ce ne vom desparti.L-am crezut.Dar dupa ce ne-am despartit am inteles ca prietena mea nu era in totalitate de vina,chiar daca toate certurile dintre noi doi erau cauzate de ea,el putea sa lupte daca ma iubea cu adevarat.Nu am stiut niciodata cat de mult m-a iubit sau daca m-a iubit cu adevarata chiar daca mi-a spus-o de milioane de ori.
Au trecut 3 luni de cand am spus stop frumoasei povesti de dragoste.Am cunoscut al baiat,am incercat sa tin la el si am reusit,dar totusi gandurile mele mai zboara la el acum.As vrea sa vina inapoi,dar stiu ca acest lucru nu va mai fi posibil niciodata.Il iubesc inca,stiu asta.Simt cand ma saruta celalalt.Ii simt inca sarutarile vii in mine. Simt fluturi in stomac de fiecare data cand citesc o carte de dragoste sau cand vad cum doi indragostiti se tin in brate.Il vad,parca,de fiecare data pe strada.Inca ma mai gandesc la noptile frumoase pe care le petreceam impreuna spunandu-ne cat de mult ne iubim si cat de frumosi suntem impreuna.
A fost o iubire adolescentina.Iubirea la 17 ani. Am iubit intens,fara sa tin cont de nimic. El m-a invatat sa iubesc, sa simt,sa fur si sa pastrez pentru totdeauna sarutul si mangaierea. Azi le pastrez ca pe niste frumoase amintiri, inchise in cutia cu lucrurile primite de la el, numita “cutiuta cu minuni” si din cand in cand o mai deschid pentru a resimti indeaproape iubirea pe care i-o daruiam o data din tot sufletul si cu toata fiinta mea.
Nu ii port ura pentru ca m-a parasit si mi-a jurat ceva ce, nu stiu daca adevarat sau neadevarat,dar il urasc pentru ca m-a facut sa il iubesc atat de mult si pentru ca nu pot sa mi-l scot din inima si suflet,pentru ca s-a instalat pe teritoriul inimii mele. Dar, totusi ii multumesc pentru ca m-a invatat sa iubesc, sa stiu sa lupt pentru iubirea mea,sa stiu sa o pierd si sa ma ridic din nou,sa o iau de la inceput.
Am invatat ca iubirea nu e totul si poti sa traiesti fara ea.Iti crapa inima pe dinauntru,dar daca esti puternica si speri,tu iesi invingatoare. Speranta moare ultima! Azi ma consider o invingatoare, pentru ca stiu ca el a pierdut cea mai draga persoana din viata lui,cred ca singura persoana care l-a iubit cu advevarat,iar eu am castigat mai multa iubire decat i-am oferit lui. Pot spune acum ca ma incadrez in grupul femeilor care iubesc fara limita iar, apoi sunt parasite,dar mandra pentru ca am reusit sa imi inving propria iubire si sa nu ma las doborata de ea. Eu sunt o invingatoare!…Tu esti?
