fbpx

Camelia Enachita – Blestemul ochilor albastri

de

Pe Calin nu mai stiu de ce l-am lasat sa-mi intre in viata. Poate pentru ochii lui negri si vocea joasa, invaluitoare, excitanta. Pentru umor si, da, iarasi, pentru inteligenta. Imi doream un prieten si aveam varsta la care orice femeie are nevoie de aprecieri. Le primeam. Nu ma deranja ca e insurat, pentru ca nu-mi doream nimic de la el…

Doar dupa o vreme, interminabile discutii si atingatoare de suflet intalniri la cafea, dupa ce-i aflasem tristetile, am simtit ca mi-as dori sa fie el primul barbat din viata mea. Atat. Nu doream sa-l smulg sotiei si nici fiului sau. Il trimiteam mereu acasa. „Du-te la Alexandru!”, ii spuneam, desi nu eu eram cea care-i rapea timpul. N-am avut niciodata vocatie de amanta. Poate doar am fost atrasa de barbati cu oarece tristeti reale, pe care simteam ca numai eu le-as putea alina. Intr-o seara, departe de casa, pentru ca acolo ne aruncasera interese comune, m-a facut femeie. Simplu. Si ciudat, pentru ca eu ii spusesem de la inceput ca el va fi primul. Nu m-a crezut. Apoi s-a convins si, culmea, el a fost cel socat. „Nu esti prima care-mi spune ca e fata mare, dar esti, cu siguranta, prima care spune adevarul!”.
Amuzant, nu? Nici n-au mai urmat alte nopti de dragoste. Doar intalniri furate orelor de serviciu, la barul aflat la jumatatea distantei dintre ele.
Telefoane. Timp frumos, trait pentru el. Desi sunt o fire credincioasa, nu simteam ca gresesc. Stiam ca-i mai exista si alte femei trecande prin viata, nu-i ceream exclusivitate, nici nu faceam crize patetice, implorandu-l sa divorteze, pentru mine.
Intr-o zi, insa, in biroul pe care-l impartea cu alti cativa barbati, am intalnit doi ochi albastri. Nu stiam cine e ea si ce cauta acolo si nici nu ma prea interesa. Nu suport ochii albastri, desi tatal meu avea ochi albastri si fratele meu ii are tot la fel. I-am spus, la telefon, doar atat: “Cine era tipa aia cu ochi de vampir? Ai grija, ca astia sug tot!” Mi-a raspuns destul de vag, dar instinctul meu incepuse deja sa dea semnale de alarma. Imi spuneam, insa, ca nu conteaza, ca relatia noastra, prea putin fizica, totusi, are sanse de durata, pentru ca e curata, e frumoasa, e a noastra. N-a fost sa fie. Ochii albastri l-au acaparat cu totul. S-a instrainat de prieteni. A divortat. S-a casatorit cu ochii albastri. Si-au cumparat o casa, intr-un satuc aproape de statiunea unde lucrau amandoi si unde el ii facuse rost de un serviciu foarte bine platit. Casa – pe banii lui (era director) si pe numele ei (ea era angajata oarecum de forma, principala ei ocupatie fiind “room-service”, daca intelegeti ce vreau sa spun…). Dar ochii albastri au inceput, dupa un timp, sa faca victime si prin alte ograzi. Apoi, l-au dat afara din casa. Au divortat. Ea a ramas cu casa. El…
M-a sunat intr-o dimineata, foarte devreme. Nu ne mai vorbiseram si nu mai stiam nimic unul de altul de mai bine de 4 ani. “Ai avut dreptate!”, mi-a spus. Nici nu mai stiam despre ce vorbeste… Mi-a amintit si mi-a povestit, nu totul, ci suficient cat sa inteleg. “Imi pare rau, i-am spus. Imi pare rau ca am avut dreptate, dar imi pare bine ca m-ai sunat si, m-ai ales, ca ai scapat de cosmarul asta!”. Nu merita sa i se intample astfel, nimeni nu merita, dar fiecare alegere pe care o facem la un moment dat se plateste, mai devreme sau mai tarziu… Si, de regula, cu exact aceeasi moneda…
Da, condamnati-ma ca am fost amanta – desi o singura noapte de dragoste nu cred ca-mi confera acest statut, nu? Dati cu pietre si aici, si aici, dati!
Calin al meu a imbatranit urat, l-am revazut acum cativa ani tot in supermarket, incerca sa-si refaca – a cata oara? – viata. A mea a mers, foarte frumos, mai departe, pentru ca eu am pus, in fiecare relatie, suflet, mai putin trup, si Dumnezeu a avut grija ori de cate ori altii mi l-au facut ferfenita…

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.