fbpx

Rodica Puca: Imi place atat de mult ceea ce fac, incat nici nu consider ca muncesc

de

Pe stilista Rodica Puca o rugam sa ne ajute sa cream concepte pentru pictorialele noastre si tot la ea apelam de cate ori avem nevoie sa imblanzim, sa innobilam, sa transformam imaginea vreunei vedete. Este stilista Televiziunii Romane, dar si cea care ne-a stat intotdeauna alaturi intru eleganta si echilibru.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Rodica Puca poarta cu ea pasiunea frumosului, inca din copilarie. „Mama mea lucra la casa de moda si putea sa faca rost de materiale mai bune, multe erau intr-adevar de cea mai buna calitate. Eu faceam tipare pe ascuns si-mi faceam propriile hainute. Dar, desi am fost mereu pasionata, multi ani nu m-am gandit ca as putea sa fac o meserie din pasiunea mea. Tarziu am luat decizia asta, cand cariera mea in domeniul economic-financiar imi oferise deja tot ce imi dorisem de la ea”- isi aminteste Rodica.
De fapt, prietenii ei au insistat ca sa o convinga sa faca o meserie din ceea ce, intre ei, se desfasura mereu ca intr-un ritual amical. Ori de cate ori aveau vreun eveniment important, veneau la Rodica pentru consultanta, pentru sfaturi, pentru ajutor. „Oricat ar parea de simplu din afara, e ceva care necesita multa analiza si atentie”, spune Rodica. „Eu am nevoie mereu de o discutie de macar 40 de minute, o ora, ca sa inteleg cu adevarat care este tinuta cea mai potrivita pentru cel care imi solicita sfatul. Vreau sa stiu la ce fel de eveniment merge si ce rol are in cadrul acelui eveniment. La ce ora, in ce loc va fi, cati oameni vor fi prezenti… Sunt multe detalii de care trebuie sa tii cont cand ai o aparitie in public”.
Cand decizia schimbarii profesiei a fost luata, Rodica Puca a urmat cursurile unei scoli de stil si design vestimentar, iar cunostintele de comunicare si de management deprinse anterior au facut-o sa fie, cu adevarat, remarcabila in ceea ce face, dintru inceput.
Ce este cel mai greu in meseria ei? „Uneori oamenii sunt rezistenti la schimbare. Unii chiar imi spun: ia sa vad, ai sa reusesti sa ma convingi sa ma imbrac cum vrei tu? E clar ca lucrurile decurg mai greu asa, cand se porneste cu o impotrivire. Dar printr-o discutie, incerc sa ii determin sa aiba incredere in mine si sa ma lase sa le vad adevarata personalitate. Si apoi trebuie sa gasesc varianta care sa reflecte acea personalitate reala, nu imaginea lor de fatada, sa imi duc si eu conceptul la bun sfarsit, dar si sa fie multumiti cei care au acceptat sau si-au dorit sa le fiu stilist.”
La Televiziunea Romana se ocupa de toate evenimentele speciale, cand are in grija nu doar vedetele postului, ci si pe cele invitate. Uneori nu realizeaza ea conceptul stilistic, ci doar supervizeaza, asa cum a fost si in cazul, atat de comentat, al semifinalelor si finalei Eurovision. „Atunci, televiziunea nu a avut buget, dar s-a muncit foarte mult si s-a studiat foarte mult. Ca dovada ca am studiat istoria costumului este faptul ca s-au respectat atat materialele, cat si taieturile din acea perioada, iar daca cineva ar fi fost interesat, ar fi putut sa vada ca cel putin doua din cele trei tinute au fost 1 la1 cu ceea ce purta ABBA pe vremuri. Sigur ca e greu sa imbraci pe cineva nepotrivit intr-o rochie de balerina… A fost destul de greu la Eurovision, tocmai pentru ca personajele nu semanau foarte bine cu cei din ABBA si n-a fost simplu sa urmezi liniile si sa-i faci si sa arate bine.”
Rodica Puca asculta, la randul ei, si ea, de cei care ii sunt alaturi, asa ca imi marturiseste, zambind: „Sotul meu este stilistul meu. Pe el il consult mereu, pentru ca lui vreau sa ii plac. Si, bineinteles, nu ma linistesc ca e totul in ordine decat daca fiul meu imi spune ca e ok si ca arat bine…”
O intreb daca o intereseaza faima, banii, gloria… Iar ea rade, uimita. „Imi place atat de mult ceea ce fac, incat nici nu consider ca muncesc. Pentru mine e extraordinar ca sunt implicata in proiecte importante si ca ele ies bine. Acum mi s-a propus sa fac costumele pentru o piesa de teatru care se va produce in TVR si m-am bucurat. E un noroc sa lucrez cu regizori mari, cum sunt cei cu care am colaborat deja, in film, in show-uri, in evenimente… Asta e ceea ce conteaza, inainte de toate”.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.