fbpx

Concertul Iris 35 de ani a fost mutat de pe National Arena din cauza gazonului

de

Concertul Iris 35 de ani, care va avea loc pe 22 iunie, in Bucuresti, a fost mutat de pe National Arena in Piata Constitutiei pentru ca organizatorii show-ului nu ar fi putut sa schimbe gazonul la timp pentru Supercupa Romaniei, de pe 14 iulie.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Organizatorul concertului, Dorian Ciubuc de la Fun Time Production, a spus ca nu ar fi avut timp suficient sa schimbe gazonul pe zona unde ar fi fost amplasata scena, in vederea desfasurarii meciului de fotbal. Gazonul respectiv trebuia adus din Slovacia, de la furnizorul unic acceptat, iar echipamentele pentru concert ar mai fi stat montate inca patru zile dupa concert, a mai explicat Ciubuc.

 

“Am decis sa mutam concertul la Piata Constitutiei, iar cu sprijinul primariei am reusit sa facem asta foarte repede”, a mai spus acesta.

 

Organizatorul a mai precizat ca biletele deja achizitionate pentru concertul trupei Iris isi pastreaza valabilitatea si vor fi alocate pentru Piata Constitutiei astfel: se pastreaza Tribuna VIP si zonele A si B, in timp ce biletele pentru tribuna si Golden Circle vor fi valabile la zona Golden Circle din noul loc de desfasurare.

 

Dorian Ciubuc a mai declarat pentru MEDIAFAX ca, la sfarsitul saptamanii trecute, fusesera vandute aproximativ 10.000 de bilete pentru show-ul aniversar al trupei Iris.

 

Preturile biletelor, puse in vanzare in reteaua Eventim si online, pe www.eventim.ro, sunt de 50 de lei (categoria 3), 75 de lei (categoria 2), 100 de lei (categoria 1) si 150 de lei (VIP).

 

Iris promite la concertul care celebreaza 35 de ani de activitate a formatiei, atat trei ore de show muzical, cat si proiectii speciale pe un ecran de 60/ 16 metri. Invitatii speciali ai trupei la acest concert sunt soprana Felicia Filip si Puya.

 

“Cea mai mare realizare a trupei este ca am reusit sa ajungem sa aniversam 35 de ani”, a spus liderul Iris, Cristi Minculescu, la o conferinta de presa care a avut loc in aprilie. “Sper sa fie un spectacol emotionant”, a spus acesta.

 

Cu aceasta ocazie va fi lansat si noul album al trupei, care va include sapte piese noi si sapte piese vechi. Cele sapte piese vechi marca Iris care vor figura pe albumul aniversar sunt: “Floare de Iris”, “Strada ta”, “Trenul fara nas”, “Somn bizar”, “Baby”, “Pe ape” si “Noaptea”.

 

Una dintre cele mai longevive si iubite formatii romanesti, trupa Iris a facut istorie in rockul autohton timp de trei decenii si jumatate.

 

Decorati cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler in octombrie 2007, membrii trupei Iris au evoluat, de-a lungul carierei lor muzicale, in fata a 9 milioane de oameni, in peste 5.000 de concerte. In 2007, ei au sarbatorit 30 de ani de existenta pe Aeroportul Baneasa, unde au cantat in fata a peste 15.000 de fani, un record autohton greu de egalat.

 

Un an mai tarziu, in 2008, veteranii muzicii rock au primit discul de aur pentru vanzarile albumului “Cei ce vor fi” si discul de platina pentru albumul “Maxima”, fiind premiati si in fata publicului a doua zi, la concertul Iris Aeterna sustinut la Teatrul National Bucuresti. Tot in 2008, Romanian Music Awards a consemnat alte doua premii castigate de Iris: Best Live si Best Rock – “Cei ce vor fi”.

 

Dupa transplantul de ficat suferit de Cristi Minculescu in 2009, pe 6 iunie al aceluiasi an, Iris si-a facut prima aparitie la Romanian Music Awards, pentru a fi recompensata cu Most Wanted Award. Acesta a fost un preambul pentru megaconcertul de revenire sustinut pe 8 octombrie 2009, la Sala Polivalenta in Capitala, in fata a peste 7.000 de persoane. Cu ocazia acestui spectacol a fost lansata si “Integrala Iris”, un box set cuprinzand intreaga discografie a trupei. Anul 2010 a insemnat lansarea celui mai recent album Iris, “12 Porti”, marcata printr-un concert la Sala Palatului din Bucuresti.

 

 

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.